ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 472/2023

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursurilor deduse judecății, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15 februarie 2013 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta Parohia Ortodoxă Sărsig a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Parohia Greco Catolică Sărsig și Episcopia Greco Catolică Unictă cu Roma, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să se constante că în perioada 1948-2012 a efectuat lucrări de consolidare, edificare și îmbunătățiri la lăcașul de cult (biserica din localitatea Sărsig) și la Casa Parohială din localitatea Sărsig, identificate prin cadastralul x CI si x înscris in CF x Chislaz ce în natură reprezintă Biserica și cadastralul y CI, C2-C3 înscris în CF x Chislaz reprezentând Casa Parohiala, stabilind valoarea acestora pe bază de expertiză judiciară, dupa cum urmează: înlocuirea acoperișului și partial a structurii de rezistență aferentă acestuia (centura, planșeu, placă), împrejmuirea cu gard din beton a bisericii, casei parohiale și terenului aferent, înlocuirea parțială a acoperișului casei parohiale, terminarea exterioară și interioară a casei parohiale, construirea de anexe gospodărești la casa parohială (garaj, cotețe), anexa, camera pentru încălzirea centralelor, tencuirea exterioară și interioară a bisericii, termoficarea bisericii și a casei parohiale, terasa, copertina la intrarea în biserică, pictura murală interior în tehnica tempera, raza de acces din lemn de stejar masiv sculptat, refacerea iconostasului, lambriuri în biserică, turnarea clopotului de 400 kg; să se stabilească în favoarea sa un drept de proprietate asupra tuturor lucrărilor de edificare, consolidare și îmbunătățiri indicate în pct. 1 din petit, cu titlu de drept de construire; să se dispună înscrierea în CF a dreptului de proprietate al reclamantei; să se stabilească în favoarea reclamantei un drept de retenție asupra tuturor construcțiilor existente pe cadastralul x CI și x înscris în CF x Chislaz, ce în natură reprezintă Biserica, precum și cadastralul y CI, C2/C3 înscris în CF x integrală de către pârâtă, a contravalorii sumei reprezentând dreptul de proprietate al reclamantei, astfel dobândit, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că imobilele din litigiu sunt în proprietatea reclamantei încă din 1948 când, în baza Decretului nr. 177/1948, s-a înscris dreptul de proprietate al Parohiei Ortodoxe Române, iar prin Decretul nr. 358/1948 s-a interzis funcționarea Bisericii Române Unite cu Roma. Reclamanta mai arată că, încă din acea perioadă, cu bună credință și în calitate de proprietar, a procedat atât la păstrarea destinației pentru care creditorii au ridicat construcțiile, cât și la consolidarea, îmbunătățirea și edificarea de construcții noi; lucrările menționate în petit au fost necesare și obligatoriu a fi executate atât pentru buna funcționare a bisericii, cât și pentru salvarea acesteia de la distrugeri și degradări.

Se mai arată că, raportat la aceste imobile (lăcaș de cult și biserică) nu s-a procedat la revendicarea lor pe cale judecătorească, ci, pur și simplu, prin formarea noilor cadastrale a fost efectuată înscrierea în CF.

În drept se invocă dispozițiile C. civ. privind accesiunea imobiliară, art. 111 C. proc. civ., art. 492, 494 alin. (3) C. civ. de la 1864.

Prin sentința nr. 171 din 31 mai 2013, Tribunalul Bihor, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta reclamanta Parohia Ortodoxă Sărsig, în contradictoriu cu pârâtele Parohia Greco Catolică Sărsig și Episcopia Greco Catolică Unită cu Roma, în favoarea Judecătoriei Oradea.

Prin sentința civilă nr. 10096 din 16 septembrie 2013, Judecătoria Oradea a admis excepția de necomptență a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bihor; a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel Oradea pentru soluționarea conflictului de competență.

Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin sentința nr. 37 din 3 octombrie 2013, a stabilit competența material de soluționare a cererii formulate de reclamanta Parohia Ortodoxă Sărsig, în contradictoriu cu pârâtele Parohia Greco Catolică Sărsig și Episcopia Greco Catolică Unită cu Roma, în favoarea Tribunalului Bihor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor sub nr. x/2013*.

Pârâta Parohia Greco Catolică Sărsig, prin cerere reconvențională, a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 300.000 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință asupra imobilelor constând în biserică și casă parohială, împreună cu terenul aferent.

În motivarea cererii reconvenționale se arată că Parohia Greco Catolică Sărsig are dreptul la contravaloarea folosinței imobilului pe o perioadă de 65 de ani deoarece reclamanta nu a avut niciun titlu juridic valabil pentru preluarea imobilului în litigiu, fiind o preluare samavolnică, în dezacord chiar și cu principiile de drept din anul 1948. Dacă se acreditează ideea că ceea ce a realizat intimata la imobilul în litigiu constituie investiții, atunci se impune a fortiori și acordarea contravalorii lipsei de folosință.

Se afirmă că temeiul juridic al acestor pretenții îl reprezintă atât principiul îmbogățirii fără justă cauză, cât și prevederile art. 483-485 din C. civ. de la 1864, în conformitate cu care "fructele civile se cuvin proprietarului în puterea dreptului de accesiune". Se subliniază că reclamanta nu a avut niciodată vreun drept subiectiv asupra imobilului constând în biserică și casa parohială, fapt care implică existența unei posesii viciate continue. Posesorul fără titlu valabil al unui lucru este dator a înapoia toate productele lucrului - inclusiv chiria - (art. 485 C. civ. de la 1864). Se apreciază că reaua-credință, sub aspect juridic, a reclamantei este evidentă deoarece nu exista niciun temei legal care să-i permită să preia imobilul în discuție în forma în care a făcut-o. Față de investițiile efectuate de către reclamantă la imobilul în litigiu, aceasta este îndreptățită cel mult, conform art. 493 alin. (3) din C. civ. de la 1864, doar la plata valorii materialelor și prețului muncii, sume în privința cărora se solicită compensarea parțială a creanței reclamantei, potrivit art. 1144 C. civ.

Pârâta reclamantă reconvențională a mai arătat că dreptul său de a pretinde plata contravalorii folosinței asupra imobilului constând în lăcaș de cult și a casei parohiale, pe o perioadă de 62 de ani, nu este prescris deoarece termenul de prescripție curge de la momentul nașterii dreptului la acțiune. Or, dreptul la acțiune s-a născut de-abia în anul când a rămas definitivă și irevocabilă hotărârea prin care s-a restabilit situația de carte funciară, iar Parohia Greco Catolică Sărsig a fost în imposibilitate juridică de a solicita revendicarea bunului imobil în litigiu deoarece numai prin O.G. nr. 64/2004 au avut acces la justiție, potrivit dreptului comun. S-a mai arătat că, din anul 1948 până în anul 1990, când a apărut Decretul - Lege nr. 126/1990, Biserica Greco Catolică nici nu exista ca subiect de drept, fiind în imposibilitate obiectivă de a ieși din pasivitate, având în vedere că prescripția este o sancțiune a pasivității debitorului. După anul 1990, până la apariția O.G. nr. 64/2004, nu exista, juridic, decât posibilitatea restituirii lăcașurilor de cult prin intermediul dialogului profesional. Pe această linie de idei, Parohia Greco Catolică Sărsig a acționat încă din anul 2006 împotriva reclamantei pentru redobândirea dreptului de proprietate asupra lăcașului de cult din Sărsig, la mai puțin de 3 ani de la apariția O.G. nr. 64/2004.

În drept, se invocă prevederile art. 480, 480-485 din C. civ. de la 1864 raportat la art. 3 din Legea nr. 71/2011.

Prin încheierea din 13 ianuarie 2014, s-a luat act de renunțarea la judecata cererii, în contradictoriu cu pârâta Episcopia Greco Catolică Oradea, formulată de reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 9 din 18 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiunea principală; a fost respinsă cererea principală formulată de către reclamanta Parohia Ortodoxă Sărsig, în contradictoriu cu pârâta Parohia Greco - Catolică Sărsig; a fost respinsă cererea reconvențională formulată de către pârâta reclamantă reconvențională Parohia Greco Catolică Sărsig, în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională Parohia Ortodoxă Sărsig.

Instanța a reținut în motivare că, pentru recuperarea valorii lucrărilor descrise în petitul cererii principale, se invocă accesiunea imobiliară, întemeiată pe dispozițiile art. 494 C. civ. potrivit cărora, proprietarul terenului devine prin accesiune și proprietar al lucrărilor realizate, având însă obligația de a-l despăgubi pe constructor în temeiul îmbogățirii fără justă cauză și în funcție de reaua sau buna credință a constructorului.

Întrucât, în speță, constructor este Parohia Ortodoxă Sărsig, iar proprietar este Parohia Greco Catolică Sărsig, s-a apreciat că pretențiile reclamantei, în forma inițială sunt nelegale, neputându-se stabili în favoarea reclamantei un drept de proprietate asupra tuturor lucrărilor de edificare, consolidare și îmbunătățiri indicate în cererea de chemare în judecată, cu titlu de drept de construire și cu înscrierea în CF a dreptului reclamantei de proprietate.

Raportat la acțiunea precizată, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii investițiilor efectuate, s-a reținut că acest drept de creanță al reclamantei este supus prescripției extinctive în termenul general de 3 ani, termenul începând să curgă din momentul manifestării de voință a Parohiei Greco Catolice Sărsig de a prelua construcția, 14 mai 2012, când a solicitat pe cale judiciară, în dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Marghita, evacuarea Parohiei Ortodoxă Sărsig din imobilele reprezentând în natură biserică și casă parohială din localitatea Sărsig. În consecință, raportat la data de 14 mai 2012, pentru lucrările efectuate în urmă cu trei ani, prescripția dreptului material la acțiune nu poate fi pusă în discuție, din oficiu, motiv pentru care a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiunea principală.

În ceea ce privește temeinicia despăgubirilor solicitate, instanța de fond a reținut că, față de istoricul celor două culte și de natura lucrărilor efectuate, părțile nu sunt îndreptățite la despăgubiri.

Astfel, s-a reținut că prin Decretul nr. 358/1948, Biserica Greco Catolică a fost scoasă în afara legii de statul comunist ateu și a ieșit din clandestinitate după 1989, iar anii 90 au fost presărați de controverse legate de retrocedarea bisericilor și proprietăților greco-catolice.

Toate construcțiile și lucrările efectuate de cultul ortodox la cele două imobile din speță au fost pentru conservarea lor, respectiv pentru buna desfășurare a activității, neputându-se reține îmbogățirea cultului greco-catolic prin restituirea imobilelor în starea actuală și nici însărăcirea cultului ortodox care a folosit aceste imobile până la momentul evacuării lor prin hotărâre judecătorească.

Întrucât, ca urmare a recunoașterii oficiale a Bisericii Greco Catolice, prin Decretul-lege nr. 126/1990, au trecut la cultul greco-catolic persoane din rândul aceleiași populații care au folosit biserica și casa parohială, în calitate de susținători ai cultului ortodox, s-a apreciat că nu se poate susține o însărăcire a Parohiei Ortodoxe Sărsig, lucrările efectuate fiind în continuare păstrate în patrimoniul acelorași enoriași, dar cu altă convingere religioasă.

În consecință, întrucât despăgubirile solicitate sunt o aplicație practică a principiului îmbogățirii fără justă cauză și nefiind întrunite elementele necesare antrenării acțiunii în restituire, tribunalul a respins cererea de stabilire a dreptului de creanță și, în raport de inexistența unui drept de creanță, nu a reținut nici dreptul de retenție.

În privința cererii reconvenționale s-a apreciat că, pe lângă faptul că e parțial prescrisă, este și neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii au formulat apel reclamanta pârâtă Parohia Ortodoxă Sărsig și pârâta reclamantă Parohia Greco-Catolică Sărsig.

Prin apelul declarat, apelanta Parohia Ortodoxă Sărsig a solicitat admiterea apelului și modificarea, în parte, a sentinței primei instanțe, în sensul admiterii cererii principale.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelata a arătat, în esență, că incidente în cauză sunt dispozițiile vechiul C. proc. civ., astfel că termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

A mai arătat că hotărârea atacată nu cuprinde toate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, astfel că aceasta încalcă exigențele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Apelanta a susținut că o motivare corectă presupune răspunsuri la toate capetele de cerere și la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate în cauză, a argumentelor și a raționamentelor juridice, referirea la realitatea faptelor și la judecăți valorificate în concret, or prima instanță nu a făcut referiri punctuale la faptul că apelanta a dovedit că lucrările pe care le-a efectuat sunt lucrări necesare care trebuiau efectuate pentru conservarea lucrului și că are dreptul de a le cere de la noul proprietar, care ar fi trebuit să le execute el însuși dacă ar fi fost în posesia bunului.

A arătat că, în mod greșit, a respins prima instanță acțiunea introductivă cu argumentul că persoane din cultul ortodox au trecut la cultul greco-catolic din rândul aceleiași populații, lucrările fiind în continuare păstrate în patrimoniul acelorași enoriași, în condițiile în care nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens, iar în comuna Sărsig 90% dintre credincioși sunt ortodocși și doar 15-20 de credincioși sunt catolici.

Prin apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe, Parohia Greco Catolică Sărsig a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției prescripției pretențiilor din cererea principală și admiterii cererii reconvenționale.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a arătat, în esență, că solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu de către prima instanță, având în vedere faptul că apelanta reclamantă a realizat investițiile a căror contravaloare o solicită cu mai mult de trei ani anterior introducerii acțiunii.

Referitor la cererea reconvențională, apelanta pârâtă a solicitat admiterea acesteia în situația admiterii acțiunii principale, susținând că are dreptul la contravaloarea folosinței imobilului pe o perioadă de 65 de ani întrucât intimata reclamantă nu a avut nici un titlu valabil pentru preluarea acestuia.

A învederat apelanta că temeiul juridic al pretențiilor sale îl constituie atât principiul îmbogățirii fără justă cauză, cât și prevederile art. 483-484 C. civ. de la 1864, subliniind că intimata reclamantă nu a avut niciodată vreun drept subiectiv asupra imobilului constând în biserică și casa parohială, fapt ce implică existența unei posesii viciate continuu, respectiv obligația acesteia de a înapoia toate productele lucrului, inclusiv chiria.

Apelanta a arătat că intimata reclamantă ar fi îndreptățită cel mult, conform art. 493 alin. (3) C. civ. de la 1864, la plata valorii materialelor și a prețului muncii, solicitând compensarea parțială a acestei creanțe, potrivit art. 1144 C. civ. de la 1864.

A arătat apelanta că dreptul său de a solicita plata contravalorii lipsei de folosință nu este prescris, având în vedere că dreptul său la acțiune s-a născut abia la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a restabilit situația de carte funciară, învederând că a acționat pentru redobândirea dreptului de proprietate asupra lăcașului de cult din Sărsig de îndată ce situația juridică i-a permis acest lucru.

Prin încheierea din 22 ianuarie 2018, Curtea de Apel Oradea a respins excepția tradivității apelului declarat de apelanta pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 1721 din 17 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, au fost admise apelurile civile formulate de apelanta Parohia Ortodoxă Sărsig și de apelanta Parohia Greco-Catolică Sărsig împotriva sentinței civile nr. 9/C din 18 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în sensul că a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Sărsig, în contradictoriu cu pârâta Parohia Greco-Catolică Sărsig și, în consecință, a obligat pârâta Parohia Greco-Catolică Sărsig să plătească reclamantei suma de 73.000 RON, contravaloare clopot; a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională Parohia Greco-Catolică Sărsig, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențională Parohia Ortodoxă Sărsig și, în consecință, a obligat Parohia Ortodoxă Sărsig să achite reclamantei reconvenționale Parohia Greco-Catolică Sărsig suma de 73.719 RON, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilelor proprietatea reclamantei reconvenționale; a compensat cele două sume și diferența de 719 RON, despăgubiri, a fost stabilită în sarcina Parohiei Ortodoxe Sărsig, sumă ce va fi achitată reclamantei-reconvenționale Parohia Greco-Catolică Sărsig; au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

În motivare, instanța de apel a reținut că, în litigiile anterioare purtate între părți, Parohia Greco Catolică nu a formulat o cerere de revendicare, ci o cerere de anulare a titlului de proprietate al Parohiei Ortodoxe, cu restabilirea situației de carte funciară, iar apoi o cerere de evacuare, în dosarul nr. x/2012, la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de evacuare a reclamantei din imobilul ocupat născându-se dreptul la acțiune al Parohiei Greco Catolice de a solicita despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului. Astfel, instanța de apel a constatat că interpretarea apelantei, în sensul că dreptul ei la acțiune s-a născut la data restabilirii situației de carte funciară nu poate fi acceptat, având în vedere dispozițiile art. 1, 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958.

S-a apreciat că până la 20 noiembrie 2014, data deciziei civile nr. 986 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosar nr. x/2012, Parohia Ortodoxă a ocupat imobilul, inițial în temeiul titlului emis în baza Decretului nr. 177/1948, ulterior în temeiul Titlului de proprietate nr. x/2004.

Prin încheierea CF nr. x/2012, deși Parohia Greco Catolică și-a intabulat cele două titluri de proprietate, TP nr. 19087/07.02.2012 și TP nr. 7060/24.09.2017, nu a înțeles să revendice imobilul de la Parohia Ortodoxă, alegând să solicite evacuarea acesteia din imobil.

De la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii prin care s-a dispus evacuarea Parohiei Ortodoxe din imobil, instanța de apel a apreciat că se poate reține ca abuzivă continuarea ocupării imobilului.

Astfel, perioada pentru care s-a constatat că reclamanta pârâtă reconvențională a săvârșit o fapta ilicita este cea cuprinsă între data de 20.11.2014 și data de 04.08.2015, data la care s-a realizat evacuarea definitivă a acesteia din imobil.

Instanța de apel a dat eficiență concluziilor raportului de experiză efectuat în faza procesuală a apelui de expert A. și a stabilit suma totală de 73.719 RON, cu titlu de despăgubiri în sarcina reclamantei.

În ceea ce privește lucrările de investiții realizate pe parcursul anilor la aceste lăcașuri de cult, a constatat că pârâta a invocat prescripția dreptului material la acțiune, excepție care a fost respinsă deoarece, conform art. 16 din Decretul 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcuta de cel în folosul căruia curge prescripția.

Cum imobilul s-a aflat în posesia reclamantei cu titlu până în anul 2012, când în mod irevocabil a fost anulat titlul ei de proprietate, conform deciziei nr. 966/R/2012 a Curții de Apel Oradea, până în anul 2012 termenul de prescripție prescripția a fost întrerupt, motiv pentru care numai de la 7 decembrie 2012 a început să curgă o nouă prescripției de 3 ani, astfel încât s-a apreciat că acțiunea introdusă la 15 februarie 2013 a fost formulată în termen.

Referitor la lucrările evaluate de expert B. la suma de 131.000 RON, constând în lucrări executate la biserică și la casa parohiala, suporți viță de vie, gard biserică, garaj, gard casa parohială, centrala termică, lucrări necesare unei bune desfășurări a activității efectuate în intervalul 1977-2007, s-a reținut că, deși realizate, la eliberarea imobilelor, reclamanta a luat parte din ele (centrala, calorifere, teracota), iar parte din ele le-a distrus, nefiind, astfel, îndreptățită la restituirea lor.

Constatând că singura investiție rămasă și realizată de reclamant pârâtă este clopotul evaluat la suma de 73.000 RON, după compensarea despăgubirilor stabilite în sarcina ambelor părți, instanța de apel a obligat reclamanta să achite către pârâtă diferența de 719 RON.

Reclamanta pârâtă Parohia Ortodoxă Sărsig a formulat recurs împotriva încheierii din 22 ianuarie 2018 și a deciziei nr. 1721/A din 17 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2013.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat recurs și pârâta reclamantă Parohia Greco-Catolică Sărsig.

Recurenta Parohia Greco Catolică Sărsig a susținut că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 1, 3 și 7 din Decretul nr. 158/1967, precum și cu ignorarea dispozițiilor art. 483-485 C. civ. de la 1864 și ale art. 30 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, aplicabil în baza art. 77 din legea nr. 71/2011 la momentul pronunțării deciziei civile nr. 966 din 7 decembrie 2012, în dosarul nr. x/2008.

A învederat că instanța de apel a golit de conținut efectele juridice ale deciziei civile anterior menționate, prin care s-a dispus radierea dreptului de proprietate al reclamantei pârâte Parohia Ortodoxă Sărsig cu privire la toate imobilele, inclusiv cele constând în biserica și casa parohială, precum și restabilirea situației de carte funciară în favoarea Parohiei Greco Catolice Sărsig.

Recurenta a arătat că, atât timp cât Parohia Ortodoxă Sărsig a pierdut efectiv dreptul de proprietate cu privire la imobilele în litigiu, susținerea instanței de apel privind existența unei detenții legitime a imobilelor, până la pronunțarea hotărârii de evacuare și executarea acesteia, este lipsită de fundament juridic. A mai arătat că reclamanta nu a avut un titlu valabil pentru continuarea folosinței asupra imobilelor în litigiu după data de 7 decembrie 2012 deoarece a pierdut dreptul de proprietate prin rămânerea irevocabilă a unei hotărâri judecătorești, iar de la momentul radierii efective din cartea funciară (6 martie 2013) operează prezumția instituită de art. 30 alin. (2) din Legea nr. 7/1996.

Contrar celor reținute de instanța de apel, în sistemul de carte funciară, acțiunea în rectificare se circumscrie acțiunii în revendicare, având caracter petitoriu și, în consecință, decizia civilă nr. 966 din 7 decembrie 2012 a Tribunalului Bihor a soluționat o veritabilă acțiune în revendicare, fiind pusă în discuție însăși existența dreptului de proprietate.

A susținut că acțiunea în evacuare s-a grefat tocmai pe pierderea de către Parohia Ortodoxă Sărsig a dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu și, din această perspectivă, decizia nr. 509 din 23 martie 2017 a instanței supreme este pe deplin aplicabilă în speță, iar dreptul la acțiune al recurentei s-a născut la 7 decembrie 2012, data rămânerii definitive și irevocabile a deciziei civile nr. 966 a Tribunalului Bihor, iar nu la 20 noiembrie 2014, data rămânerii irevocabile a deciziei civile nr. 986 din 20 noiembrie 2014 a Curții de Apel Oradea.

A învederat că Parohia Ortodoxă Sărsig nu a avut vreun drept subiectiv asupra imobilelor în litigiu, fapt ce implică existența unei posesii viciate continue, iar posesorul fără titlu valabil este dator a înapoia toate productele lucrului, inclusiv chiria, conform art. 485 C. civ. de la 1864.

Prin recursul formulat, recurenta reclamantă pârâtă Parohia Ortodoxă Sărsig a susținut că apelul formulat de pârâta reclamantă este declarat cu încălcarea termenului de 15 zile de la comunicare, prevăzut de art. 284 C. proc. civ., sens în care se impune modificarea încheierii de ședință din 22 ianuarie 2018 care, în complet de divergență, a respins excepția tardivității apelului.

Recurenta a invocat nelegalitate hotărârii pronunțate întrucât instanța de apel a încuviințat proba cu expertiză contabilă, deși prin motivele de apel nu a fost solicitată nicio probă, fiind încălcate prevederile art. 112 pct. 5 C. proc. civ.

A arătat că expertiza contabilă efectuată în cauză este nulă, fiind încălcate dispozițiile art. 208 C. proc. civ., întrucât înmânarea convocării la expertiză nu s-a efectuat către persoana care reprezintă persoana juridică și este însărcinată cu primirea corespondenței, conform art. 43 din Statutul Bisericii Ortodoxe Române.

A susținut nulitatea raportului de expertiză având în vedere și faptul că acesta nu cuprinde și anexele luate în considerare de expert, precum și nerespectarea dispozițiilor încheierii din 11 iunie 2018 care prevedea efectuarea lucrării prin metoda comparației directe.

Sub un ultim aspect, a învederat că instanța de apel nu a motivat refuzul de a acorda contravaloarea celorlalte investiți din moment ce nu au fost administrate probe din care să rezulte că sunt degradate, fiind încălcate dispozițiile art. 6 paragraful 1 din CEDO.

Analizând recursurile declarate în cauză prin prisma excepției de netimbrare, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 2 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, sunt supuse taxei judiciare de timbru la valoare, iar conform art. 11 alin. (1) din același act normativ, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.

În raport de dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

În condițiile art. 20 alin. (2) din același act normativ, instanțele judecătorești pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Se constată că, în speță, deși citate în mod legal cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 2822,5 RON, respectiv 2815,31 RON, recurenta-reclamantă pârâtă și recurenta pârâtă reclamantă nu s-au conformat acestor obligații și nu au formulat cerere de reexaminare ori de scutire de la plata taxei jucidiare de timbru, pentru a fi exonerate de obligația legală stabilită în sarcina lor. Mai mult, în cadrul cererii de renunțare la judecarea recursului, recurenta reclamantă pârâtă Parohia Ortodoxă Sărsig a precizat că nu înțelege să achite taxa judicară de timbru stabilită în sarcina sa.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va anula ca netimbrate, recursurile declarate de reclamanta pârâtă Parohia Ortodoxă Sărsig împotriva încheierii din 22 ianuarie 2018 și a deciziei nr. 1721/A din 17 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2013 și de pârâta reclamantă Parohia Greco-Catolică Sărsig împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrate, recursurile declarate de reclamanta pârâtă Parohia Ortodoxă Sărsig împotriva încheierii din 22 ianuarie 2018 și a deciziei nr. 1721/A din 17 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2013 și de pârâta reclamantă Parohia Greco-Catolică Sărsig împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2023.