ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 479/2023

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

Prin încheierea din 14 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, a fost suspendată, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecata apelului declarat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 2020 din 26 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații-pârâți Municipiul București prin Primar general și Primăria Municipiului București, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin încheierea din 25 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de repunere pe rol, formulată de apelanta reclamantă A. și a fost menținută măsura suspendării apelului, dispusă prin încheierea anterior menționată.

Împotriva încheierii din 14 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, prin care a fost suspendată, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecata apelului declarat de reclamanta A., precum și împotriva încheierii din 25 mai 2022, pronunțată de aceeași instanță în același dosar, prin care a fost menținută măsura suspendării judecării dosarului nr. x/2019, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, interpretate prin decizia nr. 12/2018 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta a susținut că măsura suspendării și cea a menținerea suspendării, dispuse prin încheierile atacate, sunt nelegale întrucât încalcă succesiunea/ordinea legală și firească a operațiunilor administrative prealabile și necesare accesului la acordarea măsurii compensării cu alt imobil echivalent. A făcut trimitere la decizia nr. 12/2018 pronunțată de instanța supremă în recurs în interesul legii și a arătat că, în concordanță cu considerentele acesteia, acțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2019 este legitimă și legală întrucât urmărește valorificarea dreptului de a combate în instanță abuzul pârâților de a refuza să facă o ofertă de compensare cu un alt imobil echivalent valoric, mai ales în condițiile în care, prin hotărârea judecătorească definitivă pronunțată în dosarul nr. x/2020, s-a stabilit obligația Primarului general de a întocmi și de a publica lista bunurilor imobile ce pot fi acordate în compensare, proces în care recurenta a dovedit existența unor asemenea bunuri.

Cu referire la dispozițiile art. 22

1

-22

3

din Capitolul III

1

din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 a afirmat că, pentru ca măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri să fie posibilă, este necesar ca entitatea învestită cu soluționarea notificării să îndeplinească o serie de operațiuni administrative necesare într-o anumită ordine și, în raport de această succesiune, rezultă că măsura suspendării judecății dosarului nr. x/2019 este nelegală. Astfel, verificarea legalității acordării măsurii compensării prin puncte propusă prin dispoziția Primarului general, contestată de recurentă în dosarul nr. x/2019, depinde de soluția care se va pronunța în prezentul dosar, în care se verifică dacă entitatea învestită cu soluționarea notificării a procedat abuziv, neoferindu-i în compensare un alt imobil echivalent valoric celui care nu i se poate restitui în natură.

A precizat că o soluție judicioasă și rațională ar fi fost aceea de a se continua judecata în dosarul nr. x/2019 întrucât legea și logica arată că operațiunea administrativă a oferirii de bunuri în compensare este o operațiune prealabilă celei administrative de emitere a oricărei dispoziții a entității învestite cu soluționarea notificării.

A susținut că soluția de continuare a judecății în prezenta cauză se impune cu atât mai mult cu cât, în urma pronunțării hotărârii judecătorești definitive în dosarul nr. x/2020, apar evidente premisele conduitei abuzive a entității învestite cu soluționarea notificării, având în vedere că această hotărâre a fost pronunțată tocmai pentru că recurenta a dovedit faptul că există bunuri imobile care ar putea fi acordate în compensare. Astfel, neîndeplinirea operațiunii administrative prealabile a întocmirii listei cu bunurile ce pot fi acordate în compensare face iluzorie operațiunea administrativă a oferirii de bunuri echivalente în compensare.

În cauză nu a fost depusă întâmpinare.

Examinând încheierile recurate, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile recurentei vizează, în esență, faptul că, în cauza pendinte, Curtea de Apel București, prin încheierea din 14 octombrie 2020, în mod nelegal a dispus suspendarea judecării cauzei, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., și a menținut măsura suspendării prin încheierea din 25 mai 2022, întrucât, în opinia sa, soluționarea litigiului ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 nu depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul nr. x/2019 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Se constată că, prin criticile concrete formulate în cadrul prezentului recurs, se impută încălcarea de către instanța de apel a normelor de procedură vizând suspendarea facultativă, sens în care controlul de legalitate al încheierilor recurate se va exercita din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură.

Verificând încheierile atacate prin prisma modalității de aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, în raport de criticile formulate, Înalta Curte reține că instanța de apel a dispus măsura suspendării judecății cu respectarea cerințelor impuse de legiuitor în art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., soluția Curții de Apel București de a suspenda judecata cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel București și de a menține, ulterior, această măsură fiind legală.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Suspendarea reglementată de acest text legal implică cercetarea următoarelor cerințe legale: dezlegarea pricinii cu care este învestită instanța în fața căreia se invocă acest incident să depindă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți.

Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub dosar nr. x/2019 pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul general al municipiului București și Primăria municipiului București, să se constate nulitatea absolută parțială a Dispoziției Primarului General nr. 21281 din 26 septembrie 2019, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, O.U.G. nr. 81/2007 și Legii nr. 165/2013, privind soluționarea notificării nr. x/20.07.2001, formulată cu privire la imobilul situat în București, str. x, preluat abuziv prin Decizia nr. 570/1976 și Legea nr. 4/1973, în ce privește măsura reparatorie propusă, întrucât a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 12/2018 pronunțată în recurs în interesul legii de completul specializat al Înaltei Curți de Casație și Justiție și art. 21 alin. (2) din Legea nr. 165/2013; să oblige pârâtul să acorde măsura compensării imobilului preluat abuziv cu un alt imobil echivalent valoric; să se stabilească valoarea imobilului preluat abuziv, în condițiile art. 22

1

alin. (3) din Normele de aplicare unitară a Legii nr. 165/2013, aprobate prin H.G. nr. 401/2013, completate prin H.G. nr. 89/2014, în vederea acordării în compensare a unui alt imobil echivalent valoric cu imobilul preluat abuziv.

În dosarul nr. x/2019, în care s-a dispus măsura suspendării, solicitată chiar de către apelanta reclamantă, aceasta urmărește, prin cererea dedusă judecății, ca soluționarea notificării sale să se realizeze prin acordarea unui imobil în compensare.

Analizând cele două acțiuni în comparație, Înalta Curte constată că raționamentul Curții de Apel București de a suspenda judecata apelului în dosarul nr. x/2019 este corect, în speță fiind întrunite condițiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Se reține că, în dosarul nr. x/2019, se contestă dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001, prin care a fost soluționată notificarea reclamantei prin acordarea unei măsuri reparatorii pe care aceasta nu o dorește, urmând a fi stabilită legalitatea acordării măsurii reparatorii prin puncte, în condițiile în care contestatoarea susține că entitatea învestită deține bunuri ce pot fi acordate în compensare și avea obligația de a acorda un astfel de bun, iar în litigiul ce formează obiectul dosarului nr. x/2019, potrivit susținerilor apelantei reclamante, scopul pe care îl urmărește prin cererea dedusă judecății în cauză este inclusiv acela ca soluționarea notificării sale să se realizeze prin acordarea unui imobil în compensare.

Astfel, în ambele dosare se urmărește acordarea aceleiași măsuri reparatorii, în dosarul până la soluționarea căruia s-a dispus măsura suspendării fiind atacată dispoziția deja emisă de entitatea învestită.

Referitor la încheierea din 25 mai 2022, prin care a fost menținută măsura suspendării dispuse anterior, se reține că, potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 413 C. proc. civ.,"Suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă".

Dat fiind faptul că, în speță, judecata cererii ce face obiectul dosarului nr. x/2019 a fost suspendată până la soluționarea cauzei înregistrate sub nr. x/2019, rezultă că, după suspendarea facultativă dispusă în atare circumstanțe, cauza urmează a fi repusă pe rol după pronunțarea deciziei prin care a fost soluționată definitiv cauza în dosarul ultim menționat, acest moment echivalând cu încetarea cauzei de suspendare.

Or, în speță, în cadrul dosarului în raport de care s-a dispus suspendarea în litigiul de față, prin decizia pronunțată în apel a fost anulată sentința civilă atacată și a fost trimisă cauza pentru rejudecare instanței de fond, fiind stabilit termen la 7 iunie 2023, astfel încât nu se poate reține că judecata în dosarul nr. x/2019 a fost realizată definitiv, în sensul dispozițiilor art. 413 alin. (2) C. proc. civ.

Ca atare, orice critică formulată de recurentă cu privire la aplicarea greșită a unor norme de drept material din cuprinsul Legii nr. 165/2013 nu poate constitui obiect al recursului pendinte, întrucât nu vizează măsurile dispuse prin încheierilor recurate, care, de altfel, au fost cenzurate de Înalta Curte prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 14 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, precum și împotriva încheierii din 25 mai 2022, pronunțată de aceeași instanță în același dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 14 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, precum și împotriva încheierii din 25 mai 2022, pronunțată de aceeași instanță în același dosar.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.