Decizia nr. 806/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1275/2020 a Tribunalului Vâlcea

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, sub nr. x/2016, la 31 martie 2016, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Societatea Națională a Sării S.A. București și Societatea Națională a Sării S.A. București - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea, obligarea acestora la plata sumei de 380.000 RON, reprezentând despăgubiri materiale, și a sumei de 10.000 RON, constând în daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea Tribunalului Vâlcea Prin sentința nr. 1275 din 24 noiembrie 2020, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamanții B. și C., în nume propriu și în calitate de succesoare ale reclamantului A., decedat pe parcursul procesului, în contradictoriu cu pârâtele Societatea Națională a Sării S.A. București și Societatea Națională a Sării S.A. București - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea; a obligat reclamanții, în solidar, la plata sumei de 3660 RON, cheltuieli de judecată către pârâte.

Hotărârea Curții de Apel Pitești Prin decizia nr. 2687 din 8 iunie 2021, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanta D. împotriva sentinței nr. 1275 din 24 noiembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Societatea Națională a Sării S.A. București și Societatea Națională a Sării S.A. București - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea. A schimbat sentința, în sensul admiterii, în parte, a acțiunii civile. Le-a obligat pe pârâte la plata către reclamanta D. a sumei de 157.235 RON, reprezentând despăgubiri materiale, precum și a sumei de 9.035 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. A respins apelul declarat de reclamanta B. împotriva sentinței nr. 1275 din 24 noiembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă. Le-a obligat pe intimatele-pârâte la plata către apelanta-reclamantă D. a sumei de 3.375 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Recursul Împotriva deciziei nr. 2687 din 8 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă au declarat recurs pârâtele Societatea Națională a Sării S.A. București și Societatea Națională a Sării S.A. București - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea. Invocând cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtele Societatea Națională a Sării S.A. București și Societatea Națională a Sării S.A. București - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea au susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 555, art. 1349, art. 1381, art. 1385, art. 1386 C. civ., a Protocolului Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 53 din Constituția României. Recurentele au arătat că instanța de apel a admis cererea de chemare în judecată, întemeindu-și în mod greșit motivarea pe prevederile art. 555 alin. (1) C. civ., fără a avea în vedere dispozițiile art. 556 alin. (2) ale aceluiași act normativ, potrivit căruia exercitarea atributelor dreptului de proprietate poate fi limitată prin lege. O astfel de limitare, prin condiționarea dreptului de construire, reconstruire și extindere este prevăzută în planul urbanistic general (PUG) al orașului Ocnele Mari, aprobat prin HCL nr. 30 din 11 mai 2011, care are o perioadă de valabilitate de 10 ani. Aprobarea PUG s-a făcut în raport de interesul general al comunității, în ansamblul său, activitatea de exploatare minieră din Ocnele Mari asigurând o dezvoltare economică de necontestat comunității și oferind locuri de muncă unui număr semnificativ de locuitori din zonă. Recurentele au învederat că singura limitare în exercitarea dreptului de proprietate al intimatei D. constă în interdicția de edificare a unor construcții noi, respectiv de modificare, extindere ori schimbare a construcțiilor existente, generată de situarea imobilului într-o zonă cu riscuri antropice, provenite din exploatarea resurselor minerale. Au susținut că respectiva ingerință, fără alte afectări ori limitări aduse bunului în ansamblul utilității sale particulare, este prevăzută în HCL nr. 30/2011, fiind necesară prin raportare la activitatea economică desfășurată de pârâte în zonă, ca o măsură preventivă de conservare a proprietăților aflate în acest areal, în concordanță cu dispozițiile art. 55 alin. (2) din Constituție. Intervenția autorităților era necesară și proporțională, având scop legitim, de conservare a proprietăților existente, cu respectarea dreptului de proprietate privată, consfințit prin art. 44 din Constituție. Au afirmat recurentele că instanța de apel, prin interpretarea eronată a acestor dispoziții legale, a apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, pe motiv că activitatea lor economică limitează prerogativele dreptului de proprietate al reclamantei. Dimpotrivă, recurentele au menționat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale (fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu), întrucât intimata D. a achiziționat în cunoștință de cauză imobilele, ulterior declarării zonei, de către autoritățile locale, ca prezentând riscuri naturale sau antropice provenite din exploatarea resurselor minerale, fiind de acord cu amplasarea imobilului și asumându-și riscul unei eventuale afectări a imobilului. Invocând dispozițiile art. 1371 C. civ., recurentele au afirmat că intimata nu poate invoca propria culpă pentru a primi despăgubiri, fiind incidentă o cauză exoneratoare de răspundere, care înlătură vinovăția, respectiv fapta imputabilă a victimei, constând în achiziționarea imobilelor cu asumarea riscurilor și a condiționărilor din zonă. Recurentele au susținut că, în mod greșit a reținut instanța de apel faptul că, momentul dobândirii dreptului de proprietate de către intimata D. nu este de natură să înlăture dreptul acesteia la despăgubiri, în condițiile în care, odată cu transferul dreptului de proprietate, acesteia i s-a transmis și dreptul la dezdăunări pentru atingerile aduse acestui drept. Au afirmat recurentele că instanța de apel a aplicat discreționar, în favoarea reclamantei, dispozițiile art. 1695 și art. 1707 C. civ., deși, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, vânzătorii și-au asumat obligația de garanție pentru evicțiune și pentru vicii ascunse. Au arătat că, prin decizia atacată s-a ignorat faptul că imobilele dobândite de intimată sunt lipsite de valoare economică, fiind imposibilă vânzarea lor la valoarea reală, iar, la momentul la care reclamanta a achiziționat imobilele, zona avea aceeași încadrare în planul urbanistic general. Deși situarea unei proprietăți în arealul câmpurilor de sonde poate conduce la scăderea valorii de circulație a imobilului, valorificarea sa pe piață nu este împiedicată în mod definitiv, astfel încât s-ar putea justifica, cel mult, îndreptățirea intimatei D. la despăgubiri constând în deprecierea valorii de circulație a terenului și a construcțiilor, iar nu la contravaloarea acestora. Recurentele au arătat că, atât timp cât bunurile imobile pot fi folosite potrivit categoriei lor de folosință, acestea nu sunt lipsite de orice utilitate ori valoare economică, iar prin acordarea despăgubirilor constând în contravaloarea bunurilor imobile și a plantațiilor și culturilor, fără transferul dreptului de proprietate către recurente, se creează o îmbogățire fără justă cauză. De asemenea, au apreciat că, în ipoteza în care afectarea casei de locuit ar fi fost cauzată de instabilitatea terenului, atunci aceleași afectări ar fi trebuit să se regăsească și cu privire la grajdul cu fânar. Recurentele au considerat că eventualele degradări relativ minore ale casei de locuit nu pot fi asociate automat cu exploatarea minieră din zonă, ci puteau interveni ca o consecință a vechimii construcției, a acțiunii apelor provenite din precipitații și a nivelului ridicat al pânzei freatice, care creează în zonă o umiditate excesivă. Aceste susțineri se bazează pe concluziile reținute în raportul de expertiză efectuat în specialitatea construcții, potrivit cărora casa de locuit și anexa gospodărească au vârsta efectivă mai mare față de durata normală de funcționare, nefiind efectuate lucrări de reparații, precum și în raportul întocmit în specialitatea geologia resurselor minerale cu privire la existența fântânii în curtea casei aflate în proprietatea intimatelor. Recurentele au arătat că, în motivarea deciziei recurate, instanța a reținut concluziile raportului de expertiză în specialitatea construcții întocmit de expertul E., potrivit cărora degradarea construcțiilor a fost cauzată, în mare parte, de metoda de exploatare în baterie sau chiar în canal, aspect care nu corespunde realității, întrucât sondele 422 și 423 au fost proiectate să funcționeze individual, în răspunsul la obiecțiuni, expertul menționând că nu se poate pronunța în lipsa unei documentații tehnice adecvate (studiu geotehnic, expertiză MLPAT etc.). Curtea a reținut și afirmațiile expertului observator în domeniul geologia resurselor miniere, F., în sensul că imobilele se încadrează în categoria "gospodăriilor afectate", recomandând a se ține cont de acest aspect în programul de strămutare a caselor din orașul Ocnele Mari. Recurentele au susținut că, din expertize a reieșit că terenul nu prezintă modificări geodinamice, neexistând riscuri în exploatarea gospodăriei. Admițând că degradările casei de locuit provin (exclusiv sau în mare parte) din activitatea de exploatare, recurentele au apreciat că intimata ar putea fi îndreptățită la despăgubiri reprezentând valoarea de reparație a degradărilor imobilului. Invocând dispozițiile art. 1385 C. civ. potrivit cărora se pot acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor, cu condiția ca producerea acestuia să fie neîndoielnică, recurentele au arătat că din niciun raport de expertiză efectuat în cauză nu a reieșit că există riscul de prăbușire, în viitor, a construcțiilor aparținând intimatei D.. Cu toate acestea, în mod greșit instanța de apel a acordat acesteia despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ignorând că, prin contractul de vânzare-cumpărare intimata a dobândit doar nuda proprietate asupra imobilelor, uzufructul viager fiind păstrat de vânzători.

Apărările formulate Prin întâmpinare, intimata D. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurentele au depus răspuns la întâmpinare.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Situația litigioasă dedusă judecății a vizat repararea, pe temeiul răspunderii civile delictuale, a prejudiciului cauzat intimatei D. de către recurente, prin activitatea de exploatare a sării în arealul în care sunt situate imobilele aflate în proprietatea sa. Pretențiile pecuniare solicitate de intimata D. prin cererea de apel și, implicit, prin acțiunea civilă, au fost formulate în contextul pretinsei limitări a exercitării atributelor dreptului de proprietate reglementate prin art. 555 alin. (1) C. civ., generate de activitatea economică desfășurată de recurente și de lipsa unei justificări legale a ingerinței în dreptul său de proprietate, despre care a arătat că este contrară dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Evaluând modalitatea în care curtea de apel a efectuat controlul de temeinicie și de legalitate al hotărârii pronunțate de instanța de fond, pe baza principiului devolutiv al apelului, Înalta Curte reține că, sub aspectul factual și al probatoriului administrat în cauză, aceasta a reținut că prejudiciul suferit de intimata D. se circumscrie tipului de prejudiciu supus reparației, conform dispozițiilor art. 1357 alin. (1) C. civ. ("Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare"). Curtea a constatat că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19 februarie 2015, încheiat cu vânzătorii A. și B., intimata D. deține nuda proprietate asupra terenului în suprafață de 3.131 mp (compus din 1.127 mp fânețe, 1.492 mp arabil și 512 mp curți-construcții), situat în intravilanul orașului Ocnele Mari - Lunca, str. x, pct. "Acasă" și asupra construcțiilor aferente (casă de locuit cu trei camere și dependințe în suprafață de 53 mp și grajd cu fânar de 21 mp), uzufructul viager asupra acestor bunuri fiind păstrat de către vânzători. Pe baza mijloacelor de probă administrate în cauză (depoziții de martori, înscrisuri, expertize tehnice în specialitățile topografie, geologia resurselor minerale, construcții, agronomie), instanța de apel a reținut că imobilele intimatei D. sunt amplasate în zona a III-a din Câmpul de exploatare III Lunca, într-o zonă afectată de lucrările de exploatare a zăcămintelor de sare și a cărei configurație urmează să se schimbe ca urmare a continuării activității de exploatare a sării în soluție. Curtea a constatat că, potrivit planului urbanistic general (PUG) al orașului Ocnele Mari, aprobat prin HCL nr. 30/11.05.2011, proprietatea intimatei este situată în UTR 69, subzona L1b1, care este o zonă cu risc antropic, cauzat de exploatarea sării prin dizolvare cinetică. Observând avizul de mediu eliberat de Agenția Regională pentru Protecția Mediului Craiova pentru PUG - ul orașului Ocnele Mari, curtea a constatat că, pentru terenurile și construcțiile din localitățile Lunca, Țeica și Ocnița, care vor fi potențial afectate în viitor de exploatarea sării în Câmpurile III și IV, au fost impuse unele condiționări, prin instituirea unor măsuri pentru protecția așezărilor umane, a patrimoniului cultural și a sănătății populației și prin impunerea unei interdicții definitive de construire. Potrivit Studiului privind asigurarea capacității de producție a sării în soluție la Ocnele Mari, județul Vâlcea, întocmit de Universitatea București - Departamentul de Cercetare de Geologie și Geofizică Ambientală, depus la dosar în etapa procesuală a fondului de reprezentanta convențională a recurentelor, pe Câmpul III Lunca sunt situate sonde experimentale în baterie, în canal și 17 sonde proiectate să funcționeze individual, scufundările înregistrate în zonă prezentând un maxim de 0,55 - 0,60 m în zona sondelor 423-420, acest areal, cu un grad maxim al scufundărilor, având grosimile cele mai ridicate ale sterilului acoperitor. Studiul a stat la baza elaborării programului de strămutare din zonele de risc a proprietăților care prezintă degradări ireversibile din cauza activității de exploatare realizate de către recurente, precum și acordarea unor despăgubiri. Examinând raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie întocmit în cauză, curtea a constatat că sonda 415 este amplasată la o distanță de 82,36 m de latura estică a terenului intimatei D., în suprafață de 3.131 mp, sonda 423 se află la o distanță de 49,53 m de latura vestică, iar sonda 422 este amplasată la o distanță de 169,07 m de latura vestică a terenului proprietatea reclamantei. Coroborând aspectele reliefate cu depozițiile martorilor audiați în cauză, instanța de apel a reținut că gospodăria intimatei este situată deasupra golului de dizolvare unde s-a exploatat sarea, existând risc de scufundare ce poate fi doar supravegheat, iar nu controlat, fundația și zidurile casei fiind deplasate. Potrivit procesului-verbal întocmit de Comisia de evaluare a riscurilor din cadrul Societății Naționale a Sării S.A. - Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea la 21 octombrie 2013, curtea a constatat că, în zona de influență a exploatării sondelor au apărut fenomene de subsidență a suprafeței, care vor continua indiferent dacă se oprește exploatarea, și că nu se justifică reparația și menținerea în funcțiune a unor locuințe situate în zona de influență a exploatării, cu afectări ale elementelor constructive, întrucât această afectare a construcțiilor va reapărea după reparație, fiind o măsură ineficientă din punct de vedere economic. Analizând concluziile relevante ale raportului de expertiză în specialitatea construcții, instanța de apel a reținut că există riscul unei scufundări continue a terenului, cauzate de exploatarea sării prin dizolvarea cinetică, cu impact negativ asupra stabilității terenului și, implicit, asupra structurii de rezistență a clădirii de locuit și a anexelor gospodărești cu structură din zidărie, consecința acțiunii acestor factori putându-se identifica prin apariția crăpăturilor și a fisurilor în structura de rezistență a clădirii de locuit și a anexei gospodărești, prin degradarea prin exfoliere a tencuielilor și a zugrăvelilor, prin accentuarea coroziunii la elementele metalice, măcinarea betoanelor din cauza mediului salin, afectarea confortului ambient prin producerea de zgomote în subsolul câmpului de sonde și distrugerea vegetației (pomi fructiferi, copaci, viță de vie, legume). Expertul a arătat că activitatea de exploatare are legătură directă cu degradările imobilelor, aspect ce a fost consemnat, inclusiv, în documentațiile de exploatare ce prevăd pilieri de siguranță care nu exclud deformații ale terenului. Fără a reține caracterul ilicit al activității de exploatare a sării realizate de către recurente, curtea, pe baza aspectelor relevate de probatoriul administrat în cauză, a concluzionat că exercitarea dreptului de exploatare a zăcămintelor de sare din Ocnele Mari s-a făcut în mod abuziv, cu depășirea scopurilor economice și sociale pentru care a fost constituit, prin afectarea atributelor dreptului de proprietate al intimatei D.. Înalta Curte va da eficiență juridică acestei constatări de vreme ce, astfel cum s-a arătat, din ansamblul probatoriu administrat în cauză a reieșit că degradarea ireversibilă a imobilului intimatei D. a survenit ca urmare a activității de exploatare a zăcămintelor de sare de către recurente, iar eventuale reparații ale imobilului ar fi inutile față de amplasarea sondelor 422 și 423 în vecinătatea acestuia, fenomenele de subsidență a suprafeței continuând indiferent dacă exploatarea s-ar opri în prezent, construcțiile continuând a fi afectate și după efectuarea lucrărilor de reparație, ale căror costuri au fost apreciate că vor depăși valoarea unei construcții noi. În acest context, Înalta Curte nu va primi criticile recurentelor cu privire la posibilitatea intimatei de a valorifica bunurile deținute în proprietate, întrucât, prin raportare la specificul zonei în care acestea sunt amplasate (cu risc antropic) și a nivelului de degradare a locuinței, nu pot prezenta interes pe piața imobiliară. Pe de altă parte, astfel cum a reieșit din constatările curții de apel pe baza probatoriului administrat, construcțiile care aparțin intimatei nu pot fi supuse lucrărilor de reparații/consolidare/reabilitare, față de interdicțiile instituite prin planul urbanistic general (PUG), aprobat prin HCL nr. 30/11.05.2011, din cauza faptului că acestea sunt situate în zona de impact de exploatare a sării. Concluzia este confirmată și de faptul că, pentru locuințele aflate în arealul de risc de exploatare a zăcămintelor de sare s-a luat măsura strămutării locuitorilor în alte zone, recurentele înseși elaborând Regulamentul de soluționare a situațiilor litigioase cauzate de efectele negative ale activității miniere de exploatare a sării și a unor substanțe nemetalifere, aprobat prin decizia nr. 7/23.03.2016 a Consiliului de administrație al SNA S.A. București, prin care s-a hotărât continuarea procesului de strămutare a locuitorilor care dețin proprietăți care vor prezenta degradări din această cauză. Reținând, pe de o parte, imposibilitatea folosirii imobilelor deținute în proprietate de către intimată, potrivit destinației lor, iar pe de altă parte, imposibilitatea valorificării pe piața imobiliară, Înalta Curte constată că, prin activitatea comercială întreprinsă de recurente a avut loc o încălcare a dreptului de proprietate al acesteia. Așadar, este corectă constatarea instanței de apel cu privire la întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 alin. (1) C. civ. și, implicit, a soluției prin care s-a stabilit acordarea unor despăgubiri în raport cu prejudiciul produs prin împiedicarea exercitării dreptului de proprietate astfel cum este reglementat prin art. 555 C. civ. și garantat prin art. 44 din Constituție. Repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea unui interes legitim, consacrată legislativ prin dispozițiile art. 1359 C. civ., prevede că autorul faptei ilicite este obligat să repare paguba creată atunci când aceasta este urmarea atingerii aduse unui interes al altuia, dacă interesul este legitim, serios, iar, prin felul în care se manifestă, creează aparența unui drept subiectiv. În cauză, este evident că prin activitatea recurentelor s-a creat o ingerință în dreptul de proprietate al intimatei, motiv pentru care se impune repararea prejudiciului produs ca urmare a faptei ilicite. În caz contrar, s-ar ajunge în situația în care o astfel de conduită ar rămâne nesancționată, iar dreptul de proprietate al intimatei ar deveni iluzoriu. Înalta Curte va avea în vedere și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, prin care s-a statuat că privarea de dreptul de proprietate este cea mai radicală formă de ingerință în exercitarea acestui drept. Curtea Europeană a arătat că, pentru a fi justificată, orice ingerință în exercitarea dreptului de proprietate trebuie să servească unui obiectiv legitim în interesul public sau general, fiind necesar să se stabilească dacă a fost realizat un echilibru just între interesele generale ale comunității și exigențele de protecție a drepturilor fundamentale ale individului, căutarea acestui echilibru rezultând din raționamentul textului Convenției Europene a Drepturilor Omului și reflectându-se în structura art. 1 al Protocolului nr. 1 (Cauza Sporrong și Lonnroth contra Suediei). Potrivit jurisprudenței CEDO, un astfel de echilibru nu va fi realizat atunci când proprietarul este obligat să suporte "o povară disproporționată și excesivă". Aplicând aceste statuări ale instanței de contencios european în cauză, Înalta Curte apreciază că stabilirea unui just echilibru între prejudiciul creat intimatei și activitatea de exploatare a recurentelor, care a interferat cu dreptul de proprietate reclamat a fi fost încălcat, se poate realiza doar prin acordarea unor despăgubiri proporționale cu ingerința suferită, dispozițiile art. 1385 alin. (1) C. civ. stipulând că prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. Așadar, este irelevantă critica recurentelor cu privire la aplicarea discreționară, de către curtea de apel a dispozițiilor art. 1695 și art. 1707 C. civ., întrucât, odată cu dobândirea dreptului de proprietate de către intimată de la vânzători (chiar dacă aceștia erau părinții săi), aceasta a dobândit și mijloacele specifice de apărare ale acestui drept, precum și dreptul de a fi despăgubită pentru încălcarea prerogativelor sale. Obligația de garanție a vânzătorilor pentru evicțiune și pentru viciile ascunse a bunurilor, menționată în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, nu are eficiență juridică în prezenta cauză, întrucât tulburarea intimatei în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate s-a realizat din cauze independente de voința vreunei persoane, generate de activitatea de exploatare a zăcămintelor de sare. Reținând că, în cauză, sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele Societatea Națională a Sării S.A. București și Societatea Națională a Sării S.A. București - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 2687 din 8 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.