ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 486/2021

Ședința publică din data de 11 martie 2021

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, la 12 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. S.R.L. și C., solicitând constatarea răspunderii civile delictuale în baza prevederilor art. 1349, 72, 74 lit. f) C. civ., obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 250.000 RON cu titlu de daune morale, obligarea pârâților, pe cheltuiala acestora, de a publica în ziare de tiraj național a sentinței în maxim 10 zile de la rămânerea definitivă, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 6 martie 2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a dispus strămutarea dosarului la Tribunalul Vrancea.

Prin sentința civilă nr. 332 din 15 iulie 2019, Tribunalul Vrancea, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 166/A din 27 noiembrie 2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a anulat, pentru nesemnare, cererea de apel și a obligat apelantul să plătească intimatului C. suma de 1.500 RON, reprezentând onorariu de avocat redus de instanță.

Hotărârea Curții de Apel a fost atacată pe calea recursului de către reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a invocat încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 154 alin. (6) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, art. 160 alin. (2), (16)1, 163 alin. (1) C. proc. civ., a principiilor reglementate prin art. 7,8,13,14,15,16 și 20 C. proc. civ., precum și a dreptului la un proces echitabil.

A susținut că, în urma solicitării de comunicare a tuturor actelor de procedură în format electronic, nu i s-a adus la cunoștință despre obligația semnării cererii de apel. La primul termen de judecată nu s-a prezentat, iar instanța nu a mai acordat un alt termen pentru a se complini această cerință, deși prevederile art. 470 alin. (3) C. proc. civ. stipulează că lipsa semnăturii poate fi împlinită în condițiile art. 196 alin. (2) din același cod, în tot cursul judecății.

În opinia sa, aplicarea acestei sancțiuni l-a privat de un proces echitabil și de un drept la apărare astfel cum sunt prevăzute de art. 6 din CEDO, în condițiile în care prin cererea de apel solicitase încuviințarea unui probatoriu ce urma să fie administrat în cursul judecării căii de atac.

În concluzie, instanța ar fi trebuit să-l informeze despre această situație, prin comunicarea actelor în format electronic și să dispună citarea, în același format electronic, dacă a lipsit de la primul termen de judecată.

Prin prisma aspectelor relevate și a motivului de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și judecarea pricinii în fond.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat, la 29 mai 2020, la întocmirea raportului de admisibilitate în principiu a recursului, prin raport reținându-se că recurentul are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate și că aceasta a fost promovată în termen.

Completul de filtru C4 a constatat că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia, în vederea formulării unor puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod.

Părțile cauzei nu și-au exprimat poziția procesuală prin formularea în scris unui punct de vedere la raport.

Intimatul C. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului din punct de vedere al subsumării criticilor expuse în prevederile art. 488 C. proc. civ. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea căii de atac, ca neîntemeiată, susținând că recurentul a fost încunoștiințat încă din procedura prealabilă să depună un exemplar al cererii de apel semnate sau să se înfățișeze personal la instanță pentru a o semna, însă nu s-a conformat dispozițiilor instanței de control judiciar. Dovada că apelantul a avut cunoștință de înștiințarea respectivă o reprezintă împrejurarea că a timbrat apelul cu suma de 100 RON, astfel cum i s-a solicitat prin aceeași adresă de comunicare, prin care i s-a pus în vedere să complinească lipsa semnăturii.

Această parte a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariu de avocat în cuantum de 1.000 RON dovedite cu chitanța nr. x din 2 iunie 2020, aflată la dosar.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 1 octombrie 2020 a fost admis în principiu recursul exercitat de reclamant împotriva deciziei atacate și s-a stabilit termen, pentru soluționarea acestuia pe fond, cu citarea părților. Prin același act a fost soluționată excepția nulității recursului, invocată de intimatul C., în sensul că aspectele deduse judecății în cerere se pot subsuma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât conturează încălcarea unor norme de procedură privind semnarea cererii de apel.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Cu titlu preliminar, se constată că litigiul este guvernat de dispozițiile cuprinse în C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, în vigoare de la 15 februarie 2013, în raport de data introducerii acțiunii, 12 aprilie 2018, fiind incidente sub acest aspect prevederile art. 24 și art. 25 din Cod, conform cărora: "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare’’. "Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.’’ Așadar, recursul va fi examinat din perspectiva temeiului reținut și nu a Legii nr. 310/2018 (pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative), menționate de recurent, care a devenit aplicabilă pentru acțiunile introduse începând cu 21 decembrie 2018.

Critica evocată prin motivele de recurs pune în discuție nerespectarea de către instanța de apel a normelor de procedură cuprinse în art. 470 alin. (1) și (3) C. proc. civ., privitoare la semnarea cererii de apel, fiind susceptibilă de încadrare în cazul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul susține că cererea sa de apel a fost anulată la termenul de judecată din 27 noiembrie 2019 pentru lipsa semnăturii, fără a fi înștiințat printr-un act de procedură în format electronic despre posibilitatea complinirii acestei cerințe. Consideră că ar fi trebuit să beneficieze de un termen de judecată, în condițiile în care art. 470 alin. (3) C. proc. civ. permite ca lipsa respectivului element din cererea de apel să fie acoperită în tot cursul judecății.

În conformitate cu dispozițiile art. 470 alin. (1) C. proc. civ., cererea de apel va cuprinde: a) numele și prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar. Dacă apelantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; b) indicarea hotărârii atacate; c) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul; d) probele invocate în susținerea apelului; e) semnătura.

Potrivit alin. (3) din același text de lege, cerințele de la alin. (1) lit. b) și e) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, iar cele de la alin. (1) lit. c) și d), sub sancțiunea decăderii. Lipsa semnăturii poate fi complinită în condițiile art. 196 alin. (2) C. proc. civ.

Articolul descrie, în cadrul alin. (1) lit. a)-e), condițiile de formă intrinseci ale cererii de apel, prevăzând că apelantul este ținut să semneze cererea de apel. Alineatul 3 stabilește regimul sancționator pentru încălcarea unora dintre dispozițiile alin. (1), printre care figurează și cerința referitoare la lipsa semnăturii de pe cererea de apel, cu mențiunea că aceasta poate fi împlinită în condițiile art. 196 alin. (2) C. proc. civ.

Dispozițiile art. 196 C. proc. civ. au următorul conținut:,,(1) Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă. Dispozițiile art. 200 sunt aplicabile. (2) Cu toate acestea, lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecății în fața primei instanțe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipsește la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înștiințat în acest sens prin citație. În cazul în care reclamantul este prezent în instanță, acesta va semna chiar în ședința în care a fost invocată nulitatea. (3) Orice altă neregularitate în legătură cu semnarea cererii de chemare în judecată va fi îndreptată de reclamant în condițiile prevăzute la alin. (2).’’

Curtea de Apel, prin decizia atacată în prezenta cauză, a anulat cererea de apel formulată de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 332 din 15 iulie 2019 a Tribunalului Vrancea, secția I civilă, în considerarea faptului că aceasta nu a fost semnată, deși, în procedura regularizării cererii de apel, i s-a pus în vedere acest aspect.

Verificând succesiunea actelor de procedură dispuse în faza procesuală a apelului, se constată că prin rezoluția din 9 septembrie 2019, întocmită la momentul primirii cererii de apel, i s-a pus în vedere apelantului că are obligația de a semna cererea de apel sau de a transmite instanței un exemplar semnat al acesteia, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării apelului pentru lipsa semnăturii. Adresa care conține această obligație, din 10 septembrie 2019, a fost comunicată părții la domiciliul indicat în cererea de apel, la 12 septembrie 2019, potrivit procesului-verbal de înmânare de la fila x din același dosar.

Se reține că măsura respectivă a fost luată în temeiul dispozițiilor art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, acestea dispunând: "În cazul în care cererea de apel nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, completul căruia i s-a repartizat dosarul va stabili lipsurile cererii de apel și îi va comunica, în scris, apelantului că are obligația de a completa sau modifica cererea. Completarea sau modificarea cererii se va face în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării.’’

Contrar susținerilor exprimate în memoriul de recurs, apelantul a luat cunoștință, în procedura de regularizare, de dispoziția instanței privind semnarea cererii de apel, aspect care poate fi dedus din împrejurarea că a timbrat apelul cu suma de 100 RON, mențiunea fiindu-i inserată prin aceeași comunicare, prin care a fost înștiințat și cu privire la semnătură.

Mai reține prezenta instanță că obligația de semnare a căii de atac nu s-a impus a fi transmisă apelantului prin intermediul comunicării electronice, în conformitate cu prevederile art. 154 alin. (6) C. proc. civ., deoarece solicitarea de comunicare a documentelor în format electronic a fost înregistrată la dosarul cauzei la 19 septembrie 2019, la un moment ulterior efectuării procedurii de regularizare (9 septembrie 2019) ce a succedat primirii cererii de apel. Doar actele de procedură întocmite după 19 septembrie 2019 puteau fi supuse acestei proceduri speciale de comunicare, modalitate în care i s-a comunicat și citația pentru primul termen de judecată .

Tot în legătură cu aspectul semnării cererii de apel, în dezacord cu afirmația făcută de recurent, Curtea de Apel nu avea obligația de a acorda un al doilea termen de judecată la care partea să fie citată cu mențiunea semnării actului, deoarece ipoteza reglementată de art. 196 alin. (2) C. proc. civ. are în vedere situația când se invocă lipsa semnăturii chiar la primul termen de judecată, când apelantul lipsește, și se justifică amânarea pricinii din acest considerent. În cauza de față, recurentul a fost înștiințat despre obligația semnării cererii în procedura de regularizare, nu a complinit această carență și nici nu s-a prezentat la primul termen, când avea posibilitatea să semneze cererea de apel.

Întrucât lipsa semnăturii nu a fost acoperită, în mod corect a fost aplicată sancțiunea expres prevăzută de dispozițiile art. 470 alin. (3) C. proc. civ., de anulare a apelului, instanța fiind învestită cu o atare cerere informă.

Întreaga argumentație expusă în prezenta decizie validează soluția Curții și, implicit, lipsa de temeinicie a susținerilor care înglobează motivul de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Drept urmare, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul împotriva deciziei civile nr. 166/A din 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Față de soluția preconizată, recurentul se află în culpă procesuală și va fi obligat, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, cu titlu de onorariu avocat, justificat prin chitanța nr. x din 2 iunie 2020, către intimatul C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 166/A din 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2021.