ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 659/2023

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 08 aprilie 2021, sub dosarul nr. x/2021, reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) au solicitat în principal anularea Deciziei de compensare prin puncte nr. 39263/01.03.2021, emisă de intimată. În subsidiar, reclamanții au solicitat atribuirea punctelor în funcție de cota legală ce se cuvine fiecărui reclamant, prin ieșirea din indiviziune pe cale judecătorească. În drept, au fost invocate prevederile art. 21 alin. (10) și art. 34 din Legea nr. 165/2013, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 671/2017.

Sentința pronunțată de Tribunalul Vrancea Prin sentința civilă nr. 141 din 14 aprilie 2022, Tribunalul Vrancea, secția I civilă a admis acțiunea reclamanților și a anulat, în parte, Decizia de compensare prin puncte nr. 39263/01.03.2021, emisă de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, și a stabilit dreptul contestatorilor la 121.519 puncte.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați Prin decizia civilă nr. 158/A din 16 septembrie 2022, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamanți; a admis apelul declarat de către pârâtă și a schimbat, în parte, sentința civilă, în sensul că a stabilit dreptul reclamanților la 40.823 puncte. A înlăturat dispozițiile contrare deciziei și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 158/A din 16 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții. Prin memoriul de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., reclamanții au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, iar, în temeiul art. 497 C. proc. civ., au solicitat trimiterea cauzei, pentru o nouă judecată, la o altă instanță de apel. Au arătat că motivele de nelegalitate constau, în principal, pe de o parte, în faptul că instanța de prim control judiciar a admis, în parte, apelul pârâtei, în condițiile în care a constatat că motivele de apel ale acesteia sunt nefondate, iar, pe de altă parte, a procedat la rejudecarea cauzei, pe fond, fără a pune în discuția părților mijloacele de probă invocate din oficiu și administrate de instanță, mijloace de probă care nu au fost instrumentate la prima instanță. După expunerea situației de fapt și a judecății în primă instanță, în dezvoltarea criticilor de nelegalitate, reclamanții au invocat faptul că instanța de apel, printr-o denaturare flagrantă a unei pretinse critici a pârâtei, inexistentă de facto și de jure ca motiv de apel al acesteia, a admis în parte apelul formal al pârâtei, supunând judecății temeinicia și legalitatea expertizei G., omologată de prima instanță, fără obiecțiuni ale părților, în raport cu un nou mijloc de probă, care nu a fost avut în vedere și instrumentat pe fondul cauzei, respectiv grila notarială aferentă anului 2020, de pe site-ul www.x.ro, ce nu cuprinde intravilanul localității de reședință comuna Urechești, județul Vrancea, la categoria de folosință "viță-de-vie". Susține că, în aceste condiții de profundă nelegalitate, în lipsa unei cereri noi a pârâtei privind temeinicia și legalitatea raportului de expertiză G., pe de o parte, respectiv cu nerespectarea prevederilor art. 14 alin. (4), (5) și (6) C. proc. civ., pe de altă parte, instanța de apel a procedat la o recalculare proprie a punctelor pe extravilanul localității, pronunțând o soluție cu încălcarea prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013. Procedând în acest mod, invocă faptul că instanța de prim control judiciar a înlăturat amplasamentul actual, identic cu amplasamentul vechi al suprafeței de 0,75 ha vie din intravilanul (vatra) localității de reședință comuna Urechești, județul Vrancea, identificat la fața locului de expert, cu reprezentanții legali ai UAT Urechești, teren care, la data preluării abuzive de către stat, avea categoria de folosință "viță-de-vie", iar în prezent figurează teren intravilan, cu potențial de construire. Precizează și că expertul judiciar a efectuat evaluarea în considerentele caracteristicilor tehnice ale imobilului și a faptului că respectiva categorie de folosință nu figurează în intravilanul localității în cauză, în grila aferentă anului 2020. Mai mult, în lipsa unei contradictorialități reale și efective, cu participarea părților, consecința juridică a nepunerii în discuția părților, a chestiunii de fapt și de drept invocată, din oficiu, de instanța de prim control judiciar, și fără a lămuri împrejurarea de drept cu privire la lipsa categoriei de folosință "viță-de-vie", în intravilanul localității, din grila notarială aferentă anului 2020, completul de judecată, în mod greșit a procedat la calcularea cuantumului punctelor și a reținut ca fiind valoarea corectă a despăgubirii de 40.823 puncte/RON, în condițiile în care aceasta nu era învestită cu o cerere nouă a pârâtei în acest sens, ci, doar prin cererea de apel, în ceea ce privește al doilea motiv de apel, în condițiile art. 476 alin. (3) C. proc. civ., care nu are caracter devolutiv. Arată, de asemenea, că prin excluderea deplină a raportului de expertiză întocmit de exp. G., care privea inclusiv identificarea terenului de 0,75 ha în intravilanul localității de reședință, instanța de prim control judiciar a înlăturat și considerentele decisive ale instanței de fond, prin care a reținut faptul că "expertul G. a avut în vedere amplasamentul determinat de expertiza H.". Or, la rândul său, expertiza H. a determinat/identificat terenul, în suprafață de 0,75 ha vie, în intravilanul localității de reședință, cu mențiunea de "Vatră sat", cu vecinătățile respective acestuia, astfel cum figurează acesta și în registrul agricol al UAT Urechești, cu aceeași mențiune, și care se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind omologat prin sentința civilă nr. 1677/19.02.1993 a Judecătoriei Focșani, definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr. x/1992, și prin decizia civilă nr. 135/A din 11.12.2020 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2019. Astfel, susține că instanța de apel, prin nereținerea acestor aspecte de drept, în mod implicit a încălcat autoritatea de lucru judecat a raportului de expertiză și a schițelor-anexă, cu privire la amplasarea suprafeței de 0,75 ha vie în intravilanul localității - în vatra satului. Mai susțin și că, prin reținerea puterii de lucru judecat doar cu privire la sintagma "destinația terenul fiind aceea de vie", din cuprinsul înscrisurilor reprezentate de extrasele din registrul agricol ale Primăriei comunei Urechești, pe numele autorului I., instanța de apel a scos, de sub puterea de lucru judecat alte mențiuni din registrul agricol, privitoare la amplasarea terenului în vatra satului. Afirmă că aceste ultime constatări ale instanței de apel sunt potrivnice cu ceea ce s-a susținut în motivele de apel de către reclamanți, care au solicitat instrumentarea acestor înscrisuri din registrul agricol, în raport cu expertiza H., omologată prin sentința civilă nr. 1677/19.02.1993 a Judecătoriei Focșani, prin care s-a identificat și localizat suprafața de 0,75 ha în vatra satului, cu vecinătățile de rigoare, menționate în schița-anexă a raportului de expertiză judiciară, care, de asemenea, a fost reținută în întregul ei prin decizia civilă nr. 134/A din 11.12.2020 a Curții de Apel Galați. Pentru aceste motive, apreciază că, în cauză, sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., constând, în principal, în încălcarea, de către instanța de prim control judiciar, a prevederilor art. 14 alin. (4), (5) și (6) C. proc. civ., existența unor motive contradictorii în legătură cu autoritatea de lucru judecat, încălcarea autorității de lucru judecat, precum și aplicarea greșită a normelor de drept material reprezentate de dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privitoare la "caracteristicile tehnice ale imobilului și categoria de folosință la data preluării acestuia", precum și în existența unor motive contradictorii, în ceea ce privește reținerea instanței de apel, pe de o parte, în sensul că motivele de apel ale părților sunt nefondate, iar, pe de altă parte, că aceleași motive de apel apar, ca fiind fondate. Mai susțin reclamanții și că parte din susținerile pârâtei, din apelul formulat (pag. 10-11), sunt aspecte care nu au legătură cu motivarea legală a primei instanțe, din moment ce pârâtă și-a explicitat împrejurările de fapt și de drept, pentru care a aplicat grila notarială aferentă anului 2013 și pe extravilanul localității, la adoptarea Deciziei sale de compensare nr. 23963/01.03.2021, în dosarul său de despăgubiri nr. 27042/FFCC, dosar care nu are nicio legătură cu dosarul instanței de judecată. Arată că instanța de apel transpune argumentele și explicațiile, anterior menționate, ale pârâtei, care privesc Decizia de compensare nr. 23963/01.03.2021, în dosarul nr. x, ca fiind critici la dosarul instanței de fond, critici, care, potrivit acestui raționament, ar privi modalitatea de evaluare a terenului, de către instanța de fond, și care au fost, în mod greșit, reținute ca fondate, în lipsa unei cereri noi a pârâtei. Aceste considerente greșite ale instanței de apel, ce conțin motive străine de natura cauzei, prejudiciază situația juridică a reclamanților, din moment ce nu au fost învederate expres în critici prin motivele de apel de către pârâtă și în temeiul lor a fost admis apelul pârâtei, în condițiile în care aceasta a solicitat aplicarea art. 476 alin. (3) C. proc. civ., care nu are caracter devolutiv. De asemenea, afirmă că aceste considerente sunt și contradictorii cu considerentele decisive ale instanței, care, "analizând strict motivele de apel invocate de fiecare parte, prin prisma art. 476 și 477 alin. (2) C. proc. civ., (...) reține că niciunul dintre acestea nu este fondat, apelanții dând o proprie interpretare principiilor de drept la legea aplicabilă în timp și la mijloace probatorii analizate și de instanță." Așa fiind, se susține că toate aceste considerente decisive ale instanței de apel, care cuprind motive greșite, străine de natura cauzei și contradictorii au sprijinit dispozitivul hotărârii pentru admiterea apelului pârâtei și prin încălcarea principiilor contradictorialității și autorității de lucru judecat, au condus la adoptarea unei hotărâri judecătorești nelegale. Mai arată reclamanții, că, în conformitate cu principiul rolului activ al judecătorului, toate aceste chestiuni de fapt și de drept, invocate din oficiu, trebuiau puse în discuția părților odată cu admiterea apelului formal și rejudecarea cauzei pe fondul ei. Afirmă ca fiind esențial cauzei faptul că instanța de fond a reținut grila notarială pe anul 2020, în funcție de caracteristicile tehnice ale imobilului și categoria de folosință a terenului de la data preluării acestuia, raportat la amplasamentul actual, identificat, evaluat și stabilit de expertiza G.. Or, părțile nu au formulat obiecțiuni la acest raport expertiză, iar instanța de apel a respins motivul principal al pârâtei, cu privire la faptul că nu a avut cunoștință de această expertiză, ca mijloc de probă care a identificat terenul, în suprafață de 0,75 ha, în amplasamentul său actual, identic cu cel vechi. Arată reclamanții că, prin dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, referitoare la caracteristicile tehnice ale imobilului și categoria de folosință la data preluării acestuia, legiuitorul a avut în vedere amplasamentul vechi al imobilului, iar, în conformitate cu prevederile referitoare la evaluarea imobilelor, potrivit grilei notariale, legiuitorul a avut în vedere amplasamentul actual al imobilului. Susțin că aceste prevederi legale au fost aplicate în mod greșit de către instanța de apel, critică de nelegalitate care se adaugă celor privitoare la încălcarea principiilor contradictorialității și autorității de lucru judecat, cu privire la situația juridică a terenului intravilan (vatra satului), constatată prin sentința civilă nr. 1677/19.02.1993, definitivă și irevocabilă, care a omologat expertiza judiciară H., cu schițele-anexă. Pentru aceste motive, au arătat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză În data de 25 noiembrie 2022, în termenul legal, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare la recursul formulat de către recurenții-reclamanți, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport cu prevederile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013. Față de dispozițiile menționate, a afirmat că singura cale de atac permisă de lege pentru cenzurarea unei hotărâri pronunțate asupra cererii de chemare în judecată, este apelul. Reiese, deci că, potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă apelului, a cărui soluționare întră în competența curții de apel. Intimata-pârâtă a făcut trimitere și la prevederile art. 457 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. A afirmat și că, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4, art. 483 alin. (2) teza finală și art. 35 din Legea nr. 165/2013, rezultă că decizia atacată nu este susceptibilă de recurs, acesta fiind inadmisibil. În data de 16 decembrie 2022, în termenul legal, recurenții-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului. În dezvoltarea apărărilor formulate, au susținut că intimata-pârâtă nu a avut în vedere considerentele obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, ale prevederilor imperative ale Legii nr. 310/2018, precum și considerentele, de asemenea obligatorii, în materie de competență, ale Deciziei nr. 18/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, toate raportate la art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 și la art. 483 C. proc. civ. Astfel, a arătat că în paragraful 32 al Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 s-a dispus că "sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013", pentru ca în paragraful 34, să se dispună următoarele: "așadar, considerentele prezentei decizii pe care se sprijină soluția de admitere sunt general obligatorii, astfel încât legiuitorul trebuie să le aplice și cu privire la dispozițiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., dispoziții care, asemenea celor constatate ca fiind neconstituționale prin prezenta decizie, reglementează un prag valoric cererilor evaluabile în bani pentru ca hotărârea judecătorească să poată fi supusă recursului". Arată reclamanții că legiuitorul a adoptat Legea nr. 310/2018, care a avut în vedere aplicarea legii de procedură civilă, potrivit art. 24-27 C. proc. civ., raportat la data de 20 iulie 2017, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, pe de o parte, iar, pe de altă parte, art. IV din Legea nr. 310/2018 este în acord cu interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 18/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Invocă faptul că prezenta cauză dedusă judecății, având ca obiect o cerere evaluabilă în bani, potrivit art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, nu este inclusă în tezele cuprinse de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu privire la materia de fond funciar, iar, prin adoptarea Legii nr. 310/2018, legiuitorul a avut în vedere cazurile de exceptare a recursului în procesele după criteriul materiei, prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, atât în cele pronunțate anterior datei de 19 iulie 2017, cât și ulterior, începând cu data de 20 iulie 2018, până la 31 decembrie 2018, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului, astfel cum a fost modificat art. 483 alin. (2) C. proc. civ. Susțin și că obiectul litigiului, în cauză, este reprezentat de dreptul de creanță al recurenților-reclamanți pentru măsuri reparatorii, evaluabile în bani, potrivit Legii nr. 165/2013, asupra dreptului de proprietate față de suprafața de 2,50 ha vie, stabilit prin decizia civilă nr. 135A din 11.12.2020 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, creanță care a fost evaluată în mod nelegal, în condițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, de către intimata-pârâtă, prin Decizia nr. 39263/01.03.2021 de compensare prin puncte, echivalente în RON. De asemenea, arată și că, în conformitate cu prevederile legale menționate, rezultă faptul că prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nu cuprind o teză finală distinctă care să fie incidentă cauzei de față, din moment ce prevederile art. 94 alin. (1) pct. 1 lit. j) 3 ) și k) au în vedere competența materială a judecătoriei, iar teza finală a art. 483 alin. (2) C. proc. civ. este în strictă legătură cu această competență materială, neavând legătură cu competența materială în cazul cererilor formulate în baza Legii nr. 165/2013, cu atât mai puțin în litigiile deduse judecății cu privire la cererile evaluabile în bani, potrivit art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013. Drept urmare, afirmă reclamanții că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 483 alin. (1), (3) - (4) C. proc. civ. și ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., având în vedere, pe de o parte, faptul că este un litigiu evaluabil în bani, astfel cum a fost reținut prin Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, iar, pe de altă parte, litigiul de referință nu este cuprins, după criteriul materiei, în tezele art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Așadar, susțin că, în cauză, sunt aplicabile considerentele obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, cu privire la un drept indivizibil, și anume dreptul de a fi examinată cauza într-un control de legalitate al regulilor de drept aplicabile de către instanța supremă, în rațiunea rolului ei constituțional de a asigura unitatea de interpretare și de aplicare a legii. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, se apreciază că recursul declarat în cauză este inadmisibil, urmând a fi respins, pentru considerentele ce urmează. Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea recurenților-reclamanți A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, prin care au solicitat, în principal, anularea Deciziei de compensare prin puncte nr. 39263/01.03.2021, emisă de intimata-pârâtă, iar, în subsidiar, atribuirea punctelor în funcție de cota legală ce se cuvine fiecărui reclamant, prin ieșirea din indiviziune pe cale judecătorească. Cererea a fost formulată în data de 08 aprilie 2021 și a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 21 alin. (10) și art. 34 din Legea nr. 165/2013. Înalta Curte reține că Decizia de compensare prin puncte nr. 39263/01.03.2021, contestată în prezenta cauză, a fost emisă ca urmare a deciziei civile nr. 135/A din 11 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, prin care, ca efect al admiterii apelului reclamanților și al schimbării în parte a sentinței primei instanțe, a fost admisă contestația formulată și anulată decizia de invalidare nr. 28913/2019 a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, fiind constatat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru 2,50 ha vie. Conform art. 21 alin. (10) din Legea nr. 165/2013, prin excepție de la prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8), în cazul dosarelor ce conțin decizii ale entităților învestite cu soluționarea notificărilor emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite la măsuri compensatorii, Comisia Națională emite, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, decizia de compensare prin numărul de puncte stabilit potrivit alin. (7). De asemenea, conform art. 34 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 165/2013, prin excepție de la prevederile alin. (4), se soluționează, cu prioritate, dosarele în care, prin hotărâri judecătorești irevocabile/definitive, instanțele de judecată s-au pronunțat cu privire la existența și întinderea dreptului, precum și la calitatea de persoană îndreptățită. Totodată, conform art. 35 din Legea nr. 165/2013: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (1 1 ) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru." Coroborând normele enunțate, se constată că hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluționare intră în competența curții de apel. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ.: "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs. Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul prezentei căi extraordinare de atac este definitivă, purtând această mențiune în dispozitiv, și nu este susceptibilă de recurs. Se cuvine a se menționa că situația deciziei atacate este similară cu cea a deciziei civile nr. 135/A din 11 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, în soluționarea apelului formulat în respectiva pricină, care a stat la baza emiterii deciziei de compensare contestate în prezenta cauză, hotărâre, de asemenea, definitivă. Conform principiului legalității o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Din coroborarea dispozițiilor sus evocate rezultă, așadar, că decizia civilă nr. 158/A din 16 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, nu este susceptibilă de recurs, fiind supusă numai apelului. Înalta Curte va respinge, ca nefondată, aserțiunea reclamanților, din cuprinsul răspunsului la întâmpinare, privitoare la incidența, în cauză, "a considerentelor obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, ale prevederilor imperative ale Legii nr. 310/2018 precum și considerentele, de asemenea, obligatorii în materie de competență ale Deciziei în interesul legii nr. 18/2018 a ÎCCJ, toate raportate la art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 și art. 483 C. proc. civ.." Se cuvine a se menționa că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 680/2021 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 48 din 17 ianuarie 2022. Decizia anterior referită a fost pronunțată în legătură cu o excepție de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, invocată într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a unei dispoziții emise în legătură cu un imobil revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001, excepție în argumentarea căreia s-a invocat faptul că imposibilitatea atacării cu recurs a oricărei hotărâri privind cereri evaluabile în bani, indiferent de valoarea acestora, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, ar reprezenta o îngrădire nejustificată a exercitării acestei căi de atac. Analizând criticile formulate, Curtea Constituțională a observat că nu sunt incidente considerentele reținute prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, invocată de autorii excepției de neconstituționalitate în motivarea criticilor formulate. Prin decizia amintită, Curtea a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituțională. Sintagma menționată viza imposibilitatea introducerii căii de atac a recursului în procesele al căror obiect îl constituiau astfel de cereri, iar instanța de contencios constituțional a constatat că se nesocotesc prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât legiuitorul a stabilit un prag valoric prin care nu a asigurat o protecție egală a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor, generând discriminări între cetățeni sub aspectul posibilității de exercitare a dreptului de a formula o cale de atac în funcție de valoarea cererii adresate instanței judecătorești. Așadar, s-a constatat existența unei discriminări pe criteriul valorii cererii în cadrul aceleiași categorii de persoane, mai exact a acelora care au formulat cereri evaluabile în bani. Or, a reținut Curtea Constituțională, că prevederile criticate nu vizează cereri evaluabile în bani, astfel că nu atrag incidența Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 (par. 20). În continuare, instanța de contencios constituțional a observat că, în cauza analizată, materia exceptată de la posibilitatea formulării căii de atac a recursului este cea a hotărârilor pronunțate în domeniul Legii nr. 165/2013, lege care are un obiect propriu de reglementare, cuprinzând reguli specifice, adoptate de legiuitor în considerarea caracteristicilor proprii procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, așa cum acesta a fost configurat în baza marjei statului de apreciere cu privire la soluțiile legislative adecvate acestui scop. Faptul că reglementarea criticată nu permite recursul conform art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 sau art. 483 alin. (2) teza a doua din C. proc. civ. se datorează tocmai criteriului materiei, care este, în cazul de față, identificabil prin însuși obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013 (par. 21). Această dezlegare, obligatorie erga omnes, conform art. 147 alin. (4) din Constituție, este aplicabilă mutatis mutandis și în raport cu apărările formulate de reclamanți, obiectul acțiunii fiind reprezentat de anularea unei decizii de compensare, emise de către pârâtă, valorificabilă în condițiile art. 31 din Legea nr. 165/2013, act normativ cu un obiect propriu de reglementare, care exclude posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor date conform art. 35 alin. (4) din această lege. Pentru aceleași considerente, vor fi înlăturate și restul apărărilor reclamanților, formulate pe calea răspunsului la întâmpinare, prin care se tinde la demonstrarea contrariului celor reținute prin considerentele obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 680/2021. Pentru aceste motive, recursul declarat de reclamanții A., respectiv de B., C., D., E. și F., toți prin procurator A., împotriva deciziei civile nr. 158/A din 16 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, va fi respins, ca inadmisibil.