ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 342/2023

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.03.2021 pe rolul Tribunalul Vaslui – secția civilă, inițial sub nr. x/2021 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., anularea în parte a deciziei de expropriere nr. 1504/2019 în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor; obligarea pârâților la plata unei despăgubiri evaluate provizoriu la 250.000 RON reprezentând: diferența dintre valoarea reală de circulație a imobilului expropriat și cea rămasă după expropriere; chiria pe o perioada de 2 ani într-un spațiu similar, perioadă necesară construirii unei noi clădiri; scăderea cifrei de afaceri pe perioada necesară relocării activității; costurile implicate de mutarea utilajelor; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a depus o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care a precizat că înțelege să solicite și anularea în parte a H.G. nr. 637/27.08.2019 în privința anexelor care fac parte integrantă din hotărâre, cu privire la titularul dreptului de proprietate identificat la poziția 2 din anexe și a cuantumului despăgubirilor stabilite, capăt de cerere cu privire la care a arătat că are calitate de pârât Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Telecomunicațiilor prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

Prin încheierea de la termenul din data de 29.03.2022, pronunțată de Tribunalul Vaslui – secția civilă în dosarul nr. x/2021 s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea în parte a H.G. nr. 637/27.08.2019, fiind format în acest sens dosarul nr. x/2022.

2.1. Prin sentința civilă nr. 461 din 12 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 (format în urma disjungerii din dosarul nr. x/2021, Tribunalul Vaslui – secția civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare în ceea ce privește cerea de anulare în parte a H.G. nr. 637/27.08.2019, privind pe reclamanta A. S.R.L. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în favoarea Curții de Apel Iași.

În considerentele sentinței s-au reținut dispozițiile art. 96 pct. 1 C. proc. civ. privind competența curților de apel în materia contenciosului administrativ, precum și dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin legea organică specială nu se prevede altfel.

Tribunalul Vaslui a mai reținut că prin cererea de modificare a cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea în parte a H.G. nr. 637/27.08.2019, act administrativ emis de Guvernul României, autoritate publică centrală.

A constatat că, deși acest capăt de cerere a fost formulat într-o procedură de contestare a actelor emise pentru exproprierea unor bunuri imobile necesare pentru realizarea unui obiectiv de interes național, legi speciale în domeniu, respectiv Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 255/2010, acestea nu prevăd o procedură specială de contestare a hotărârii de Guvern, motiv pentru care se aplică dispozițiile generale de contestare a actelor administrative emise de autoritățile centrale prevăzute de legea generală, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004.

2.2. Prin sentința nr. 134/2022 din data de 5 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței Curții de Apel Iași și s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Vaslui, sens în care s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că Legea nr. 255/2010 stabilește cadrul juridic privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, la art. 4 fiind arătate etapele procedurii de expropriere, iar Hotărârea de Guvern nr. 637/27.08.2019, a cărei anulare parțială s-a solicitat, a fost emisă ca urmare a parcurgerii primei etape din cele indicate la art. 4 din lege, în care se adoptă prin hotărâre a guvernului sau prin hotărâre a autorității administrației publice locale sau județene, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de interes național, județean și local, amplasamentul lucrărilor, conform variantei finale a studiului de prefezabilitate, respectiv a variantei finale a studiului de fezabilitate, sursa de finanțare, precum și declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, a listei proprietarilor așa cum rezultă din evidențele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară sau ale unităților administrativ-teritoriale, sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici și termenul în care acestea se virează într-un cont deschis pe numele expropriatorului la dispoziția proprietarilor de imobile.

Instanța a reținut parcurgerea și a celei de-a treia etape a procedurii de expropriere prin emiterea deciziei de expropriere nr. 1507/2019, procedura urmând a se finaliza cu emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii.

În condițiile în care instanța a fost învestită cu soluționarea unei cereri de anulare în parte a anexelor Hotărârii Guvernului nr. 637/27.08.2019 cu privire la titularul dreptului de proprietate identificat la poziția 2 din anexe și la cuantumul despăgubirilor stabilite, hotărâre adoptată în cadrul primei etape a procedurii de expropriere, Curtea de Apel Iași a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 potrivit cărora "Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia (...) sunt de competența instanțelor de drept comun."

A mai reținut că, spre deosebire de dispozițiile art. 19 din același act normativ care reglementează procedura de atacare doar a hotărârii finale de stabilire a cuantumului despăgubirii, emise de comisia specială, art. 23 mai sus prezentat statuează posibilitatea contestării în justiție și a despăgubirilor stabilite în cadrul etapelor anterioare ale procedurii de expropriere.

Astfel, întrucât instanța de drept comun în materie de expropriere este, conform dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, tribunalul în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere, Curtea de Apel a constatat că în speță, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Vaslui, imobilul vizat pentru expropriere aflându-se în circumscripția teritorială a acestei instanțe.

De asemenea, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară, astfel cum este și cazul soluțiilor legislative prevăzute la art. 22 și 23 din Legea nr. 255/2010.

Stabilind o astfel de competență specială, legiuitorul a făcut o derogare de la cenzura actelor administrative conform dispozițiilor legii contenciosului administrativ, având în vedere natura juridică pur civilă a dreptului de proprietate în legătură cu care dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituție prevăd că "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire."

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui – secția civilă, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie competența materială de soluționare a cauzei în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cu prevederile legale incidente în materie.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte reține că reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea în parte a H.G. nr. 637/27.08.2019 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național "Varianta de ocolire Bârlad", respectiv a anexelor care fac parte integrantă din hotărâre, cu privire la titularul dreptului de proprietate identificat la poziția 2 din anexe și a cuantumului despăgubirilor stabilite.

Se constată, astfel, că obiectul principal al litigiului, din care s-a disjuns cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului regulator de competență, vizează o decizie de expropriere emisă în conformitate cu Legii nr. 255/2010.

Prin urmare, raporturile juridice născute prin actul a cărui anulare se solicită sunt guvernate de legea specială în temeiul căreia a fost emisă decizia de expropriere și hotărârea de Guvern atacate, și anume Legea nr. 255/2010, distinctă de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce reprezintă dreptul comun în materie.

Legea nr. 255/2010 instituie o procedură specială de soluționare a acțiunilor în justiție privitoare la drepturile persoanelor expropriate pentru lucrări de utilitate publică și, totodată, stabilește legitimarea procesuală pasivă a autorităților sau instituțiilor publice care au atribuții și competențe speciale în domeniul respectiv, emiterea deciziei de expropriere fiind reglementată la articolul 9 din acest act normativ.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010; "(1) Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun".

Înalta Curte constată că în speță, reclamanta S.C. A. S.R.L. a contestat cuantumul despăgubirilor stabilite prin Anexa nr. 2 a Hotărârii de Guvern nr. 637/27.08.2019, ipoteză în care se aplică norma de competență anterior citată.

Potrivit art. 34 din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora: "Dispozițiile prevăzute mai sus se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale C. civ. și ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi".

Obiectul cererii de chemare în judecată vizează despăgubiri datorate ca urmare a exproprierii pentru utilitate publică, iar dreptul comun în materie de expropriere este reprezentat de Legea nr. 33/1994, care în preambul prevede că: "În vederea realizării unor lucrări care servesc unor utilități publice și ținând seama de caracterul de excepție conferit de Constituția României și de C. civ. cedării prin expropriere a dreptului de proprietate privată, drept a cărui protecție se realizează, de altfel, prin garantarea și ocrotirea sa de către lege, în mod egal, indiferent de titular, se adoptă prezenta lege, care cuprinde dispoziții de natură să asigure atât cadrul legal adecvat procedurilor de expropriere și stabilire a despăgubirilor, cât și apărarea dreptului de proprietate privată."

Prin urmare, întrucât cererea de acordare a despăgubirilor este accesorie exproprierii, competența de soluționare a acestora aparține instanței competente pentru cererea de expropriere, art. 21 din Legea nr. 33/1994 prevăzând în acest sens că: "soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului București, în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere".

O asemenea interpretare reiese și din prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120."

Având în vedere că imobilul din speță se află în Municipiul Bârlad, localitate aflată în raza de competență a Tribunalului Vaslui, competența de soluționare a cauzei aparține accestei instanțe.

Sub acest aspect, Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a reținut în mod corect că potrivit art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară".

Astfel, având în vedere obiectul litigiului, ce privește un act administrativ prin care s-au stabilit despăgubiri pentru exproprierea unui imobil, emis în temeiul unei legi speciale - Legea nr. 255/2010, precum și dispozițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994, art. 123 alin. (1) C. proc. civ. și art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte constată că Tribunalul Vaslui – secția civilă este instanța competentă să soluționeze cauza de față.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Vaslui – secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâții Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în favoarea Tribunalului Vaslui – secția civilă.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 ianuarie 2023.