ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3/2023

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2020 la data de 11.05.2020, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat, în contradictoriu cu A. Întreprindere Individuală solicitând instanței că, prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 10.716 RON x 3, la care sa se adauge TVA, reprezentând triplul remunerației datorate de pârâtă, conform art. 3.12 din decizia ORDA 10/2016, decizia ORDA și nr. 120/2016 începând cu 01.06.2017 până la data de 31.03.2020; obligarea pârâtei al plata penalităților de întârziere de 2.120,30 RON x 3, reprezentând triplul penalităților de întârziere calculate la sumele fără TVA, ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 3.12 din decizia ORDA nr. 120/2016, de la data intrării în vigoare a deciziei ORDA nr. 120/2016; să fie obligată pârâta să încheie cu reclamanta autorizație/licență neexclusivă pentru retransmiterea prin cablu a prestațiilor artistice fixate pe fonograme și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, cu cheltuieli de judecată.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 1841/25.11.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020, s-a admis în parte acțiunea introdusă de reclamantul Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. Întreprindere Individuală, a fost obligată pârâta la plata către reclamanta a sumei de 10.716 RON repararea prejudiciului cauzat artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual, reprezentând triplul remuneraților datorate în perioada 01.06.2017 - 31.03.2020, a fost obligată pârâta să încheie cu reclamanta autorizație/licență neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual în spațiul administrat. A fost respinse în rest acțiunea și a fost obligată pârâta la plata către reclamanta a sumei de 1100 RON, cheltuieli de judecată.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 1102A din data de 1 iulie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de către apelanta-pârâtă A. Întreprindere Individuală, împotriva sentinței civile nr. 1841/25.11.2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți.

A anulat sentința și, judecând fondul:

A admis în parte acțiunea.

A obligat pârâta la plata către reclamanta a sumei de 10.492 RON repararea prejudiciului cauzat artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual, reprezentând triplul remunerațiilor datorate în perioada 01.06.2017 -28.02.2020.

A obligat pârâta să încheie cu reclamanta autorizație/licență neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual în spațiul administrat.

A respins în rest acțiunea.

A obligat pârâta la plata către reclamanta a sumei de 1100 RON, cheltuieli de judecată.

A respins ca neîntemeiată cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1102A din data de 1 iulie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta Întreprindere Individuală A..

II.1. Motivele de recurs

Se susține că instanța de apel a nesocotit dispozițiile imperative ale art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., care prevăd obligativitatea trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond în situația în care acest lucru este solicitat de una dintre părți - caz de casare prevăzut de art. 468 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În raport de criticile de nelegalitate invocate, arată că a solicitat instanței de apel, în mod expres, în baza prevederilor art. 480 alin. (2) C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București, că potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ.: în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul.

Se arată că, astfel cum rezulta din cuprinsul deciziei atacate, instanța de apel a admis criticile de nelegalitate ale recurentei cu privire la nerespectarea dreptului la apărare în fata instanței de fond, însă, în mod eronat, instanța de apel a omis să dea curs solicitării exprese de trimitere a cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Prin urmare, instanța de apel nu se regăsea în fata unor dispoziții legale supletive, ci în fata unor prevederi imperative, care o obligau să adopte o cu totul altă soluție. Ignorând aceste dispoziții, instanța de apel a încălcat dispoziții procedurale sancționabile cu nulitatea (în condițiile art. 174 alin. (1) și art. 176 pct. 6 C. proc. civ.), devenind astfel incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Se mai consideră că, în soluționarea conflictului de drept material cu care a fost învestită, instanța de apel a procedat la o greșită aplicare a normelor de drept material care guvernează întinderea remunerațiilor la care ar fi fost îndreptățită reclamanta CREDIDAM în situația din speță, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Eroarea comisă de instanța de apel se referă, în opinia recurentei, atât la temeiul și natura obligației de plată a remunerațiilor; cât și la întinderea acestor remunerații.

Se suține că temeiul legal al obligației de plată a remunerației este reprezentant întotdeauna de contractul de licență neexclusivă, care se încheie la inițiativa organismului de gestiune colectivă, că izvorul obligației de plată a remunerațiilor este în toate cazurile contractul de licență neexclusivă.

În aceeași ordine de idei, se consideră că Legea nr. 8/1996 nu prevede obligația unui potențial utilizator de a iniția procedura de încheiere a unui contract de licență neexclusivă, ci doar obligația de a coopera și furniza organismului de gestiune colectivă informațiile relevante în scopul încheierii unui astfel de contract de licență.

De altfel, în cazul de față, s-au recepționat din partea reclamantei CREDIDAM două notificări în acest sens, abia în lunile martie și aprilie 2020, prin care li se solicitau documente justificative în vederea calculării remunerațiilor datorate, în virtutea convenției ce avea să fie încheiată între părți, în acest sens, potrivit art. 1270 alin. (1) C. civ.

De altfel, chiar cererea introductivă de instanță formulată de CREDIDAM are un petit distinct referitor la obligarea rrecurentei de a semna contractul de licență neexclusivă, ca instrument legal ce permite colectarea remunerațiilor pentru viitor.

Prin urmare, nu poate fi primită interpretarea conform căreia izvorul obligației de plată ar fi unul normativ.

În același timp, potrivit metodologiei de calcul puse la dispoziție de către reclamantă, obligațiile lunare de plată ale recurentei, ce ar constitui obiectul unei eventuale convenții de licență neexclusivă, aferente unității de cazare pensiunea "Casa cu Flori" ar fi în cuantum de 28 RON/lună, plătibil de la data încheierii contractului de licență neexclusivă.

Pe de altă parte, cu privire la această din urmă obligație de a face, respectiv de a încheia contractul de licență neexclusivă, se consideră că instanța de apei a realizat o aplicare eronată a prevederilor deciziei ORDA 120/2016 (respectiv a prevederilor 3.12 din Metodologia aprobată prin aceste act normativ), în sensul în care a considerat că despăgubirea reprezentând triplul contravalorii licenței ar putea fi datorata si pentru o perioadă anterioară nașterii obligației de a semna contractul de licență.

Se consideră că o asemenea interpretare este contrară legii și că nu se poate reține în mod legal un alt moment generator al obligației de a semna contractul.

Pe cale de consecință, dreptul la despăgubirea datorată pentru neexecutarea acestei obligații nu se poate considera născut înainte de nașterea obligației înseși.

Or, în speța de față, având în vedere, pe de o parte, faptul că prima solicitare din partea CREDIDAM de încheierea a contractului de licență neexclusivă a fost transmisă abia în luna martie 2020 și, pe de altă parte, circumstanțele create de instituirea în România a stării de urgență pentru prevenirea pandemiei Covid-19, stare de urgență care a implicat o suspendare a activității sectorului HORECA până la data de 15.05.2020, o eventuală convenție între părți nu ar putea să vizeze decât perioada ulterioară încetării stării de urgentă.

Pe cale de consecință, se consideră că instanța de fond nu putea dispune, suplimentar fată de obligația de încheiere a contractului de licență exclusivă, decât plata unor despăgubiri egale cu triplul remunerației lunare datorate (x = 84 RON) pentru perioada începând cu 16.05.2020 și până la momentul semnării contractului de licență exclusivă.

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Asociația Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., a formulat întâmpinare la recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 1102/01.07.2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care vă solicită respingerea ca nefondat a recursului și, în consecință, menținerea deciziei civile nr. 1102/01.07.2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca fiind legală, cu obligarea recurentei la achitarea cheltuielilor de judecată.

II.3. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Primul caz de nelegalitate invocat, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se susține că instanța de apel a nesocotit dispozițiile imperative ale art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., care prevăd obligativitatea trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond în situația în care acest lucru este solicitat de una dintre părți - nu este incident.

Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca prin hotărârea dată, instanța să fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

Criticile formulate nu sunt fondate, instanța de apel a procedat în mod legal la neaplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. și a aplicat prevederile art. 480 alin. (6) C. proc. civ., și anume, în cazul când se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. (5), iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată în fața primei instanțe și hotărârea atacată, va reține procesul spre judecare, pronunțând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul.

S-a reținut în mod just în apel că cererea pârâtei pentru desemnarea unui apărător din oficiu, desi a fost respinsă prin încheierea din 28.10.2020, a fost comunicată abia la 23.11.2020, iar la termenul de judecată din 25.11.2020, la care pârâta a lipsit, nu expirase termenul de formulare a cererii de reexaminare. Corect se reține astfel de către Curtea de apel că este incidentă sancțiunea anulării sentinței, potrivit art. 175 C. proc. civ., ce prevede că actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.

În speță, așa cum a conchis instanța de apel, vătămarea rezultată constă în aceea că partea nu a avut timpul necesar pentru ca, după aflarea soluției de respingere a cererii de reexaminare, să fie reprezentată de un avocat ales.

Corect s-a dispus anularea sentinței, potrivit art. 480 alin. (6) C. proc. civ., urmată de judecarea fondului în apel, fiind evocate și restul criticilor susținute.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține, în esență, greșita aplicare a legii deoarece actul generator al remunerației ar fi întotdeauna contractul de licență neexclusivă, încheiat cu organismele de gestiune colectivă, critică ce este nefondată.

Înalta Curte observă că premisa pentru obligațiile de plată pretinse de reclamantă o constituie utilizarea muzicii într-un mediu în care are acces publicul, astfel că este necesară obținerea prealabilă a licenței de comunicare publică a muzicii ce implică și plata remunerației aferente. Se constată incidența prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe care prin art. 103 definește înregistrarea sonoră sau fonograma precum și producătorul de înregistrări sonore.

De asemenea, potrivit art. 131 alin. (8), teza a II-a (actualul art. 165 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, prin publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei ORDA nr. 99/2015, a Deciziei ORDA 10/2016, a Deciziei ORDA 120/2016, respectiv a Deciziei ORDA nr. 173/2007, dispozițiile acestora sunt opozabile și obligatorii, instituind în sarcina pârâtei obligația de plată a remunerației pentru comunicarea publică a fonogramelor/operelor cinematografice și altor opere audiovizuale, care reprezintă astfel obligații legale, dimensionate potrivit criteriilor prevăzute în tabelele metodologiilor corespunzător cronologic incidente.

Instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 8/1996, și anume art. 139 din Legea nr. 8/1996, în forma aplicabilă litigiului,

Reținând temeiul delictual, în lipsa încheierii contractului de licență, just se reține că utilizatorul care a comunicat public fonograme ce conțin prestații artistice fără a obține autorizație/licență neexclusivă, deși era obligat, trebuie sancționat pentru conduita sa ilicită.

De asemenea, în considerarea art. 3.12 din Metodologia publicată conform Deciziei ORDA nr. 120/2016 pentru spații și/sau pentru perioade nedeclarate pentru care utilizatorul a comunicat public fonograme sau reproduceri ale acestora și/sau prestații artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental sau lucrativ, în lipsa obținerii în prealabil a autorizației de licență neexclusivă, corect se consideră că acestuia îi incumbă obligația de a achita către organismul de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiștilor interpreți sau executanți și ale producătorilor de fonograme o sumă de bani reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate dacă ar fi deținut autorizația-licență neexclusivă. În cazul în care cuantumul remunerației care ar fi fost legal datorată de către utilizator nu poate fi determinat, acesta datorează triplul remunerației plătite în mod uzual de utilizatorii din aceeași categorie.

Reținându-se că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile legale care îi reveneau în calitate de utilizator, desfășurând în cadrul spațiilor deținute activități de comunicare publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental și lucrativ, precum și a repertoriului de opere cinematografice și alte opere audiovizuale, fără a achita remunerațiile datorate și fără autorizarea din partea titularilor de drepturi, corect s-a dispus obligarea sa la îndeplinirea acestora.

Faptul generator al obligației de plată îl reprezintă așadar, utilizarea fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, situație față de care răspunderea poate fi antrenată fie pe temei contractual, fie pe temei delictual.

Nu se pot reține astfel susținerile recurentei privind calificarea temeiului și naturii obligației de plată a remunerațiilor, precum nici cele privind întinderea acestor remunerații, cu privire la care se arată că instanța de apel a realizat o aplicare eronată a prevederilor deciziei ORDA 120/2016, respectiv a prevederilor 3.12 din Metodologia aprobată prin aceste act normativ, prin aceea că a învederat că despăgubirea reprezentând triplul contravalorii licenței ar putea fi datorată și pentru o perioadă anterioară nașterii obligației de a semna contractul de licență.

În contextul operațiunii de interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente, în mod just se conchide de curte că interpretarea prevederilor art. 130 lit. b) din lege este aceea că legea nu conferă utilizatorului dreptul discreționar de a cere încheierea licenței sau de a utiliza operele în mod neautorizat, urmând să răspundă ulterior delictual.

Cum răspunderea delictuală are ca temei încălcarea unei obligații ce este preexistentă, se constată în mod corect că în sistemul gestiunii colective obligatorii, pârâtei îi revine obligația de a obține licența pentru desfășurarea activităților comerciale precum cea din cauză (pensiune), comunicarea publică constând în punerea la dispoziție a echipamentelor individuale TV în camerele pensiunii, în deplină cunoștință de cauză, de către pârâtă, ca proprietar al pensiunii.

Pentru aceste motive, văzând și prevederile art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Întreprindere Individuală A. împotriva deciziei civile nr. 1102A din data de 1 iulie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Având în vedere prevederile art. 453 C. proc. civ., și reținând culpa procesuală a recurentei, o va obliga pe recurenta-pârâtă Întreprindere Individuală A. la plata către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a cheltuielilor de judecată în cuantum de 900 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Întreprindere Individuală A. împotriva deciziei civile nr. 1102A din data de 1 iulie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă Întreprindere Individuală A. la plata către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a cheltuielilor de judecată în cuantum de 900 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2023.