ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 867/2023

Ședința publică din data de 17 mai 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 19.08.2015 pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând dreptul de creanță cu privire la contravaloarea construcției casă de locuit S+P+l, construită pe terenul în suprafață de 266 mp, având numărul cadastral x și număr de carte funciară x Voluntari, situat în Voluntari, Int. Becheanului nr. 2, județul Ilfov, construcție edificată în întregime de către reclamant, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, în dauna constructorului de bună-credință, precum și obligarea la plata sumei de 12.000 euro, reprezentând contravaloarea chiriei încasate pentru perioada ianuarie 2015- august 2015 pentru această construcție edificată în întregime de către reclamant.

Prin sentința nr. 3352/19.12.2016, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis în parte acțiunea; a obligat pârâta B. la plata, către reclamant, a sumei de 442.240 RON, reprezentând drept de creanță, și a sumei de 14.027,4 RON cheltuieli de judecată; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 53.068,80 RON, reprezentând contravaloare chirie, ca neîntemeiat.

Prin decizia nr. 665/06.07.2020 pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul pârâtei împotriva sentinței; a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 25.044,56 RON, actualizată la data plății efective, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată-19.08.2015; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs principal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A., formulând următoarele critici:

- Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv cu interpretarea eronată/aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1345-1348 C. civ. privitoare la îmbogățirea fără justă cauză sub aspectul determinării cuantumului dreptului de creanță, față de cererea de chemare în judecată;

- Instanța de apel a motivat întinderea dreptului de creanță în contra dispozițiilor legale de la instituția îmbogățirii fără justă cauză care prevăd în art. 1347 alin. (2) C. proc. civ. că "Cel care s-a îmbogățit este obligat la restituire, în condițiile art. 1639 și următoarele", argumentând conform condițiilor despăgubirilor de la instituția accesiunii, reinterpretând pretențiile din cererea de chemare în judecată;

- Argumentul reținut de către instanța de apel, în sensul că recurentul ar fi pretins achiziționarea directă a materialelor și serviciilor în scopul edificării construcției, este unul eronat (nu apare în cererea de. chemare în judecată o asemenea formulare) și în contradicție cu instituția îmbogățirii fără justă cauză invocată prin cerere;

- Faptul că instanța de apel a interpretat în mod greșit instituția îmbogățirii fără justă cauză, învederată de recurent, și a reinterpretat noțiunea de "contravaloarea construcției" conduce ulterior la erori de aplicare a altor instituții, respectiv a dispozițiilor art. 309 alin. (2) și alin. (4) C. proc. civ.

Instanța de apel, în considerarea dispozițiilor îmbogățirii fără justă cauză, trebuia sa țină cont de contravaloarea construcției (care include și materiale de construcție și prețul muncii proprii sau servicii pentru munca altuia în construcție) și nu să reinterpreteze obiectul cu care a fost învestită;

- Instanța de apel a interpretat eronat instituția îmbogățirii fără justă cauză și a apreciat că recurentul nu a solicitat contravaloarea muncii proprii sau remiterea de bani direct pentru realizarea construcției, aspecte care țin de instituția accesiunii, a constructorului de bună credință. Diferența juridică dintre cele doua instituții este evidentă și, prin urmare, instanța de apel a interpretat și aplicat greșit norma juridică;

- Pentru stabilirea întinderii dreptului de creanță izvorât din îmbogățirea fără justă cauză, așa cum a fost solicitat prin cererea de chemare în judecată de către reclamant, instanța trebuie să țină cont de valoarea de circulație a construcției care a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în prima instanța și nu de valoarea contribuției directe pe care a reușit să o probeze reclamantul.

După admiterea în principiu a recursului reclamantului, în afara termenului legal, pârâta B. a formulat recurs incident.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 19.05.2021 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 22.09.2021.

Prin punctul de vedere la raportul de admisibilitate, intimata a solicitat respingerea recursului reclamantului și a reiterat aspectele dezvoltate prin întâmpinare.

La data de 09.10.2020, intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. A arătat intimata că instanța de apel a aplicat corect textele de lege incidente, respectiv art. 1345-1348 C. civ., situație față de care nu există niciun motiv valid care să justifice admiterea recursului. Apărările privind întinderea pretențiilor reclamantului țin mai degrabă de temeinicia deciziei instanței de apel decât de legalitatea acesteia. Recurentul-reclamant nu a putut dovedi că ar fi cheltuit nici o altă sumă de bani decât cea stabilită de instanța de recurs în rejudecare, astfel încât pretențiile sale față de intimată constând în suma de 100.000 euro sunt nejustificate. Instanța de apel în rejudecare a respectat întocmai temeiul juridic cu care a fost învestită inițial instanța de fond și anume s-a luat în considerare că pretențiile recurentului-reclamant s-au bazat pe instituția juridică a îmbogățirii fără justă cauză. Sporul de valoare adus clădirii este proporțional cu mărimea contribuției pe care recurentul-reclamant a adus-o la edificarea acelei clădiri și a putut să o dovedească cu probe depuse în fața instanței. Recurentul nu putea să solicite contravaloarea construcției în temeiul îmbogățirii fără justă cauză deoarece contribuția sa dovedită este doar de 25.044,56 RON, iar susținerea că ar fi suportat cheltuielile construcției nu a fost dovedită. În mod corect instanța de apel în rejudecare a constatat că recurentul nu a solicitat contravaloarea muncii proprii, întrucât nu a efectuat muncă proprie la acea construcție. Dacă ar fi existat o investiție comună cu fiica pârâtei ar fi trebuit să existe o convenție scrisă în acest sens și chiar dacă prin absurd ar fi existat o relație de concubinaj cu fiica pârâtei regimul juridic al bunurilor dobândite de concubini este acela pe cote-părți, fiecare concubin trebuind să dovedească o contribuție directă și efectivă la dobândirea fiecărui bun.

La data de 20.10.2020, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă despre care a arătat că nu combat criticile formulate de către recurent, ci le denaturează printr-o interpretare eronată. Instanța de apel trebuia să analizeze întinderea pretențiilor prin raportare la instituția îmbogățirii fără justă cauză, iar nu a accesiunii și să țină cont de valoarea adusă patrimoniului intimatei raporta la contribuția sa la edificarea imobilului și nu doar la valoarea materialelor și serviciilor pe care a reușit să probeze că le-a efectuat în mod direct prin documentele fiscale care îi poartă numele. Prin realizarea construcției la a cărei edificare a participat recurentul s-a adus un spor de valoare patrimoniului intimatei, iar această valoare a fost în mod legal stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză. Solicită admiterea recursului și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în fond, apel și recurs.

La data de 07.09.2021 (data poștei), în afara termenului legal, pârâta B. a declarat recurs incident.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul principal este perimat, iar recursul incident este rămas fără efect, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 665/06.07.2020 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 11.08.2020 și a fost admis în principiu prin încheierea de ședință din 19.01.2021, când s-a acordat termen pentru soluționarea cauzei la 22.09.2021, cu citarea părților.

La data de 13.09.2021, reprezentantul convențional al recurentului, avocat C., a formulat cerere de suspendare a judecății în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind împrejurarea că recurentul a decedat la data de 02.03.2021, conform certificatului de deces emis la 31.03.2021 .

Prin încheierea de ședință din 22.09.2021, judecata cauzei a fost suspendată, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în vederea identificării moștenitorilor recurentului-reclamant decedat, dată de la care niciuna din părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina.

Prin referatul întocmit la data de 23.11.2022 s-a constatat împlinit termenul de 6 luni de la data întocmirii ultimului act de procedură și s-a înaintat dosarul completului de judecată pentru stabilirea termenului de discutare a perimării.

Prin rezoluție, a fost stabilit termen pentru discutarea excepției de perimare la data de 22.03.2023, cu citarea părților în acest sens.

Prin încheierea de ședință din 07.02.2023, termenul de judecată din 22.03.2023 a fost preschimbat, din oficiu, pentru data din 03.05.2023.

La termenul din 03.05.2023, judecata cauzei a fost amânată în vederea efectuării procedurii de citare cu recurentul-reclamant pe numele moștenirii, la noul sediu al reprezentantului său convențional, avocat C., reprezentant prin care reclamantul a declarat calea de atac și la sediul căruia a indicat domiciliul procesual ales.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".

Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

În speță, lăsarea pricinii în nelucrare de la data când a intervenit suspendarea, respectiv 22.09.2021, nu a fost urmată de îndeplinirea niciunui act de procedură, în contextul în care, deși partea recurentă era decedată, mandatul avocatului acesteia nu încetase, față de dispozițiile art. 88 C. proc. civ., și de asemenea, deși emisă citație pe numele moștenirii, nu s-a prezentat niciun moștenitor care să continue demersul procesual.

Ca atare, întrucât nu a fost întrerupt cursul suspendării, Înalta Curte constată că, în baza art. 416 alin. (1) C. proc. civ., în cauză a intervenit perimarea recursului.

În ce privește recursul incident al pârâtei B. art. 491 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător".

Art. 472 alin. (2) C. proc. civ. aplicabil și în cazul recursului stabilește că "Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect".

Cum în cauză recursul principal este perimat, recursul incident va rămâne fără efect, conform dispozițiilor legale anterior menționate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata perimat recursul principal declarat de reclamantul A. (și necontinuat de moștenitorii acestuia) împotriva deciziei nr. 665/06.07.2020 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și rămas fără efect recursul incident declarat de pârâta B. împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamantul A. (și necontinuat de moștenitorii acestuia) împotriva deciziei nr. 665 din 6 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Constată rămas fără efect recursul incident declarat de pârâta B. împotriva aceleiași decizii.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 mai 2023.