ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 820/2023

Ședința publică din data de 15 mai 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 12 mai 2020 sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. și S.C. D. S.R.L., constatarea antrenării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâților, obligarea acestora la încetarea încălcării drepturilor nepatrimoniale aparținând reclamantului, retragerea de pe site a conținutului articolelor de presă, publicarea hotărârii care se va pronunța în prezenta cauză, precum și obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale, și a sumei de 249 RON, cu titlu de daune materiale.

În drept, a invocat dispozițiile art. 71-73, art. 252, art. 253 alin. (1) lit. c), art. 1349 alin. (1) și (2) și art. 1357 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția insuficientei timbrări, excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, excepția nulității celui de-al doilea capăt de cerere, excepția nulității parțiale a capătului trei de cerere, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. și excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește pretențiile referitoare la articolele publicate în perioada 26.04.2012-21.01.2017, iar, pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 11362 din 10 decembrie 2020, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței materiale, excepție invocată prin întâmpinare și a dispus declinarea, în favoarea Tribunalului Iași, a competenței de soluționare a cererii de chemare în judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2021, la data de 08.05.2020.

Prin sentința civilă nr. 1340/2021 din 27 mai 2021, Tribunalului Iași, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A.; a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei C.; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru repararea patrimonială a prejudiciului material și moral produs ca urmare a publicării articolelor din datele de 26.04.2012, 25.02.2013, 01.10.2014, 20.11.2014, 25.12.2015, 22.07.2015, 22.02.2016, 21.01.2017 și pe cale de consecință, a respins cererea formulată de către reclamant având ca obiect repararea patrimonială a prejudiciului material și moral produs ca urmare a publicării articolelor anterior menționate, ca fiind prescrisă; a respins cererea formulată de reclamant având ca obiect repararea patrimonială a prejudiciului material și moral produs ca urmare a publicării articolului din data de 27.09.2018, ca neîntemeiată; a admis, în parte, cererea formulată de reclamant având ca obiect repararea patrimonială a prejudiciului moral produs ca urmare a publicării articolelor din data de 22.11.2017 și 05.03.2020 și au fost obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 2.000 euro (contravaloare în RON de la data plății), cu titlu de daune morale; a admis, în parte, cererea formulată de reclamant având ca obiect obligația de a face - obligarea pârâților la încetarea încălcării drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului prin publicarea articolelor din datele de 26.04.2012, 25.02.2013, 25.12.2015, 21.01.2017, 22.11.2017, 05.03.2020 și pe cale de consecință, au fost obligați pârâții la retragerea de pe site-ul www.x.ro, de pe pagina de E. F. și de pe paginile personale de E. ale pârâților G. a conținutului denigrator din cuprinsul articolelor; a obligat pârâții la publicarea integrală a hotărârii pe site-ul www.x.ro și într-un cotidian de circulație națională; a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată; a obligat reclamantul să plătească pârâtei C. suma de 600 RON și pârâtei S.C. D. S.R.L. suma de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea nr. 479 din 03 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis cererea formulată de petentul A. privind strămutarea pricinii ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel Iași, secția civilă; a strămutat judecata cauzei de la Curtea de Apel Iași la Curtea de Apel Galați și a păstrat actele de procedură îndeplinite.

Prin decizia nr. 98/A din 31 mai 2022, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamant și apelul declarat de pârâți împotriva sentinței; a schimbat în parte sentința și în consecință: a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.; a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta C., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca nefondată, excepția prescripției dreptului material la acțiune; a admis, în parte, acțiunea având ca obiect repararea patrimonială a prejudiciului produs ca urmare a publicării articolelor din datele: 26.04.2012, 25.02.2013, 01.10.2014, 25.12.2015, 22.07.2015, 22.02.2016, 21.01.2017 și 27.09.2018; a respins, ca nefondată, acțiunea având ca obiect repararea patrimonială a prejudiciului produs ca urmare a publicării articolului din data de 20.11.2014; a obligat pârâții B. și S.C. D. S.R.L., în solidar, la plata sumei de 1.000 Euro (contravaloare în RON de la data plății), cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului produs ca urmare a publicării articolelor din datele de 26.04.2012, 25.02.2013, 01.10.2014, 25.12.2015, 22.07.2015, 22.02.2016, 21.01.2017, 22.11.2017, 27.09.2018 și 05.03.2020; a admis, în parte, acțiunea având ca obiect obligația de a face - obligarea pârâților la încetarea încălcării drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului prin publicarea articolelor din datele de 26.04.2012, 25.02.2013, 01.10.2014, 25.12.2015, 22.07.2015, 22.02.2016, 21.01.2017, 22.11.2017, 27.09.2018 și 05.03.2020; a obligat pârâții B. și S.C. D. S.R.L. la retragerea de pe site-ul www.x.ro, de pe pagina de E. F. și de pe pagina personală de E. a pârâtului B. a conținutului denigrator din cuprinsul articolelor indicate mai sus; a respins, ca nefondată, acțiunea având ca obiect obligația de a face - obligarea pârâților la încetarea încălcării drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului prin publicarea articolului din data de 20.11.2014; a obligat reclamantul să plătească pârâtei C. suma de 1.190 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat reclamantul să plătească pârâtei S.C. D. S.R.L. suma de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate; a înlăturat orice dispoziții contrare deciziei; a obligat reclamantul la plata către pârâta S.C. D. S.R.L. a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a obligat reclamantul la plata către pârâta C. a sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 98/A din 31 mai 2022 a Curții de Apel Galați, secția I civilă au declarat recurs reclamantul A. și pârâții S.C. D. S.R.L. și B..

4.1. Recursul formulat de reclamantul A.

Prin recursul formulat, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curții de Apel Galați, conform art. 497 C. proc. civ.

- Printr-o primă critică circumscrisă motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul a invocat interpretarea greșită, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 3 alin. (3), art. 191-196, art. 197 din Legea nr. 31/1990 și art. 219 C. civ. în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C..

Susține că instanța de apel a făcut o confuzie atât între organele de conducere și organele de administrare ale unei societăți cu răspundere limitată, cât și între sistemul de administrare a societăților pe acțiuni și sistemul de administrare a societăților cu răspundere limitată.

Astfel, instanța de apel a menționat că organele de conducere ale unei persoanei juridice sunt consiliul administrativ, respectiv consiliul director.

Or, în cazul societăților cu răspundere limitată, cum este și cazul pârâtei S.C. D. S.R.L., adunarea generală a asociaților este organul de conducere al societății.

De asemenea, susține că, în ceea ce privește organele de administrare ale societăților cu răspundere limitată, societatea poate fi administrată de unul sau mai mulți administratori, asociați sau neasociați, numiți prin actul constitutiv sau de adunarea generală.

Astfel, pârâta C. face parte din organele de conducere, având calitatea de asociat în cadrul S.C. D. S.R.L., iar administrarea acestei societăți este asigurată de pârâtul B..

Mai susține și că atât consiliul administrativ, cât și consiliul director nu sunt specifice societăților cu răspundere limitată, cel dintâi fiind specific societăților pe acțiuni, iar cel de-al doilea fiind specific asociațiilor reglementate de O.G. nr. 26/2000.

Afirmă, totodată, și că instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care preved că asociații din cadrul societăților de răspundere limitată răspund pentru faptele săvarșite, în numele societății, până la concurența capitalului social subscris.

Invocă, de asemenea, și faptul că instanța de apel a interpretat în mod greșit și dispozițiile art. 219 alin. (2) C. civ., în conformitate cu care faptele ilicite atrag și răspunderea personală și solidară a celor care le-au săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de terți.

Or, în cazul pârâtei C., fapta ilicită săvârșită constă în acordul privind publicarea și menținerea celor 11 articole denigratoare pe site-ul www.x.ro, deținut de societatea D. S.R.L., al cărei asociat este.

Astfel, susține că, pe lângă acordul inițial (prezumat a fi cel puțin tacit) cu privire la publicarea articolelor, după ce a primit notificarea reclamantului privind retragerea articolelor denigratoare de pe site-ul deținut de societatea al cărei asociat este, pârâta C. nu a făcut niciun demers în acest sens, deși, potrivit art. 195 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, avea dreptul de a convoca adunarea generală și de a propune atât respingerea publicării articolelor, cât și eliminarea acestora de pe site.

Arată și că a fost discutată și în alte dosare, având obiect similar și același părți, în care fapta ilicită a pârâtei a constat în acordul față de publicarea și menținerea pe site-ul www.x.ro a unor articole denigratoare la adresa reclamantului și indică, în acest sens, dosarul nr. x/2020 și dosarul nr. x/2020, în care instanțele judecătorești au considerat că C., în calitate de asociat al S.C. D. S.R.L., are calitate procesuală pasivă în astfel de dosare.

Având în vedere dispozițiile legale indicate, susține că pârâta C., în calitate de asociat (deținând 50% din capitalul social), face parte din organele de conducere ale societății D. S.R.L. - adunarea generală a asociaților, având calitate procesuală pasivă în cauză.

- Printr-o a doua critică circumscrisă motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat că instanța de apel a încălcat dispozițiile legale privind instituția răspunderii civile delictuale (art. 1357, art. 1358, art. 1381, art. 1385 și art. 1386 C. civ.) și a dispozițiilor legale privind apărarea drepturilor nepatrimoniale (art. 252 și urm. C. civ.).

Astfel, susține că, în analiza conținutului articolului din data de 20.11.2014, instanța de apel a reținut în mod greșit că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâților, întrucât nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite.

Raportat la art. 1357 C. civ. și la afirmațiile din cuprinsul articolului, apreciază ca fiind nelegală concluzia instanței de apel, în sensul că fapta săvârșită de pârâți nu are un caracter ilicit.

Mai arată și că articolul de presă criticat îl prezintă pe reclamant ca fiind un "mardeiaș", pentru exprimarea propriilor opțiuni politice pe pagina sa de E. și pentru că și-a exercitat dreptul la vot.

Susține și că sintagma "exista tentația de a spune că mai are o șansă" este o jignire nejustificată la adresa reclamantului, făcută publică numai pentru faptul că autorul articolului de presă criticat, pârâtul B., nu împărtășea viziunea politică a reclamantului.

Arată și că nu este justificată această ingerință în viața privată a reclamantului, prin urmărirea constantă chiar și a activității sale de pe platforma de socializare E..

În plus, materialul de presă îl prezintă pe reclamant ca fiind fiul patronului publicației "x", ceea ce este în măsură să-i vatăme dreptul la imagine, având în vedere că acesta deține marca "x", tatăl său nefiind implicat în conducerea acestui ziar.

- În dezvoltarea unui prim argument circumscris motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamantul susține că, în ceea ce privește analiza efectuată cu privire la articolul publicat în data de 26.04.2012, intitulat "încă o firmă a H. este pândită de insolvență", instanța de apel a interpretat în mod greșit înscrisurile depuse de către reclamant ca dovadă a deținerii mărcii "x".

Astfel, arată că instanța de apel a reținut că reclamantul s-a înregistrat ca deținător al mărcii "x" din 26.10.2012, iar, față de data publicării articolului în discuție - 26.04.2012, a concluzionat că nu se poate reține vreo vătămare a drepturilor reclamantului, ca deținător al acestei mărci la data respectivă.

Susține că această concluzie este eronată, întrucât a depus la dosarul cauzei certificatul de înregistrare a mărcii nr. x, eliberat de OSIM, din care rezultă că acesta deține marca "x" din data de 09.04.2008.

Totodată, invocă și că a arătat instanței de apel că deține și site-ul www.x.ro, astfel că orice expresii jignitoare la adresa publicației "x" îl vizează în mod automat și pe titularul acesteia.

Prin aceea că a ignorat certificatele nr. x și nr. Rx, depuse de reclamant, susține că instanța de apel a încălcat regulile de procedură privind aprecierea probelor, prevăzute de art. 264 C. proc. civ.

Drept urmare, precizează că, dacă prima instanță ar fi procedat potrivit art. 264 C. proc. civ. și ar fi examinat, în parte, fiecare înscris, precum și toate înscrisurile în ansamblul lor, ar fi constatat că apelantul deține marca în discuție încă din anul 2008.

- În susținerea aceluiași motiv de recurs, recurentul-reclamant mai invocă și faptul că reținerea greșită, de către instanța de apel, a titularului cotidianului "x" la data publicării articolelor, ca efect al interpretării greșite, respectiv al ignorării înscrisurilor aflate la dosar, a condus instanța la concluzia eronată conform căreia "ziarul de șantaj", "șantajiștii" și "I." nu au caracter denigrator.

Astfel, arată, cu privire la articolul din 22.07.2015, că în mod greșit a reținut instanța de apel că reclamantul nu a fost lezat prin sintagma "patronii ziarului de șantaj x".

Susține că afirmația anterioară este lipsită de o bază factuală, în contextul în care soluția de condamnare pentru infracțiunea de șantaj a fost dispusă față de tatăl reclamantului, iar nu față de publicație.

De asemenea, arată că aceste afirmații denigratoare la adresa mărcii pe care o deține, conform celor indicate anterior, l-au prejudiciat.

Mai invocă și că nu se poate susține că, prin folosirea sintagmei "patronii ziarului x", persoana vizată era doar tatăl reclamantului, chiar dacă articolul din 22.07.2015 este însoțit de fotografia tatălui reclamantului.

În acest sens, reclamantul invocă și o contradicție între considerentele deciziei atacate.

Astfel, susține că instanța de apel reține că sintagma "H." are un caracter denigrator față de reclamant, întrucât, în considerente, instanța de apel îl consideră pe reclamant ca fiind unul dintre patronii ziarului "x", însă, în continuarea analizei conținutului articolului din 22.07.2015, instanța de apel motivează că reclamantul nu a fost lezat prin sintagma "ziarul de șantaj x", întrucât, din cuprinsul articolului, rezultă că persoana vizată este doar J. - tatăl reclamantului.

A menționat și că, în analiza celorlalte articole, în care pârâții au folosit sintagmele "ziar de șantaj" sau "șantajiștii", instanța de apel a făcut trimitere la motivarea cu privire la articolul din 22.07.2015, precizând că termenii sunt folosiți în același context ca în articolele anterioare.

În ceea ce privește articolul din 21.01.2017, reclamantul critică reținerea instanței de apel în sensul că "sintagma ziarul de șantaj este folosită în același context ca al articolelor anterioare și pentru aceleași motive nu se poate reține ca faptă ilicită în sarcina intimatului-pârât".

Astfel, arată reclamantul, că nu se poate susține că, prin folosirea sintagmei "ziarul de șantaj x", persoana vizată este doar tatăl reclamantului, chiar dacă articolul din 21.01.2017 este însoțit de fotografia acestuia.

Invocă faptul că sunt făcute numeroase referiri la publicația "x", care este deținută de reclamant din anul 2008, aspect care este public de la acel moment.

Mai susține reclamantul și că autorul articolului cunoaște destul de bine cine deține publicația și marca "x", astfel că, prin catalogarea publicației ca fiind un "ziar de șantaj", urmărește denigrarea titularului, iar nu a domnului J., care nu are vreun amestec în conducerea acestui ziar.

În ceea ce privește articolul din 25.12.2015, precizează că se remarcă, din nou, argumentele contrare folosite de către instanța de apel.

Astfel, pe de o parte, instanța de prim control judiciar reține ca fiind denigratoare la adresa apelantului sintagma "H.", întrucât reclamantul face parte din acest clan, iar, pe de altă parte, precizează că nu există trimiteri directe la persoana reclamantului.

Or, din conținutul articolului rezultă destul de clar că șantajiștii sunt reclamantul și tatăl acestuia, care ar fi transferat mai toate activele către reclamant, pentru a îngreuna o eventuală executare silită.

Totodată, în acest articol, se regăsesc, în același context, sintagmele "H." și "I.".

În condițiile în care instanța de apel a reținut ca fiind denigratoare sintagma "H.", susține reclamantul că este contradictorie motivarea acesteia, în condițiile în care nu este reținut caracterul denigrator și pentru "I.".

Referitor la articolul din 25.02.2013, cu privire la care s-a stabilit ca fiind ofensator doar cuvântul "onorabil", susține că, deși instanța de apel a reținut că reclamantul este reprezentant și titular al mărcii "x", a statuat că doar în finalul articolului se strecoară ideea că publicația în discuție este un ziar de șantaj, fără a prezenta motivele pentru care reclamantul, în calitate de titular al publicației nu a fost lezat.

Concluzionează, prin aceea că motivarea superficială și contradictorie a deciziei cu privire la articolele publicate în datele de 22.07.2015, 21.01.2017, 25.12.2015 și 25.02.2013 atrage nulitatea deciziei atacate și casarea acesteia, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Așadar, susține că instanța de apel nu a făcut o motivare corespunzătoare a soluției dispuse, întrucât, pe de o parte, există o contradicție între considerentele deciziei, iar, pe de altă parte, instanța de apel a oferit o motivare superficială și sumară cu privire la caracterul pretins denigrator al sintagmelor de "ziar de șantaj" și "șantajiști".

Mai arată și că motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă, inteligibilă, și să nu se rezume doar la o însușire de fapte și argumente, ci să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă, în fapt și în drept, la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă, în mod logic și convingător, la soluția cuprinsă în dispozitiv.

Or, susține că instanța de apel nu face nicio referire la probele administrate în cauză, dimpotrivă, instanța a făcut o apreciere greșită a înscrisurilor depuse de către reclamant.

- În dezvoltarea unui al doilea argument circumscris motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamantul susține că instanța de apel a respins în mod nelegal excepția efectului pozitiv al lucrului judecat al hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2017.

Printr-o primă critică, susține reclamantul că, în conformitate cu prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., pentru a invoca efectul pozitiv al lucrului judecat nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel, invocă reclamantul că, în situația în care instanța este sesizată, din nou, cu aceeași situație de fapt (aceleași părți, obiect și cauză), se va reține efectul negativ al lucrului judecat.

Pentru a se reține efectul pozitiv al lucru judecat este suficient ca, în litigiul ulterior, să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat într-un alt litigiu anterior.

În aceste cazuri, instanța va soluționa în fond litigiul ulterior, ținând cont de lucrul judecat anterior de către o altă instanță.

Mai susține și că reținerea, de către instanța de apel, a faptului că, fiind vorba de articole de presă diferite, analiza termenilor se face în contextul prezentat în fiecare din acele articole, ceea ce impune existența unei particularități a acestor termeni în raport cu fiecare articol în parte, este greșită.

Arată că, deși articolele de presă analizate de instanță în dosarul nr. x/2017 și articolele din prezenta cauză sunt diferite sub anumite aspecte, puterea de lucru judecat privește numai înțelesul noțiunilor de "clan", "șantaj" și implicit "șantajist", care sunt folosite în cele 11 articole în același sens.

De asemenea, arată că toate aceste articole au fost publicate în rubrica "Șantaju și etaju" de pe site-ul www.x.ro, în esență pârâții urmărind, prin toate articolele, denigrarea reclamantului, a familiei sale și a mărcii "x".

Prin urmare, susține că nu există particularitățile, invocate de către instanța de apel, cu privire la termenii de "clan", "șantaj" și "șantajiști", intenția pârâtului B. fiind aceeași - de a transmite publicului că reclamantul face parte dintr-un clan, că este un șantajist, iar publicația "x" este un ziar de șantaj.

Arată că aspectele judecate anterior, în dosarul nr. x/2017, au legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Astfel, în litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 reclamant a fost tot A., iar în considerentele hotărârilor judecătorești, pronunțate în această cauză, instanțele au stabilit că utilizarea acestor termeni reprezintă o jignire.

De asemenea, litigiul anterior a avut loc între A., B., C. luliana și D. S.R.L., care sunt și părți în prezenta cauză, și a avut ca obiect angajarea răspunderii civile delictuale, ca urmare a publicării unor articole de presă denigratoare la adresa lui A., similar cu obiectul prezentei cauze.

Totodată, termenii de "clan", "șantaj", analizate în litigiul anterior, se regăsesc și în articolele de presă care fac obiectul prezentei cauze, după cum urmează: termenul "clan" se regăsește în 9 din cele 11 articole analizate, iar termenii de "șantaj" și "șantajiști" sunt menționate în articolele din 22.07.2015, din 25.02.2013, 21.01.2017 și din 25.12.2015.

Drept urmare, susține că instanța de apel ar fi trebuit să rețină puterea de lucru judecat a hotărârilor anterioare cu privire la înțelesul termenilor de "clan", "șantaj" și "șantajiști" și consecințele folosirii acestora la adresa reclamantului, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

- În dezvoltarea criticilor circumscrise motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul susține că cererea privind acordarea daunelor morale pentru repararea prejudiciului moral, suferit de către reclamant, a fost soluționată de către instanța de apel cu aplicarea greșită a normelor de drept material privind repararea prejudiciului suferit prin atingeri aduse drepturilor personale nepatrimoniale.

Invocă faptul că, analizând criteriile reținute pentru evaluarea prejudiciului moral, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 70-75, art. 253 alin. (4), art. 1381 și art. 1385 C. civ.

Arată că motivele reținute de instanța de apel pentru justificarea diminuării daunelor morale constau în faptul că reclamantul 1-a atacat, la rândul său, pe pârâtul B. prin articolele publicate în rubrica "Bursa bârfelor" și că reclamantul urmărește șicanarea pârâților.

Susține, cu privire la modalitatea de cuantificare a prejudiciului moral, că, deși nu există criterii legale de evaluare prestabilite, este deja cunoscut, în doctrină și jurisprudență, că repararea prejudiciului va ține cont de principiul echității, art. 41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului făcând vorbire despre o "reparație echitabilă" în acest sens.

Astfel, invocă faptul că, din motivarea deciziei atacate se poate observa că, în stabilirea daunelor morale, instanța de apel nu a judecat în echitate.

De asemenea, criteriile reținute pentru cuantificarea daunelor morale sunt pur subiective și privesc aspecte care nu au legătură cu fapta ilicită a pârâților.

În opinia reclamantului, nu poate fi considerat drept criteriu just și rezonabil împrejurarea că, în ziarul "x" au fost publicate articole cu privire la pârâtul B., considerate de instanța de apel ca fiind un atac la persoana acestuia din urmă.

Mai invocă și că articolele publicate în cotidianul "x" nu fac obiectul prezentei cauze, iar acestea nu fac obiectul niciunui alt dosar înregistrat pe rolul unei instanțe.

Astfel, susține că reclamantul nu s-a apărat și nu a avut posibilitatea de a justifica conținutul acestor articole.

Cu alte cuvinte, fără a fi învestitită de una dintre părți cu privire la conținutul articolelor publicate în publicația "x", instanța de apel a reținut că acestea sunt scrise cu un limbaj neadecvat și reprezintă un atac asupra pârâtului B..

Mai mult, arată că reclamantul nu este autorul articolelor publicate în "x".

Deși reclamantul deține marca "x" și site-ul www.x.ro, acesta nu controlează politica editorială a publicației "x", ci, aceste atribuții au fost cedate unei persoane juridice.

Din acest motiv arată că este practic imposibil pentru o persoană fizică să controleze, în mod efectiv, activitatea unui ziar cu un număr atât de mare de cititori.

Reclamantul susține că nu poate să dicteze ziariștilor conținutul articolelor pe care le scriu, acest lucru fiind oricum interzis de art. 30 alin. (2) din Constituție.

De asemenea, mai arată și că, prin aceea că instanța a diminuat daunele morale, pentru motivul că și în publicația "x" au apărut articole cu privire la pârâtul B., în mod indirect, a încurajat acest "război mediatic", în sensul că, dacă fiecare dintre părți scrie despre cealaltă, va opera o "compensație naturală".

Consideră că nu este legal, ca prin hotărârile pe care le pronunță, instanța de judecată să încurajeze astfel de fapte, pe motivul că prejudiciul moral, atingerile aduse drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului (care au fost constatate de instanță) se vor compensa cu articolele publicate anterior sau prin publicarea unor articole viitoare în cotidianul "x".

Totodată, apreciază că nu i se poate reproșa reclamantului că nu poate pretinde că este prejudiciat prin publicarea articolelor scrise de către pârâtul B. și că trebuie să suporte afirmațiile jignitoare și denigratoare ale pârâților, întrucât și-a asumat riscul ca el să fie numit "șantajist", iar marca "x", pe care o deține, să fie numită "ziar de șantaj", prin înregistrarea acesteia pe numele său.

În ceea ce privește existența mai multor dosare pe rolul instanțelor de judecată, având ca obiect antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâților pentru articolele denigratoare publicate pe site-ul www.x.ro, arată că aceasta reprezintă o simplă exercitare a dreptului la apărarea drepturilor personale nepatrimoniale, efectuată în limitele prevăzute de lege.

Precizează că primul dosar a fost înregistrat în anul 2017, iar, ulterior acestui moment, pârâtul B. a continuat să scrie alte zeci de articole, pe care le-a supus analizei instanțelor judecătorești împreună cu alte articole anterioare, cu care aveau legătură acestea.

Cu privire la pretinsa șicanare a pârâtului B., prin introducerea mai multor acțiuni în instanță, menționează că, până la acest moment, dosarele care au fost soluționate definitiv au fost câștigate de către reclamant: prezentul dosar și dosarul nr. x/2017.

Astfel, atât timp cât pentru acțiunile introduse de către reclamant nu poate fi reținut un abuz de drept, împrejurarea că există mai multe dosare pe rolul instanțelor nu poate fi imputată acestuia, în modalitatea în care a procedat instanța de apel.

4.2. Recursul formulat de pârâții B. și S.C. D. SRL

Prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâții B. și S.C. D. S.R.L. au solicitat casarea în parte a deciziei instanței de apel (fără a critica soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. luliana) și trimiterea cauzei instanței, spre rejudecare.

- Printr-un prim motiv de recurs, pârâții au invocat greșita respingere, de către instanța de prim control judiciar, a excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului.

În acest sens au invocat încălcarea prevederilor prevederilor art. 2528 alin. (1) C. civ., prin aceea că a concluzionat că acesta se referă la întinderea pagubei și nu la simpla existență a acesteia.

Susțin pârâții că, dacă s-ar avea în vedere strict momentul stabilirii întinderii pagubei, acțiunea în repararea patrimonială a prejudiciului ar deveni imprescriptibilă.

Astfel, arată că prejudiciul crește, în mod natural, ca urmare a trecerii timpului, ca efect al amplificării numărului de accesări a unui text disponibil în mediul online, iar data introducerii acțiunii ar deveni un element care ar ține doar de voința persoanei pretins prejudiciate.

De asemenea, au invocat și încălcarea prevederilor art. 253 alin. (4) C. civ., care stabilește faptul că dreptul la acțiune în cazul cererilor în despăgubiri este supus prescripției extinctive.

Precizează că, în cazul articolelor din litigiu, momentul la care persoana presupus prejudiciată a cunoscut atât caracterul prejudiciabil al faptei, cât și persoana care răspunde de ea, nu poate fi decât momentul publicării articolelor reclamate prin acțiune pe pagina web www.x.ro.

Mai arată și că, reclamantul, deținătorul unui ziar cotidian local, concurent direct pe piața presei locale ieșene, cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască cui aparțin articolele și pagina web antemenționată.

Astfel, datele de la care a început să curgă termenul general de 3 ani de prescripție a dreptului material la acțiunea în repararea patrimonială a prejudiciului nu puteau fi decât: 26.04.2012, 25.02.2013, 01.10.2014, 20.11.2014, 22.07.2015, 25.12.2015, 22.02.2016, 21.01.2017, 22.11.2017, 27.09.2018 și 05.03.2020.

Precizează și că, raportat la data introducerii acțiunii, 12.05.2020, termenul de prescripție era împlinit pentru articolele publicate în: 26.04.2012, 25.02.2013, 01.10.2014, 20.11.2014, 22.07.2015, 25.12.2015, 22.02.2016, 21.01.2017.

Susțin, de asemenea, că faptul că articolele se regăsesc în continuare pe site-ul societatății pârâte conferă în continuare reclamantului, în eventualitatea reținerii caracterului ilicit al faptelor, doar dreptul la repararea pe cale nepatrimonială a prejudiciului, respectiv măsurile enumerate de art. 253 alin. (1) - (3) C. civ.

Totodată, invocă și că paguba suferită de reclamant s-a produs chiar la data publicării articolelor ce fac obiectul dosarului.

Precizează că vătămarea drepturilor nepatrimoniale nu poate crește în timp, prin prezența articolului în mediul online, deoarece numai drepturile patrimoniale sunt compatibile cu variația cantitativă, în cazul unui drept subiectiv nepatrimonial, "paguba", conform art. 2528 C. civ., producându-se instantaneu, la momentul vătămării dreptului.

De asemenea, invocă și că aplicarea prevederilor art. 2528 alin. (1) C. civ., de către instanța de apel, în sensul că termenul de prescripție ar curge abia de la data încetării faptei ilicite este una profund eronată.

- Printr-un al doilea motiv de recurs, susțin că au fost interpretate greșit dispozițiile care reglementează dreptul la liberă exprimare și dreptul la viață privată, ceea ce a condus la reținerea în mod greșit a caracterului ilicit al faptelor reclamate prin cererea de chemare în judecată.

În acest sens, au invocat încălcarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 70, art. 71, art. 72 alin. (2), art. 75 și art. 1349 C. civ.

Privitor la catalogarea ca fapte ilicite a articolelor în care s-a folosit sintagma "H.", susțin că noțiunea de "clan" nu a fost utilizată în mod jignitor, ci aceasta este o sintagmă metaforică de natură a atrage atenția publicului cititor.

Mai arată și că este de notorietate că reclamantul este fiul fostului deținător al ziarului "x", J., care a fost condamnat penal pentru infracțiunea de șantaj, infracțiune săvârșită prin intermediul ziarului.

Au susținut și că a fost alegerea reclamantului să continue această afacere sub aceeași denumire și marcă, în mod evident acesta asumându-și riscul de a fi asociat cu tatăl său și cu problemele penale ale acestuia.

Pe de altă parte, susțin că însuși reclamantul este inculpat într-un dosar penal în care sunt investigate fapte anterioare sau contemporane publicării articolelor de presă.

Mai arată și că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că termenul "clan" este folosit în articolele care apar pe site-ul reclamantului, www.x.ro.

În acest context consideră că utilizarea termenul "clan", ca și a termenului "onorabil", în raport cu persoana reclamantului nu poate constitui o faptă delictuală, în sensul prevederilor art. 1349 C. civ., lipsind elementul prejudiciu, deoarece standardul moral al unei persoane este unic, ceea ce reclamantul consideră normal a face altora nu poate fi prejudiciabil pentru el atunci când devine ținta aceleiași expresii.

Privitor la articolul din 22.11.2017, consideră că instanța de apel a încălcat limitele dreptului la liberă exprimare a pârâților, prin considerarea caracterului ilicit al faptelor referitoare la acest articol de presă.

Susțin aceștia că articolul de presă a avut la bază informații relatate de către un alt politician de la nivel local.

De asemenea, arată că este de notorietate că tocmai faptele aduse la cunoștința publicului prin articolul din data de 22.11.2017 sunt anchetate în prezent într-un dosar instrumentat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași, în care atât reclamantul A., cât și alte persoane, printre care și funcționari publici cu funcții de conducere din Primăria Municipiului Iași, au calitatea de inculpați.

Arată și că faptele reclamate sunt reale și de interes public major, fiind oferite publicului în virtutea rolului de "câine de pază al democrației" recunoscut jurnaliștilor.

De asemenea, arată și că reiese fără putință de tăgadă că baza factuală pentru articolul analizat există, informațiile oferite sunt reale, conținând date exacte și probe concludente și pertinente, informațiile prezentate fiind de interes public.

Privitor la articolul din 27.09.2018, susțin că, la fel ca în cazul celorlalte articole, motivul publicării informațiilor este strict informarea obiectivă a cititorilor, cu atât mai mult cu cât se referă la contracte încheiate de societăți ale familiei Asimionesei cu instituții publice.

Privitor la articolul din 25.02.2013, susțin că articolul prezintă o judecată de valoare, vizând existența sau inexistența unei anumite virtuți, ținând seama de contextul din articolul respectiv.

Articolul are în vedere strict anunțurile identificate pe pagina web a cotidianului "x" și nicidecum persoana fizică A..

Mai precizează și că utilizarea termenului "onorabil" nu depășește limitele libertății de exprimare.

De asemenea, susțin și că instanța de apel a încălcat și în acest context prevederile art. 1349 C. civ., reținând existența unui prejudiciu prin folosirea acestui termen.

Arată, totodată, și că reclamantul a promovat și promovează un standard de moralitate extrem de scăzut prin articolele de tip pamflet publicate în cadrul rubricii "Bursa bârfelor", de pe site-ul www.x.ro.

În atare context, instanța trebuia să pornească în analiza prejudiciului de la standardul pe care reclamantul îl arată în mod public, prin conținutul site-ului său, lipsind, astfel, prejudiciul.

Privitor la reținerea, de către instanța de apel, a încălcării, de către pârâți, a dreptului la viață privată a reclamantului, recurenții-pârâți susțin că niciunul dintre articolele la care se face referire prin cererea de chemare în judecată nu au vizat chestiuni legate de viața de familie sau alte aspecte ale vieții private a reclamantului.

Dimpotrivă, afirmă că toate articolele de presă au avut drept teme activitățile economice realizate de către H., probleme privind afacerile pe care aceasta le derulează, legăturile dintre această familie și persoane care ocupă demnități publice, legăturile dintre această familie și diverse instituții publice, precum și politica editorială a cotidianului pe care reclamantul și tatăl acestuia îl dețin.

Precizează, totodată, și că nu există elemente concrete care să denote încălcări ale dreptului la viață privată a reclamantului, cu atât mai puțin cu cât acesta este o persoană publică la nivel local, fiind recunoscut pentru calitatea sa de deținător al publicației "x" și pentru legăturile pe care le are cu diverși lideri politici locali.

Prin urmare, invocă faptul că nu poate fi reținută incidența prevederilor art. 74 lit. h) C. civ., conținutul articolelor publicate de către recurenții-pârâți, inclusiv utilizarea numelui "H.", fiind în concordanță cu barierele activității jurnalistice și dreptului la liberă exprimare.

Concluzionează prin aceea că publicarea celor 11 articole nu poate fi considerată ca reprezentând o faptă ilicită.

În data de 20.12.2022, în termenul legal, recurenții-pârâți B. și S.C. D. S.R.L. au formulat întâmpinare la recursul reclamantului, prin care au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Privitor la criticile reclamantului referitoare la modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C., au susținut că aceasta deține simpla calitate de asociat în cadrul S.C. D. S.R.L., fără a avea vreo răspundere legală proprie, instituită pentru faptele persoanei juridice.

Pe de altă parte, susțin că pârâtul B. este chemat în judecată în calitate de autor al articolelor pretins denigratoare.

Raționamentul reclamantului, evocat în cererea de recurs, nu poate fi primit deoarece adunarea generală este un organ strict colectiv, care funcționează în conformitate cu regulile cuprinse în art. 191-195 din Legea nr. 31/1990, iar pârâta C. nu deține majoritatea capitalului social.

De asemenea, au mai arătat că atribuțiile reglementate de art. 194 din Legea nr. 31/1990 în sarcina adunării generale a asociaților nu includ adoptarea unei anumite politici editoriale, aceasta fiind o chestiune care ține strict de administrarea societății, iar nu de atribuțiile adunării generale a asociaților.

Susțin, totodată, că nu s-a făcut dovada adoptării unei hotărâri a adunării generale a asociaților, care să prezinte relevanță sub aspectul conținutului articolelor care se publică pe site-ul www.x.ro.

Invocă și faptul că răspunderea asociaților până la concurența capitalului social subscris, reglementată de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, invocată de către reclamant, nu are legătură cu aplicarea prevederilor art. 219 C. civ.

Privitor la criticile reclamantului referitoare la articolul din 20.11.2014, susțin că aceasta este neîntemeiată.

Afirmă că sintagma "exista tentația de a spune ca mai are o șansă" nu conține nimic denigrator, fiind o sintagmă în limitele exprimării comune, fără a fi necesară discuția referitoare la limitele libertății de exprimare jurnalistice.

În ceea ce privește utilizarea termenului "mardeiaș", susțin că aceasta intră în limitele libertății de exprimare jurnalistice, având în vedere formularea lipsită total de condescendență a reclamantului la adresa adversarului politic al candidatului pe care acesta îl susținea.

Mai susține și că acesta reprezintă o figură de stil, o exagerare, care este permisă jurnaliștilor, în acord cu jurisprudența Curții Europene.

Afirmă că este îndeplinită condiția existenței unei baze factuale, articolul din 20.11.2014 sprijinindu-se tocmai pe mesajul distribuit de reclamant pe pagina sa de socializare și pe comentariile la respectivul mesaj.

În ceea ce privește critica reclamantului privitoare la existența unei atingeri aduse dreptului la viață privată, arată că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care însuși reclamantul a publicat pe o rețea de socializare un mesaj în care își prezenta opțiunile sale politice.

Privitor la presupusa încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, recurenții-pârâți afirmă că aceasta reprezintă, de fapt, o nemulțumire cu privire la modul de interpretare a probatoriului de către instanța de apel și care nu se încadrează în motivele de casare stabilite de art. 488 C. proc. civ.

Afirmă că această critică este și neîntemeiată, mijlocul de probă fiind analizat de către instanța de apel.

Prin urmare, invocă faptul că nu se poate reține o nerespectare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 264 C. proc. civ., în contextul în care instanța de apel a analizat mijlocul de probă indicat de reclamant.

Privitor la presupusa motivare superficială și contradictorie a deciziei cu privire la articolele publicate în datele de 22.07.2015, 21.01.2017, 25.12.2015 și 25.02.2013, recurenții-pârâți afirmă că și această critică este neîntemeiată.

Astfel, susțin recurenții-pârâți că motivarea nu poate fi considerată superficială, considerentele instanței de apel fiind ample, cele 11 articole fiind analizate atât separat, cât și ca un tot unitar.

Afirmă că argumentul potrivit căruia instanța de apel nu ar fi făcut o motivare corespunzătoare a soluției dispuse deoarece nu s-ar fi motivat suficient caracterul pretins denigrator al sintagmelor "ziar de șantaj" și "șantajiști" nu poate fi primit, instanța de apel argumentând motivele pentru care a apreciat că ziarul controlat de reclamant a dobândit o imagine negativă după dosarul penal în care tatăl acestuia a fost condamnat penal în mod definitiv pentru șantaj.

Chiar dacă s-a efectuat o operațiune de marketing, ziarul schimbându-și denumirea din "K.", publicație utilizată de tatăl reclamantului în realizarea infracțiunii de șantaj, în "x", această transformare nu poate acoperi evidența faptului că ziarul deținut de către reclamant este, de fapt, fosta publicație a tatălui său.

Referitor la susținerea privind lipsa referirii la probele administrate în cauză, arată că aceasta nu poate fi primită, instanța de apel analizând probele în mod corespunzător naturii cauzei.

Privitor la motivul de recurs constând în presupusa încălcare a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., afirmă că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că instanța de apel a prezentat mai multe argumente pentru care nu poate reține puterea de lucru judecat, care ar emana din hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2018, lipsa identității de obiect și cauză fiind doar unul dintre acestea.

Arată și că îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru repararea unui prejudiciu provocat printr-un articol de presă se analizează în raport de conținutul articolelor invocate în acțiune.

Astfel, nu se poate reține puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești anterioare pronunțate în urma unui alt articol de presă, având conținut diferit, chiar dacă în cuprinsul articolului au fost folosiți termeni similari și s-a făcut referire la aceleași persoane, cât timp nu există o legătură între cele două litigii.

Privitor la presupusa aplicare greșită a normelor de drept material privind repararea prejudiciului suferit prin atingeri aduse drepturilor personale nepatrimoniale ale reclamantului, recurenții-pârâți susțin că aceasta este una vădit nefondată, nemulțumirea reclamantului reflectându-se doar în ceea ce privește întinderea daunelor morale acordate.

De asemenea, afirmă că, prin memoriul de recurs, nu se arată în ce măsură ar fi fost aplicate în mod greșit sau încălcate dispozițiile din C. civ. la care s-a făcut trimitere, fapt pentru care critica nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Mai susțin și că stabilirea daunelor morale a fost mai mult decât echitabilă, întinderea lor fiind necesar a se stabili și în funcție de persoana și conduita reclamantului, respectiv a entităților pe care acesta le controlează.

Susținerea potrivit căreia reclamantul, deși deține marca "x" și site-ul www.x.ro, nu ar controla și politica editorială a publicației, este nerelevantă, în condițiile în care, fiind deținătorul necontestat al acestora, are răspunderea proprietarului pentru fapta lucrului, site-ul fiind un bun material incorporal.

Arată și că, pentru publicația "x" și implicit pentru reclamant, care răspunde pentru conținutul site-ului, în calitate de proprietar al acestuia, a folosi termenul de "clan" este o chestiune normală în exercitarea libertății de exprimare, prin referire la articolele publicate pe site-ul reclamantului.

Astfel, consideră că instanța de apel ar fi putut să dispună, în ipoteza reținerii sărvârșirii unor fapte ilicite, doar aplicarea unor măsuri reparatorii cu caracter nepatrimonial.

În data de 21.12.2022, în termenul legal, recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare la recursul recurenților-pârâți, prin care a invocat excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Prin excepția nulității recursului, reclamantul invocă faptul că unicul motiv de casare, invocat de către recurenții-pârâți, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privește, de fapt, netemeinicia soluției instanței de apel.

Astfel, susține că recurenții-pârâți invocă drept motiv de nelegalitate greșita interpretare a normelor privitoare la dreptul la libera exprimare și dreptul la viața privată.

Or, în temeiul art. 9 alin. (3) C. civ., instanța poate interpreta legea în scopul aplicării ei, în cazul dedus judecății.

De asemenea, afirmă că recurenții-pârâți invocă o încălcare a dispozițiilor art. 1349 C. civ., fără a motiva, însă, în ce se concretizează această încălcare.

Privitor la motivul de recurs constând în nelegala interpretare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 2528 alin. (1) C. civ. și art. 253 alin. (4) C. civ., afirmă că în mod corect a reținut aceasta că termenul de prescripție extinctivă nu a început să curgă de la data publicării fiecărui articol în parte, întrucât fapta ilicită este în continuare producătoare de prejudicii la adresa reclamantului.

Susține că, în momentul de față, articolele de presă pe care le apreciază ca fiind denigratoare îi generează un prejudiciu moral în fiecare zi în care se află la dispoziția publicului.

De asemenea, arată că, practic, nu contează doar momentul în care reclamantul a luat cunoștință despre mesajul denigrator, ci și momentul în care cei din jurul reclamantului au luat cunoștință de acesta.

Prin urmare, afirmă că, în speță, nu se poate discuta despre un moment exact al începerii cursului prescripției extinctive, din moment ce fapta ilicită produce și în prezent efecte păgubitoare împotriva sa.

Susține că este injustă sancționarea unui păgubit pentru pasivitatea sa, dacă motivul pentru care nu și-a exercitat dreptul în justiție, este că, raportat la situația de fapt, nu a avut certitudinea existenței pagubei la momentul publicării articolelor denigratoare.

Mai arată și că este greșită afirmația recurenților-pârâți conform căreia cu siguranță a luat cunoștință despre articole chiar la momentul publicării lor, pe motiv că acesta este deținătorul unui cotidian local.

De asemenea, susține că, în speță, ne aflăm în situația unui prejudiciu cu caracter de continuitate, fapta ilicită fiind producătoare de prejudicii cât timp articolele de presă sunt menținute în mediul online.

Totodată, afirmă și că nu pot fi primite susținerile recurenților-pârâți, care învederează faptul că reclamantul a suferit un prejudiciu doar la momentul publicării articolelor, în condițiile în care prejudiciul s-a amplificat ulterior, prin distribuirea articolelor pe alte rețele de socializare.

În cauză, fapta ilicită dă naștere, direct sau indirect, unor pagube succesive, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, așadar, pagubele viitoare sunt eventuale, iar termenul de prescripție al acțiunii în reparație va începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut efectiv sau trebuia să cunoască realizarea fiecărei eventualități.

Privitor la criticile referitoare la încălcarea normelor de drept material, reclamantul afirmă că în mod corect a catalogat instanța de apel articolele drept fapte ilicite.

Arată că utilizarea expresiei "clan" are o conotație negativă și reprezintă parte integrantă a campaniei de denigrare intentată de recurenții-pârâți prin materiale de presă, care i-au adus grave atingeri ale dreptului la viață privată.

Afirmă că este lipsită de relevanță condamnarea tatălui și a aparentei influențe pe care acest fapt o are asupra reputației reclamantului și asupra redacției pe care o deține.

Mai susține și că este lesne de observat că majoritatea acuzațiilor sunt nedovedite și lipsite de o bază factuală, nefiind respectate limitele impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea, invocă faptul că este lipsită de relevanță presupusa utilizare a