ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 635/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Mureș, la data de 18 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transportului - Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A., să se constate că a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de superficie asupra terenurilor expropriate prin H.G. nr. 25/15.01.2014, terenurile în suprafață totală de 12.038 mp, înscrise în cartea funciară sau extratabulare, să oblige pârâtul la plata sumei de 479.835,02 RON reprezentând contravaloarea costurilor lucrărilor necesare desființării, montării și refacerii sistemului de susținere a culturii de hamei, la plata sumei de 306.017,55 RON reprezentând costurile de replantare a culturii de hamei și la plata sumei de 207.322,92 RON reprezentând pierderea reclamantei, ca urmare a nerealizării producției de hamei pe suprafața de teren afectată exproprierii. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Prin întâmpinarea formulată în termen procedural, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și respingerea acțiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă iar, în subsidiar, respingerea acesteia ca fiind nefondată. Prin încheierea din data de 13 septembrie 2016, Tribunalul Mureș a disjuns capătul de cerere referitor la plata despăgubirilor și a dispus suspendarea judecății acestui petit, care a format obiect al dosarului nr. x/2016 Capătul de cerere referitor la constatarea dobândirii, de către reclamantă, a dreptului de superficie asupra terenurilor a fost respins prin sentința civilă nr. 1025 din data de 27 septembrie 2017 a Judecătoriei Sighișoara, rămasă definitivă ca urmare a respingerii apelului, prin decizia nr. 310 din 18 martie 2019 a Tribunalului Mureș, și a recursului, prin decizia nr. 296 R din data de 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș. După soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016, a fost repus pe rol dosarul nr. x/2016 ce avea ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 479.835,02 RON reprezentând contravaloarea costurilor lucrărilor necesare desființării, montării și refacerii sistemului de susținere a culturii de hamei, la plata sumei de 306.017,55 RON reprezentând costurile de replantare a culturii de hamei și la plata sumei de 207.322,92 RON reprezentând pierderea suferită de reclamantă ca urmare a nerealizării producției de hamei pe suprafața afectată exproprierii.

Hotărârea Tribunalului Mureș Prin sentința civilă nr. 1121 din 14 iulie 2021, Tribunalul Mureș a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, și, pe fond, a respins acțiunea civilă ca neîntemeiată.

Hotărârea Curții de Apel Târgu Mureș Prin decizia nr. 218/A din data de 24 februarie 2022, Curtea de Apel Târgu - Mureș a respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1121 din 14 iulie 2021 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 218/A din data de 24 februarie 2022 a Curții de Apel Târgu - Mureș, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea, în parte, a deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel. Recurenta - reclamantă a invocat incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În primul rând, arată că instanța de apel s-a raportat, în mod greșit, la art. 26 din Legea nr. 255/2010, care nu este incident în speță. Această normă juridică nu are relevanță în ceea ce privește admisibilitatea sau inadmisibilitatea petitului de despăgubiri. În al doilea rând, consideră că instanța de apel a aplicat, eronat, dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, pe care le citează în cuprinsul cererii de recurs. Astfel, în opinia sa, cererea de acordare a despăgubirilor pentru sistemul de susținere a hameiului dezafectat există independent de soluția pronunțată asupra capătului de cerere ce viza constatarea superficiei. De aceea, chiar dacă cererea referitoare la constatarea superficiei a fost respinsă ca nefondată, temeiul de drept invocat, respectiv art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, rămâne aplicabil. Mai mult, fiind același temei juridic, nu se impunea modificarea acțiunii. Recurenta - reclamantă arată că cererea de acordare a despăgubirilor este admisibilă prin raportare la calitatea sa de proprietar asupra instalațiilor de susținere a hameiului, acestea fiind bunuri imobile prin destinație, după cum rezultă din temeiul de drept indicat în cererea de chemare în judecată. În acest sens, a învederat instanțelor că petitul de despăgubiri se întemeiază, în drept, pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 coroborat cu art. 538 alin. (1) din C. civ., depunând o notă de ședință, cu aceste precizări, la data de 16 iunie 2021. Instanțele de fond erau obligate să facă o aplicare corectă a acestor dispoziții legale, să analizeze admisibilitatea acțiunii prin raportare, nu la dreptul real asupra terenului, ci la dreptul de proprietate pe care îl are asupra instalațiilor de susținere a hameiului, dezafectate ca urmare a exproprierii, instalații care au natura juridică a unor bunuri imobile prin destinație. Toate aceste argumente justifică, în opinia recurentei - reclamante, admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel. De asemenea, arată că înțelege să solicite cheltuieli de judecată în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Încheierea de admitere în principiu Prin încheierea din data de 24 noiembrie 2022, recursul a fost admis în principiu, instanța apreciind că respectă cerințele formale impuse de legiuitor. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele. Prin cererea de recurs, reclamanta A. S.R.L. critică decizia civilă nr. 218/A din data de 24 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu - Mureș, apreciind că este afectată de motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În acest sens, susține că instanța de apel a aplicat eronat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 255/2010, care, în opinia sa, nu sunt relevante pentru admisibilitatea sau inadmisibilitatea demersului judiciar. Înalta Curte reține că această critică este nefondată în considerarea a două împrejurări. Pe de o parte, cererea de chemare în judecată nu a fost respinsă ca inadmisibilă ci ca neîntemeiată, cele două soluții fiind consecințe ale unor instituții juridice de drept procesual diferite. Pe de altă parte, norma juridică invocată nu a stat la baza raționamentului logico - juridic al instanței, neconstituind un argument de drept al deciziei supuse controlului judiciar. Curtea de Apel Târgu - Mureș a reținut că acest text de lege a fost menționat, în cererea introductivă de instanță, doar cu scopul de a justifica modul de calcul al despăgubirilor solicitate, nefiind temeiul juridic al pretențiilor solicitate. Recurenta susține că instanța de apel a aplicat eronat dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, care instituie un drept de creanță nu doar în favoarea proprietarilor ci și a altor persoane îndreptățite. Potrivit art. 26 din actul normativ menționat "(1) Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia." Înalta Curte reține că textul invocat are un conținut general, legiuitorul făcând referire la persoanele îndreptățite la despăgubiri. Abia în articolele următoare, acesta oferă o interpretare legală a noțiunii de persoană îndreptățită, detaliind în cuprinsul art. 28 și 29 categoriile de beneficiari ai dreptului la despăgubire urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică. În consecință, pentru a obține astfel de despăgubiri, cel care inițiază un demers în acest sens, trebuie să dovedească organelor implicate, că are calitatea de persoană îndreptățită, adică se găsește într-una din situațiile avute în vedere de legiuitor. Reclamanta s-a adresat instanței de judecată cu o cerere prin care a solicitat să se constate că a dobândit un drept de superficie asupra terenurilor expropriate, pe care sunt amplasate sistemele de susținere a culturii de hamei, și să fie despăgubită pentru prejudiciul suferit ca urmare a exproprierii. Întreaga motivare vizează existența dreptului de superficie și faptul că dreptul de creanță stabilit de legiuitor prin textul de lege menționat și solicitat în prezenta cauză izvorăște din încălcarea acestui drept real. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 28 pct. 3 din Legea nr. 33/1994 potrivit cu care "Uzul, uzufructul, abitația și superficia, precum și orice alte drepturi reale, cât și concesionarea și atribuirea în folosință se sting prin efectul exproprierii, titularii acestora având dreptul la despăgubiri." Astfel, a pretins că are calitatea de persoană îndreptățită întrucât a dobândit un drept de superficie asupra terenurilor, prin uzucapiune și a administrat probatorii în acest sens. Nu a susținut, în fața instanțelor de fond, existența vreunei alte împrejurări, care să justifice dreptul de creanță pretins. Abia în cererea de recurs a invocat incidența altor instituții juridice care, însă, nu pot fi avute în vedere, în considerarea dispozițiilor art. 494 raportat la art. 478 din C. proc. civ. Din motivarea în fapt și în drept, rezultă că acțiunea introductivă de instanță a avut un capăt de cerere principal - de constatare a dobândirii dreptului de superficie asupra terenului expropriat - și un capăt de cerere accesoriu - de acordare a despăgubirilor urmare a exproprierii, ca o consecință a recunoașterii calității sale de titular al dreptului de superficie. Fiind deduse judecății raporturi juridice diferite, ce necesitau probatorii diferite, instanța de fond a disjuns cererea accesorie, ce face obiect al prezentului dosar, și a dispus suspendarea judecății până la soluționarea definitivă a cererii principale. Reclamanta a achiesat la această soluție, neformulând nicio cale de atac. Mai mult, deși cererea de constatare a dobândirii, de către reclamantă, a dreptului de superficie, ca efect al prescripției achizitive, a fost respinsă definitiv, după repunerea prezentei cauze pe rol, aceasta nu a înțeles să invoce, în termen procedural, un alt drept real asupra terenului sau construcțiilor sau un alt temei juridic prin care să justifice solicitarea de despăgubiri. Aceasta a recunoscut, prin cererea de chemare în judecată, că a încheiat contracte de arendă cu proprietarii terenurilor expropriate, cu care, de altfel, nu a înțeles să se desocotească, iar aceste convenții nu i-au conferit calitatea de titular al unui drept real, ci de detentor precar, ce nu este inclus în categoria persoanelor îndreptățite în baza dispozițiilor Legii nr. 33/1994. În consecință, nedovedind calitatea de persoană îndreptățită, pe care a pretins-o prin cererea de chemare în judecată, soluția de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor este legală, fiind consecința aplicării corecte a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994. Recurenta apreciază că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 538 alin. (1) din C. civ., pe care nu le-a apreciat ca fiind incidente în cauză. Înalta Curte reține că, în cadrul acestui argument se invocă împrejurări de fapt care nu se circumscriu niciunui motiv de casare. Faptul că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurenta-reclamantă și-a structurat apărarea și cu propriile convingeri, așa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuție chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate. Astfel cum s-a precizat anterior, până în acest stadiu procesual, recurenta și-a fundamentat solicitarea pe existența unui drept de superficie asupra terenului, care ar justifica acordarea de despăgubiri, în temeiul dispozițiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 33/1994. Instanțele de fond s-au pronunțat, în limitele învestirii lor, în concordanță cu dispozițiile art. 22 alin. (6) și art. 9 din C. proc. civ. Abia prin cererea de recurs invocă existența unui drept real asupra instalațiilor de susținere a hameiului, imobile prin destinație, dezafectate ca urmare a exproprierii și modifică temeiul juridic al pretențiilor și fundamentul dreptului pretins. Or, această conduită procesuală a recurentei încalcă dispozițiile art. 494 raportat la art. 478 din C. proc. civ., care interzic schimbarea cauzei în căile de atac. Mai mult, recurenta - reclamantă s-a îndepărtat și de la dispozițiile menționate de art. 488 punctul 8 din C. proc. civ. sub aspectul conținutului său, întrucât, prin parte din argumentele aduse, cere instanței de recurs să statueze asupra temeiniciei pretențiilor sale, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii. În consecință, dat fiind că dispozițiile legale indicate de recurenta - reclamantă au fost aplicate, în mod corect, de către instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de către reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 218/A din 24 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, ca nefondat.