Decizia nr. 796/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, în data de 27 iunie 2017, sub nr. x/2017, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Guvernul României - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, să se dispună anularea în parte a deciziei de validare parțială nr. 14500/31.03.2017, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), în ceea ce privește invalidarea pentru imobilul construcție fabrica de cărămidă și acordarea despăgubirilor în echivalent pentru această construcție, ce a fost situată în București, Șos. x. În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 și art. 2 alin. (1) pct. h) din Legea nr. 10/2001. La termenul din 11 octombrie 2017, tribunalul a pus în discuție introducerea în cauză, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., a celorlalți beneficiari ai deciziei de validare parțială atacată, contestatorul înțelegând să completeze cadrul procesual prin solicitarea de introducere în cauză numai a doi beneficiari, și anume B. și C., ceilalți formulând la rândul lor contestație împotriva deciziei de validare parțială. Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, în data de 05 iulie 2017, sub nr. x/2017, contestatorii D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z. și AA. au solicitat, în contradictoriu cu intimatele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, să se dispună anularea deciziei de validare parțială nr. 14500/31.03.2017, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) și obligarea acestei intimate să emită o nouă decizie de validare totală a dispoziției nr. 5956/19.06.2006 a Primarului General al Municipiului București, modificată prin dispozițiile nr. 6947/20.11.2006 și nr. 7356/30.01.2007, precum și obligarea intimatei A.N.R.P. să emită titlurile de plată conform art. 31 din Legea nr. 165/2013, prin conversia legală. În drept, contestatorii au invocat dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013. Prin încheierea din data de 28 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția conexității și, în temeiul dispozițiilor art. 139 C. proc. civ., s-a dispus conexarea respectivului dosar la dosarul nr. x/2017.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 466 din 07 martie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă contestația principală și cererea conexă, ca neîntemeiate. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A., L., AA., I., R., J., M., P., O., K., N., Q., Y., Z., E., V., U., BB., X., S., D., F., T., H., CC. (moștenitorul defunctei G.) și intervenientul B..

Decizia pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 1255A din 7 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanții A., L., AA., I., R., J., M., P., O., K., N., Q., Y., Z., E., V., U., BB., X., S., D., F., T., H., CC. (moștenitorul defunctei G.) și de intervenientul B..

Recursurile declarate în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleași curți de apel. După prezentarea situației de fapt, recurentul a susținut că hotărârea instanței de apel este nelegală, întrucât în mod greșit nu s-a reținut incidența art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care imobilul a fost preluat abuziv de către stat încă din 1948, ca efect al Legii nr. 119/1948, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, raportat la împrejurarea că s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate pentru evaluarea terenului fabricii de cărămidă, însă curtea de apel nu a luat în considerare concluziile acestui raport, încadrându-l ca teren cu utilitate industrială. Totodată, a arătat că instanța de apel a reținut o prezumție relativă potrivit căreia dacă la data preluării terenului nu mai existau construcții, fabrica nu poate fi retrocedată. În acest sens, a arătat că prezumțiile relative nu sunt permise când legea prevede că toate categoriile de imobile deținute cu documente valabile în perioada 06.03.1945-22.12.1989 se restituie cu predilecție în natură, ori prin echivalent, dacă acestea nu mai pot fi restituite. A arătat că această prezumție nu este susținută de prevederile din Legea nr. 10/2001 și din acest motiv hotărârea instanței de apel este nelegală. Concluzionând, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Prin întâmpinarea formulată la recursul principal, reclamanții L., AA., I., R., J., M., P., O., K., N., CC., Q., Y., Z., E., V., U., BB., X., S., D., T., H., au formulat recurs incident, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași curți de apel. Printr-o primă critică adusă deciziei atacate, reclamanții au invocat o aplicare greșită a dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, susținând că înlăturarea variantei raportului de expertiză care a încadrat valoric terenul notificat în categoria celor cu utilizare industrială este nemotivată, instanța de apel neoferind, nici măcar pe scurt, motivele pentru care a înlăturat argumentele părților pentru adoptarea acestei variante. Prin cea de-a doua critică, reclamanții au invocat o greșită interpretare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanții au arătat că decizia contestată invalidează dispoziția primarului municipiului București cu privire la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele-construcții, deci este supusă normelor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, imperative și de ordine publică, a căror încălcare atrage nulitatea absolută, necondiționată de o vătămare. Totodată, s-a susținut că este inadmisibil ca un act administrativ jurisdicțional, astfel cum recunoaște instanța de apel că este decizia contestată a CNCI, să fie un act discreționar, nemotivat, fiind inadmisibil ca o instanță de judecată să se substituie organismului administrativ și să motiveze ea însăși actul administrativ. Au mai susținut reclamanții că, în ceea ce privește preluarea construcțiilor care alcătuiau fabrica de cărămidă DD., instanța de apel a instituit o prezumție simplă, relativă, extrasă din actul de partaj voluntar din anul 1947 și din sentința de preluare a terenului ca bun abandonat, din anul 1973. În schimb, a considerat că nu poate extrage o prezumție din normele legale invocate de reclamanți, respectiv din Legea nr. 119/1948, prin care au fost naționalizate întreprinderile producătoare de materiale de construcție, cum era, în speță, și fabrica de cărămida DD., norme care se coroborează cu sancțiunile instituite prin aceeași lege pentru orice persoană ar încerca să înstrăineze, să distrugă sau să mute bunurile supuse naționalizării. Astfel, reclamanții au învederat că a crea o prezumție simplă în defavoarea reclamanților, prin care li se reproșează pasivitatea (deși aplicarea Decretului nr. 111/1951 este de notorietate a fi folosită în timpul regimului comunist pentru preluarea proprietăților abuziv luate în stăpânire de către Stat, pentru care se omisese întocmirea înscrisurilor justificative), contravine nu doar normelor anterior menționate, ci și dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ., precum și dispozițiilor art. 44 alin. (1) și (2) din Constituția României, respectiv celor ale art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin cea de-a treia critică adusă deciziei atacate, reclamanții au arătat că respingerea motivului de apel referitor la excepția prematurității petitului privind obligarea ANRP la emiterea titlurilor de despăgubiri are la bază o greșită interpretare și aplicare a normelor art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, care impun prevalența normelor internaționale în materia drepturilor omului, parte din tratatele ratificate de Statul Român, așa cum sunt și cele ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Concluzionând, reclamanții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Procedura de filtrare a recursurilor Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac. Prin încheierea din 15 decembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, au fost admise cererile de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013. Prin încheierea nr. 363 din 23 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.1, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de completare a încheierii din 15 decembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, formulată de petenții EE., O., R., V., Z., E., I., M., FF., T., X., F., J., N., Q., U., Y., D., H., P., S., W., AA. și CC.. A fost admisă cererea de îndreptare a încheierii din 15 decembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, formulată de petenții EE., O., R., V., Z., E., I., M., FF., T., X., F., J., N., Q., U., Y., D., H., P., S., W., AA. și CC.. Au fost îndreptate erorile strecurate în cuprinsul încheierii sus-menționate, în sensul că se va trece FF. în loc de L. (decedată) și se va constata că pentru defuncta K. figurează în proces EE., în calitate de moștenitor. Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut că, în opinia raportorului, recursul principal nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive care nu are deschisă calea de atac a recursului. Raportul a fost comunicat părților în data de 24 și 25 octombrie 2022, potrivit dovezilor de la filele x. Prin punctul de vedere la raport, depus în 29 octombrie 2022, pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a invocat excepția inadmisibilității recursului raportat la art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013. În data de 31 octombrie 2022, intimații-reclamanți au depus punct de vedere la raport și au solicitat suspendarea judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate în cauză. În 21 noiembrie 2022, recurentul a depus o cerere prin care a arătat că este de acord cu solicitarea intimaților-reclamanți de suspendare a judecății. În 15 decembrie 2022, completul de filtru a dispus continuarea procedurii de filtrare a recursurilor, în vederea soluționării cererii de suspendare până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, formulate de intimații-reclamanți. Prin încheierea din 26 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul asociat nr. x/2017, a fost respinsă cererea de suspendare a cauzei. La termenul din 26 ianuarie 2023, completul de filtru a dispus continuarea procedurii de filtrare a recursurilor, întrucât nu se împlinise termenul pentru depunerea întâmpinării la recursul incident formulat de intimații-reclamanți și a răspunsului la întâmpinare. Prin suplimentul la raport s-a reținut că, în opinia raportorului, recursul incident nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive care nu are deschisă calea de atac a recursului. Suplimentul la raport a fost comunicat părților în data de 27 martie 2023, potrivit dovezilor de la filele x. Recurenții au depus punct de vedere la suplimentul la raport în data de 06 aprilie 2023 și în 18 aprilie 2023, prin care au reiterat cererea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul principal, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport cu excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare de intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu prealabil, în ceea ce privește cererea formulată de recurenți privind suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională, se constată că instanța de recurs s-a pronunțat, prin încheierea din 26 ianuarie 2023, cu privire la o cerere similară formulată de recurenți, motiv pentru care nu va reanaliza cererea de suspendare reiterată de recurenți prin memoriul depus ulterior. În continuare, se reține că obiectul prezentului litigiu îl constituie cererile conexate prin care contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Guvernul României - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, să se dispună anularea în parte a deciziei de validare parțială nr. 14500/31.03.2017, emisă de C.N.C.I., în ceea ce privește invalidarea pentru imobilul construcție fabrica de cărămidă și acordarea despăgubirilor în echivalent pentru această construcție, ce a fost situată în București, Șos. x, iar contestatorii D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z. și AA. au solicitat, în contradictoriu cu intimatele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, să se dispună anularea deciziei de validare parțială nr. 14500/31.03.2017, emisă de C.N.C.I. și obligarea acestei intimate să emită o nouă decizie de validare totală a dispoziției nr. 5956/19.06.2006 a Primarului General al Municipiului București, modificată prin dispozițiile nr. 6947/20.11.2006 și nr. 7356/30.01.2007, precum și obligarea intimatei A.N.R.P. să emită titlurile de plată conform art. 31 din Legea nr. 165/2013, prin conversia legală. Cererile au fost întemeiate în drept pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania. Înalta Curte reține că art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aplicabil în prezenta speță, prevede că: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru." Conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs. Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul recursului este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs. Conform principiului legalității, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Din coroborarea dispozițiilor sus evocate, respectiv art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. și cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din același cod, rezultă că decizia civilă nr. 310A din 21 aprilie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal formulat de reclamantul A., ca inadmisibil. În ceea ce privește recursul incident declarat de reclamanții FF., EE., AA., I., R., J., M., P., O., N., CC., Q., Y., Z., E., V., U., BB., X., S., D., T., H., împotriva aceleiași decizii., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ.: "Recursul incident și recursul provocat se pot exercita în cazurile prevăzute de art. 472 și art. 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile". Dispozițiile art. 472 C. proc. civ., aplicabile recursului incident, dispun în sensul că: "(1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. (2) Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect." În consecință, în temeiul art. 491 alin. (2) coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în raport cu soluția dată cu privire la recursul principal, recursul incident declarat de recurentii-reclamanți rămâne fără efect și, în consecință, urmează a fi respins. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1255A din 07 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017 și va respinge, ca rămas fără efect, recursul incident declarat de reclamanții FF., EE., AA., I., R., J., M., P., O., N., CC., Q., Y., Z., E., V., U., BB., X., S., D., T., H., împotriva aceleiași decizii.