ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 385/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, la data de 14 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Unitatea administrativ teritorială Urechești, Comisia locală Urechești pentru aplicarea legilor fondului funciar și Comisia județeană Vrancea pentru aplicarea legilor fondului funciar, au solicitat anularea deciziei de invalidare nr. 28913 din 4 septembrie 2019, validarea măsurii de acordare de despăgubiri sau restituirea în natură a suprafeței de 2,5 ha vie, precum și obligarea, în solidar, a pârâtelor, la plata despăgubirilor pentru prejudiciile materiale suferite, pentru perioada 1993 – 2019. La termenul de judecată din data de 5 martie 2020, petenții au depus o precizare a acțiunii, intitulată "Note scrise", în care au arătat că insistă în obligarea pârâtelor la acoperirea prejudiciului constând în fructele nedobândite în perioada 1993 – 2019 pentru suprafața de 2,5 ha vie, cuantumul pagubei urmând a fi stabilit printr-o expertiză de specialitate, precum și la plata unor daune morale, estimate provizoriu la suma de 150.000 Euro, la cursul în RON de la data plății. Totodată, au formulat o cerere de chemare în garanție a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. La termenul de judecată din data de 11 iunie 2020, Tribunalul Vrancea a disjuns judecarea capătului de cerere având ca obiect plata despăgubirilor pentru prejudiciile materiale și morale, acesta fiind înregistrat pe rolul aceleiași instanțe sub nr. x/2020. Cauza a fost suspendată la termenul de judecată din data de 3 septembrie 2020, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019, iar la data de 18 martie 2021 a fost repusă pe rol, în vederea continuării judecății.

Hotărârea Tribunalului Vrancea Prin sentința civilă nr. 405 din 21 octombrie 2021, Tribunalul Vrancea – secția Civilă a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, invocată de chemata în garanție Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin întâmpinare, ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia județeană Vrancea pentru aplicarea legilor fondului funciar, invocată de aceasta prin întâmpinare, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, invocată de aceasta prin întâmpinare, ca neîntemeiate, și a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții Unitatea administrativ teritorială Urechești, Comisia locală Urechești, Comisia județeană Vrancea, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Hotărârea Curții de Apel Galați Prin decizia civilă nr. 23 A din data de 3 februarie 2022, Curtea de Apel Galați – secția I Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., personal și în calitate de reprezentant legal al reclamanților B., C., D., E. și F., prin avocat G., împotriva sentinței civile nr. 405 din 21 octombrie 2021 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2020.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 23A din data de 3 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția I Civilă, și a sentinței civile nr. 405 din 21 octombrie 2021, pronunțate de Tribunalul Vrancea, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E. și F., solicitând casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei, spre o mai bună administrare a justiției, la Curtea de Apel București, secția Civilă. Aceștia invocă incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ. În cererea de recurs, în partea introductivă, recurenții prezintă detaliat situația juridică a terenului, ce reprezintă obiectul material al prezentei cauze, insistând atât asupra istoricului acestuia, a demersurilor efectuate de-a lungul timpului cât și asupra actelor de procedură întocmite în prezentul dosar. Cu privire la fondul litigiului, recurenții își structurează argumentele în funcție de situațiile prejudiciabile și intimații antrenați în demersul lor judiciar. Aceștia arată că, sub un prim aspect, hotărârea este afectată de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ.. Astfel, cererea inițială, ce a făcut obiect al dosarului nr. x/2019, din care s-a disjuns prezenta cerere, a fost inițial respinsă, prin sentința civilă nr. 251 din 23 iulie 2020 a Tribunalului Vrancea, care a fost schimbată, parțial, prin decizia civilă nr. 135A din 11 decembrie 2020 a Curții de Apel Galați, în sensul admiterii contestației, anulării Deciziei de invalidare nr. 28913/2019 a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și constatării dreptului reclamanților la măsuri reparatorii pentru suprafața de 2,50 ha vie. Prin decizia nr. 135 A din 11 decembrie 2020, instanța de apel a reținut că dreptul de proprietate pentru terenul de 2,50 ha viță de vie a fost recunoscut prin sentința civilă nr. 1677 din 19 februarie 1993 a Judecătoriei Focșani, irevocabilă, dar că titlul de proprietate nr. x din iulie 1996 nu a avut în vedere hotărârea judecătorească. Astfel, această chestiune a fost tranșată definitiv. Cu toate acestea, în prezenta cauză, s-a reținut că terenul din sentința civilă nr. 1677 din 19 februarie 1993 este cel din titlul de proprietate, ceea ce încalcă autoritatea de lucru judecat. Referitor la înlăturarea răspunderii Comisiei județene de fond funciar Vrancea, arată că instanța de judecată a aplicat greșit efectul pozitiv al lucrului judecat al deciziei civile nr. 135A din 11 decembrie 2020 a Curții de Apel Galați, apreciind că produce efecte odată cu pronunțarea acelei hotărâri, nu și anterior, și că nu are aceeași acoperire asupra chestiunii juridice în sine. În acest sens, instanța a interpretat eronat și normele juridice aplicabile cauzei, pentru a înlătura și cea mai mică culpă, care s-ar putea regăsi în conduita intimatei Comisia județeană de fond funciar Vrancea și a îndepărta orice răspundere civilă din partea acesteia. Însă, instanța recunoaște caracterul cert al prejudiciului, datorat lipsei dreptului de proprietate asupra terenului cuprins în sentința civilă nr. 1677 din 19 februarie 1993 a Judecătoriei Focșani, definitivă și irevocabilă. Mai mult, Comisia județeană de fond funciar Vrancea a recunoscut, la interogatoriu, că nu deține documentația pe care o validează prin adoptarea hotărârii, întrucât o returnează comisiei locale, astfel că nu are nicio evidență juridică cu privire la executarea sau neexecutarea sentinței civile nr. 1677 din 19 februarie 1993. În acest sens, recurenții apreciază că instanța a realizat o aplicare greșită a normelor legale de drept substanțial și procesual, atât în ceea ce privește culpa Comisiei județene de fond funciar Vrancea, care a încălcat dispozițiile art. 34 alin. (5) din H.G. nr. 131/1991 și dispozițiile art. 35 alin. (4) din H.G. nr. 1172/2001 coroborate cu art. 15 alin. (1) și (2), art. 23 alin. (1) și (4), art. 25 alin. (1), art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 și art. 34 din Legea nr. 1/2000, cât și a autorității de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 135 A din 11 decembrie 2020 și a normelor legale prevăzute de art. 430 alin. (1) și (2), art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. Recurenții apreciază că, și referitor la conduita Comisiei locale de fond funciar Urechești, instanța a interpretat eronat prevederile art. 430 alin. (1) și (2) și art. 431 din C. proc. civ., întrucât a reținut că, la momentul respectiv, reconstituirea putea fi considerată o executare a obligațiilor stabilite prin sentința civilă nr. 1677 din data de 19 februarie 1993. Prin această interpretare, judecătorul a exclus orice fel de culpă, în pofida prevederilor imperative ale art. 37 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 131/1991, încălcând, astfel, principiul securității juridice pe care legiuitorul l-a avut în vedere în cuprinsul art. 430 și art. 431 din C. proc. civ.. Această împrejurare atrage incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din același act normativ. Și soluția care o vizează pe intimata Unitatea administrativ – teritorială Urechești, încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2), art. 35 alin. (1) și art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 întrucât instanța a apreciat, în mod greșit, că aceasta nu are atribuții în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate. Sub acest aspect, în opinia lor, hotărârea este afectată de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. De asemenea, instanța nu a analizat răspunderea pentru faptele proprii ale primarului H. și ale secretarului I., care, în anul 2004, în calitate de organe de conducere ale unității administrativ – teritoriale, au exclus executarea sentinței civile nr. 1677 din 19 februarie 1993 a Judecătoriei Focșani. Și în ceea ce privește fapta ilicită, soluția este nelegală. În acest sens, recurenții arată că ambele instanțe, care s-au pronunțat în cauză, au reținut că nu sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale, neexistând nicio faptă ilicită din partea comisiilor de fond funciar, întrucât abia în anul 2020 s-a stabilit situația reală a terenurilor. Aceștia apreciază că reținerea unei conduite rezonabile aparține laturii subiective, psihice și nu se raportează la nerespectarea dispozițiilor legale. Mai mult, în opinia lor, instanța de control judiciar ignoră obiectul litigiului, în sensul că nu lămurește natura refuzului comisiilor de a executa și respecta sentința civilă nr. 1677 din data de 19 februarie 1993 a Judecătoriei Focșani. În consecință, apreciază că, sub acest aspect, instanța a realizat o aplicare greșită a normelor de drept material și substanțial, atât în ceea ce privește încălcarea, de către Comisia județeană de fond funciar Vrancea, a dispozițiilor art. 34 alin. (5) din H.G. nr. 131/1991 și dispozițiilor art. 35 alin. (4) din H.G. nr. 1172/2001 coroborate cu art. 15 alin. (1) și (2), art. 23 alin. (1) și (4), art. 25 alin. (1), art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 și art. 34 din Legea nr. 1/2000, cât și a autorității de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 135 A din 11 decembrie 2020 și a normelor legale prevăzute de art. 430 alin. (1) și (2), art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.. Și din această perspectivă devin incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ. Recurenții arată că instanțele de fond au reținut că nici conduita Comisiei locale de fond funciar Urechești nu îndeplinește condițiile pentru a fi considerată o faptă ilicită. În acest sens, citează pasaje din hotărâri și concluzionează că interpretarea este profund greșită, nefiind sesizată încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. final din H.G. nr. 131/1991, aplicabile odată cu notificarea sentinței civile nr. 1677/1993 la Primăria Urechești în perioada aprilie – mai 1993, data producerii prejudiciului cert. De altfel, instanțele nu justifică existența prejudiciului, nici în legătură cu nerespectarea prevederilor art. 35, art. 37 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 131/1991, de către cele două comisii, și nici în legătură cu inexistența unei fapte ilicite culpabile în conduita acestora. Față de considerentele contradictorii și străine de natura cauzei, referitoare la conduita comisiilor, apreciază că este incident și motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Cu privire la aspectele procedurale ale litigiului, recurenții arată că hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale, față de existența unor vicii de procedură. Astfel, după ce au formulat cererea de redeschidere și reluare a procesului, instanța a acordat termen la data de 18 martie 2022, fără citarea lor și a Prefecturii Județului Vrancea. În conținutul cererii de reluare a procesului, au arătat că își fundamentează acțiunea pe dispozițiile art. 219 alin. (1) și (2) și art. 221 din C. civ., referitoare la răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, art. 1373, 1369 alin. (1) și art. 1382 din același act normativ, referitoare la răspunderea organelor de conducere ale persoanelor juridice de drept public, care au încălcat principiile legalității și preemțiunii dreptului în aplicarea legislației de fond funciar în legătură cu neexecutarea sentinței civile nr. 1677 din 19 februarie 1993 a Judecătoriei Focșani. Au solicitat și o expertiză financiară, pentru stabilirea prejudiciului, dar, nefiind citați pentru termenul de judecată, s-a dispus o expertiză agricolă. Mai mult, nici întâmpinările nu le-au fost comunicate. De altfel, în opinia lor, instanța a rectificat, ulterior, încheierea din data de 18 martie 2021, în sensul comunicării actelor la apărătorul ales, tocmai pentru a acoperi viciile citării. Nici Prefectura Vrancea – Instituția Prefectului nu a fost citată, pentru a participa la proces și a discuta capacitatea sa procesuală, deși recurenții au solicitat acest lucru. De asemenea, nu s-a repus în discuție nici excepția invocată de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, calificată ca fiind o excepție de fond, unită cu fondul. Arată că problema citării autorității județene a fost adusă și în discuția instanței de apel. Însă, instanța de control judiciar a respins această critică, apreciind că nu se impune anularea sentinței apelate, pentru lipsa citării, întrucât Prefectura Vrancea nu are capacitate de folosință, nici personalitate juridică pentru a fi parte în proces. Din această perspectivă, în aprecierea lor, devine incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Recurenții arată că instanțele nu au avut în vedere nici raporturile juridice dintre Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, de comitent și prepus, și au înlăturat răspunderea lor pentru faptele săvârșite, apreciind că acestea nu îmbracă forma unor fapte ilicite. Mai mult, instanța de control judiciar a ignorat faptul că intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost introdusă în cauză, în calitate de chemată în garanție, la termenul din data de 15 martie 2021, întrucât a încălcat dispozițiile art. 34 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 165/2013. Raportat la această situație, recurenții apreciază că este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. Prin urmare, față de considerentele expuse solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

Apărări formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă în termen procedural, intimata Comisia Județeană Vrancea a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimatele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Compensarea Imobilelor, prin întâmpinări separate, au solicitat respingerea cererii de recurs împotriva sentinței civile nr. 405 din 21 octombrie 2021 a Tribunalului Vrancea, ca fiind inadmisibilă, și respingerea cererii de recurs împotriva deciziei civile nr. 23 A din 3 februarie 2022 a Curții de Apel Galați, ca neîntemeiată. Recurenții au formulat răspuns la întâmpinările depuse de intimați, solicitând cenzurarea apărărilor acestora și admiterea recursului, așa cum a fost formulat. Comisia județeană Vrancea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată a formulat răspuns la întămpinările depuse de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în care a arătat că își menține apărările din întâmpinare și solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura în fața Înaltei Curți Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 aprilie 2022 și a fost repartizat, aleatoriu, Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris. Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate, față de data inițială a dosarului, 14 octombrie 2019, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției de inadmisibilitate, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Reclamanții A., B., C., D., E. și F. au supus controlului judiciar decizia de invalidare nr. 28913 din 4 septembrie 2019 a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, solicitând anularea acesteia, cu consecința restituirii, în natură, a terenului în suprafață de 2,5 ha sau validării măsurii de acordare de despăgubiri, și obligarea pârâtelor, în solidar, la plata despăgubirilor pentru prejudiciile suferite, pentru perioada 1993 – 2019. Pentru o mai bună administrare a cauzei, instanța a dispus disjungerea capătului de cerere accesoriu, referitor la plata de despăgubiri materiale și morale, pe care l-a suspendat până la soluționarea cererii principale. Cauza, care a avut ca obiect verificarea legalității deciziei de invalidare nr. 28913 din 4 septembrie 2019 a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, a fost finalizată, prin admiterea acțiunii, prin decizia civilă nr. 135A din 11 decembrie 2020 a Curții de Apel Galați, secția I civilă. Prezenta cauză are ca obiect cererea disjunsă, ce vizează plata despăgubirilor pentru prejudiciile materiale și morale pretinse de reclamanți, pentru perioada 1993 – 2019, prejudicii care derivă din modul de aplicare a Legii nr. 18/1991 și respectiv Legea nr. 165/2013. Potrivit dispozițiilor art. 1 al Titlului XIII "Accelerarea judecăților în materia restituirii proprietăților funciare’’ din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare: "în scopul accelerării judecării plângerilor, contestațiilor și a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în fața instanțelor judecătorești se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se vor completa cu cele ale C. proc. civ.." Norma legală, mai sus redată, definește categoria "proceselor funciare", în care include nu numai plângerile și contestațiile, dar și alte litigii apărute în urma aplicării legilor fondului funciar, respectiv Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 169/1997. Înalta Curte reține că obiectul cauzei de față, deși reprezintă o acțiune în răspundere civilă delictuală, se înscrie în sfera litigiilor de fond funciar, reclamanții solicitând obligarea comisiilor de fond funciar și a altor autorități și instituții implicate în aplicarea legilor reparatorii, la plata de daune pentru prejudiciul suferit ca urmare a lipsei de folosință a terenului în suprafață de 2,5 ha viță de vie. Pretențiile reclamanților își au izvorul în nerespectarea de către pârâți a sentinței civile nr. 1677 din 19 februarie 1993 a Judecătoriei Focșani, prin care a fost admisă contestația acestora și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2,5 ha viță de vie. Astfel, demersul judiciar, sub aspectul obiectului și al părților implicate în conflict, are natura unui litigiu de "fond funciar", căruia îi este aplicabilă procedura prevăzută din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005, lege specială ce conține și dispoziții procedurale pentru desfășurarea proceselor de fond funciar și prevede, la art. 5, că "hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului." După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile legale menționate trebuie, însă, coroborate cu prevederile alin. (1) și (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012, care statuează: "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară." Dispozițiile cuprinse în Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 sunt dispoziții speciale, astfel că normele de procedură, consacrate de prevederile alin. (1) și (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012, au incidență în cauza pendinte. Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, cu cele ale art. 483 alin. (1) din același act normativ, conform cărora hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului, rezultă că hotărârile pronunțate în faza procesuală a apelului, în procesele funciare, nu sunt susceptibile de cenzură pe calea acestei căi extraordinare de atac. Înalta Curte reține că atât C. proc. civ. cât și legislația specială au stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice, dând eficiență, astfel, principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesuale civile, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii, în sens contrar, încălcându-se principiului legalității, consfințit prin art. 457 din C. proc. civ. și art. 129 din Constituție. Față de cele menționate, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Titlul XIII din Legea nr. 247/2005 coroborate cu cele ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 și art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., se desprinde concluzia că decizia civilă nr. 23A din 6 februarie 2022 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, atacată de recurenți, nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unei căi de atac declarate împotriva unei hotărâri prin care a fost soluționat un proces funciar. Înalta Curte reține că nu prezintă nicio relevanță mențiunea din dispozitivul deciziei nr. 23A din data de 3 februarie 2022 a Curții de Apel Galați, potrivit cu care hotărârea poate fi atacată cu recurs. Dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează principiul legalității căilor de atac, prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. Persoana interesată are obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac, pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac. Recunoașterea unei căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, în raport de conținutul dispozițiilor legale menționate anterior, se constată că recursul declarat de recurenții - reclamanți A., C., F., D., B. și E. împotriva deciziei civile nr. 23A din 3 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă este inadmisibil.