ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1048/2022

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 24 august 2020 sub dosarul nr. x/2020 pe rolul Tribunalului Vrancea, contestatorii A. și B., în contradictoriu cu intimatele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, au solicitat anularea deciziei de compensare nr. 34421 din 9 iulie 2020, în temeiul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Prin sentința civilă nr. 413 din 22 septembrie 2020, Tribunalul Vrancea a respins contestația ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 150/A din 14 octombrie 2021, Curtea de Apel Galați a admis apelul declarat de contestatorii A. și B., împotriva sentinței civile nr. 413 din 22 septembrie 2020 a Tribunalului Vrancea, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor București și a schimbat în tot sentința civilă apelată.

A admis contestația formulată de contestatorii A. și B. împotriva deciziei de compensare nr. 34421 din 9 iulie 2020 emisă de pârâtă, a anulat în parte decizia contestată, numai cu privire la art. 1 al acesteia, în sensul că a stabilit în favoarea contestatorilor A. și B. un număr de 8130 puncte (în loc de 439 puncte). Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei contestate.

Prin cererea înregistrată la 17 ianuarie 2022 pe rolul Curții de Apel Galați sub dosar nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 150/A din 14 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Revizuentul-reclamant A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (6

2

) din Legea nr. 165/2013.

Prin decizia civilă nr. 35 A din 16 februarie 2022, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 21 alin. (6)

2

din Legea nr. 165/2013 ca inadmisibilă.

A respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 150/A din 14 octombrie 2021, pronunțată de aceeași instanță, formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimatele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și B..

Revizuentul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 35A din 16 februarie 2022 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, cu privire la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (6)

2

din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Recurentul-revizuent a solicitat să se constate că este admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 21 alin. (6

2

) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, conform prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

A precizat că excepția este ridicată la cererea uneia dintre părți, în fața unei instanțe judecătorești, privește neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege în vigoare și care are legătură cu soluționarea cauzei, privind calculul suprafeței casei, ținând seama și de prevederile Legii nr. 10/2001 și H.G. nr. 250/2007, iar prevederile legale nu au fost constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

A mai menționat că în punctul de vedere al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor nu se prezintă obiecții referitoare la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 21 alin. (6)

2

din Legea nr. 165/2013, ceea ce conduce la concluzia că această cerere este considerată admisibilă de către intimată.

De asemenea, a precizat că art. 21 alin. (6)

2

din Legea nr. 165/2013 nu este constituțional în raport cu art. 20 pct. (2) și art. 44 pct. (1) din Constituția României.

În cuprinsul cererii de recurs nu este menționat motivul de casare pe care se întemeiază.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată sub aspectul soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:

Față de conținutul cererii de recurs, se constată că principala critică dedusă judecății privește analiza uneia dintre condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv dacă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (6

2

) din Legea nr. 165/2013 are legătură cu soluționarea cauzei.

În acest sens, recurentul-revizuent a susținut că excepția de neconstituționalitate are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât dispoziția legală privește calculul suprafeței casei, ținând seama și de prevederile Legii nr. 10/2001 și ale H.G. nr. 250/2007.

Această critică urmează a fi examinată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece se pune în discuție modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept material cuprinse în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Din interpretarea prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Prin aceste dispoziții legale se atribuie instanței în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate o competență specială, limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța în fața căreia aceasta este ridicată să verifice îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.

Analizând legalitatea deciziei recurate, se observă că în cadrul examenului de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (6

2

) din Legea nr. 165/2013, Curtea de Apel Galați a reținut în mod corect că nu este îndeplinită condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cererii de revizuire cu care a fost învestită.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a constatat că solicitarea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă raportat la împrejurarea că dispozițiile art. 21 alin. (6

2

) din Legea nr. 165/2013 ar putea deveni incidente doar în situația analizei pe fond a cererii introductive, ceea ce însă nu mai este posibil în acest cadru procesual față de inadmisibilitatea cererii de revizuire.

O astfel de argumentare este corectă în sensul în care, sub aspectul legăturii dispozițiilor legale pretins neconstituționale cu soluționarea cauzei, decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret în desfășurarea procesului, cerința relevanței pentru cauză fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți.

În acest sens, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) și art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a reținut că "legătură cu soluționarea cauzei au toate dispozițiile legale de drept substanțial și de drept procedural care vizează drepturile subiective deduse judecății și fac posibilă desfășurarea și finalizarea procedurii judiciare."

După cum reiese din analiza pe care o face chiar Curtea Constituțională în privința acestei condiții de admisibilitate, legătura cu soluționarea cauzei privește incidența dispoziției legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată.

Astfel, prin prisma motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile 509 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., revizuentul a solicitat să se analizeze dacă instanța a omis să se pronunțe asupra unui lucru cerut prin aceea că nu s-ar fi ținut seama de prevederile Legii nr. 10/2001 și de prevederile H.G. nr. 250/2007, respectiv de concluziile unei expertize extrajudiciare.

Or, dispozițiile art. 21 alin. (6

2

) din Legea nr. 165/2013 reglementează ipoteza în care, prin documentele existente în dosarul de despăgubire, nu se pot/poate stabili suprafața și/sau descrierea, din punct de vedere arhitectural, a construcțiilor pentru care se stabilesc despăgubiri, statuând că se acordă măsuri compensatorii pentru o suprafață utilă de 21 mp și că evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială aplicabilă pentru localitatea respectivă.

Drept urmare, se constată că aceste prevederi legale nu au legătură cu aspectele analizate de către instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire, cu atât mai mult cu cât s-a reținut că împrejurările învederate de revizuent nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuirea fiind respinsă ca inadmisibilă, astfel încât soluția pronunțată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale este legală.

În ceea ce privește susținerea recurentului-revizuent în sensul că intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor ar fi considerat admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că aceasta nu reprezintă o veritabilă critică a deciziei recurate.

Concluzionând, Înalta Curte reține că nu este îndeplinită cerința prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceea ca dispoziția legală criticată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, astfel încât, nu se poate constata aplicarea greșită a legii de către curtea de apel, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei civile nr. 35/A din 16 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2022.