ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2370/2022

Ședința publică din data de 20 aprilie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Primarul Comunei Saraiu și Consiliul Local al Comunei Saraiu, a solicitat anularea Deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local nr. 3788/17.07.2017 reprezentând taxa de eliberare a autorizației de excavare, în cuantum de 2.489.964,52 RON.

Prin sentința civilă nr. 102/CA din 30 iulie 2020 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în partea acțiunea și cererea conexă formulate de A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta COMUNA SARAIU.

A dispus anularea în parte a deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local nr. 3788/17.07.2017 în ceea ce privește suma de 2.236.519 RON, reprezentând taxă eliberare autorizație de excavare și suma de 186.979,52 RON reprezentând majorări de întârziere.

A respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Primarul Comunei Saraiu și Consiliul Local Saraiu ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A obligat pârâta Comuna Saraiu prin Primar la plata către reclamantă a sumei de 5.600 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 102/CA din 30 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comuna Saraiu prin Primar, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate, cu consecința rejudecării cauzei și respingerii acțiunii, în totalitate.

După prezentarea contextului factual ce a condus la adoptarea hotărârii recurate în prezenta cauză, recurenta-pârâtă a apreciat că având vedere împrejurarea că în anul 2013, societatea reclamantă a obținut permisul de exploatare nr. 16494 pentru suprafața exploatata - 17.94 ha, rezultă că aceasta este suprafața excavată, împrejurare față de care în mod legal a calculat și emis Decizia de impunere ce face obiectul prezentei judecăți.

Susține recurenta că taxa în discuție este stabilită în conformitate cu prevederile art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, recurenta arată că având în vedere împrejurarea că în cauză nu s-a dovedit că reclamanta a forat/excavat o suprafața mai mica decât suprafața ce face obiectul contractului încheiat între parți și pentru care s-a obținut permisul de exploatare, hotărârea instanței de fond este nelegală, împrejurare fata de care solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

3.2. Reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs incident împotriva sentinței instanței de fond, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, anularea în parte a deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local nr. 3788/17.07.2017 în ceea ce privește suma de 2.259.639 RON, reprezentând taxă eliberare autorizație de excavare și suma de 189.291, 52 de RON.

În motivarea căii de atac, recurenta susține că prima instanță a pronunțat hotărârea cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 474 alin. (10) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reținând greșit că societatea reclamantă datorează taxa pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări începând cu data de 01.01.2016.

Astfel, potrivit art. 474 alin. (10) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, "Taxa pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavari necesare lucrărilor de cercetare și prospectare a terenurilor în etapa efectuării studiilor geotehnice și a studiilor privind ridicările topografice, sondele de gaze, petrol și alte excavări se datorează de către titularii drepturilor de prospecțiune si explorare și se calculează prin înmulțirea numărului de metri pătrați de teren ce vor fi efectiv afectați ta suprafața solului de foraje și excavări cu o valoare cuprinsă între 0 și 15 RON".

Anterior, art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal arăta că; "Taxa pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice. ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze si petrol, precum și altor exploatări se calculează înmulțind numărul de metri pătrați de teren afectat de foraj sau de excavație cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 8 RON".

Susține recurenta că deși instanța de fond a reținut că prevederile actuale reiau, în esență, dispozițiile art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, în opinia sa, terminologia utilizată de cele două acte normative este diferită.

Potrivit art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, autorizația de foraje sau excavări era necesară pentru studiile geotehnice, ridicările topografice, exploatările de carieră, balastierele, sondele de gaze și petrol, precum și pentru alte exploatări, ceea ce conduce la concluzia că taxa aferentă eliberării autorizației menționate era datorată de titularii dreptului de a efectua lucrările arătate.

Potrivit art. 474 alin. (10) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, autorizația de foraje sau excavări este necesară pentru efectuarea lucrărilor de cercetare și prospectare a terenurilor în etapa efectuării studiilor geotehnice și a studiilor privind ridicările topografice, sondele de gaze, petrol și alte excavări, astfel că este datorată numai de titularii dreptului de a efectua lucrărilor de cercetare și prospectare, adică de titularii drepturilor de prospectare și explorare, astfel că, în cuprinsul art. 474 alin. (10) din Legea nr. 227/2015, nu se mai regăsește noțiunea "exploatare" utilizată anterior de art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003.

Recurenta subliniază că noile dispoziții legale, spre deosebire de reglementarea anterioară, indică expres debitorii obligației de plată a taxei pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări, respectiv "titularii drepturilor de prospecțiune si explorare".

Or, noțiunile de "exploatare" (utilizată de art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003) și "explorare" (utilizată de art. 474 alin. (10) din Legea nr. 227/2015) nu sunt sinonime, ele definesc activități miniere distincte.

Prin urmare, deși atât activitatea de exploatare, cât și activitatea de explorare sunt activități miniere, cea dintâi presupune lucrări executate în subteran și/sau la suprafață pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea și livrarea acestora în forme specifice, pe când cea de-a doua presupune ansamblul de studii și activități pentru identificarea zăcămintelor, evaluarea cantitativă și calitativă a acestora, precum și determinarea condițiilor tehnice și economice de valorificare.

De asemenea, urmează a se observa că nici "explorarea" și nici "exploatarea" nu se confundă cu "prospecțiunea", definita legal ca fiind ansamblul de studii și lucrări de suprafață care se realizează pentru identificarea posibilităților existenței unor acumulări de resurse minerale.

Recurenta-reclamantă consideră că, față de interpretarea expusă a dispozițiilor art. 474 alin. (10) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, nu s-ar putea susține că, începând cu data de 01.01.2016, taxa ar fi datorată în mod direct în temeiul hotărârii Consiliului Local Saraiu nr. 71/09.09.2014, întrucât această hotărâre care a stabilit cuantumul taxei pe metru pătrat, a fost adoptată în considerarea art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 și nu a stabilit alți debitori ai taxei decât norma fiscală de drept substanțial în vigoare la data adoptării sale și, cu atât mai mult, nu a avut în vedere dispoziții legale ulterioare, cuprinse într-un act normativ de forță superioară, de la care, de altfel, nici nu ar fi putut deroga.

Raportat la argumentele anterior menționate, apreciază că, fundamentat pe o interpretare și aplicare eronată la cazul concret dedus judecății a dispozițiilor art. 474 alin. (10) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, instanța de fond a reținut că societatea reclamantă ar datora taxa pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavari începând cu data de 01.01.2016, întrucât societatea reclamantă nu a efectuat vreodată lucrări de explorare și prospecțiune, astfel că, începând cu data de 01.01.2016, respectiv începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 227/2005, nu îi revine obligația de a solicita eliberarea autorizației pentru foraje și excavări și, pe cale de consecință, nici cea privind achitarea taxei aferente eliberării acestei autorizații.

În mod greșit, instanța de fond nu a găsit întemeiat acest motiv de nelegalitate invocat de societatea reclamantă și a procedat la anularea deciziei de impunere numai în ceea ce privește suma de 2.236.519 RON, reprezentând taxă eliberare autorizație de excavare și suma de 186.979,52 RON, reprezentând majorări de întârziere.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta Comuna Saraiu, susținând în esență că sunt nefondate susținerile acesteia potrivit cărora instanța de fond a făcut, în cauza de față, o aplicare eronată a dispozițiilor art. 969 și art. 1073 din C. civ. 1864 cu raportare la art. 267 din Legea nr. 571/2003, întrucât, aceste dispoziții legale nu ar putea fi interpretate în sensul că taxa pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări s-ar calcula si ar fi datorată pentru întreaga suprafață ce a format obiect al contractului de asociere în participațiune nr. x/12.04.2007, iar nu prin raportare la suprafața efectiv afectată de lucrările de exploatare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate formulate, Înalta Curte constată următoarele:

II.1. Între Consiliul Local al Comunei Saraiu și S.C. A. S.R.L. a fost încheiat contractul de asociere în participațiune nr. x/12.04.2007 în vederea exploatării eficiente a unei cariere de piatră.

Prin HCL Saraiu nr. 71/09.09.2014 s-a aprobat perceperea unei taxe pentru eliberarea autorizației de foraje și excavări în cuantum de 8 RON/mp.

Pentru perioada 2014-2016, reclamantei A. S.R.L. i-au fost eliberate de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale permise de exploatare, prin care i s-a acordat acesteia dreptul de exploatare pentru roci metamorfice în perimetrul temporar de exploatare "Saraiu", comuna Saraiu, jud. Constanța, prin aceste permise stabilindu-se resursele minerale exploatabile și redevența minieră datorată bugetului de stat.

Prin decizia de impunere privind creanțele datorate bugetului local nr. 3788/17.07.2017, pârâta a stabilit în sarcina societății A. S.R.L. obligația achitării taxei pentru eliberare autorizație de excavare conform HCL nr. 71/09.09.2014 de 8 RON/mp, pentru perioada 2014-31.12.2016, în cuantum de 2.289.711 RON și 200.251,52 RON majorări de întârziere.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local nr. 3788/17.07.2017 reprezentând taxa de eliberare a autorizației de excavare, în cuantum de 2.489.964,52 RON.

Soluționând cauza în fond, prima instanță a admis în partea acțiunea și a dispus anularea în parte a deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local nr. 3788/17.07.2017 în ceea ce privește suma de 2.236.519 RON, reprezentând taxă eliberare autorizație de excavare și suma de 186.979,52 RON reprezentând majorări de întârziere, reținând că este întemeiată doar critica privind modalitatea concretă de stabilire a taxei, prin raportare la întreaga suprafață de 17,94 ha ce formează obiectul contractului de asociere în participațiune nr. x și nu prin raportare la suprafața afectată de lucrările de exploatare și a apreciat că modalitatea corectă de stabilire a taxei este prin raportare la suprafețele de teren efectiv afectate de activitatea de exploatare minieră desfășurate de societatea reclamantă perioada 2014-2016.

Potrivit raportului de expertiză topografică efectuat în cauză, suprafața de teren efectiv afectată de activitatea de exploatare minieră desfășurate de societatea reclamantă este de 6649 mp, stabilindu-se cuantumul taxei pentru autorizația de forare și excavare aferente suprafețelor afectate efectiv de exploatarea de carieră, la 53.192 RON.

II.2. Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Comuna Saraiu întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

În calea de atac, recurenta-pârâtă Comuna Saraiu a reiterat aspectele expuse în fața instanței de fond, susținând în esență că, întrucât societatea reclamantă a obținut permisul de exploatare nr. 16494, pentru suprafața exploatata - 17.94 ha, rezultă că aceasta este suprafața excavată, împrejurare față de care apreciază că în mod legal a calculat și emis decizia de impunere ce face obiectul prezentei judecăți.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte potrivit cărora întrucât reclamanta nu a dovedit că a forat/excavat o suprafața mai mica decât suprafața ce face obiectul contractului încheiat între parți și pentru care s-a obținut permisul de exploatare, Înalta Curte constată că este corectă concluzia primei instanțe în sensul că stabilirea corectă a taxei se face prin raportare la suprafața afectată efectiv de lucrările de exploatare.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere chestiunile de drept analizate prin Decizia nr. 27/2017 din 24 aprilie 2017 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a stabilit că " taxa de foraj sau excavare este concepută ca o taxă locală unică, ce se plătește în vederea obținerii autorizației de construire reglementate de art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, se calculează în raport cu numărul de metri pătrați de teren afectat de prospecțiunile anterioare exploatărilor și se virează în bugetul local".

Astfel, se reține în cuprinsul acestei decizii că, în vederea interpretării normelor legale mai sus citate trebuie analizate, pe de o parte, regimul de autorizare aplicabil activității de exploatare a carierei de piatră, iar, pe de altă parte, obligațiile de plată către bugetele publice ca urmare a desfășurării acestei activități.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, "Construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire (...)", fiind inclusă o listă de lucrări pentru care este necesară obținerea autorizației de construire [lit. a) - i)]. Or, art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991 face referire la: "lucrări de foraje și excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice și a prospecțiunilor geologice, proiectarea și deschiderea exploatărilor de cariere și balastiere, a sondelor de gaze și petrol, precum și a altor exploatări de suprafață, subterane sau subacvatice."

Din modul de redactare a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, rezultă că lucrările de foraje și excavații la care textul legal se referă sunt auxiliare unor activități determinate, respectiv efectuarea studiilor geotehnice și a prospecțiunilor geologice, proiectarea și deschiderea exploatărilor de cariere și balastiere, a sondelor de gaze și petrol, precum și a altor exploatări de suprafață, subterane sau subacvatice. Totodată, având în vedere prevederile art. 1 alin. (1), ale art. 2 alin. (1) și ale art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, lucrările de foraje și excavări pot fi executate numai pe baza unei autorizații de construire, în măsura în care sunt auxiliare efectuării studiilor geotehnice și prospecțiunilor geologice, proiectării și deschiderii exploatărilor de cariere și balastiere, a sondelor de gaze și petrol, precum și a altor exploatări de suprafață/subterane sau subacvatice.

Toate activitățile reunite în enumerarea din art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991 au în comun faptul că sunt desfășurate în legătură cu explorarea și exploatarea resurselor minerale, aflate în proprietatea exclusivă a statului. În aceste condiții, desfășurarea de către orice persoană a unor lucrări de foraje sau excavări în vederea explorării sau exploatării resurselor minerale, astfel cum aceste resurse sunt definite de Legea nr. 85/2003, determină aplicarea prevederilor acestei din urmă legi în ceea ce privește desfășurarea lucrărilor respective.

În speță, activitatea reclamantei s-a realizat în baza unor permise de exploatare, această activitate constând în, exploatarea carierei de piatră Saraiu, fiind supusă autorizării prin reglementarea obligativității obținerii permisului de exploatare, în condițiile Legii nr. 85/2003.

Sub aspectul regimului de autorizare incident în cauză, Înalta Curte are în vedere că decizia nr. 27/2017 a ICCJ a concluzionat că activitatea care presupune și realizarea de excavări într-un strat de roci utile, care trebuie îndepărtate, este compusă din două activități care trebuie supuse unui regim de autorizare distinct, respectiv activitatea de construire propriu-zisă, supusă autorizării conform art. 3 alin. (1) lit. a) sau c) din Legea nr. 50/1991, și activitatea de excavare necesară exploatării unor resurse minerale, supusă autorizării conform art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, respectiv art. 28 din Legea nr. 85/2003.

Având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, potrivit cărora pentru activitatea de foraj și excavare este necesară obținerea unei autorizații de construire, precum și art. 267 alin. (4) din Codul fiscal, care reglementează obligațiile fiscale născute în legătură cu emiterea autorizațiilor la care face referire art. 3 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, apare cu evidență faptul că autorizația de foraje și excavări prevăzută de Codul fiscal este autorizația de construire la care face referire art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991.

Prin urmare, taxa de foraj sau excavare este concepută ca o taxă locală unică, ce se plătește în vederea obținerii autorizației de construire reglementate de art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, se calculează în raport cu numărul de metri pătrați de teren afectat de prospecțiunile anterioare exploatărilor și se virează în bugetul local.

Spre deosebire de taxa locală reglementată de Codul fiscal, art. 28 alin. (3) din Legea nr. 85/2003 statuează că pentru eliberarea permisului de exploatare solicitantul va trebui să plătească taxa pe activitatea de exploatare, redevența minieră trimestrială pe parcursul valabilității permisului (art. 45 alin. (4) din Legea nr. 85/2003) și garanția financiară pentru refacerea mediului.

Având în vedere prevederile din Legea nr. 85/2003 precizate, se poate observa că realizarea unor lucrări dintre cele prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, în speță lucrări de excavare în vederea exploatării unor roci metamorfice, este permisă numai în baza unui permis de exploatare, emis de autoritățile competente, realizarea acestor lucrări dând naștere unor obligații de plată către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de exploatare și a unei redevențe miniere.

În ceea ce privește raportul dintre taxa datorată bugetului local pentru eliberarea autorizației de realizare a lucrărilor de excavare în vederea exploatării de resurse minerale (o formă specială de autorizație de construire) și taxa pentru activitatea de exploatare, acestea sunt datorate unor bugete diferite și au un obiect diferit. Astfel, taxa datorată bugetului local este percepută pentru eliberarea autorizației care permite excavarea, în timp ce taxa percepută la bugetul de stat este datorată pentru desfășurarea activității propriu-zise de exploatare, de extragere a resurselor minerale.

Autorizația de foraje și excavări prevăzută de art. 267 alin. (4) Codul fiscal se solicită și se eliberează numai pentru forajele și excavările necesare studiilor geotehnice, iar taxa pentru obținerea unei astfel de autorizații se calculează doar pentru suprafețele afectate de aceste operațiuni prin care se determină existența și calitatea substanței minerale.

În aceste condiții, recursul formulat de pârâta Comuna Saraiu prin Primar este nefondat, întrucât calcularea taxei prevăzute de art. 267 alin. (4) Codul fiscal pentru o suprafață de 179.400 mp este realizată, evident, ca urmare a unor interpretări eronate ale dispozițiilor Codul fiscal, reclamanta neexecutând lucrări de foraje sau excavații necesare studiilor geotehnice pe o suprafață de 6649 mp, astfel cum rezultă din raportul de expertiză, efectuat în cauză.

II.3. În ceea ce privește recursul formulat de recurenta-reclamantă. Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentei-reclamante referitoare la lipsa obligației de a plăti taxa pentru eliberarea autorizațieide foraje sau excavări necesare lucrărilor de cercetare și prospectare a terenurilor în etapa efectuării studiilor geotehnice și a studiilor privind ridicările topografice, sondele de gaze, petrol și alte excavări, pentru anul 2016.

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate în recursul reclamantei S.C. A. S.R.L., Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 474 alin. (10) potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în vigoare începând cu 01.01.2016, care au modificat prevederile art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003.

Astfel, potrivit modificărilor legislative aduse prin Legea nr. 227/2015 "Taxa pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări necesare lucrărilor de cercetare și prospectare a terenurilor în etapa efectuării studiilor geotehnice și a studiilor privind ridicările topografice, sondele de gaze, petrol și alte excavări se datorează de către titularii drepturilor de prospecțiune și explorare și se calculează prin înmulțirea numărului de metri pătrați de teren ce vor fi efectiv afectați la suprafața solului de foraje și excavări cu o valoare cuprinsă între 0 si 15 RON.(11) În termen de 30 de zile de la finalizarea fazelor de cercetare și prospectare, contribuabilii au obligația să declare suprafața efectiv afectată de foraje sau excavări, iar în cazul în care aceasta diferă de cea pentru care a fost emisă anterior o autorizație, taxa aferentă se regularizează astfel încât să reflecte suprafața efectiv afectată."

Din modul de formulare al textului de lege, rezulta fără nici un dubiu că, pentru exploatarea resurselor minerale, nu se datorează vreo taxă locală, pentru aceste activități fiind datorate taxe și redevențe conform Legii Minelor, beneficiarul acestora fiind Statul Român, așa cum se știe, subsolul aflându-se în proprietatea publică a statului.

De asemenea, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 27/2017, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că "suprafețele pe care se efectuează lucrările de foraj și excavare, adică cele de explorare, nu pot fi confundate cu suprafețele pe care, ulterior, se vor desfășura lucrările de exploatare pentru că, tocmai prin scopul lor, lucrările de explorare se execută pe suprafețe mici, fiind făcute tocmai pentru a stabili dacă ulterior se justifică efectuarea de lucrări de exploatare."

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză, pentru perioada 2014-2015 inclusiv, reclamantei îi sunt aplicabile dispozițiile art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 potrivit cărora "Taxa pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze și petrol, precum și altor exploatări se calculează înmulțind numărul de metri pătrați de teren afectat de foraj sau de excavație cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 8 RON", iar începând cu 01.01.2016, taxa se calculează potrivit dispozițiile art. 474 alin. (10) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în vigoare începând cu 01.01.2016.

Înalta Curte reține că în ceea ce privește regimul de autorizare reglementat de Legea nr. 85/2003, concesiunea resurselor minerale are în vedere 3 tipuri de activități: de prospecțiune, de explorare și de exploatare, fiecare dintre acestea având un regim de autorizare distinct.

Astfel, activitatea de prospecțiune, potrivit art. 14 din Legea nr. 85/2003, constă într-un ansamblu de studii și lucrări de suprafață care se realizează pe baza unui permis neexclusiv pentru identificarea posibilităților existenței unor acumulări de resurse minerale.

Explorarea resurselor minerale, conform art. 15 din Legea nr. 85/2003, se realizează pe baza unei licențe de explorare, eliberată la cerere, scopul lucrărilor de explorare fiind acela de a fundamenta decizia cu privire la oportunitatea valorificării zăcământului.

Exploatarea resurselor minerale se realizează, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2003, pe baza licenței de exploatare, activitatea de exploatare fiind definită de art. 3 pct. 11 din Legea nr. 85/2003 ca "ansamblul de lucrări executate în subteran și/sau la suprafață pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea și livrarea acestora în forme specifice".

Având ca reper aceste dispoziții legale, contrar celor reținute de prima instanță, în contextul în care societatea reclamantă nu a efectuat vreodată lucrări de explorare și prospecțiune, se constată că începând cu data de 01.01.2016, respectiv începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 227/2005, acesteia nu îi revine obligația de a solicita eliberarea autorizației pentru foraje și excavări și, pe cale de consecință, nici cea privind achitarea taxei aferente eliberării acestei autorizații.

Înalta Curte constată că, întrucât potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, pentru anul 2016, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a plăti taxa, în cuantum de 23.120 RON(dosar de fond volumul III) și majorările de întârziere, în cauză se impune admiterea recursului formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., casarea în parte a sentinței atacate și anularea deciziei nr. 3788/17.07.2017 și în ceea ce privește suma de 23.120 RON (taxă stabilită pentru anul 2016) și majorările de întârziere aferente acesteia, fiind menținute în rest dispozițiile sentinței atacate.

II.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta Comuna Saraiu prin Primar și va admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., va casa în parte sentința atacată în sensul că va anula decizia de impunere privind creanțele datorate bugetului local nr. 3788/17.07.2017 și în ceea ce privește suma de 23.120 RON (taxă stabilită pentru anul 2016) și majorările de întârziere aferente acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Comuna Saraiu prin Primar împotriva sentinței civile nr. 102/CA din 30 iulie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 102/CA din 30 iulie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată în sensul că anulează decizia de impunere privind creanțele datorate bugetului local nr. 3788/17.07.2017 și în ceea ce privește suma de 23.120 RON (taxă stabilită pentru anul 2016) și majorările de întârziere aferente acesteia.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 aprilie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.