ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 829/2023

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 24 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să oblige furnizorul de energie electrică la întocmirea unei note de calcul în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 64/2014 al A.N.R.E. și cu Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienți finali din data de 14 iulie 2014, cu consecința lipsirii de efecte a notei de calcul incorecte și nelegale întocmite. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la calcularea unui consum în conformitate cu modalitățile reglementate de aceleași acte normative, uzând de Procedura privind determinarea consumului de energie electrică în caz de înregistrare eronată și în sistemul paușal din data de 29 iulie 2015, aprobată prin Ordinul nr. 121/2015. Prin sentința civilă nr. 9653 din data de 11 decembrie 2017, Judecătoria Sectorului 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 21 decembrie 2017, sub nr. x/2017. La data de 16 februarie 2018, reclamanta a formulat cerere de introducere în cauză, în calitate de pârâtă, a societății C. S.A., pentru aceleași motive detaliate prin cererea de chemare în judecată, având în vedere că această societate a emis documentele care au stat la baza notei de calcul care face obiectul dosarului. Prin încheierea de ședință din 19 iunie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 204 C. proc. civ., a admis excepția tardivității cererii modificatoare, apreciind că aceasta trebuia formulată până la primul termen la care părțile erau legal citate, indiferent de competența instanței în fața căreia se află dosarul, astfel încât a constatat că este investită cu cererea principală, astfel cum a fost introdusă inițial. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă Prin sentința civilă nr. 296 din data de 2 iunie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă: a respins cererea de repunere pe rol ca neîntemeiată; a admis cererea de majorare onorariu expert cu suma de 1.540 RON; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca neîntemeiată. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin decizia civilă nr. 449A din data de 30 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 296 din data de 2 iunie 2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.A. și C. S.A., a anulat sentința civilă apelată și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță. I.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 449A din data de 30 martie 2022, pronunțate în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs pârâta B. S.A. I.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 13 septembrie 2022 și a fost repartizată aleatoriu completului filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie I.

Motivele de recurs Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecința transmiterii spre rejudecare secției a V-a sau a VI-a civile a Curții de Apel București. Raportându-se la dispozițiile art. 125 C. proc. civ. și la cele ale art. 225 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., precum și la hotărârea C.S.M. nr. 760 din data de 4 octombrie 2011, a arătat că este o persoană juridică supusă înregistrării în Registrul Comerțului și este inclusă în denumirea generică de "profesionist", care include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, relațiile sale cu consumatorii de energie electrică fiind de natură comercială, întrucât se desfășoară în baza unui contract comercial, sinalagmatic, în virtutea căruia se comercializează energia electrică. Enunțând prevederile art. 36 alin. (3) și art. 37 alin. (3) din Legea nr. 207/2018 din data de 20 iulie 2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și dispozitivul deciziei nr. 2/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, a susținut că se impune ca prezenta cauză să fie judecată de secția specializată și înființată în acest scop în cadrul Curții de Apel București, respectiv secția a VI-a civilă (complet specializat). Prin urmare, raportat la natura litigiului și la calitatea sa de profesionist, a apreciat că decizia recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă funcțional, împrejurare față de care, în opinia sa, se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la un complet specializat în litigii cu profesioniști din cadrul secției a VI-a a Curții de Apel București. Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond, în soluționarea cauzei, a ținut cont în principal de expertiza tehnică judiciară, însă a procedat la analiza întregului material probator. A precizat că prin Nota de Constatare nr. x din data de 23 septembrie 2016, s-a reținut care este materialul din care este alcătuit branșamentul electric, respectiv, cupru, iar aceasta a fost semnată și de către reprezentantul intimatei-reclamante, care a fost de acord cu cele consemnate și nu a formulat obiecțiuni. În opinia recurentei-pârâte, instanța de apel a reținut în mod greșit că nu se cunoaște materialul din care a fost efectuat brașamentul electric, întrucât expertul tehnic nu s-a deplasat la fața locului, ignorând celelalte înscrisuri, confirmate de înșăși intimata-reclamantă. Recurenta-pârâtă a subliniat că refacerea raportului de expertiză întocmit în cauză, doar pentru motivul că nu se cunoștea materialul din care este efectuat branșamentul electric, nu este justificată, pentru că, la data efectuării expertizei, se cunoștea că acesta este din cupru. A mai arătat că raportul de expertiză tehnică judiciară este un mijloc de probă important, datorită caracterului său științific, iar această probă a fost dispusă de către prima instanță, expertiza fiind efectuată de către un expert tehnic judiciar cu o vastă experiență în domeniu și, în plus, raportul de expertiză tehnică nu este combătut de nicio altă probă. A apreciat că hotărârea Tribunalului București este temeinic motivată, iar raportul de expertiză tehnică a fost mai mult decât edificator, raportat la ansamblul probator administrat în speță. I.

Apărările formulate în cauză La data de 3 noiembrie 2022, în termen legal, intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepțiile netimbrării și nulității recursului, iar, în subsidiar, excepția inadmisibilității criticilor privind necompetența funcțională a instanței de apel. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat. Cu privire la excepția netimbrării recursului, cu referire la art. 1 alin. (1), art. 24 alin. (1) și art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a arătat că în cuprinsul recursului nu s-a făcut nicio referire la achitarea taxei judiciare de timbru, iar, din informațiile aflate pe portalul instanței de judecată, nu a rezultat că recurenta-pârâtă a apelat la mijloacele puse la dispoziție de lege persoanelor aflate în imposibilitate de a plăti taxele de timbru. Cu referire la excepția nulității recursului, prin raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a invocat că recurenta-pârâtă nu a încadrat criticile referitoare la necompetența funcțională a secției a III-a civile și pentru cauze cu minori și de familie a Curții de Apel București în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.,. Susținând inadmisibilitatea acelorași critici, față de prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., a apreciat că acestea ar fi putut determina analiza deciziei recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., doar în situația în care încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe era invocată în condițiile legii. A subliniat că, în speță, nici în fața tribunalului și nici în apel, recurenta-pârâtă nu a invocat excepția necompetenței funcționale a instanței, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, aceasta devenind competentă să soluționeze cauza, tocmai ca efect a dispozițiilor care limitează în timp posibilitatea de a invoca această excepție. Cu privire la excepția nulității recursului din perspectiva criticilor subsumate de recurenta-pârâtă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că partea adversă a reiterat apărările formulate în apel fără a invoca critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei recurate și fără a arăta textele de lege încălcate de instanța de apel; or, interpretarea dată probelor și aprecierea situației de fapt reprezintă aspecte ce țin exclusiv de temeinicia deciziei atacate, iar nu de legalitatea raționamentului acesteia. Pe fondul recursului, a arătat că instanța de apel în mod corect a admis motivul de apel referitor la nemotivarea sentinței date de tribunal și a precizat că, în situația în care instanța va admite recursul, înțelege să solicite trimiterea spre rejudecare instanței de apel, pentru ca acesta să dispună motivat asupra tuturor motivelor de apel pe care le-a invocat. Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare. I.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Prin încheierea de ședință din data de 7 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată cu citarea părților în ședință publică, în vederea soluționării pe fond a căii de atac, la data de 16 mai 2023, când a reținut cauza în pronunțare asupra recursului. Cu privire la excepția netimbrării recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă A., s-a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât recurenta-pârâtă a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță. Totodată, referitor la excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă, Înalta Curte a reținut că această excepție este incidentă numai în situația în care niciuna dintre criticile aduse prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege, aspect care nu se verifică în cauză. În ceea ce privește inadmisibilitatea criticilor privind necompetența funcțională a instanței de apel, susținută prin aceeași întâmpinare, Înalta Curte a constatat că se invocă aspecte care nu se circumscriu verificărilor care se efectuează în cadrul procedurii reglementate de art. 493 C. proc. civ., din perspectiva admisibilității în principiu a recursului, astfel încât, a arătat că aceste apărări urmează a fi evaluate la soluționarea pe fond a recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele: Prin primul motiv de recurs, în esență, recurenta-pârâtă a criticat decizia recurată, susținând că instanța de apel nu era competentă să soluționeze cauza, ci pricina trebuia soluționată de secția specializată în litigii cu profesioniști a curții de apel, prin raportare la obiectul litigiului și la calitatea sa de profesionist. Intimata-reclamantă, prin întâmpinare, a susținut inadmisibilitatea acestor critici, arătând că, în speță, necompetența materială procesuală nu a fost invocată în termenul legal, reglementat de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., ci direct în faza procesuală a recursului, ceea ce nu este permis. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă nu a invocat excepția necompetenței materiale procesuale a instanței de apel, conduită care ar fi fost sancționată de dispozițiile legale anterior menționate în sensul susținut de intimata-reclamantă, ci a arătat că hotărârea a fost pronunțată de o instanță care nu era competentă a judeca pricina, apreciind că, în speță, era competentă secția specializată în soluționarea litigiilor cu profesioniști a curții de apel, afirmație care tinde a susține incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Totodată, nu se poate aprecia că această critică ar fi fost formulată omisso medio, întrucât recurenta-pârâtă a formulat susțineri vizând necompetența instanței de apel și nu a tribunalului, situație în care s-ar fi impus o analiză din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte va analiza critica recurentei-pârâte privind necompetența materială procesuală a instanței de apel din perspectiva ipotezei reținute de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în care este încadrabilă, apărarea intimatei-reclamante urmând a fi valorificată în cercetarea pe fond a motivului de recurs. Astfel, potrivit dispozițiilor legale anterior evocate, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii. Ca atare, prima verificare în analiza incidenței acestui motiv de casare impune a observa dacă susținerea părții vizează o necompetență de ordine publică, condiție îndeplinită în cauză, în contextul în care partea afirmă că era competentă material procesual o altă secție a curții de apel, iar, potrivit dezlegărilor date prin decizia în interesul legii nr. 17/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 16 octombrie 2018 (obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ.): "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) și (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. și ale art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică." Însă, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cerința ca parte să fi invocat excepția în condițiile legii. Potrivit art. 130 alin. (1) și (2) C. proc. civ., competența de ordine publică trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, cu excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești care poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii. Consecința aceste reglementări este aceea că nu este permisă invocarea excepției după epuizarea momentului reținut de aceste norme procedurale, iar o conduită contrară echivalează cu neinvocarea excepției în condițiile legii. Or, în speță, recurenta-pârâtă a formulat susțineri privind necompetența materială procesuală a secției a III-a civile și pentru cauze cu minori și de familie a Curții de Apel București abia în fața instanței de recurs, cu nesocotirea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte constată că nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., critica adusă de către recurenta-pârâtă din această perspectivă hotărârii recurate fiind nefondată. În ceea ce privește susținerile recurentei-pârâte, subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acestea nu pot face obiectul analizei în prezentul recurs, întrucât acestea vizează aprecierea probelor și a valorii probante a acestora (expertiza efectuată în fața primei instanțe, nota de constatare nr. x din data de 23 septembrie 2016), astfel cum au fost reținute de către instanța de apel în analiza cauzei, aspecte care privesc temeinicia și nu legalitatea hotărârii atacate. Instanțele de fond au plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, sunt suverane în a decide asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor asupra cărora deja s-a dispus. Pot forma obiect al cercetării judecătorești în recurs doar criticile care susțin nelegalitatea deciziei recurate, aceste limite ale judecății rezultând din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, și din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din același cod, potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Prin urmare, față de considerentele anterior reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 449A din data de 30 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Față de soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză - respingerea recursului ca nefondat -, Înalta Curte constată că partea care a căzut în pretenții este recurenta-pârâtă, astfel că, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe aceasta la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.380 RON, dovedite prin înscrisurile aflate la dosarul de recurs, cuantum justificat în raport de obiectul și complexitatea cauzei, precum și cu munca desfășurată de avocatul ales al părții, care a întocmit și a depus la dosar acte de procedură și s-a înfățișat în fața instanței pentru a susține interesele intimatei-reclamante.