ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 309/2023

Ședința publică din data de 16 februarie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, în data de 02 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale, constând în onoare, demnitate, reputație și imagine, prin acuzațiile mincinoase și prin declarațiile denigratoare și defăimătoare la adresa reclamantului, precum și obligarea pârâtului să publice hotărârea pronunțată, pe cheltuiala sa exclusivă în ziarele Adevărul, Libertatea, C., dar și pe pagina de internet aparținând Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPO), precum și la plata cheltuielilor de judecată ce urmează a fi efectuate în cauză.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 72, art. 73, art. 252, art. 253 alin. (4), art. 1357 și urm. C. civ., art. 8, art. 30 alin. (6) și art. 31 din Constituția României, art. 10 alin. (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 663 din 23 aprilie 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 5.000 euro, echivalent în RON la data plătii, reprezentând daune morale, a obligat pârâtul să publice pe cheltuiala sa hotărârea, la data rămânerii definitive, în ziarele "Adevărul", "Libertatea" sau "C.", precum și pe pagina de internet a Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), a respins în rest cererea, ca neîntemeiată, și a obligat pârâtul la plata către reclamat a sumei de 4120 RON, cheltuieli de judecată efectuate în cauză.

Prin decizia civilă nr. 623A/2022 din 14 aprilie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelurile declarate de apelantul-reclamant A. și de apelantul-pârât B., împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că daunele morale stabilite în sarcina pârâtului au un cuantum de 2000 euro și că publicarea hotărârii rămase definitive se face în toate cele trei ziare indicate și pe pagina de internet aparținând Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, a păstrat restul dispozițiilor sentinței și l-a obligat pe apelantul pârât la plata către reclamant a sumei de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu reținerea art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A. și pârâtul B., cu a căror soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii cererii reclamantului și cu privire la cuantumul daunelor morale solicitate, respectiv obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale.

În dezvoltarea recursului, recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel a redus cuantumul daunelor morale de la 5000 euro, cât acordase prima instanță, la 2000 euro, ajungându-se în acest fel ca accesul la justiție să nu fie eficient, pârâtul fiind în continuare încurajat să distrugă viața profesională și socială a reclamantului.

Instanța de apel s-a raportat la salariul minim pe economie, fără să țină seama că pârâtul este parlamentar, iar daunele acordate nu reprezintă nici jumătate din indemnizația lunară a acestuia.

A mai arătat că instanța de apel a înțeles greșit rostul despăgubirilor civile, care nu au rol de peseapsă, dar în astfel de cazuri, când comportamentul este bazat pe rea-credință, dată fiind și durata campaniei de denigrare și minciunile invocate, instanța trebuia să îl sancționeze drastic pe pârât, pentru că și întinderea prejudiciului este mare.

Recurentul a susținut că despăgubirile sunt minime, derizorii, sens în care nu și-au atins scopul stabilit de lege.

Din anul 2020, de când pârâtul a devenit deputat, acesta a pornit o veritabilă campanie de denigrare premeditată, în mod public, făcând afirmații mincinoase și declarații denigratoare și defăimătoare, fără nicio dovadă, la adresa reclamantului.

Concluzionând, recurentul-reclamant a învederat că pârâtul a continuat cu denigrările și după introducerea cererii de chemare în judecată, fiind nevoit să introducă o nouă cerere, care a fost admisă prin decizia nr. 3145/A/11.12.2020, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2020, prin care pârâtul a fost obligat ca, până la soluționarea dosarului nr. x/2020, să nu mai facă nicio declarație publică referitoare la reclamant în legătură cu faptele ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 A mai arătat că pe rolul instanțelor de judecată este și dosarul nr. x/2021.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul B. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, în sensul respingerii cererii reclamantului, ca nefondată. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că, în speță, nu a fost dovedită fapta ilicită, condiție a răspunderii civile delictuale, afirmațiile sale, ce fac obiectul cererii reclamantului, conținând declarații factuale dublate de remarci suplimentare, ce vizează faptele reclamantului în contextul calității sale de funcționar public, polițist.

În ceea ce privește condiția vinovăției, a arătat că trebuie analizată prin prisma atitudinii sale în raport cu adevărul afirmațiilor sale și cu scopul demersului întreprins, elementul determinant fiind buna sa credință.

Referitor la prejudiciu, a arătat că trebuie raportat și la libertatea de expresie de care dispune pârâtul prin prisma art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Întrucât nu a fost dovedită existența unui prejudiciu, recurentul a susținut că nu există nici raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

În continuare, recurentul a făcut referire la jursprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în domeniul de aplicare al art. 8 și art. 10 din Convenție, arătând că instanțelor de fond le revenea rolul de a verifica dacă a existat un just echilibru între protejarea a două valori garantate de Convenție și care pot fi în conflict în anumite cauze.

Recurentul a prezentat la paginile 11-13 situația de fapt a litigiului, susținând că afirmațiile sale au avut o bază factuală concretă, în condițiile în care faptele reclamantului au fost cercetate de procurorii DNA, existând și două cercetări disciplinare. A mai arătat că, dată fiind calitatea reclamantului de funcționar public, persoană publică, Șef al Serviciului Omoruri din cadrul Capitalei, afirmațiile sale nu au reprezentat fapte ilicite prejudiciabile pentru reclamant, ci au contribuit la o dezbatere de interes general.

Concluzionând, recurentul-pârât a învederat că afirmațiile sale au o bază factuală suficientă, rezonabilă și consistentă, confirmată de înscrisurile de la dosar, coroborate cu investigațiile de presă ale jurnaliștilor. În legătură cu obligarea sa la publicarea hotărârii în trei ziare de largă circulație și pe site-ul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, a susținut că este nelegală, în condițiile în care nu mai deține din anul 2020 funcția de Președinte al Sindicatului și nu poate dispune publicarea hotărârii pe respectivul site, iar Sindicatul nu este parte în proces, motiv pentru care nu poate fi obligat la publicarea unei hotărâri care nu îl privește.

În 01 august 2022, recurentul-reclamant a depus întâmpinare la recursul declarat de recurentul-pârât, solicitând respingerea, ca nefondat, prezentând aspecte cu privire la situația de fapt a litigiului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate excepția insuficientei timbrări a recursului declarat de recurentul-pârât, Înalta Curte urmează a o admite pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice se taxează cu 100 RON. Art. 24 din același act normativ dispune în sensul că, "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

De asemenea, art. 33 alin. (1) din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.

În speță, recurentul-pârât a depus, odată cu cererea de recurs, taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON. Prin rezoluția de primire din 27 iunie 2022, completul a stabilit că taxa judiciară de timbru aferentă soluționării recursului declarat de pârât este în cuantum de 100 RON, stabilită în temeiul art. 7 coroborat cu art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin adresa emisă de instanță la data de 28 iunie 2022 și comunicată recurentului în data de 30 iunie 2022 (potrivit procesului-verbal de înmânare de la fila x), acestuia i s-a pus în vedere ca, în termen de 10 zile de la comunicare, să depună la dosar dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, sub sancțiunea anulării cererii, ca insuficient timbrată.

Recurentul nu a formulat cerere de ajutor public judiciar și nici cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, deși prin adresa din 28 iunie 2022 i s-a pus în vedere că are această posibilitate conferită de lege.

Totodată, potrivit referatului întocmit de grefierul de ședință, aflat la dosarul de recurs, în urma verificărilor efectuate la arhiva și registratura instanței, s-a constatat că recurentul nu a depus, până la închiderea deliberărilor și pronunțarea hotărârii, dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, aferente soluționării recursului.

În aceste condiții, cum recurentul-pârât nu a făcut dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță, în raport cu prevederile art. 7 coroborat cu art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și, față de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este insuficient timbrat, astfel încât devine incidentă sancțiunea anulării recursului declarat de pârâtul B..

În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte constată că parte din criticile formulate pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sub aspectul încălcării dispozițiilor legale în ceea ce privește acordarea daunelor morale, în măsura în care nu pun în discuție aspecte ce țin de evaluarea situației de fapt și de aprecierea probatoriului, iar în ceea ce privește criticile aduse cuantumului daunelor morale acordate de instanța de apel, se observă că acestea vizează aspecte de netemeinicie a deciziei recurate, și nu de nelegalitate, ce nu pot fi supuse cenzurii în recurs.

Astfel, recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, eludând dispozițiile de drept material privind cuantumul rezonabil al daunelor morale și acordând reclamantului doar suma de 2000 euro, sumă apreciată ca fiind derizorie, pentru prejudiciul moral și de imagine suferit ca urmare a campaniei de denigrare desfășurată de pârât împotriva sa. A mai susținut că instanța de apel s-a raportat greșit la salariul minim pe economie, suma acordată nereprezentând nici jumătate din indemnizația lunară a pârâtului, în condițiile în care despăgubirile trebuie să constea în sancționarea drastică a pârâtului pentru ca scopul acestora să fie atins.

Înalta Curte observă că, la stabilirea cuantumului daunelor morale cuvenite pentru prejudiciul de imagine cauzat, curtea de apel a avut în vedere că acestea se cifrează la nivelul a 6,5 salarii minime nete pe economie și la nivelul a aproximativ 2,7 salarii medii nete pe economie, fiind suficiente și rezonabile pentru a compensa pecuniar prejudiciul moral suferit de reclamant, în condițiile în care principalul mijloc de reparare a prejudiciului este publicarea hotărârii de condamnare în ziare de largă circulație și pe pagina de internet a Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, apte să asigure aducerea adevărului judiciar la cunoștința publicului larg.

Raportat la situația factuală reținută în cauză se constată că nu se poate aprecia că prin acordarea daunelor morale în cuantumul apreciat de instanța de apel a fost încălcată vreo dispoziție legală ce poate fi cenzurată în calea de atac a recursului.

De altfel, recurentul nu a indicat textele legale care ar fi fost aplicate greșit de către instanța de apel, pentru a putea fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Curtea de apel a analizat situația de fapt, apreciind că anumite afirmații ale pârâtului au caracter delictual, iar mai importantă decât suma care cuantifică prejudiciul moral este obligația de publicare pe cheltuiala pârâtului a hotărârii judecătorești în toate publicațiile indicate de reclamant.

Prin urmare, se reține că însăși constatarea, prin hotărâre judecătorească, a atingerii dreptului reclamantului la onoare și demnitate, prin expunerea în spațiul public a unor informații nereale, reprezintă o modalitate de reparare a prejudiciului moral suferit.

Referitor la cuantumul prejudiciului, se reține că, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. În schimb, se poate acorda victimei o indemnizare cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani care să îi permită să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite.

Însă, indemnizarea victimei în contextul satisfacerii echitabile nu trebuie, sub nicio formă, să producă o îmbogățire fără just temei, sens în care instanța de apel a apreciat că suma de 2000 euro este suficientă pentru înlăturarea consecințelor negative pe care le-a produs fapta ilicită a pârâtului.

Ca atare, instanța de apel a avut în vedere toate criteriile necesare stabilirii și acordării unor daune morale în cauză, inclusiv prejudiciul moral și de imagine suferit de reclamant și prejudiciul moral direct constând în suferința pricinuită reclamantului ca urmare afirmațiilor pârâtului la adresa sa.

Totodată, se reține că recurentul-reclamant, ca funcționar public, trebuia să accepte într-o măsură mult mai mare decât un simplu particular, critici cu privire la conduita sa și la maniera în care își exercită funcția, acesta supunându-se în mod conștient atenției și controlului public, prin asumarea funcției cu care a fost învestit, limitele criticii, în cazul său, fiind mai largi decât în cazul unui cetățean obișnuit, iar protecția mai restrânsă.

Prin urmare, în condițiile în care soluția asupra cererii de acordare a daunelor morale a fost motivată în mod coerent, exhaustiv și nu s-a făcut dovada încălcării unor texte de lege în cadrul acestui demers, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant, câtă vreme aprecierea instanței de apel asupra cuantumului daunelor morale este rezultatul propriei judecăți de valoare și nu poate constitui o critică de nelegalitate ce poate fi supusă spre analiză instanței de recurs.

Pentru toate aceste motive Înalta Curte, observând că recursul este nefondat în ansamblul său, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 623A/2022 din 14 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 623A/2022 din 14 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.