ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 528/2023

Ședința publică din data de 04 aprilie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 28 septembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. - Filiala Vrancea, C. și D., obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 100000 euro (487500 RON) cu titlu de daune morale și la formularea de scuze oficiale față de reclamant în toate ziarele locale, naționale și mijloacele media utilizate (adresa Facebook B. Focșani, adresa personală Facebook) de 4 ori pe săptămână.

I.2 Sentința pronunțată de Tribunalul Vrancea

Prin sentința civilă nr. 130/06 aprilie 2021, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiate excepțiile privind insuficienta timbrare, a lipsei calității procesuale active și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., invocate de către acest pârât prin întâmpinare. Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții D., B. - Filiala Vrancea și C.. Reclamantul a fost obligat să plătească pârâților B. - Filiala Vrancea și C., cheltuieli de judecată în sumă de câte 1000 RON pentru fiecare (prin reducerea onorariului de avocat de la câte 2500 RON, la câte 1000 RON).

I.3 Decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă

Prin decizia civilă nr. 207/A din data de 08 decembrie 2021, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 130/06.04.2021 pronunțate de Tribunalul Vrancea; a admis apelul declarat de apelanții pârâți C. și B. Filiala Vrancea, împotriva sentinței civile nr. 130/06.04.2021 pronunțate de Tribunalul Vrancea; a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că a obligat reclamantul să plătească fiecăruia dintre pârâții C. și B. suma de 2500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat; a înlăturat dispozițiile contrarii din hotărârea apelată; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 130/06.04.2021 pronunțate de Tribunalul Vrancea; a obligat apelantul-reclamant A. la plata către apelanții-pârâți C. și B. a sumei de 2750 RON, către fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocat.

I.4 Calea de atac exercitată în cauză

I.4.1 Recursul principal

Împotriva deciziei civile nr. 207/A din data de 08 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 19 septembrie 2022, sub nr. x/2020.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a solicitat în principal, în temeiul art. 497 teza I C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și rejudecându-se cererile de apel să se admită apelul formulat de reclamant și să se trimită cauza spre rejudecare primei instanțe, urmând ca apelul formulat de pârâți să fie respins.

În subsidiar, în temeiul art. 497 teza a II-a, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și rejudecându-se cererile de apel, să se respingă apelul formulat de pârâți și să se admită apelul formulat de reclamant, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată și:

- obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 100.000 euro (echivalentul sumei de 487.500 RON) cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin publicarea de informații false răspândite în data de 25.09.2020 în municipiul Focșani prin intermediul materialelor de tip "flyer";

- obligarea pârâților de a-și prezenta în mod oficial scuze față de reclamant în calitate de primar al orașului Focșani în toate ziarele locale, naționale, mijloace media utilizate: adresa de Facebook a B. Focșani, adresa personală de Facebook, de 4 ori pe săptămână timp de 6 luni începând cu data pronunțării hotărârii, pentru informațiile false răspândite în data de 25.09.2020 în municipiul Focșani prin intermediul materialelor electorale de tip "flayer";

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată este nelegală.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat că acest motiv este întemeiat, întrucât hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, dar și motive străine de natura pricinii.

În acest sens, recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel nu a analizat și nu a motivat motivul de nelegalitate privind contradicția între considerentele și dispozitivul hotărârii primei instanțe, deși această contradicție era evidentă. Astfel, instanța de fond a dispus în considerente respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului C., iar în aceleași considerente a reținut că nu pârâtul C. ar fi persoana care a săvârșit fapta ilicită.

Ca atare, instanța de apel era obligată a analiza acest motiv de nelegalitate și de a argumenta în mod clar, în fapt și în drept de ce o astfel de critică întemeiată este respinsă.

De asemenea, a susținut că există o contradicție în cuprinsul argumentelor deciziei recurate și în ceea ce privește motivarea instanței cu privire la fondul cauzei. Astfel, deși s-a reținut că există o faptă ilicită, că a fost deja stabilit de un organ cu atribuții jurisdicționale caracterul ilicit al materialelor și că acest caracter nu poate fi contestat, că autorul faptei ilicite este B. (și pârâtul C.), că există un prejudiciu de imagine, un prejudiciu cu privire la viața privată a reclamantului și că acest prejudiciu este un fapt necontestat, instanța de apel a conchis că nu se poate vorbi de astfel de lezări, dată fiind calitatea de politician și persoană publică a celui care invocă dreptul la viață privată și a respins cererea de apel formulată de reclamant, admițând apelul formulat de pârâți.

Totodată, a susținut că instanța de apel a reținut aspecte străine de cauza pendinte, încercând să arate că sentința primei instanțe ar fi motivată sub aspectul fondului cauzei, deși în cuprinsul hotărârii recurate nu se regăsesc referiri la acele părți din sentința primei instanțe care ar reprezenta o analiză a fondului cauzei, analiză care să fi fost realizată de instanța de fond.

Recurentul-reclamant, în susținerea acestui motiv de recurs, a indicat și cele reținute la pagina 55 din Minuta întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel ce a avut loc la Timișoara la data de 05-06 martie 2020, respectiv faptul că existența contradicției dintre considerente și dispozitiv constituie motiv de casare care poate fi invocat chiar din oficiu de instanța de judecată.

În consecință, recurentul-reclamant a învederat că acesta este motivul de casare pentru care a apreciat necesar a solicita în principal casarea în tot a deciziei atacate, admiterea cererii de apel a reclamantului, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât nu a fost analizat fondul cauzei și nici nu au fost administrate probe cu privire la acesta, contradicțiile dintre dispozitiv și considerente constituind vicii atât ale deciziei civile nr. 207/A/2021, dar și ale sentinței civile nr. 130/2021 a Tribunalului Vrancea.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 8 alin. (1) CEDO, art. 58, art. 71, art. 72, art. 73, art. 74 C. civ. și art. 252 și art. 1349 C. civ.

Recurentul-reclamant a învederat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, în ceea ce privește fapta ilicită (diseminarea unor informații de natură să aducă atingere dreptului la imagine a unei persoane fizice), precum și în ceea ce privește existența unui prejudiciu (afectarea în mod negativ a imaginii respectivei persoane), dar și existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită constând în difuzarea unor afirmații defăimătoare la adresa reclamantului și prejudiciul de imagine cauzat acestuia din urmă, condiții care au fost constatate ca fiind întrunite chiar de instanța de apel.

În ceea ce privește vinovăția pârâților, recurentul-reclamant a considerat că atât Constituția României, cât și Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului au statuat că libertatea de exprimare nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limite care constituie măsuri necesare într-o societate democratică.

A mai susținut că în speță sunt incidente și dispozițiile art. 253 alin. (3) lit. a) și b) C. civ., dar și art. 253 alin. (4) C. civ.

Astfel, față de existența faptei ilicite materializate în afirmații defăimătoare la adresa reclamantului prin pliante electorale - flayer care nu au avut o bază factuală reală, care nu a avut o bază extrasă dintr-o sursă credibilă, a prejudiciului constând în afectarea onoarei și a demnității reclamantului prin producerea cel puțin a unor suferințe psihice pe care orice persoană le-ar încerca în situația la care ar fi fost expusă, a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, precum și a poziției subiective bazate pe rea-credință în ceea ce privește informarea publicului, recurentul-reclamant a considerat că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, conform art. 1349 C. civ.

Deși pârâții dar și instanța de apel au invocat faptul că reclamantul a fost ales primar al municipiului Focșani, ceea ce reprezintă o dovadă că respectivele pliante nu ar fi creat efectiv un prejudiciu major, iar afirmațiile reclamate în cauză nu l-au prejudiciat pe reclamant, nefiindu-i afectată imaginea în ochii alegătorilor, deoarece a fost ales primar al orașului, recurentul-reclamant a susținut că prejudiciul cauzat decurge tocmai din lansarea în spațiul public a unor afirmații defăimătoare, acțiune care a fost destinată să ajungă la o cât mai largă difuzare, ceea ce nu poate avea decât consecința afectării imaginii, prestigiului, onoarei și demnității persoanei în cauză.

Nu se poate reține că era necesar ca această acțiune să se materializeze în pierderea alegerilor locale sau orice alte pierderi cuantificabile.

De asemenea, recurentul-reclamant a susținut că de esența prejudiciului moral este faptul că acesta se concretizează într-o suferință de ordin personal, interioară, pe care în mod firesc, orice persoană o resimte atunci când în spațiul public sunt lansate informații defăimătoare la adresa ei.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate apelanților-pârâți, recurentul-reclamant a considerat că este incident tot motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greșita aplicare a normelor de drept material, în speță a dispozițiilor art. 1349 C. civ., această cerere accesorie bazându-se pe considerentul culpei procesuale.

Astfel, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, trebuie ca instanța să facă o analiză a acestor elemente privind răspunderea civilă delictuală, în sensul că partea care a pierdut procesul să fie în culpă procesuală pentru promovarea acțiunii ce a generat aceste cheltuieli.

Analizând considerentele deciziei civile nr. 207/2021 pronunțate de Curtea de Apel Galați, se poate observa că se reține faptul că demersul juridic al reclamantului este unul justificat prin raportare la fapta ilicită săvârșită de pârâți (faptă care există și este dovedită), prin raportare la prejudiciul dovedit, la legătura de cauzalitate.

Așadar, nu se poate reține că reclamantul ar fi în culpă și că această culpă ar atrage după sine necesitatea suportării cheltuielilor de judecată, întrucât considerentele deciziei civile nr. 207/2021 sunt în sensul legitimării acțiunii sale, fiind reținut în esență faptul că acuzațiile pârâților au caracter ilicit, sunt false și au fost de natură a-i crea reclamantului prejudicii morale, de imagine, precum și prejudicii în viața privată.

Prin urmare, recurentul-reclamant a considerat că în mod nelegal instanța de apel a dispus admiterea cererii de apel a pârâților sub acest aspect, totodată în mod nelegal a dispus și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată din apel, întrucât demersul judiciar al reclamantului s-a dovedit a fi unul just, legitim, fără a i se putea retine vreo culpă.

I.4.2. Recursul incident

La data de 21 octombrie 2022, pârâții C. și B. filiala Vrancea au formulat recurs incident și întâmpinare.

În ceea ce privește recursul incident, pârâții au învederat că hotărârea atacată este nelegală și au invocat drept motive de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a învederat că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, că există contrarietate între considerentele hotărârii ori că există numai motive străine de natura cauzei, cu privire la anumite aspecte, după caz.

În ceea ce privește existența faptei ilicite, s-a învederat că argumentul central al instanței este dat de cuprinsul hotărârilor nr. 23 din 25 septembrie 2020 și nr. 43 din 26 septembrie 2020 pronunțate de Birourile Electorale de Circumscripție.

Ca atare, hotărârea atacată este deficitară, în cuprinsul acesteia neregăsindu-se vreo referire la un aspect de fapt sau o trimitere către un articol de lege care să fi fost încălcat.

Reținerea instanței de apel, în sensul că nu poate fi contestat caracterul ilicit al materialelor în discuție, întrucât a fost deja stabilit de un organ cu atribuții jurisdicționale, urmează a fi considerată ca fiind străină de natura cauzei.

Pârâții au solicitat să se constate contrarietatea considerentelor care inițial indică în clar existența faptei ilicite cu acelea care, prin maniera de analiză și concluzionare, motivează inexistența acesteia.

În finalul paginii 11 din decizie, instanța de apel își însușește opinia Curții Europene și a ICCJ, în sensul că limitele unei critici admisibile sunt mai largi în privința unei persoane care ocupă funcția de primar, vizat în această calitate, decât a unui individ obișnuit. În timp ce o persoană de drept privat, necunoscută publicului, poate pretinde o protecție deosebită, acest lucru nu este valabil și pentru persoanele publice.

În ceea ce privește excepția insuficientei timbrări, pârâții au învederat că, față de obiectul acțiunii precizat de reclamant, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013, taxa judiciară de timbru urmând a fi calculată în raport de art. 3 din același act normativ, la valoare.

De asemenea, au susținut că din analiza textului în discuție, reiese că nu orice cauză juridică a acțiunii privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daune morale în beneficiul unei persoane fizice va intra sub incidența normei derogatorii, ci doar aceea prin care se invocă atingerea aduse onoarei, demnității sau reputației.

În concluzie, taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON aferentă despăgubirilor solicitate pentru daune morale, prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013, nu privește orice afirmare a unui prejudiciu pretins a fi fost suferit în legătură cu atributele personalității umane în general, ci doar în limita dreptului la demnitate, astfel cum se regăsește acesta reglementat la art. 72 C. civ., reclamantul neregăsindu-se în această situație.

S-a mai susținut că instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit că a fost învestită cu o acțiune în pretenții constând în acordarea de daune morale pentru atingeri aduse demnității și reputației. Or, acest considerent este inexact, întrucât instanța de fond a reținut că fapta ilicită imputată este aceea de a prezenta activitatea și personalitatea reclamantului într-o lumină falsă.

De asemenea, instanța de apel a asimilat demnității dreptul la viață privată și dreptul la imagine și a respins excepția insuficientei timbrări.

Ca atare, s-a solicitat a se constata că hotărârea nu este motivată cu privire la acest aspect.

În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâtului C., s-a susținut că acesta nu poate avea calitatea de pârât în cauză, întrucât nu a fost oponentul reclamantului în cadrul alegerilor locale. Din actele dosarului rezultă că numitul D. a fost contracandidatul reclamantului. Chiar reclamantul a făcut distincție între pârâți, susținând că aceștia erau candidați din partea B. la funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea și respectiv primar al Municipiului Focșani.

S-a mai învederat că prin întâmpinarea depusă în dosarul primei instanțe la data de 12 noiembrie 2020, s-a arătat că o astfel de acțiune împotriva pârâtului C. ar fi putut fi introdusă numai de oponentul său, respectiv de domnul E., fapt care s-a și întâmplat, domnul E. formulând împotriva pârâtului C. o acțiune cu obiect identic cu cel al cauzei de față. Această acțiune a fost introdusă pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr. x/2020.

De asemenea, s-a arătat că instanța de apel a motivat existența calității procesuale pasive prin simpla susținere a reclamantului, respectiv că pârâtul a săvârșit o faptă cauzatoare de prejudicii și a arătat chiar că "este adevărat că reclamantul face o singură referire directă la persoana acestui pârât, însă și aceasta este suficientă".

În concluzie, s-a susținut de către recurenții-pârâți că hotărârea atacată nu este motivată nici cu privire la acest aspect, întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Totodată, s-a învederat că în aprecierea calității procesuale pasive, instanța, deși în cuprinsul considerentelor a folosit de mai multe ori sintagma "cursă electorală", nu a făcut distincția necesară între candidat la funcția de primar și candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean, cu toate că acestea sunt candidaturi diferite.

În ceea ce privește lipsa calității procesuale active a reclamantului A., recurenții-pârâți au apreciat că nu poate fi verificată existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat.

Astfel, afirmațiile pe care reclamantul le-a dezvoltat în motivarea acțiunii au fost făcute în raport de Primăria Municipiului Focșani. Cu toate acestea, reclamantul s-a simțit lezat în propria persoană.

S-a mai susținut că nu poate fi reținut faptul că a fost vizat reclamantul, întrucât pe materialul electoral nu apare doar fotografia reclamantului, ci a aparatului administrativ.

Ca atare, instanța de apel nu a motivat respingerea excepției lipsei calității procesuale active. Reținerea în sensul că în cadrul răspunderii civile delictuale, ceea ce se pune în discuție este îndeplinirea unor condiții în persoana pârâților nu are legătură cu calitatea procesuală activă, ci vizează calitatea procesuală pasivă.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți au susținut că acesta este complementar motivului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. privitor la existența faptei ilicite.

Recurenții-pârâți au apreciat că tratarea acestui aspect s-a făcut cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în Legea nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.

Astfel, s-a susținut că instanța de apel a reținut în mod nelegal, că hotărârile nr. 23 din 25 septembrie 2020 și nr. 43 din 26 septembrie 2020 pronunțate de Birourile Electorale de Circumscripție în urma aplicării Legii nr. 334/2006 fac dovada caracterului ilicit al materialului electoral.

Or, respectivele Birouri Electorale nu au constatat caracterul ilicit prin prisma aspectului dedus judecății, în sensul că s-ar fi procedat la prezentarea activității și personalității reclamantului într-o lumină falsă ori că nu ar fi fost respectată viața privată a acestuia. Birourile Electorale au constatat nelegalitatea procedurii ce face obiectul reglementării art. 36 alin. (7) lit. a) din Legea nr. 334/2006, în sensul că pe una din fețele materialului distribuit sunt indicate terțe persoane care nu au calitatea de candidați la alegerile locale din 2020 (F., G., etc.).

I.5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată împreună cu recursul incident, recurenții-pârâți au solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant, susținând în ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că partea adversă a înțeles să reia critica formulată în fața instanței de apel, în sensul contrarietății dintre considerente și dispozitiv, învederând, suplimentar, și contrarietăți între considerentele hotărârii.

Or, deși instanța de apel a soluționat greșit, în opinia recurenților-pârâți, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., aceasta a motivat de ce nu se poate considera că există contradicție între motivele pentru care a fost respinsă respectiva excepție și motivele pentru care a fost respinsă acțiunea pe fond.

De asemenea, au susținut că recurentul-reclamant a învederat în mod greșit, că instanța de apel ar fi reținut existența prejudiciului.

Or, instanța de apel a reținut clar că a existat o minimă ingerință în dreptul la viața privată, imagine, demnitate și reputație al reclamantului, însă această ingerință nu a fost de natură a crea un prejudiciu efectiv pentru reclamant.

Chiar și recurenții-pârâți au învederat că nu există prejudiciu, având în vedere că reclamantul a câștigat alegerile locale, fiind în continuare primarul Municipiului Focșani.

De asemenea, au susținut că în mod corect, instanța de apel le-a admis calea de atac, pentru că admiterea a vizat strict reducerea abuzivă, nejustificată a onorariului avocațial, iar nu fondul situației deduse judecății.

Totodată, au solicitat să nu se ia în considerare susținerile părții adverse referitoare la "aspectele străine", întrucât acestea nu îmbracă forma menționată în dezvoltarea recursului.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți au învederat că aceste dispoziții sunt incidente în situația în care instanța de fond a aplicat un act normativ care nu este incident în cauză, a dat eficiență unei norme generale, deși exista o normă specială aplicabilă în cauză, a dat o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză etc.

Or, în cazul de față, recurentul-reclamant a încercat eludarea legii prin invocarea unor considerente de fapt, reținute de instanța de apel în urma administrării și evaluării probelor, nu a unor considerente de nelegalitate.

De asemenea, recurenții-pârâți au susținut că partea adversă a indicat argumente care nu sunt reale (pagina 14 din recursul principal). Astfel, nu are nicio înrâurire asupra materialului electoral analizat în cauză faptul că în partea finală a publicației on line din 21 septembrie 2020 se indică faptul că acel material este realizat la comanda B. Vrancea. Totodată, instanța de apel nu a reținut că există un prejudiciu de imagine în cauză, ci că există o faptă ilicită.

În ceea ce privește critica referitoare la cheltuielile de judecată, recurenții-pârâți au susținut că aceasta este inadmisibilă, indicând în acest sens decizia de recurs în interesul legii nr. 3/2020, precum și faptul că dispozițiile art. 451-455 C. proc. civ. sunt norme procedurale, nu norme de drept material în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că excepția nulității recursului reclamantului este nefondată, iar recursurile declarate sunt de asemenea nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Modul în care instanțele devolutive ale fondului cauzei au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai poate constitui motiv de recurs în actuala reglementare a C. proc. civ.

Așadar, controlul jurisdicțional pe care îl exercită prezenta instanță de recurs este unul strict de legalitate, el grefându-se pe premisa situației de fapt stabilite de către instanța devolutivă de apel.

Din aceeași perspectivă expusă, rezultă și faptul că proba cu înscrisuri noi (distincte de cele redepuse în recurs de recurentul reclamant, deja administrate în celelalte faze procesuale ale judecății) administrată de recurentul reclamant în etapa procesuală a recursului, probă destinată reevaluării situației de fapt a cauzei (în referire la fapta ilicită imputată, la identificarea concretă a autorilor acesteia, la repercusiunile faptei în ceea ce îl privește pe reclamant sau la invocatul caracter neadevărat al acuzației aduse acestuia prin materialele de propagandă electorală distribuite) nu poate fi apreciată în temeiul art. 492 C. proc. civ. în referire la art. 255 și urm. C. proc. civ. ca fiind relevantă, concludentă și utilă cauzei în această fază procesuală, în raport de limitele exclusiv de legalitate ale controlului jurisdicțional al instanței de recurs.

Contrar criticilor recurentului reclamant, instanța de apel a analizat motivul de apel relativ contradicției dintre considerentele și dispozitivul sentinței civile apelate, sub aspectul predilect al calității procesuale pasive, dovadă în acest sens fiind înseși paragrafele citate de recurent sub acest aspect, paragrafe care cuprind în egală măsură atât constatări ale instanței de apel pe marginea sentinței civile de fond, cât și evaluări proprii, respectiv elemente de raționament judiciar realizate de aceasta.

Astfel, curtea de apel a apreciat că între pe de o parte, motivele pentru care au fost respinse excepțiile procesuale privitoare la calitatea procesuală și pe de altă parte, constatarea instanței de fond asupra inexistenței vinovăției pârâților, nu există contradicție, deoarece aspectele reținute de tribunal sunt de fapt, convergente.

Așadar, motivarea instanței de apel sub acest aspect există. Împrejurarea că recurentul reclamant nu este de acord cu raționamentul realizat de instanța de apel reprezintă un element distinct de existența și coerența motivării instanței de apel, aspecte care sunt întrunite, astfel cum s-a expus. Drept urmare, din perspectiva motivului de recurs invocat de recurentul reclamant sub acest aspect, respectiv cel prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., aceste critici sunt nefondate.

Instanța de recurs notează de asemenea, că nu este identificată nelegalitatea invocată în privința procedeului punctual adoptat de instanța de fond sub acest aspect, procedeu considerat contradictoriu de recurentul reclamant, deoarece argumentele excepției lipsei de calitate procesuală pasivă au fost considerate de către instanța de fond ca reprezentând aspecte subsumate fondului cauzei, excepția fiind respinsă cu această motivare.

Constatându-se apoi, în continuarea analizei, în cadrul cercetării pe fond a cauzei, că în privința intimatului C. nu sunt dovezi că ar fi săvârșit fapta ilicită imputată și respingându-se astfel acțiunea, rezultă într-adevăr, că această dispoziție judiciară ultim menționată și argumentele care au fundamentat-o nu se contrazic cu cea referitoare la excepția lipsei de calitate procesuală pasivă și considerentele care au stat la baza celei din urmă, ci dimpotrivă, se succed în mod coerent din punct de vedere logic și juridic.

De altfel, atât timp cât recurentul reclamant combate prin cererea sa de apel statuarea de fond a tribunalului asupra nedovedirii faptei imputate pârâților intimați, atunci criticarea inclusiv a dispoziției judiciare de respingere a excepției lipsei de calitate procesuală pasivă apare chiar ca lipsită de interes din perspectiva acestei părți procesuale.

În egală măsură, instanța de recurs constată faptul că nu se verifică viciul de contradictorialitate al motivării nici din perspectiva secundă indicată de recurentul reclamant sub aspectul aceluiași motiv de recurs.

Astfel, contrar aserțiunilor recurentului reclamant, în cadrul deciziei recurate, nici în cadrul alin. (10) și 11 ale paginii 10 și nicăieri de altfel, instanța de apel nu a reținut că intimatul pârât C. ar fi autor al faptei ilicite. Dimpotrivă, se observă faptul că în cadrul situației de fapt decelate pe baza probelor administrate, curtea de apel a reținut exact contrariul celor invocate de recurent:

"Deși prezumția anterioară ar putea fi reținută și în privința pârâților persoane fizice, Curtea apreciază că simpla prezumție a faptului că materialele de propagandă electorală le-ar fi putut profita în sensul câștigării mai multor voturi, prezumție necoroborată cu alte mijloace probatorii nu poate constitui o dovadă suficientă pentru a aprecia că vinovăția în crearea și distribuirea acestor materiale ar aparține și pârâților".

De asemenea, tot contrar susținerii recurentului reclamant din recurs, instanța de apel a constatat în mod expres inexistența vreunui prejudiciu în patrimoniul recurentului reclamant:

"Curtea apreciază că în condițiile în care reclamantul nu a fost afectat din punct de vedere electoral pentru că a câștigat alegerile și competiția electorală cu contracandidatul său pârâtul D., nu a suferit un prejudiciu electoral. Cum acele materiale flayer nu par a fi afectat în mod efectiv nici imaginea publică și socială a reclamantului, pentru că cetățenii focșăneni l-au votat, în presă nu au apărut articole privind flayerele (deci reclamantul nu a avut o expunere mediatică negativă creată de materialul distribuit de B.) și nu s-a dovedit vreo consecință negativă directă sau indirectă în legătură cu fapta pârâtei B. nici în viața personală (familia sau apropiații reclamantului), nu se poate vorbi de un prejudiciu moral real" (pagina 12 a deciziei civile recurate).

În egală măsură, paragrafele la care face trimitere recurentul reclamant (respectiv alin. (7), (8) ale paginii 10 din decizia recurată) nu atestă nicidecum dovedirea în cauză a unui prejudiciu, astfel cum susține această parte procesuală:

"În mod cert asocierea frecventă, într-o perioadă relativ scurtă, dintre numele reclamantului și fapte cu conotații negative puternice este de natură a atrage atenția publicului într-o manieră nedorită de persoana vizată de acele acuze.

Faptul că aceste mențiuni sunt defăimătoare și pot afecta imaginea și viața personală a oricărei persoane este de necontestat", ci doar caracterul posibil al producerii unui prejudiciu, concluzie care rezultă atât din folosirea verbului "a putea" în cadrul extrasului citat, cât și din aplicarea metodei de interpretare logică și sistematică a acestor paragrafe ale instanței de apel, coroborate cu restul considerentelor deciziei recurate, în mod special cu cel anterior citat sau cu alin. (5), (6) ale paginii 12 a deciziei recurate:

"Totuși în speță nu se poate vorbi de astfel de lezări, date fiind calitatea de politician și persoană publică a celui care invocă dreptul la viață privată (cu componentele sale) și expunerile frecvente din presă față de aceeași persoană publică.

Pentru cele arătate instanța de apel concluzionează că deși a existat o minimă ingerință în dreptul la viață privată, imagine, demnitate și reputație al reclamantului această ingerință nu a fost de natură a crea un prejudiciu efectiv pentru reclamant".

În egală măsură și tot contrar susținerilor recurentului reclamant, în cadrul deciziei civile recurate nu se regăsește nici o mențiune referitoare la analiza legăturii de cauzalitate, element al răspunderii civile delictuale. Dimpotrivă, curtea de apel a arătat expres, subsecvent constatării neîntrunirii cerinței prejudiciului, că în lipsa îndeplinirii uneia din condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale nu se mai impune analiza celorlalte (paragraf 7, pagina 12 a deciziei recurate).

Așadar, întrucât critica secundă de contradictorialitate este întemeiată de recurentul reclamant pe o premisă eronată, respectiv pe statuări invocate greșit de recurent a fi fost realizate de instanța de apel, rezultă pe cale de consecință, că ea este eronată, neexistând așadar, contradicție între considerentele unei hotărâri prin care se respinge cererea de chemare în judecată, constatându-se că deși o cerință a răspunderii civile delictuale este îndeplinită (fapta ilicită), totuși o alta (existența unui prejudiciu) nu este întrunită și dat fiind caracterul cumulativ al cerințelor acestui tip de răspundere juridică.

Drept urmare, nici una dintre criticile arondate motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 teza secundă C. proc. civ. ("când hotărârea (...) cuprinde motive contradictorii") nu este fondată.

Este nefondată și critica din acest recurs aferentă tezei finale a motivului de recurs analizat ("când hotărârea (...) cuprinde (...) numai motive străine de natura cauzei").

Concluzia se impune întrucât aprecierea instanței de apel asupra devoluării fondului de către tribunal, nu este una străină de cauza pendinte, cum în mod greșit invocă recurentul, ci ea constituie în mod evident un răspuns concret la critica din apel a apelantului formulată în acest sens.

Aprecierea este și corectă întrucât tribunalul, în cadrul sentinței civile pronunțate, a arătat în mod expres că din materialul defăimător, nu rezultă în lipsa altor dovezi, că pârâții ar fi autorii faptei și că în acest context devine irelevantă ampla expunere a reclamantului vizând derularea operațiunii de vânzare a imobilului teren.

Or, aceste elemente ilustrează în mod inechivoc o devoluare a fondului cauzei de către tribunal, conform deci aprecierii convergente a curții de apel și contrar deci, criticii reluate în recurs a reclamantului recurent.

Raportat la ansamblul acestor considerente, instanța de recurs apreciază așadar, motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. invocat ca fiind nefondat, trimiterile recurentului reclamant la întâlnirea președinților secțiilor civile ale instanței supreme și curților de apel în cadrul căreia s-a analizat motivul de ordine publică reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., fiind nerelevante speței prezente, atât timp cât în cauză s-a constatat că motivarea deciziei recurate nu suferă de nici una dintre carențele exhibate de acest text procesual.

Astfel cum am ilustrat, limitele controlului judiciar ale prezentei instanțe de recurs sunt exclusiv de legalitate, astfel încât ansamblul criticilor de genul celor indicate nu pot fi primite în recurs.

Decelând puținele aspecte de nelegalitate invocate de recurentul reclamant sub umbrela juridică a acestui motiv de recurs menționat, instanța prezentă de judecată constată că este adevărat atât faptul că libertatea de exprimare, reglementată de art. 30 din Constituția României, de art. 10 din CEDO și de art. 70 C. civ. nu reprezintă un drept absolut, el comportând o serie de formalități, restrângeri și responsabilități, cât și faptul că demnitatea umană este un atribut inalienabil al persoanei umane, valoare ce impune fiecărui membru al societății un comportament de respect și protecție, ea netrebuind interpretată ca instituind un tratament preferențial pentru anumite categorii de persoane, indiferent de contribuțiile, calitățile ori aportul acestora în societate, demnitatea fiind o valoare intrinsecă a ființei umane care are aceleași valențe pentru oricare dintre indivizi, astfel cum reține Curtea Constituțională în cadrul deciziei sale nr. 1576/2011, publicate în Monitorul Oficial din 16 ianuarie 2012, invocate de recurent.

Aceste aspecte cu caracter de principiu nu sunt însă, încălcate de către instanța de apel în cadrul deciziei recurate, atât timp cât pe de o parte, nici dreptul la respectarea vieții private și de familie, a cărei componentă este și reputația, nu este un drept absolut. Astfel, potrivit art. 8 alin. (2) din Convenția europeană, "2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora". Prevederea convențională este în acord deplin cu dispozițiile art. 53 din Constituția României cu referire la art. 26 din actul fundamental național.

Pe de altă parte, se observă că aspectele menționate sunt convergente din punct de vedere logico-juridic celor stipulate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa în materie, jurisprudență care împreună cu Convenția, formează împreună un bloc de convenționalitate obligatoriu pentru autoritățile statale, deci inclusiv pentru instanțele judecătorești, în temeiul dispozițiilor constituționale ale art. 11 și 20 din Constituția României, dar și al articolului 46 din Convenție.

Astfel, potrivit paragrafului 40 din Hotărârea din 14 octombrie 2008 în cauza Petrina împotriva României (cererea nr. x/01), Curtea Europeană a Drepturilor Omului "reamintește de asemenea că art. 10 alin. (2) din Convenție nu lasă deloc spațiu pentru restrângeri ale libertății de exprimare în domeniul discursului politicii sau al chestiunilor de interes general. În plus, limitele criticii admisibile sunt mai ample față de un om politic, vizat în această calitate decât față de un simplu particular: spre deosebire de al doilea, primul se expune inevitabil și conștient unui control atent al faptelor și gesturilor sale atât din partea ziariștilor cât și din partea masei de cetățeni; în consecință, trebuie să arate o toleranță mai mare (a se vedea Feldek împotriva Solvaciei, nr. 20032/95, paragraful 74, CEDH 2001-VIII)".

Or, instanța de apel, grefându-se inclusiv pe aceste reguli fundamentale obligatorii stabilite de CEDO, a statuat că în cauză nu este îndeplinită cerința producerii unui prejudiciu în patrimoniul recurentului reclamant.

Invocarea în cauză de către recurent a prevederilor art. 253 alin. (3) lit. a) și b) și alin. (4) C. civ. nu este de natură a modifica datele speței, atât timp cât ipoteza premisă a acestor norme juridice este aceea a producerii unui prejudiciu în patrimoniul unei persoane, dovadă în acest sens fiind însăși sintagma de debut din cadrul alin. (4) al normei juridice invocate:

"persoana prejudiciată poate cere", sintagmă aplicabilă și în privința alin. (3), această concluzie fiind trasă în baza aplicării metodelor de interpretare rațională, teleologică, sistematică și gramaticală (prin folosirea locuțiunii adverbiale "de asemenea") ale prevederilor legale enunțate.

Evaluarea de către curtea de apel, în cadrul configurării situației de fapt, a elementului câștigării alegerilor de către recurent, în detrimentul celui al procentului concret de voturi obținut de recurent, care ar fi mai mic decât cel obținut în alegerile pentru mandatul de primar anterior, reprezintă o analiză subsumată eminamente temeiniciei cauzei, respectiv stabilirii situației de fapt, astfel încât această operațiune juridică nu poate fi realizată în calea de atac prezentă a recursului.

Instanța de recurs constată totodată, că în creionarea situației de fapt a cauzei, curtea de apel a avut în vedere și elementele negative la care recurentul reclamant face trimitere în continuarea motivelor de recurs, respectiv caracterul invocat penal al acuzațiilor imputate prin fapta ilicită reclamată și contextul mediatic în care s-a regăsit respectiva faptă.

Astfel, sub aceste aspecte, instanța de apel a arătat:

"În mod cert asocierea frecventă, între-o perioadă relativ scurtă, dintre numele reclamantului și fapte cu conotații negative puternice este de natură a atrage atenția publicului într-o manieră nedorită de persoana vizată de acele acuze", respectiv "Totuși în speță nu se poate vorbi de astfel de lezări, date fiind calitatea de politician și persoană publică a celui care invocă dreptul la viață privată (cu componentele sale) și expunerile frecvente din presă față de aceeași persoană publică".

Reaprecierea acestor elemente factuale ale cauzei în vederea obținerii unui rezultat diferit, indicat de către recurent, față de cel creionat de instanța de apel, este însă prohibită în prezenta cale de atac exclusiv de legalitate, atât timp cât aceste elemente sunt circumscrise situației de fapt a cauzei deduse judecății. Aceeași concluzie este valabilă și în privința aserțiunilor recurentului relative modului concret în care electoratul a reacționat în urma propagării acestor informații.

Așadar, motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. invocat de reclamant este de asemenea, nefondat.

Astfel, conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", ceea ce înseamnă că debitorul obligației juridice de plată a cheltuielilor de judecată este partea procesuală ce a pierdut procesul, ce nu a câștigat.

În speță, recurentului reclamant i s-a respins cererea de chemare în judecată în faza procesuală a fondului și i s-a respins ca nefondat și apelul declarat împotriva sentinței civile de fond, astfel încât culpa procesuală îi aparține, în mod legal fiind obligat la plata de cheltuieli de judecată de către curtea de apel.

Trimiterea recurentului la considerentele hotărârii pentru decelarea culpei procesuale, reprezintă un argument nefondat dintr-o dublă perspectivă. Astfel, în primul rând, calitatea de parte procesuală ce a pierdut procesul se raportează la soluția adoptată în cuprinsul dispozitivului hotărârii judecătorești și nu la considerentele hotărârii, cu atât mai mult cu cât acestea sunt și trebuie să fie destinate a justifica soluția regăsită în dispozitivul hotărârii.

În al doilea rând, considerentele hotărârii de fond și ale celei de apel nu sunt favorabile recurentului, astfel cum acesta susține, întrucât în cadrul lor se atestă - în primă instanță - nedovedirea comiterii faptei ilicite de către intimați, respectiv - în apel - inexistența unui prejudiciu în patrimoniul recurentului, astfel încât nici din perspectiva art. 1349 C. civ. invocat de această parte procesuală, argumentele instanțelor devolutive ale fondului cauzei nu îi sunt benefice.

Așadar, inclusiv acest grup de critici care se subsumează în realitate motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. cu referire la art. 453 C. proc. civ. și nu motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8, fie el privit și în coroborare cu art. 1349 C. civ., cum greșit l-a calificat recurentul, este nefondat.

Pe cale de consecință, recursul declarat de reclamant se impune a fi respins ca nefondat.

Astfel, se observă că hotărârea nu cuprinde motive străine de cauză, atât timp cât instanța de apel și-a dublat constatarea caracterului ilicit al faptei rezultat din hotărârile electorale, cu propria sa analiză a conținutului materialelor distribuite, analiză realizată de această dată, din perspectiva dreptului la respectarea vieții private și de familie al persoanei, cu ansamblul componentelor sale relevante în cauză (în special, dreptul la imagine), concluzionând în final, că este îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite.

Așadar, instanța de apel s-a grefat pe constatarea caracterului ilicit reținut prin hotărârile electorale, ilicit care, deși raportat la norme electorale, caracterizează totuși fapta reclamată, însă în continuarea deciziei recurate a procedat la cercetarea caracterului ilicit al faptei și din perspectiva temeiurilor, normelor juridice invocate de reclamant în cererea de chemare în judecată, concluzia acesteia afirmativă fiind astfel reafirmată și consolidată (a se vedea alin. (5)-(9) ale paginii 10 a deciziei de apel).

Din perspectiva acestor considerente expuse, rezultă concomitent caracterul nefondat inclusiv al criticilor recurenților pârâți de la punctul II din motivele de recurs incident, critici subsumate prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și prin care recurenții afirmă că instanța de apel ar fi stabilit caracterul ilicit al faptei reclamate exclusiv prin raportare la normele juridice electorale, norme distincte de cele invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Continuând analiza criticilor din recursul incident, instanța de recurs apreciază considerentele deciziei recurate ca nesuferind nici de carența procesuală a contradictorialității din perspectiva secund invocată de recurenții pârâți cu privire la acest motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, enunțarea de către curtea de apel a incidenței în algoritmul juridic al cauzei a libertății de exprimare reglementate de art. 10 CEDO cu regimul său juridic, în cadrul căruia se subsumează și caracterul mai larg al admisibilității criticii în privința unei persoane publice, precum ar fi un om politic, nu este de natură a reliefa o contradicție între considerente în raport de statuarea prealabilă a aceleiași instanțe de apel asupra existenței unei fapte ilicite.

Concluzia se impune întrucât criteriul permisivității mai ridicate a libertății de exprimare în privința persoanelor publice a fost utilizat de către instanța de apel cu referire la un alt element al răspunderii civile delictuale decât fapta ilicită, respectiv prejudiciul, element distinct, ceea ce determină lipsa oricărei contradictorialități sub acest aspect a considerentelor deciziei recurate.

Continuând analiza criticilor din recurs, se observă că în cauză, instanța de apel a reținut în cadrul situației de fapt stabilite în mod definitiv, împrejurarea că numele reclamantului intimat a fost asociat cu fapte cu conotații negative puternice, astfel încât aserțiunea recurentului C. în sensul că întreaga situație ar fi putut fi analizată din perspectiva emiterii unei judecăți de valoare, nu poate fi primită fără o reapreciere, o reevaluare a situației de fapt a cauzei, operațiune prohibită însă în cadrul căii de atac extraordinare a recursului.

În egală măsură, critica recurentului pârât B. Filiala Vrancea, inserată în cadrul aceluiași motiv de recurs analizat, relativă invocării incidenței art. 65 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 privitor la dreptul la exprimarea opiniilor în mod liber și fără nicio discriminare în cadrul campaniei electorale, nu este de natură a conferi un caracter absolut al acestei libertăți fundamentale, ea rămânând pe mai departe, supusă responsabilităților consacrate național, inclusiv prin legea fundamentală, precum și internațional (a se vedea alineatul secund al art. 10 CEDO) menționate, astfel cum de altfel reiese și din cuprinsul art. 66 din aceeași lege pentru alegerea autorităților administrației publice locale invocate.

Potrivit paragrafului 86 din Hotărârea definitivă la 8 septembrie 2010, pronunțată în cauza Andreescu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat:

"Curtea trebuie, de altfel, să verifice dacă autoritățile inte