ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1653/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1653/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 29 septembrie 2022
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin încheierea civilă nr. 6920/CC din 26 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul civil nr. x/2021, Judecătoria Petroșani a respins cererea de reexaminare formulată de reclamantul A., în calitate de administrator al S.C. Instal Service S.R.L., împotriva încheierii civile nr. 6400/CC din 3 noiembrie 2021, pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2021, prin care s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată având ca obiect revendicare, pentru neîndeplinirea cerințelor impuse de instanță în procedura de regularizare, în baza art. 200 alin. (2) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității.
Prin decizia nr. 47/A din 20 ianuarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de reclamantul A., în calitate de administrator al S.C. Instal Service S.R.L., împotriva încheierii civile nr. 6920/CC din 26 noiembrie 2021, pronunțate de Judecătoria Petroșani.
Reclamantul A., în calitate de administrator al S.C. Instal Service S.R.L., a formulat recurs împotriva încheierii civile nr. 6920/CC din 26 noiembrie 2021, pronunțate de Judecătoria Petroșani, care a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 85 din 9 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.
Recursul
Împotriva deciziei nr. 85 din 9 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, reclamantul A., în calitate de administrator al S.C. Instal Service S.R.L., a declarat recurs, calea extraordinară de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 8 aprilie 2022, sub nr. x/2021/a1 și fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a susținut că pricina a fost judecată de curtea de apel cu încălcarea normelor de procedură cu privire la competența materială de soluționare a cauzei pe fond, după desființarea hotărârilor, potrivit art. 297 C. proc. civ.
Recurentul a arătat că a fost privat de un grad de jurisdicție, întrucât tribunalul era competent să judece fondul cauzei.
A susținut recurentul că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, fiind nerespectate și prevederile contractului nr. x/1995 și normele legale conținute de art. 969, 970 și 1082 C. civ.
A afirmat că argumentele pe care s-a întemeiat soluția curții de apel s-au întemeiat pe o modificare nejustificată a temeiului acțiunii. Astfel, deși recurentul a înțeles să promoveze acțiunea pe temeiul răspunderii civile delictuale, instanța a stabilit că demersul judiciar putea fi declanșat doar în baza răspunderii civile contractuale.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
În raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, examinând recursul din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, prin raportare la dispozițiile legale incidente, constată următoarele:
Prioritar, în raport de dispozițiile legale invocate de recurent în susținerea motivelor de recurs, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că demersul judiciar din care derivă prezenta cale extraordinară de atac a fost inițiat de recurent la 19 octombrie 2021, când a fost înregistrat, spre soluționare, pe rolul Judecătoriei Petroșani.
Față de această împrejurare, dispozițiile legale aplicabile litigiului, din perspectiva cărora urmează a fi analizat recursul, sunt cele cuprinse în C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, iar nu cele din C. proc. civ. de la 1865, întrucât, conform prevederilor art. 27 din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."
Așa fiind, Înalta Curte constată că, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".
Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României stipulând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. stipulează că sunt hotărâri definitive, "hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii".
În cauză, obiectul recursului este reprezentat de decizia nr. 85 din 9 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, prin care a fost respins, ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 47A din 20 ianuarie 2022 a Tribunalului Hunedoara, secția I civilă.
Admisibilitatea unei căi de atac și inițierea controlului judiciar asupra hotărârii atacate este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile prevăzute de lege.
Fiind pronunțată în recurs, decizia nr. 85 din 9 martie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă este o hotărâre definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nesusceptibilă de reformare în prezenta cale de atac.
Totodată, hotărârea vizată nu face parte din categoria hotărârilor judecătorești prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., recursul exercitat împotriva unei decizii pronunțate în recurs nefiind stipulat de lege.
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A., administrator al S.C. Instal Service S.R.L., împotriva deciziei nr. 85 din 9 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A., administrator al S.C. Instal Service S.R.L., împotriva deciziei nr. 85 din 9 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților de grefa instanței.