ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2173/2023

Ședința publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursurilor civile de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, reclamanții A. și B., au chemat în judecată pârâtele SOCIETATEA NAȚIONALĂ A SĂRII S.A. BUCUREȘTI și SOCIETATEA NAȚIONALĂ A SĂRII S.A. BUCUREȘTI - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtelor cu titlu de despăgubiri, a contravalorii bunurilor care compun gospodăriile reclamantelor, situat în orașul Ocnele Mari, județul Vâlcea (construcții și teren), afectate de extracția sării, în principal prin sondele 429, 430, dar și prin sondele 422, 424, 425 și 426, în general, sondele din Câmpul III Lunca, bunuri imobile pe care le evaluează provizoriu, în vederea timbrării, la suma de 650.000 RON; obligarea pârâtelor și la plata despăgubirilor morale, pe care le evaluează în mod provizoriu la suma de 60.000 RON (câte 30.000 de RON pentru fiecare reclamant); obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

B. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 1596 din 4 iunie 2021, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele SOCIETATEA NAȚIONALĂ A SĂRII S.A. BUCUREȘTI și SOCIETATEA NAȚIONALĂ A SĂRII S.A. BUCUREȘTI - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea; a obligat pârâtele să plătească reclamanților suma de 290.170 RON (1/2 contravaloarea construcțiilor și 1/2 contravaloarea terenurilor), reprezentând contravaloare despăgubiri construcții și terenuri; a respins cererea pentru plantații; a respins cererea pentru daunele morale; a compensat cheltuielile de judecată și a obligat pârâtele să plătească reclamanților suma de 5.220 RON, cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de fond.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.

Reclamantul A. a decedat după pronunțarea sentinței, acțiunea acestuia fiind continuată de moștenitorii săi, soția supraviețuitoare, deja reclamantă în cauză și fiica acestora, C..

Reclamantele au solicitat prin cererea de apel, schimbarea în parte a hotărârii pronunțate, în sensul admiterii în totalitate a cererii introductive de instanță, respectiv acordarea despăgubirilor materiale și morale, așa cum au fost precizate și prin concluziile scrise și acordarea cheltuielilor de judecată în integralitatea lor pentru cele două faze procesuale.

Pârâtele SOCIETATEA NAȚIONALĂ A SĂRII S.A. BUCUREȘTI și SOCIETATEA NAȚIONALĂ A SĂRII S.A. BUCUREȘTI - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea, au solicitat modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată din fond și apel.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia nr. 312/A-C din 22 iunie 2022, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de pârâtele Societatea Națională a Sării S.A. București și Societatea Națională a Sării S.A. București - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 1596 din 4 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă; a schimbat sentința atacată, în parte, în sensul respingerii acțiunii în despăgubiri și pentru terenuri; a respins apelul reclamantelor B. și C., declarat împotriva aceleiași sentințe; a păstrat în rest sentința; a obligat reclamantele, în solidar, la plata către pârâți a sumei de 1632,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțională cu măsura în care a fost schimbată sentința.

E. Calea de atac împotriva deciziei instanței de apel.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs ambele părți.

Reclamantele B. și C. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Prin motivele de apel a fost criticată soluția instanței de fond în privința reținerii unei culpe de 1/2 în sarcina reclamanților în producerea faptei ilicite și diminuarea despăgubirilor acordate, iar instanța nu a analizat în nici un mod critica respectivă, această situație de nelegalitate având corespondentul în dispozițiile art. 5, 6, 7 și art. 20 C. proc. civ., respectiv art. 22 alin. (6) C. proc. civ., ceea ce conduce la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în ceea ce privește menținerea soluției instanței de fond în privința acordării 1/2 din valoarea imobilelor, astfel cum a reieșit din expertizele de specialitate dispuse în cauză, cuprinde motive contradictorii și deseori străine de natura pricinii - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Decizia atacată este nemotivată, întrucât instanța de apel nu a răspuns criticilor formulate prin motivele de apel și nici nu a analizat sau motivat înlăturarea apărărilor și criticilor apelanților. Maniera de redare a unor considerente de ordin general, fără particularizare la speță, fundamentează în realitate o decizie nemotivată a instanței de apel, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar, situație de natură să atragă casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Instanța nu are considerente directe în privința apelului formulat de reclamanți și cu atât mai puțin în privința motivului de apel referitor la acordarea despăgubirilor pentru plantațiile existente pe terenurile proprietatea acestora.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 555 C. civ., art. 1385 C. civ., art. 37 alin. (5) din Legea minelor nr. 85/2003, art. 53 alin. (1) din Constituție.

Fiind dovedit efectul activității de minerit asupra mediului înconjurător, statul român a emis acte normative, care tind să ușureze demonstrarea caracterului ilicit al faptei cauzatoare de prejudicii, în acest sens fiind dispozițiile art. 37 alin. (5) din Legea minelor nr. 85/2003.

Este evident că nu există un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit de pârâte prin exploatarea sării și mijloacele utilizate de acestea, stare de fapt care tinde (conform expertizelor efectuate în cauză) să conducă la afectarea definitivă a reclamanților din punct de vedere patrimonial, dar și în mod evident, din punct de vedere moral.

În jurisprudență s-a statuat că obligația generală de a nu aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți este o obligație de rezultat, fiind evident că atunci când se săvârșește o astfel de faptă, vinovăția există, în lipsa unor cauze exoneratoare, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul moral rezultând expres din însăși săvârșirea faptei.

Instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 451 C. proc. civ., privind cuantumul cheltuielilor de judecată, prin neacordarea onorariilor plătite experților numiți de părți.

În condițiile în care reclamanții sunt lipsiți de proprietatea asupra bunurilor lor, fără o justă și prealabilă despăgubire, este evident că ingerința asupra dreptului acestora, deși justificată de respectarea unui interes general, nu poate fi considerată că respectă cerințele prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenție, deoarece nu există un raport just de proporționalitate între interesele private ale reclamanților.

O justă și dreaptă despăgubire nu poate fi limitată la opinia nelegală a instanței de apel, întrucât dreptul de proprietate este alterat în esența sa, atât din punct de vedere valoric dar și din punct de vedere al manifestării de voință (vânzare-cumpărare), schimbare a categoriei de folosință, obținerea unor autorizații de construcție) cu care proprietarul este abilitat, inclusiv prin legea fundamentală a statului român.

Se solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pârâtele SOCIETATEA NAȚIONALĂ A SĂRII S.A. BUCUREȘTI și SOCIETATEA NAȚIONALĂ A SĂRII S.A. București - Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii. Astfel, pentru a pretinde însăși contravaloarea bunurilor deținute în proprietate este necesar ca acestea să nu mai existe fizic în materialitatea lor, sau să fi suferit degradări de o așa natură încât să nu mai poată fi utilizate, ori au ajuns lipsite de orice valoare.

Din expertizele efectuate în cauză, rezultă că nu există un risc de prăbușire nici a imobilelor construcții și nici a terenurilor, care să justifice pretențiile reprezentând contravaloarea acestora.

Deși instanța de apel consideră că pârâtele au săvârșit o faptă ilicită ce constă într-un fenomen de subsidență generat de specificul exploatării, nu a stabilit un prejudiciu cert care să fi fost încercat de reclamante și legătura de cauzalitate dinte acestea.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Limitarea dreptului de proprietate prin condiționarea dreptului de construire, reconstruire, extindere potrivit PUG-ului Orașului Ocnele Mari este o limitare prevăzută de lege.

Fapta de a se impune anumite restricții de către o autoritate publică locală, prin exercitarea atribuțiilor legale, nu poate fi asimilată unei fapte ilicite, considerată a fi săvârșită de pârâte, în desfășurarea activității de exploatare minieră din zonă.

Restricțiile stabilite prin PUG sunt menținute pe perioada valabilității lui și pot fi ridicate ulterior. Pentru Orașul Ocnele Mari PUG-ul a fost aprobat prin HCL nr. 30 din 11 mai 2011 cu o perioadă de valabilitate de 10 ani.

Stabilirea momentului nașterii dreptului la reparație prezintă importanță, pentru a verifica îndeplinirea condițiilor esențiale pentru angajarea răspunderii delictuale, dar și pentru indicarea legii aplicabile.

Soluția de obligare a pârâtelor la plata către reclamanți a daunelor materiale reprezentând 1/2 din contravaloarea construcțiilor ca urmare a restricțiilor din zonă, a fost dată fără a se analiza îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate stabilite prin art. 1357 și urm. C. civ.

Recurentele-pârâte consideră că prin respingerea probei cu înscrisul reprezentat de Punctul de Vedere al Universității București le-a fost încălcat dreptul la apărare.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel.

F.Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate și acestea urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul declarat de recurentele-reclamante:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Aceste dispoziții constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, adică acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Recurentele-reclamante susțin că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel privind reținerea unei culpe de 1/2 în sarcina reclamanților în producerea faptei ilicite și diminuarea despăgubirilor acordate, ceea ce conduce la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât sunt încălcate dispozițiile art. 5, 6, 7 și 20 C. proc. civ., respectiv art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Critica este nefondată.

Curtea de Apel nu a încălcat niciunul dintre principiile fundamentale ale procesului civil și s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel invocate de reclamanți, astfel că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Curtea de Apel s-a pronunțat și a motivat reținerea culpei comune a reclamanților, atunci când a statuat că trebuie admisă existența și a unei cauze concurente, obiective în fapta reclamanților de a extinde construcția veche și de a edifica construcții noi fără hidroizolații și fără a avea un proiect avizat de un specialist. Astfel, au fost aplicate în mod corect prevederile art. 1371 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "În cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o".

Motivarea hotărârii recurate arată complexul de fapte și împrejurări care au condus instanța la concluzia existenței culpei concurente a reclamanților și se înfățișează într-o asemenea manieră încât corespunde imperativelor logicii. Motivele invocate în hotărâre nu sunt dubitative, ci oferă o înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, astfel cum susțin reclamantele și, contrar celor susținute de reclamante, sunt expuse considerente directe în privința motivului de apel referitor la acordarea despăgubirilor pentru plantațiile existente pe terenurile proprietatea acestora.

Instanța de apel a constatat că terenurile nu sunt afectate de exploatarea minieră și nu a identificat un risc iminent și cert de prăbușire. De asemenea, s-a reținut că nu există pomi afectați de saramură.

Obligația de motivare a hotărârilor judecătorești este o rezultantă a exigențelor ce decurg din art. 6 parag. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, însă această exigență, care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiției, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument al părților, iar instanța poate să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le ofere un răspuns în cadrul unui singur considerent. Așadar, pentru a aprecia că o hotărâre este motivată, este suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns acestor argumente chiar implicit.

Ca atare, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Acest motiv de casare presupune că instanța de fond a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

Recurentele-reclamante susțin că au fost încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și dispoziții din dreptul național.

Este adevărat că potrivit art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".

Cu toate acestea însă, în alin. (2) al aceluiași articol se prevede:

"Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor".

Așadar, dreptul de proprietate nu este un drept absolut, sens în care C. civ. prevede în art. 556 alin. (2) faptul că prin lege poate fi limitată exercitarea atributelor dreptului de proprietate.

Recurentele-reclamante susțin că prin includerea zonei unde se află imobilele în litigiu în categoria zonelor ce prezintă riscuri antropice provenite din exploatările miniere din zonă, a determinat autoritățile locale la restrângerea dreptului de proprietate.

Activitatea economică desfășurată de pârâte a determinat autoritățile locale să instituie măsuri de natură să limiteze dreptul de construire/modernizare/reparare a construcțiilor situate în zona de exploatare. Astfel, potrivit Planului Urbanistic General al orașului Ocnele Mari, aprobat prin HCL nr. 30 din 11 mai 2011 nu sunt autorizate lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinație a construcțiilor de orice fel.

Intervenția autorităților în acest sens a urmărit un scop legitim, cel al conservării proprietăților existente, cu respectarea dreptului de proprietate, astfel cum este garantat prin Constituție la art. 44.

Nu poate fi primită critica recurentelor-reclamante privind afectarea definitivă a dreptului de proprietate al acestora, în sensul că sunt lipsite de atributele posesiei, folosinței și dispoziției asupra bunurilor pe care le dețin în proprietate. Aceasta deoarece reclamantele locuiesc în aceste imobile, pot folosi terenurile conform destinației acestora, le pot cultiva și pot culege fructele, fără a exista nici o îngrădire, de nici un fel. Așa fiind, imobilele nu sunt golite de orice valoare economică, așa cum se susține în motivele de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 1357 alin. (1) C. civ.:

"Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu intenție sau din culpă, este obligat să îl repare".

Curtea de Apel a reținut existența condițiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale ale pârâtelor, dar și culpa concurentă a reclamanților în producerea prejudiciului.

Activitatea de exploatare a sării are caracter ilicit, însă această activitate a produs anumite efecte negative asupra construcțiilor proprietatea reclamantelor, astfel că acțiunea în răspunderea delictuală este întemeiată doar pentru 1/2 din valoarea acestora.

În ceea ce privește terenurile și plantațiile de pe acestea, s-a constatat că nu există un prejudiciu cert, câtă vreme acestea nu sunt afectate de sondele din vecinătatea proprietății reclamantelor, iar pe de altă parte, s-a reținut că nu există un risc iminent și cert al prăbușirii terenului, care să justifice pretențiile reprezentând contravaloarea acestora.

Critica privind neacordarea daunelor morale este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 58 C. civ.:

"Orice persoană are dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică, la onoare și reputație, dreptul la respectarea vieții private, precum și dreptul la propria imagine".

În cauză nu au fost încălcate aceste dispoziții, Curtea de Apel reținând în mod corect faptul că prejudiciul nepatrimonial afirmat trebuie dovedit, întrucât nu orice disconfort moral atrage și compensarea acestuia în bani. Extinderea gospodăriei, sub aspectul imobilelor construcții, s-a făcut într-o perioadă anterioară instituirii de către autoritățile locale a restricțiilor, iar sub aspectul imobilelor terenuri, extinderea s-a făcut cu puțin timp înainte de introducerea acțiunii în despăgubiri, astfel că este dificil de conceput existența suferințelor psihice produse de disconfortul generat de limitele în exercitarea dreptului de proprietate, precum cele specifice procesului de strămurare, nici sub aspectul existenței și nici sub aspectul intensității, iar prejudiciul nepatrimonial reclamat nu îndeplinește cerința de a fi cert.

Critica privind neacordarea cheltuielilor de judecată este neîntemeiată, instanța de apel nu a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 451 C. proc. civ.. Aceasta deoarece, cheltuielile de judecată constând în onorariile experților și ale specialiștilor sunt prevăzute numai pentru cei care sunt numiți în condițiile art. 330 alin. (3) C. proc. civ. și nu pentru cei numiți de părți. De vreme ce instanța este cea care stabilește onorariile experților, tot instanța va dispune reducerea cuantumului unor asemenea cheltuieli de judecată.

Față de aceste considerente, recursul recurentelor-reclamante este nefondat.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâte, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentele-pârâte susțin că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, iar reclamantele nu pot să pretindă însăși contravaloarea bunurilor deținute în proprietate întrucât acestea nu au suferit degradări care să le fi adus în situația de a fi lipsite de orice valoare.

Critica este neîntemeiată.

Considerentele deciziei recurate conduc la concluzia ce se desprinde din dispozitiv.

Instanța de apel, în acord cu soluția pronunțată de prima instanță a reținut în privința construcțiilor că acestea nu au devenit imposibil de utilizat și există o culpă comună a reclamantelor, motiv pentru care au fost obligate pârâtele numai la plata a 1/2 din prejudiciu.

În privința terenurilor s-a reținut că acestea nu au devenit suprasaturate de sare și nu este împiedicată nici dezvoltarea normală a vegetației, iar reclamantele au achiziționat cu titlu oneros, chiar înainte de începerea procesului, un teren în suprafață de 3.661 mp, suplimentar față de suprafața de teren deținută în zonă. Pentru aceste motive, instanța de apel a considerat că este neîntemeiată acțiunea în răspundere delictuală în privința terenurilor.

Așa fiind, hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii.

Recurentele-pârâte susțin că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Fapta de a se impune anumite restricții de către o autoritate publică locală nu poate fi asimilată unei fapte ilicite.

Critica este neîntemeiată.

Curtea de Apel nu a reținut că fapta ilicită a pârâtelor este aceea că au fost impuse restricții de către autoritățile locale. Dimpotrivă, în hotărârea recurată s-a reținut activitatea economică desfășurată de pârâte a determinat autoritățile locale să instituie măsuri de natură să limiteze dreptul de construire/modernizare/reparare a construcțiilor situate în zona de exploatare. De asemenea, s-a arătat că activitatea de exploatare a sării are caracter licit, însă această activitate a produs anumite efecte negative asupra construcțiilor proprietatea reclamantelor, acestea fiind afectate în substanța lor, cu consecința că, independent de atitudinea subiectivă, în măsura în care s-a adus atingere drepturilor subiective sau intereselor legitime ale altor persoane, poate fi angajată răspunderea.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 37 alin. (5) din Legea minelor nr. 85/2003, potrivit cărora:

"Titularul licenței rămâne ținut, potrivit regulilor civile extracontractuale, la repararea prejudiciilor cauzate altor persoane fizice sau juridice din culpa sa prin activitățile miniere efectuate până la data expirării sau renunțării, chiar dacă asemenea prejudicii sunt constatate după încetarea concesiunii sau a administrării".

Curtea de Apel a reținut în mod corect faptul că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile de atragere a răspunderii civile delictuale, respectiv existența unui prejudiciu, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția. Acțiunea în răspundere delictuală este însă întemeiată în prezenta cauză doar în parte, respectiv în privința imobilelor construcții și doar pentru 1/2 din valoarea acestora. Așa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește critica formulată de pârâtele-recurente referitor la respingerea probei cu înscrisul reprezentat de Punctul de vedere al Universității București prin care le-a fost încălcat dreptul la apărate, Înalta Curte apreciază că această critică privește netemeinicia hotărârii atacate, instanța de apel fiind suverană în aprecierea utilității și pertinenței probelor, iar prin respingerea probei nu s-a încălcat dreptul la apărare.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele-reclamante B. și C. și recursul declarat de recurentele-pârâte SOCIETATEA NAȚIONALĂ A SĂRII S.A. București și SOCIETATEA NAȚIONALĂ A SĂRII S.A. București - Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 312/A-C din 22 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 26 octombrie 2023.