ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1599/2023

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la 30 ocotmbrie 2020, reclamantul A. a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului B., obligarea pârâtului la încetarea încălcării drepturilor nepatrimoniale, atât în prezent, cât și în viitor, obligarea pârâtului la retragerea de pe pagina sa de Facebook a materialelor criticate, obligarea pârâtului la publicarea hotărârii ce se va da în prezenta cauză, pe cheltuiala lui, într-un cotidian de circulație națională și în două ziare ce circulație locală, obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului nepatrimonial produs.

Hotărârea pronunțată în prima instanță Prin sentința civilă nr. 2158 din 14 octombrie 2021, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesual active, invocată de pârât prin întâmpinare, a respins cererea de chemare în judecată și a obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin încheierea din 23 martie 2022, Tribunalul Iași a admis cererea pârâtului și a îndreptat eroarea materială strecurată în considerentele și dispozitivul hotărârii, în sensul că numele reclamantului este A., în loc de C., cum din eroare s-a menționat.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva sentinței civile nr. 2158 din 14 octombrie 2021 și a încheierilor de ședință din 16 septembrie 2021 și 23 martie 2022, a declarat apel reclamantul. Prin decizia civilă nr. 309 din 23 iunie 2022, Curtea de Apel Iași, secția I civilă a respins apelul declarat împotriva încheierii de ședință din 16 septembrie 2021, a admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 2158/14.10.2021 și a încheierii din 23 martie 2022, pe care le-a anulat în totalitate și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

Recursul formulat în cauză Împotriva acestei decizii civile, la 11 august 2022, a declarat recurs pârâtul, solicitând casarea deciziei recurate și, rejudecând, respingerea apelului. Recurentul-pârât a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., învederând că în mod greșit se reține în decizia recurată că prima instanță a avut în vedere alt reclamant, în condițiile în care au fost analizate materialele presupuse a fi denigratoare, constând în postări-replică ale intimatului-reclamant, astfel cum au fost menționate în cererea de chemare în judecată, fiind evident că prima instanță nu avea cum să se refere, în toată motivarea sentinței, la numitul C., care nu este parte în proces. În cauză, nu pot fi incidente dispozițiile referitoare la nulitate, în condițiile în care sentința primei instanțe respectă art. 425 alin. (1) lit. b) și c) din C. proc. civ., iar reclamantul nu a dovedit nicio vătămare.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând recursul de față, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept: Cu titlu preliminar, se constată că, deși recurentul-pârât a încadrat expres criticile în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acestea se circumscriu, în realitate, motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., din moment ce nu se învederează aplicarea greșită, de către instanța de apel, a unor norme de drept material, ci procesual. Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat. Instanța de apel a constatat corect că prima instanță a reținut o situație de fapt și de drept care se referă la o altă persoană decât reclamantul A., interpretând mijloace de probă care nu au fost administrate în această cauză, ci în cea din care a fost preluată întreaga motivare a sentinței, ignorând probele administrate în litigiul de față, la care nu a făcut nicio referire. Nu pot fi primite susținerile recurentului-pârât, în sensul că prima instanță a analizat postările-replică ale intimatului-reclamant, astfel cum au fost menționate în cererea de chemare în judecată, și că prima instanță nu avea cum să se refere, în toată motivarea sentinței, la numitul C., care nu este parte în proces. Aceasta, întrucât instanța de apel a observat, în mod corect, că raționamentul juridic prezentat în considerentele sentinței denotă, cu claritate, faptul că prima instanță a avut în vedere articole ce au fost scrise de numitul C., iar nu de reclamantul A., neputându-se reține că este vorba despre o simplă eroare materială. Nu pot fi primite nici susținerile recurentului-pârât, în sensul că nu s-a produs nicio vătămare intimatului-reclamant, sub acest aspect instanța de apel reținând în mod corect că doar aparent s-a judecat fondul cauzei, fără a se avea în vedere persoana reclamantului, iar acesta, prin motivele de apel, a solicitat, în mod expres, ca în cazul admiterii apelului, cauza să fie trimisă spre rejudecare primei instanțe, în condițiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. Nefondată este și critica recurentului-pârât, potrivit căreia instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) și c) din C. proc. civ.. Contrar acestor susțineri, instanța de apel a reținut corect că sentința conține statuări de fapt și de drept raportate la o altă persoană decât reclamantul, ceea ce conduce la concluzia că prima instanța nu a judecat raportul juridic dintre părțile litigante, fiind în eroare cu privire la persoana reclamantului, iar nu cu privire doar la numele acestuia. Față de aceste considerente, constatând că nu este întemeiat motivul de casare invocat de către recurentul-pârât și că decizia civilă recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.