Decizia nr. 477/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 1451/2019 a Tribunalului București

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2018, la 15 noiembrie 2018, reclamanta A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 208.785,50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă în legătură cu litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, dosar soluționat definitiv în defavoarea C. S.A. la 25 octombrie 2017.

Sentința Tribunalului București, secția a IV a civilă Prin sentința civilă nr. 1451 din 13 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția netimbrării acțiunii, a fost calificată excepția inadmisibilității drept o apărare de fond și a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

Decizia Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin decizia civilă nr. 908A din 3 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost respinsă excepția nulității apelului; a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1451 din 13 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă, în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, criticând decizia pentru nelegalitate. În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.A., ulterior expunerii situației de fapt și istoricului derulării litigiului, arată că hotărârile instanței de fond și apel sunt nelegale, raționamentul acestora fiind eronat. Susține că onorariul nu a avut caracter voluntar și a făcut obiectul unui contract, validat de către Adunarea creditorilor din 28 februarie 2012. Învederează că voluntar ar fi însemnat dacă, deși era câștigată acțiunea și pârâta achita suma, reclamanta putea decide la libera sa apreciere să nu mai achite onorariul de succes către societatea de avocatură, aceasta fiind o obligație pur potestativă și lovită de nulitate. Arată că, în realitate, a fost un contract obligatoriu între părți, sub condiție - dacă pretențiile erau pierdute, nu exista obligația onorării contractului de asistență juridică, însă a fost câștigat procesul, iar debitul trebuia achitat. Învederează că se reține incomplet în hotărâre că au fost aprobate două tipuri de onorarii de creditori, unul fix, în cuantum de 2500 RON, plus TVA/lună pentru toate litigiile debitoarei (acțiunea în anulare și acțiunile în regres) și unul de succes de 10%, plus TVA din orice sume recuperate, nu doar din acțiunea în anulare. Recurenta arată că se reține, în mod nefondat, că societatea de avocatură ar fi încasat 62 de luni câte 2500 RON/lună, respectiv 155.000 RON, plus TVA, exclusiv pentru prezentul litigiu și susține că acest onorariu a fost plătit pentru toate acțiunile în regres formulate. Subliniază că pârâta nu a plătit nicio parte din onorariul fix. Arată că solicitarea subsidiară a fost în sensul admiterii, în parte, a acestor pretenții de 155.000 RON, plus TVA, în măsura în care instanța consideră echitabil. Învederează că a solicitat prin cererea de chemare în judecată să fie obligată pârâta să achite suma de 208.785,50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de recurentă în legătură cu litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, iar instanța poate admite, în parte, cererea pentru o sumă pe care o consideră suficientă (egală cu onorariul forfetar considerat de instanță rezonabil). Solicită casarea deciziei recurate și în rejudecarea apelului, admiterea acestuia și schimbarea, în tot, a sentinței nr. 1451 din 13 iunie 2019, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 208.785,50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de recurentă în legătură cu litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 (în principal) și obligării pârâtei la cota de onorariu pe care instanța o consideră justă raportat la litigiul pentru care s-au achitat aceste cheltuieli de judecată.

Apărările formulate Prin întâmpinare, intimata C. S.A. a solicitat anularea recursului, ca netimbrat; anularea recursului, ca fiind formulat de o persoană fără mandat; anularea recursului, ca nemotivat, iar, pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 10 noiembrie 2022, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B. SPRL împotriva deciziei nr. 908A din 3 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fost fixat termen de judecată la 9 martie 2023, pentru soluționarea recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că excepția de netimbrare a recursului și excepția de nulitate, atât în considerarea împrejurării că recursul ar fi fost formulat de o persoană fără mandat, cât și pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., au fost analizate în cadrul procedurii de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., fiind respinse prin încheierea din 10 noiembrie 2022. Recursul formulat de reclamanta A. S.A., în faliment, a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se că solicitarea subsidiară a fost în sensul admiterii, în parte, a pretențiilor constând în onorariu fix, în cuantum de 155.000 RON, plus TVA, achitat de recurentă în legătură cu litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 În privința onorariului de succes, în cuantum de 208.785,50 RON, recurenta a arătat că acest tip de onorariu nu are caracter voluntar întrucât trebuia achitat societății de avocatură, în condițiile câștigării procesului, dat fiind că a făcut obiectul unui contract validat de către Adunarea creditorilor din 28 februarie 2012, iar instanța poate admite, în parte, cererea pentru o sumă pe care o consideră suficientă (egală cu onorariul forfetar considerat de instanță rezonabil). Verificând decizia prin prisma modalității de aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, în raport de criticile concrete de nelegalitate, încadrabile în motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin demersul judiciar declanșat în cauza dedusă judecății, reclamanta A. S.A., în faliment, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 208.785.50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă în legătură cu litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, dosar soluționat definitiv în defavoarea C. S.A. la 25 octombrie 2017. Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, apreciind, în esență, că onorariul de succes solicitat depășește limitele unei necesități procesuale rezonabile pentru a fi pus în sarcina părții potrivnice, având în vedere circumstanțele factuale ale cauzei, respectiv achitarea către avocatul ales, pentru activitatea prestată în dosarul nr. x/2012, a unui onorariu forfetar de 155.000 RON plus TVA (2500 RON/lunar*62 luni), precum și faptul că activitatea efectiv prestată de avocatul ales s-a materializat în prezența la trei termene de judecată esențiale (termenul la care s-au pus în discuție excepțiile, termenul de încuviințare a probatoriului și dezbaterile pe fondul cauzei), iar scriptic nu se relevă alte acte efectuate prin avocat, în afara celor care se circumscriu activităților la cele trei termene. Tribunalul a reținut că suma de 155.000 RON percepută cu titlu de onorariu forfetar, deși nu face obiectul cauzei, nu poate fi ignorată de instanța de judecată, fiind adecvată mizei litigiului ce a fost purtat între părți, complexității medii a acestuia și gradului culpei ce poate fi reținută în sarcina pârâtei. Învestită cu soluționarea apelului formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, Curtea de Apel București a menținut soluția primei instanțe, reținând că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil, instanța de judecată având un drept de apreciere a prestației apărătorului, reflectată în onorariul de avocat, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante și particulare fiecărei spețe în parte, edificatoare fiind și alte criterii de apreciere precum volumul de muncă al avocatului, gradul de dificultate și complexitate al cauzei, durata procedurii, diligențele depuse de avocat personal în vederea administrării probatoriului, prezența acestuia la termenele de judecată acordate. A constatat că, în speță, cu excepția prezenței avocatului la 11 termene de judecată, apelanta reclamantă nu a reliefat în ce a constat reprezentarea convențională, astfel încât să se poată stabili că onorariul de succes a fost necesar în raport cu timpul efectiv prestat, precum și numărul semnificativ de ore alocate asigurării unei asistențe juridice specializate, prin relevarea complexității litigiului. Referitor la obiectul cauzei, a reținut că în fața primei instanțe a fost solicitată doar suma achitată cu titlu de cheltuieli de judecată derivate din onorariul de 10% din valoarea obiectului litigiului anterior, convenit la 28 februarie 2012, fiind indicată câtimea pretențiilor, 208.785,50 RON, alcătuită din 175.450 RON (reprezentând 10% din valoarea de 1.754.500 RON stabilită prin sentința civilă nr. 1477 din 23 martie 2017) și taxa TVA adăugată acestui debit. În recurs, reclamanta a susținut că a solicitat, în subsidiar, admiterea, în parte, a pretențiilor constând în onorariu fix, în cuantum de 155.000 RON, plus TVA, achitat de recurentă în legătură cu litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar art. 22 alin. (6) C. proc. civ., prevede că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel, aceste texte conscrând principiul disponibilității, ca principiu fundamental al procesului civil, dreptului procesual de dispoziție al părții corespunzându-i obligația instanței de a se pronunța exclusiv asupra a ceea ce partea a înțeles să supună judecății prin cererea sa, formulată în condițiile legii. Art. 476 alin. (1) C. proc. civ. consacră efectul devolutiv al apelului, care constă în posibilitatea recunoscută părților de a supune litigiul judecării în apel, cu toate problemele ce au fost ridicate în primă instanță, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept. Devoluțiunea este, însă, limitată prin dispozițiile art. 477 și art. 478 C. proc. civ. Conform dispozițiilor art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ., "(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. (...) (3) În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi". Prevederile legale evocate stabilesc una dintre limitele efectului devolutiv al apelului, exprimat în regula tantum devolutum quantum judicatum, care corespunde ideii că efectele apelului nu se pot răsfrânge decât asupra a ceea ce s-a judecat de către prima instanță. Așadar, prin intermediul apelului, nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, fiind inadmisibilă modificarea în apel a elementelor esențiale ale acțiunii civile (obiect, cauză, părți). Astfel, instanța de apel realizează numai un control judiciar asupra hotărârii atacate, control ce nu poate avea în vedere alte pretenții sau elemente care nu au format obiectul primei judecăți, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicție. În aceste coordonate normative, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze, astfel cum a fost menționat în petitul cererii de chemare în judecată, îl reprezintă suma de 175.450 RON + TVA (total 208,785.50 RON), solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea dosarului civil nr. x/2012, stabilite conform Hotărârii Adunării creditorilor și achitate la 10 noiembrie 2017 către D., iar prima instanță s-a pronunțat exclusiv asupra acestui petit. Se reține că solicitarea subsidiară la care face referire recurenta, vizând suma de 155.000 RON, plus TVA, achitată cu titlu de onorariu forfetar, a fost formulată în cadrul cererii de apel și, în raport de limitele judecății realizate prin sentința primei instanțe și de dispozițiile procedurale evocate, Înalta Curte constată că în mod legal a reținut instanța de apel caracterul acesteia de cerere nouă în apel ce nu poate face obiectul analizei instanței de control judiciar. În recurs, recurenta reclamantă nu a formulat critici în legătură cu limitele deduse judecății prin cererea de apel, astfel încât orice examinare pe fond a cererii subsidiare excedează analizei prezentei căi de atac. În ceea ce privește critica din recurs vizând caracterul voluntar al onorariului de succes, Înalta Curte apreciază necesar a expune situația de fapt, astfel cum aceasta a fost reținută de instanțele de fond, pe baza probatoriului administrat, ce nu mai poate fi repusă în discuție în calea de atac a recursului care vizează aspecte de nelegalitate și nu de netemeinicie. Potrivit mențiunilor din procesul-verbal al Adunării creditorilor debitoarei A. S.A. din 28 februarie 2012 s-a aprobat onorariul Cabinetului de avocatură Toma și Asociații, în cuantum de 2.500 RON exclusiv tva/lună și 10% din pretențiile A. S.A., pentru acțiunile în anulare și dosarele de regres, inclusiv cele ce vor fi predate de această instituție, printre aceste dosare regăsindu-se și dosarul nr. x/2012. Astfel, prin hotărârea Adunării creditorilor s-a stabilit ca reclamanta să plătească societății de avocatură, pe lângă parte din onorariul forfetar stabilit pentru reprezentare în litigiul ce a generat promovarea prezentei cereri, de 155.000 RON plus TVA (2500 RON/lunar * 62 luni) și un onorariu suplimentar, într-un procent 10% din pretențiile A. S.A., pentru acțiunile în anulare și dosarele de regres, reprezentând un onorariu de succes, în sensul reglementat de art. 129 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat. Conform acestor dispoziții, "Avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat. Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix". Cum onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix, se reține că acest tip de onorariu constituie o cheltuială suplimentară, asumată în mod voluntar de partea în proces, fiind datorat numai în caz de atingere a rezultatului urmărit de client în litigiul în care a fost reprezentat de avocatul său. Astfel, contrar susținerilor din recurs, caracterul voluntar al onorariului de succes vizează stabilirea sa printr-un act juridic care să reflecte voința concordanță a părților, și nu plata efectivă a acestuia, ca urmare a executării obligațiilor asumate. Recurenta susține și faptul că se reține incomplet în hotărâre că au fost aprobate două tipuri de onorarii de creditori, unul fix, în cuantum de 2500 RON, plus TVA/lună pentru toate litigiile debitoarei (acțiunea în anulare și acțiunile în regres) și unul de succes de 10%, plus TVA din orice sume recuperate, nu doar din acțiunea în anulare, precum și că societatea de avocatură ar fi încasat 62 de luni câte 2500 RON/lună, respectiv 155.000 RON, plus TVA, exclusiv pentru prezentul litigiu. Or, asemenea obiecții vizează stabilirea situației de fapt de către instanța de apel, în raport de probele administrate, ceea ce excedează verificărilor ce pot fi efectuate în recurs, cale de atac de reformare prin intermediul căreia se declanșează exclusiv un control de legalitate a hotărârii în limita motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B. SPRL împotriva deciziei nr. 908A din 3 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III civilă și pentru cauze cu minori și de familie.