ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 249/2023

Ședința publică din data de 9 februarie 2023

Prin încheierea civilă nr. 6920/CC din 26 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul civil nr. x/2021, Judecătoria Petroșani a respins cererea de reexaminare formulată de reclamantul A., în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., împotriva încheierii civile nr. 6400/CC din 3 noiembrie 2021, pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2021, prin care s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată având ca obiect revendicare, pentru neîndeplinirea cerințelor impuse de instanță în procedura de regularizare, în baza art. 200 alin. (2) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității.

Prin decizia nr. 47/A din 20 ianuarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de reclamantul A., în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., împotriva încheierii civile nr. 6920/CC din 26 noiembrie 2021, pronunțate de Judecătoria Petroșani.

Reclamantul A., în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., a formulat recurs împotriva încheierii civile nr. 6920/CC din 26 noiembrie 2021, pronunțate de Judecătoria Petroșani, care a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 85 din 9 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Împotriva deciziei nr. 85 din 9 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, reclamantul A., în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., a declarat recurs, calea extraordinară de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 8 aprilie 2022, sub nr. x/2021/a1.

Prin decizia civilă 1653 din 29 septembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A., administrator al S.C. B. S.R.L., împotriva deciziei nr. 85 din 9 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 1653 din 29 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a formulat contestație în anulare petentul A. prin care a solicitat admiterea contestației, anularea hotărârii contestate și rejudecarea recursului.

A indicat incidența în cauză a art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., apreciind că instanța de recurs a omis să cerceteze un înscris privitor la pricină.

Consideră că decizia contestată poate fi "îndreptată, lămurită și completată (art. 442 - 444 C. proc. civ.) cu erorile materiale aferente la care se referă art. 318 alin. (1) teza întâi "fiind greșeli de fapt care se încadrează în nemotivarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată și care a determinat soluția pronunțată".

Apreciază că decizia nr. 1653 din 29 septembrie 2022 este nulă întrucât instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal raportat la dosarul x/2008 în care s-a pronunțat sentința penală nr. 825 din 9 iunie 2009 de către Judecătoria Deva, definitivă prin decizia penală numărul 450 din 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Această hotărâre a fost pusă în executare, fiind instituit sechestrul asupra apartamentului proprietate personală.

Arată că prin sentința civilă 198 din 16 ianuarie 2013, Judecătoria Petroșani a respins acțiunea formulată de către contestator și a menținut situația juridică stabilită prin sentința penală nr. 825 din 9 iunie 2009, definitivă prin decizia nr. 450/2010.

Aceeași situație se identifică și ca urmare a pronunțării sentinței 1648/CA/2014 în dosarul x/2018 de către Tribunalul Hunedoara.

Arată că prin raportul din dosarul x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a casat ambele hotărâri, dând posibilitatea rejudecării cauzei ce face obiectul dosarului x/2021

Atrage atenția asupra faptului că prin decizia civilă 85/2021 instanța a săvârșit o eroare în legătură cu situația de fapt stabilită în hotărârile 198/2013 și 1648/CA/2014, iar potrivit art. 386 lit. c) (fără a indica actul normativ) constituie motiv de contestație în anulare împrejurarea că instanța de recurs a săvârșit o eroare, respectiv a omis să se pronunțe pe capătul de cerere privind încetarea procesului penal. Acest motiv, în opinia contestatorului, evidențiază caracterul de retractare al căii de atac extraordinare întrucât instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la încetarea răspunderii penale ca urmare a existenței "cauzei de nepedepsire prevăzută de lege".

În continuare, arată că instanța a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect revendicarea unui imobil îndreptată împotriva unui posesor de rea-credință, acțiunea fiind imprescriptibilă. Finalitatea acestui demers constă în restituirea în natură a imobilului de către Primăria Orașului Petrila, potrivit art. 52 alin. (3) din Constituție.

Arată că, din considerentele instanței de apel și de fond, "reiese că se apreciază greșit că acțiunea privind dreptul de proprietate (art. 44 din Constituție), precum și respingerea ca inadmisibilă a repunerii pe rol a cauzei este tardivă în condițiile în care tratatele internaționale la care România este parte impun autoritatea prevăzută de art. 20 alin. (2) din Constituție".

Invocă prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că pentru apărarea dreptului său de proprietate este îndreptățit la un proces echitabil, în acord cu prevederile art. 6 din Constituție.

Apreciază că instanța de fond și de apel, potrivit art. 52 alin. (3) din Constituție, a transferat obligația de retrocedare a imobilului în natură fostului Minister al Dezvoltării Regionale și Turismului, astăzi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației care, la rândul său, acționează prin ANAF.

Contestatorul arată că, pe lângă probele care justifică admiterea contestației în anulare, înțelege să depună și probele prejudiciului material suferit ca urmare a măsurilor abuzive de preluare a imobilului.

Apreciază că "asociația persoane fizice și juridice" proprietară a imobilului prin A. a suferit condamnarea pronunțată prin sentința penală 825/09.06.2009 înscrisă în certificatul constatator al S.C. B. S.R.L. cu scopul de a fi în imposibilitate de a mai presta activitatea pentru care a fost autorizată.

Executarea "penală a obiectului muncii a condus la întreruperea Contractului de prestări servicii nr. x/16 octombrie 2006 și implicit la sistarea venitului de 16.500 RON/lună începând cu data pronunțării deciziei nr. 450/2010 și până în prezent".

Efectul executării silite a apartamentului a condus la "răscumpărarea acestuia prin credit", în prezent fiind reținută din pensie suma de 950 de RON lunar, precum și la neexecutarea contractului x/1995.

Arată că cercetările și expertiza tehnică judiciară confirmă că adoptarea de către instanța de fond și de apel a hotărârilor prin care au fost vătămate interesele reclamanților persoană fizică și juridică reprezintă "o faptă ilicită" care, până în prezent, nu a fost îndreptată pentru recuperarea pierderilor totale de 5.829.320 RON.

În concluzie, își exprimă convingerea că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă va soluționa contestația în anulare și, prin rejudecarea recursului, va pronunța o hotărâre temeinică și legală.

Prin rezoluția din data de 18 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit termen de judecată la data de 9 februarie 2023, în ședință publică, dispunând citarea părților.

La data de 22 decembrie 2022, contestatorul a depus concluzii scrise, însoțite de dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, prin care a solicitat admiterea contestației în anulare.

Examinând prezenta contestație în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, în raport de dispozițiile legale invocate de contestator în susținerea motivelor contestației în anulare, respectiv art. 317 - 318 C. proc. civ. în preambulul contestației, iar ulterior prin indicarea explicită a art. 318 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., Înalta Curte reține că demersul judiciar din care derivă prezenta cale extraordinară de atac a fost inițiat de contestator la 19 octombrie 2021, când a fost înregistrată, spre soluționare, pe rolul Judecătoriei Petroșani, cererea introductivă de instanță.

Față de această împrejurare, dispozițiile legale aplicabile litigiului, din perspectiva cărora urmează a fi analizată contestația în anulare, sunt cele cuprinse în C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, iar nu cele din C. proc. civ. de la 1865, întrucât, conform prevederilor art. 27 din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) și art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

Fiind o cale extraordinară de atac, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor indicate expres și pentru motivele limitativ prevăzute de aceste dispoziții legale.

Legea stabilește, așadar, condiții de admisibilitate referitoare la hotărârile ce pot face obiectul acestei căi de atac, precum și la motivele ce pot fi valorificate prin introducerea contestației în anulare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situația în care partea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când avut loc judecata.

Contestația în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi promovată în patru cazuri distincte: atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Față de aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că motivele invocate în prezenta cale de atac extraordinară nu se încadrează printre cele care permit promovarea contestației în anulare, contestatorul solicitând să se dispună admiterea căii de atac în temeiul art. 318 alin. (1) teza întâi C. proc. civ. (ce are corespondent în prevederile art. 503 alin. (2) punctul 2 din actualul C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale").

Analizând decizia contestată, Înalta Curte reține că prin decizia civilă 1653 din 29 septembrie 2019, pronunțată în dosarul x/2021 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A., administrator al S.C. B. S.R.L., împotriva deciziei nr. 85 din 9 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, motivat de faptul că potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". Cum decizia nr. 85 din 9 martie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă a fost pronunțată în recurs, aceasta este o hotărâre definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nesusceptibilă de reformare.

În aceste condiții, Înalta Curte a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 483 alin. (1) C. proc. civ. și a respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva deciziei nr. 85 din 9 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

În speță, astfel cum reiese din lecturarea motivelor contestației în anulare formulate de contestator, aspectele invocate de către acesta drept motive ale contestației în anulare nu sunt însă susceptibile de încadrare în niciunul dintre cazurile legale, expres și limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) și (2) C. proc. civ., pentru care părțile au deschisă această cale extraordinară de atac.

Motivele invocate în cuprinsul prezentei contestații în anulare reliefează nemulțumirea părții față de nepronunțarea de către instanța de recurs asupra fondului dedus judecății, apreciind că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale ca urmare a omisiunii instanței de a cerceta un înscris referitor la pricină.

Înalta Curte constată însă că situația contestatorului nu se circumscrie textului legal invocat de către acesta, întrucât soluția adoptată prin hotărârea atacată, respectiv constatarea inadmisibilității recursului, a împiedicat instanța de recurs să analizeze pe fond criticile subsumate motivelor indicate formal de parte, conform prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a pricinii".

Astfel, contrar interpretării date de către contestator textului legal, aspectul constatării inadmisibilității nu reprezintă o omisiune în sensul art. 503 alin. (2) punctul 2 C. proc. civ., ci un impediment de ordin procedural în analiza motivelor de recurs invocate, care exclude cercetarea pe fond a chestiunilor deduse judecății prin intermediul unei căi de atac care nu este prevăzută de lege.

Înalta Curte apreciază că se impune a se constata că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția contestată nu poate conduce la retractarea hotărârii prin intermediul contestației în anulare, fiind necesară conformarea contestatorului la cerințele imperative prevăzute de dispozițiile legale anterior evocate.

În acest sens, se reține că dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalității căilor de atac, prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, reținând că nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 503 C. proc. civ., în temeiul art. 508 din același act normativ, va respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 1653 din 29 septembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul x/2021, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1653 din 29 septembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2023.