ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2519/2023

Ședința publică din data de 6 decembrie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 04.09.2023 sub nr. x/2023, contestatorul A. a solicitat anularea, în parte, a deciziei nr. 820/15.05.2023 pronunțată de această instanță în dosar nr. x/2021.

Contestatorul a solicitat anularea, în parte, a deciziei atacate în ce privește soluția de admitere a recursului declarat de B., C. și D. S.R.L. referitor la soluția instanței de apel de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru capătul de cerere privitor la despăgubiri și constatările instanței de recurs în sensul că termenul de prescripție a început să curgă distinct, de la data publicării fiecărui articol de presă, în parte, pe pagina de web www.x.ro, întrucât instanța de recurs a fost într-o eroare cu privire la cauza prejudiciului suferit de reclamant, care nu este reprezentată de fiecare articol de presă separat, ci de toate articolele ce fac obiectul cauzei, care reprezintă și fac parte dintr-o amplă campanie de denigrare a contestatorului-reclamant, desfășurată de intimatul B. prin intermediul site-ul www.x.ro, deținut de D. S.R.L..

Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului declarat de B., C. și D. S.R.L., cu menținerea soluției instanței de apel, de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește capătul de cerere privind plata despăgubirilor.

Contestatorul a solicitat și anularea, în parte, a deciziei atacate, în ce privește soluția de respingere a motivului de recurs invocat de contestator constând în omisiunea instanței de apel de a analiza înscrisurile depuse de reclamant ca dovadă a deținerii mărcii "E." din anul 2008, întrucât recurentul nu a solicitat reevaluarea probelor administrate în fața instanței de apel, ci constatarea încălcării dispozițiilor art. 264 C. proc. civ., ca urmare a ignorării înscrisurilor aflate la dosar (certificatele OSIM nr. x și nr. Rx).

În consecință, solicită admiterea recursului formulat de A. în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu obligarea instanței de apel ca în rejudecarea cauzei în limitele stabilite prin decizia nr. 820/2023 să țină cont de toate înscrisurile administrate în cauză, ce se impun a fi examinate în parte, dar și toate în ansamblu, în acord cu textul legal menționat.

Contestatorul a dedus judecății două aspecte ale motivului de contestație invocat, respectiv:

I. Dezlegarea dată de instanța de recurs cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune este consecința unei erori/omisiuni vădite a instanței.

În acest sens, contestatorul învederează că în considerentele deciziei atacate instanța de recurs a reținut că termenul de prescripție pentru repararea patrimonială a prejudiciului moral suferit de reclamant prin publicarea articolelor denigratoare, a început să curgă distinct, de la

t

data publicării fiecărui articol de presă, în parte, pe pagina web www.x.ro, acesta fiind momentul obiectiv, de la care reclamantul avea, în mod rezonabil, posibilitatea de a cunoaște atât paguba produsă ca urmare a afirmațiilor care îl privesc, cât și pe cei care răspund de acestea. Ceea ce a pierdut din vedere instanța de recurs este faptul că cele 11 articole publicate de pârâți reprezintă un linșaj mediatic și fac parte dintr-o amplă campanie de denigrare a reclamantului, a familiei sale, a cotidianului și a mărcii "E." (E.), fiind publicate alături de alte sute de articole în rubrica ȘANTAJU și ETAJU a site-ului www.x.ro, rubrică ce privește exclusiv materiale scrise despre sau în legătură cu reclamantul A..

Astfel, atât în fața instanțelor de fond, cât și în fața instanței de recurs, reclamantul A. a arătat și demonstrat demersul continuu de denigrare desfășurat de pârâți împotriva sa, solicitând ca analiza articolelor ce fac obiectul cauzei să se facă în contextul campaniei de denigrare, iar nu printr-o analiză separată a fiecărui articol. Aceasta deoarece sursa prejudicierii drepturilor reclamantului este reprezentată de atitudinea continuă a pârâților privind redactarea și publicarea articolelor de presă la adresa sa, iar nu fiecare articol separat.

Articolele ce fac obiectul cauzei privesc o perioadă de 8 ani (2012-2020), fiind publicate alături de alte sute de articole în rubrica ȘANTAJU și ETAJU a site-ului www.x.ro, astfel cum rezultă din înscrisurile administrate în fața instanțelor de fond, dar și din extrasul de pe acest site.

În cuprinsul celor 11 articole ce fac obiectului prezentului dosar regăsim menționate atât în titluri, cât și în conținutul acestora fie referiri exprese la numele reclamantului Asimionesei, la tatăl acestuia F., fie sintagme precum "G.", "ziarul de șantaj E.", "penalii de la E.", "mafia". Astfel de referiri directe sau indirecte la persoana reclamantului, a familiei sale, a cotidianului și a mărcii "E." (E.) se regăsesc și în celelalte articole de presă publicate în rubrica ȘANTAJU și ETAJU, fiind evident că această rubrică a fost creată în mod exclusiv de pârâții din prezenta cauză pentru a marca articolele de presă ce vizează ziarul E., familia Asimionesei și toate persoanele care au vreo legătură cu E., (redactori, persoanele care oferă interviuri jumalistiștilor de la E., societățile care au relații contractuale cu E., invitații la emisiuni, etc).

Având în vedere că în toată perioada 2012-2020, dar și ulterior, pârâții au continuat să publice articole la adresa reclamantului (aspect ce rezultă chiar din articolele ce fac obiectul cauzei, dar și din înscrisurile administrate la instanțele de fond), este ușor de concluzionat că articolele din prezenta cauză fac parte dintr-o campanie de presă foarte bine organizată, planificată și administrată cu scopul clar de a dezinforma opinia publică și de a-1 discredita pe reclamantul A., pe familia acestuia și cotidianul pe care îl deține.

În aceste condiții, instanța de recurs s-a aflat într-o eroare în ceea ce privește sursa prejudiciului invocat de reclamant și motivul (cauza) intentării acțiunii de către reclamant, analizând atât excepția prescripției dreptului la acțiune, cât și celalalte motive de recurs prin raportare la articolele de presă privite izolat.

Reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată ca urmare a prejudicierii sale prin caracterul repetitiv al articolelor de presă publicate de pârâți la adresa sa. Nu discutăm despre un singur articol publicat, ci despre un întreg demers de denigrare, despre perseverenta pârâților de a scrie si a publica pe site-ul www.x.ro numeroase articole la adresa reclamantului.

Astfel, se face trimitere la notificarea comunicată de către reclamant pârâților B. și D. S.R.L. în data de 15.10.2019 (anterior prezentului litigiu), prin intermediul căreia a solicitat pârâților încetarea campaniei de denigrare, eliminarea de pe site-ul www.x.ro a zecilor de articole detaliate în Anexa la notificare, precum și eliminarea secțiunii ȘANTAJU și ETAJU, încetarea publicării unor articole noi denigratoare. Prin această notificare reclamantul a transmis pârâților că viața sa privată, demnitatea, onoarea și imaginea sunt grav prejudiciate ca urmare a campaniei de denigrare desfășurate de aceștia, care din anul 2012 au redactat și publicat cu frecvență aceleași tipuri de articole, fiind evidentă preocuparea pârâților față de reclamant, familia Asimionesei și cotidianul E..

Ceea ce prezintă relevanță în prezenta cauză și a fost omis de instanța de recurs, este faptul că sursa lezării reclamantului A. este reprezentată de campania de denigrare desfășurată de pârâți împotriva sa, iar nu fiecare articol în parte. Frecvența publicării articolelor, crearea unei secțiuni destinate special articolelor publicate despre reclamant (ȘANTAJU și ETAJU), comunicarea acelorași noțiuni denigratoare, atitudinea pârâților de a continua publicarea articolelor pe o perioadă de timp atât de îndelungată, reprezintă, în concret, motivele intentării cererii de chemare în judecată din prezenta cauză.

Chiar dacă în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 2.528 C. civ., potrivit cărora termenul de prescripție privind acțiunea pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, având în vedere aspectele învederate mai sus nu se poate considera că reclamantul a cunoscut sau ar fi putut cunoaște paguba la momentul publicării fiecărui articol de presă. În situații precum cea prezentă, existența pagubei se concretiza ulterior momentului producerii faptei ilicite (publicării articolului de presă), deoarece paguba nu este evidentă și nu constituie o certitudine în viziunea persoanei păgubite decât la momentul realizării existenței repercusiunilor suferite în urma faptei ilicite. Astfel de situații a avut legiuitorul în vedere când a stabilit și un moment subiectiv de la care să curgă prescripția, iar în speță este clar că ne aflăm în situația unui prejudiciu cu caracter de continuitate, fapta ilicită fiind în continuare producătoare de prejudicii cât timp articolele de presă sunt menținute în mediul on-line.

In prezenta cauză, fapta ilicită a pârâților dă naștere unor pagube succesive, astfel încât prescripția dreptului material la acțiune nu poate fi calculată matematic, așa cum a procedat instanța de recurs prin aplicarea termenului de 3 ani de la data publicării fiecărui articol.

În condițiile în care toate cele 11 articole de presă sunt în continuare accesibile publicului, fapta ilicită având caracter continuu, contestatorul apreciază că termenul de prescripție extinctivă nici măcar nu a început să curgă, acesta fiind în termen pentru protejarea drepturilor sale nepatrimoniale (latură a acțiunii care este, de altfel, imprescriptibilă) și recuperarea patrimonială a prejudiciului moral cauzat prin săvârșirea faptei ilicite de către pârâți.

Prin urmare, solicită să se anuleze decizia atacată și să se rețină ca fiind legală soluția instanței de apel de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, întrucât în cazul unei acțiuni ilicite cu caracter continuu dreptul material la acțiune începe să curgă nu la momentul inițial al săvârșirii faptei ilicite, ci de la data încetării acțiunii sau inacțiunii ilicite, așa cum corect a reținut instanța de apel.

Totodată, având în vedere caracterul repetitiv al faptelor ilicite a pârâților, chiar și în condițiile în care termenul de prescripție a început să curgă de la data publicării fiecărui articol în parte, se poate constata cu ușurință că prin fiecare publicare ulterioară a unui nou articol, în aceeași secțiune ȘANTAJU și ETAJU, a intervenit o întrerupere a termenului de prescripție, în acord cu dispozițiile art. 2.537 pct. 1 C. civ.. Aceasta deoarece articolele ce fac obiectul cauzei vizează întreaga perioadă 2012-2020, sunt publicate în secțiune SANTAJU si ETAJU, astfel că formează un tot unitar. Având în vedere că articolele din prezenta cauză au fost publicate în 26.04.2012, 25.02.2013, 01.10.2014, 20.11.2014, 22.07.2015, 25.12.2015, 22.02.2016, 21.01.2017, 22.11.2017, 27.09.2018, 05.03.2020, pentru fiecare articole în parte termenul de prescripție s-a întrerupt prin articolele publicate ulterior, de fiecare dată începând să curgă un nou termen de prescripție de același fel (3 ani), conform art. 2.541 alin. (3) C. civ.. Având în vedere data publicării ultimului articol ce face obiectul acestui dosar (05.03.2020), precum și data înregistrării cererii de chemare în judecată (07.01.2021), este cert faptul că dreptul material la acțiune nu era prescris. Mai mult, un alt caz de întrerupere a termenului de prescripție incident în speță este cel prevăzut de art. 2.537 pct. 4 C. civ., întrucât notificarea comunicată pârâților B. și D. S.R.L. la data de 15.10.2019, a avut acest efect de întrerupere a termenului de prescripție, reprezentând o punere în întârziere a pârâților.

Prin urmare, în subsidiar, contestatorul solicită să se constate incidența dispozițiilor art. 2.537 pct. 1 și pct. 4 C. civ. privind întreruperea cursului prescripției prin publicarea fiecărui articol ulterior articolului din 26.04.2012, instanța de apel urmând a reanaliza excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru fiecare articol în parte, pornind de la aceste coordonate.

II. Prin motivul de recurs invocat de recurentul A. constând în omisiunea instanței de apel de a analiza înscrisurile depuse de reclamant ca dovadă a deținerii mărcii "E." din anul 2008, recurentul nu a solicitat reevaluarea probelor administrate în fața instanței de apel, ci constatarea încălcării dispozițiilor art. 264 C. proc. civ. ca urmare a ignorării anumitor înscrisuri (certificatele OSIM nr. x și nr. Rx).

Dacă instanța de apel ar fi avut în vedere ambele certificate OSIM nr. x și nr. Rx ar fi trebuit să arate în cuprinsul deciziei motivele pentru care a reținut că reclamantul deține marca de la data de 26.10.2012, iar nu de la data de 09.04.2008.

În aceste condiții, solicită să se constate că soluția respingerii acestui motiv de casare este rezultatul erorii materiale în care s-a aflat instanța de recurs cu privire la probele administrate în fața instanței de apel și motivele concrete pentru care a solicitate recurentul casarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Galați.

Solicită, totodată, ca în rejudecarea apelului în limitele stabilite prin decizia contestată să se țină cont de toate înscrisurile administrate în cauză, ce se impun a fi examinate în parte, dar și toate în ansamblu, în acord cu dispozițiile art. 264 C. proc. civ.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 820/15.05.2023 pronunțată în dosar nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepția nulității recursului declarat de recurenții-pârâți B. și S.C. D. S.R.L., invocată de recurentul-reclamant; a admis recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâții B., S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 98/A/31.05.2022 a Curții de Apel Galați, secția I civilă; a casat în parte decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, în ceea ce privește apelurile declarate de reclamantul A., precum și de pârâții B. și S.C. D. S.R.L.; a menținut dispozițiile de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. și de respingere a acțiunii formulate în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin întâmpinare, intimații au invocat excepția de inadmisibilitate a cererii, raportat la faptul că se deduc judecății aspecte ce s-ar putea circumscrie, eventual, unor erori de judecată, iar nu unor erori materiale astfel cum sunt prevăzute de textul legal invocat de către contestator.

În subsidiar, au solicitat respingerea, ca nefondată, a contestației și au arătat că instanța de recurs nu a ignorat existența unor înscrisuri, cum greșit pretinde contestatorul, ci nu putea să realizeze, în calea extraordinară de atac, o reevaluare de probatorii specifică instanțelor devolutive.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

În sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. care constituie temeiul de drept al cererii pendinte, noțiunea de greșeală materială reprezintă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția respectivă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, anume, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Prin consacrarea acestui motiv de contestație în anulare se urmărește îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, anume respingerea în mod greșit a recursului ca tardiv declarat, anularea în mod greșit a recursului ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, etc., aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Or, prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, sunt deduse judecății aspecte care țin de fondul litigiului în care s-a pronunțat hotărârea contestată privind dezlegarea dată de instanța de recurs referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, respectiv dezlegarea dată de instanța de recurs motivului de apel privind omisiunea instanței de apel de a analiza încălcarea dispozițiilor art. 264 C. proc. civ., ca urmare a ignorării unor înscrisuri depuse de reclamant ca dovadă a deținerii mărcii "E." din anul 2008.

Astfel, contestatorul apreciază ca fiind o greșeală materială a instanței de recurs modalitatea de calcul a termenului de prescripție a dreptului material la acțiune, cu referire la momentul publicării fiecărui articol de presă pretins denigrator, însă aceste chestiuni nu se circumscriu niciunui motiv de contestație în anulare, fiind, exclusiv, critici încadrabile în motivele specifice prevăzute de lege pentru calea de atac a apelului, respectiv a recursului, întrucât vizează modalitatea de interpretare și aplicare a unor dispoziții de drept material (art. 2537 C. civ.) incidente în litigiul de fond având ca obiect despăgubiri, solicitate în temeiul răspunderii civile delictuale pentru încălcarea unor drepturi nepatrimoniale prin publicarea unor articole de presă defăimătoare, prejudiciabile, în ce privește persoana reclamantului (contestatorul din prezenta cauză).

Totodată, este apreciată a fi o astfel de greșeală materială de către contestator și împrejurarea că instanța de recurs a calificat critica reclamantului în sensul că instanța de apel nu a analizat toate înscrisurile de puse la dosar, ca fiind o critică care excedează motivelor de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în contextul în care acesta învedera, în realitate, o încălcare a dispozițiilor art. 264 C. proc. civ. (motiv de recurs încadrabil, în opinia recurentului în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.).

Nici această susținere nu poate fi subsumată motivelor de contestație în anulare, întrucât instanța de recurs are prerogativa legală de a statua dacă criticile cu care a fost învestită sunt subsumabile motivelor de casare invocate, ori reprezintă aspecte de netemeinicie care nu mai pot fi avute în vedere în calea extraordinară de atac (cum ar fi cele privind administrarea și interpretarea probatoriilor). În cadrul acestei analize sunt reținute aspectele de nelegalitate specifice recursului și înlăturate situațiile factuale stabilite de către instanțele devolutive. Chiar dacă partea indică un anume motiv de recurs, dacă argumentele expuse nu conturează o critică reală de nelegalitate, nu vor putea fi analizate ca atare de către instanța de control judiciar, ceea ce însă nu deschide calea de atac a contestației în anulare pentru asemenea situații, întrucât simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția instanței de recurs nu se circumscrie motivelor expres și limitativ prevăzute de lege într-o asemenea procedură judiciară.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt învederate, de către contestator, aspecte de fond ale pricinii care nu mai pot fi dezbătute în calea de atac extraordinară astfel cum este reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât excedează cadrului procesual limitativ determinat de către legiuitor.

În realitate, contestatorul supune analizei nu o greșeală materială în accepțiunea art. 503 C. proc. civ., ci presupuse greșeli de judecată, chestiuni ce nu pot fi cenzurate pe calea contestației în anulare, deoarece această cale nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs.

Rezultă, astfel, că motivele despre care contestatorul susține că sunt cele ale unei contestații în anulare, nu se subsumează ipotezei indicate ca temei de drept (art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.), ci reprezintă nemulțumiri legate de soluția pronunțată de instanța de recurs prin care se reiterează, practic, aspecte ce au făcut obiect de analiză în calea de atac a recursului și asupra cărora s-a statuat în mod definitiv.

Având în vedere soluția ce se va da prezentei contestații în anulare, faptul că intimații S.C. D. S.R.L., C., B. au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1785 RON reprezentând onorariu de avocat, pe care le-au dovedit cu chitanța de la dosar, iar contestatorul este parte căzută în pretenții conform art. 452 C. proc. civ. față de intimații menționați, Înalta Curte îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată astfel cum au fost solicitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 820 din 15 mai 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă și va obliga contestatorul la plata sumei de 1785 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimaților S.C. D. S.R.L., C., B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 820 din 15 mai 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Obligă contestatorul la plata sumei de 1785 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimaților S.C. D. S.R.L., C., B..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 6 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.