ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.04.2023

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 633/2023

HOTĂRÂRE
25.04.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 633/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 25 aprilie 2023

Analizând recursul, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2011 pronunțată la data de 06.11.2018 de Judecătoria Călărași, cererea reclamantului, având ca obiect pretenții, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Totodată, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei de a publica prezenta hotărâre, fiind respinsă și solicitarea acestuia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 511/05.06.2019, pronunțată de Tribunalul Călărași, a fost admis apelul reclamantului, hotărârea atacată fiind anulată în tot, cu consecința trimiterii spre rejudecare a cauzei.

In rejudecare, Judecătoria Călărași prin sentința civilă nr. 101/28.01.2020 a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta B. și a resapins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 476/1.09.2020 a Tribunalului Călărași, secția Civilă, s-a respins apelul formulat de apelantul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 101/28.01.2020 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr. x/2017.

Prin decizia civilă nr. 602/15.06.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a respins excepția necompetenței materiale procesuale, a respins excepția inadmisibilității și nulității recursului și cererea de suspendare ca nefondate, a respins recursul declarant împotriva deciziei civile nr. 476/01.09.2020, pronunțate de Tribunalul Călărași în dosarul nr. x/2017, ca nefondat, a obligat recurentul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON.

Prin decizia civilă nr. 792R din 12 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anularea formulată de contestatorul-reclamant A., împotriva deciziei civile nr. 602/15.06.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Împotriva deciziei nr. 792R din 12 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, a formulat recurs contestatorul-reclamant A..

În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 13 decembrie 2022, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile din cauză.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.,., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la 25 aprilie 2023, în complet de filtru, fără citarea părților.

Examinând recursul în raport de excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii."

Prin decizia civilă nr. 602/15.06.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2017 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a respins excepția necompetenței materiale procesuale, a respins excepția inadmisibilității și nulității recursului și cererea de suspendare ca nefondate, a respins recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 476/01.09.2020, pronunțate de Tribunalul Călărași în dosarul nr. x/2017, ca nefondat, a obligat recurentul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON, hotărârea instanței fiind definitivă.

Prin decizia civilă nr. 792R din 12 noiembrie 2021 a Curții de Apel București s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 602/15.06.2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca inadmisibilă.

Înalta Curte constată că în speță calea de atac a recursului de față este declarată împotriva unei decizii pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare - cale extraordinară de atac formulată împotriva unei hotărâri definitive, decizie ce nu este supusă, prin lege, căii de atac a recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ., "hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată."

Astfel, coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., cum hotărârea ce a făcut obiectul contestației în anulare este definitivă, reiese că și decizia civilă nr. 792/R din 12 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost soluționată contestația în anulare, este definitivă, nefiind supusă prin lege căii de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, calea de atac a recursului formulat în cauză va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 792/R din 12 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 aprilie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-11-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1963/2025
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2025 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, secția civilă, la data de 03.11.2023, sub nr. x
ÎCCJ 2025-02-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 426/2025
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea – Secția Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal la 25.10.2023, reclamanta A a chemat în judecată pârâții Liceul Tehnologic Agrico
ÎCCJ 2025-06-25
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1377/2025
23, Tribunalul Sălaj, secția civilă, a admis excepția inadmisibilității și, în consecință, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul Inspectoratul Școlar Județean Sălaj împotriva pârâților E. și D., având ca obiect prete
ÎCCJ 2023-11-29
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2432/2023
Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă la data de
ÎCCJ 2025-12-11
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1931/2025
Ședința publică din data de 11 decembrie 2025 Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, secția Civilă la 19 iunie2023 sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecat
Sursă