ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 420/2023

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la 3 martie 2021, debitorul Consiliul Județean Ilfov a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 197 din 29 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin care a invocat încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 60 A din 14 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, invocând în drept dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată de curtea de apel: Prin decizia civilă nr. 356A din 3 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul-debitor Consiliul Județean Ilfov împotriva deciziei civile nr. 197 din 29 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul-creditor Municipiul București și cu intimatul-terț poprit Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov - Structura de Trezorerie Ilfov.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 356A din 3 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs revizuentul Consiliul Județean Ilfov, prin care a solicitat casarea hotărârii recurate, anularea deciziei civile nr. 197 din 29 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016 și să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului București, invocând motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. În susținerea motivelor de recurs, ulterior descrierii situației de fapt care a stat la baza inițierii litigiului, recurentul a criticat soluția pronunțată de Curtea de Apel București sub două aspecte. În ce privește primul argument al instanței de apel, recurentul arată că invocarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat nu presupune identitatea de părți, doar în cazul autorității de lucru judecat fiind necesară tripla identitate. În susținerea acestui argument, a invocat decizia nr. 1777/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. În ceea ce privește al doilea argument, prin care s-a reținut inexistența considerentelor relative la calitatea procesuală a pasivă a Consiliului Județean Ilfov sau a Județului Ilfov în decizia tribunalului, recurentul a arătat că motivarea instanței este greșită, întrucât puterea de lucru judecat este o chestiune de ordine publică, independentă de invocarea de către părți a unor excepții, cereri sau apărări. Pe de altă parte, în considerentele deciziei nr. 197 din 29 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul București s-a reținut că există raporturi juridice între Consiliul Județean Ilfov și debitor. Admițând apelul și validând poprirea pe contul Județului Ilfov, tribunalul a procedat astfel cu încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei nr. 60A/2021.

Apărările formulate în cauză: Intimatul Municipiul București prin primar general a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În acest sens, a arătat că decizia recurată în mod legal a reținut că procedând la compararea celor două litigii, nu se poate reține ipoteza hotărârilor potrivnice, pe de-o parte pentru că revizuentul nu a fost parte în procesul finalizat prin Decizia nr. 60A/14 ianuarie 2021, iar pe de altă parte, pentru că cea de-a doua decizie nu cuprinde niciun considerent referitor la calitatea procesuală pasivă a Județului Ilfov sau a Consiliului Județean Ilfov, câtă vreme apelul incident prin care Consiliul Județean Ilfov antamase acest aspect a fost respins ca rămas fără efect, ca o consecință a renunțării la calea de atac a apelantului principal. Prin urmare, nici din considerente și nici din dispozitiv nu se poate trage concluzia contrarietății celor două decizii, câtă vreme chestiunea litigioasă tranșată în primul proces nu a fost tranșată în cel de-al doilea.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 19 ianuarie 2023 a fost admis în principiu recursul declarat de revizuentul Consiliului Județean Ilfov. I. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu titlu prealabil, se impune observația potrivit căreia deși recurentul a invocat incidența în cauză a motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor de recurs reiese că acestea sunt susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de vreme ce criticile formulate sunt subsumate încălcării unor reguli de procedură, respectiv a aplicării greșite a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul a dedus judecății în fața Curții de Apel București cererea sa de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr. 197 din 29 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016 întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și argumentată prin aceea că hotărârea atacată încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârii definitive anterioare nr. 60 A din 14 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Curtea de Apel București a reținut că nu sunt întrunite două dintre condițiile revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, respectiv că nu există identitate de chestiune litigioasă și nu se verifică tripla identitate presupusă de invocarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat. Analizând recursul prin raportare la criticile formulate și la motivul de revizuire invocat în cauză, se observă că potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Reiese așadar că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: (i) existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie contradictorii; (ii) hotărârile judecătorești respective să fie pronunțate în dosare diferite; (iii) să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; (iv) în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat. Rațiunea acestei reglementări constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți. Contrar susținerilor recurentului, inclusiv efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune identitate de părți, art. 431 alin. (1) și (2) C. proc. civ. urmând a fi interpretat sistematic, vizând aceleași părți care au participat în litigiul inițial. În caz contrar, ar însemna să se opună unui terț față de primul proces o chestiune dezlegată într-un proces la care nu a participat, soluție ce ar echivala cu încălcarea dreptului de acces la o instanță cu privire la chestiuni pe care nu au avut posibilitatea să le conteste. De asemenea, în ipoteza în care ceea ce ar avea relevanță ar fi exclusiv dezlegarea unei chestiuni de drept, nefiind necesară nici cel puțin identitatea de obiect, astfel cum pretinde recurentul, ar echivala cu introducerea pe cale judiciară a sistemului precedentului judiciar, aspect inadmisibil de vreme ce acesta nu se regăsește în izvoarele dreptului civil, reglementate de art. 1 din C. civ. Așadar, de vreme ce revizuentul nu are calitatea de parte în dosarul nr. x/2019, finalizat prin decizia civilă nr. 60A din 14 ianuarie 2021, ci este terț în cauza respectivă, nu poate invoca autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri, art. 435 C. proc. civ. făcând distincție între efectele pe care hotărârea judecătorească le produce față de părți și respectiv efectele pe care le produce față de terți, pentru părți hotărârea fiind obligatorie, în vreme ce pentru terți hotărârea având valența unui simplu fapt juridic, chiar dacă problema de drept este aceeași, tocmai pentru că sistemul procesual român nu cunoaște instituția precedentului judiciar, dezlegările în drept fiind obligatorii doar în cazul instrumentelor juridice speciale de unificare a practicii. În ce privește lipsa contrarietății dintre cele două hotărâri, supunând analizei acest element propriu unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri, în mod pertinent curtea de apel a stabilit că nu există identitate de chestiune litigioasă de vreme ce aspectele pretins a fi fost încălcate de către cea de-a doua hotărâre, nu au fost analizate, ca efect al respingerii apelului incident ca rămas fără obiect. Contrarietatea nu poate decurge, în mod implicit, din efectele celei de-a doua hotărâri, cum greșit susține recurentul, ci trebuie să reprezinte aspecte care să fi fost deopotrivă analizate de către cele două instanțe, iar acestea să fi dat dezlegări diferite aceleiași probleme de drept. Or, în prezenta cauză se invocă o contrarietate prin ricoșeu, partea tinzând astfel la a suplini lipsa de diligență care ar fi învestit instanța care a pronunțat cea de-a doua hotărâre, să analizeze aceste argumente, care au primit o primă dezlegare favorabilă în prima decizie invocată. Procedând altfel, respectiv în sensul urmărit de recurent, se ajunge la o deturnare a scopului și funcțiilor procesuale ale revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, care devine dintr-o cale extraordinară de atac permisă pentru un motiv clar și bine definit, într-o cale prin care partea poate provoca o analiză a unor motive de apel care nu au fost susceptibile de a fi analizate de către instanță, ca efect al dispozițiilor art. 472 alin. (2) C. proc. civ. În consecință, în mod corect a reținut Curtea de Apel București că în cauză nu sunt întrunite două dintre condițiile presupuse de cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de vreme ce, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire, este necesară întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Cu privire la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., vizând încălcarea de către instanța de revizuire a autorității de lucru judecat, Înalta Curte reține că deși recurentul invocă încălcarea dispozițiilor art. 430 C. proc. civ., în realitate, din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că acesta critică în fapt modul în care curtea de apel a interpretat incidența motivului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reține, în nicio circumstanță, că instanța care a soluționat cererea de revizuire a încălcat ea însăși autoritatea de lucru judecat a uneia dintre hotărârile opuse ca fiind potrivnice, obiectul revizuirii constând tocmai în determinarea incidenței motivelor de revizuire, instanța având libertatea ca analizând elementele cauzei să se pronunțe în sensul admiterii ori al respingerii cererii. Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.