ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 589/2021

Ședința publică din data de 10 martie 2021

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 21.05.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a suspendat, în temeiul art. 242 C. proc. civ., judecata recursului declarat de S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 1369/A/24.10.2017 a Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând că părțile interesate nu și-au îndeplinit obligația procesuală de a indica domiciliul intimatului C..

La 13.09.2019, S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar B.., a formulat o cerere de redeschidere a judecății, care a fost respinsă prin încheierea din 26.11.2019, cu motivarea că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa, astfel că se impune menținerea măsurii suspendării.

La 26.11.2019 recurenta a formulat o nouă cerere de repunere pe rol, pentru care s-a stabilit termen de judecată la 25.02.2020, dată la care Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a invocat excepția perimării, pe care a admis-o prin decizia nr. 67/25.02.2020 și a constatat perimat recursul declarat de S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 1369/A/24.10.2017, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar B.., a declarat recurs atât împotriva încheierilor din 21.05.2019 și 26.11.2019, cât și împotriva deciziei nr. 67/25.02.2020, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

În motivarea recursului declarat împotriva încheierilor din 21.05.2019 și 26.11.2019, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, recurenta a susținut că instanța de recurs a încălcat dispozițiile art. 153 și 242 C. proc. civ., întrucât a dispus suspendarea judecății fără a-i fi pus în prealabil în vedere să-și îndeplinească obligațiile stabilite și, mai mult, nu a avut în vedere că procedura de citare cu ea era viciată, ca urmare a faptului că nu primise citația pentru termenul din 21.05.2019.

A mai arătat recurenta că, ulterior, în cursul lunii septembrie, a formulat o cerere de repunere pe rol, instanța stabilind termen de judecată la 26.11.2019, termen pentru care apărătorul său ales a formulat o cerere de amânare a cauzei, întrucât avea obligația de a se prezenta personal într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Petroșani, în care avea calitatea de pârât.

Prin urmare, lipsa avocatului său de la acel termen de judecată a fost justificată pe deplin, având în vedere că în calitate de justițiabil trebuia să se prezinte la o instanță de judecată, unde fusese legal citat.

În opinia recurentei, în mod nelegal a respins curtea de apel cererea de repunere pe rol, în condițiile în care lipsa părții de la termenul de judecată din 26.11.2019 nu avea drept consecință respingerea cererii, părții neputându-i-se respinge cererea doar pentru simpla neprezentare.

În continuare, a arătat că, în condițiile în care cererea de amânare a judecății cauzei a fost respinsă, se impunea o nouă suspendare a cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Aceasta, întrucât, potrivit art. 415 C. proc. civ., "judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor."

Potrivit recurentei, față de dispozițiile legale sus-menționate, cauza a fost reluată prin cererea de redeschidere formulată în termenul legal, fără a mai fi nevoie de alte formalități, textul de lege fiind explicit în acest sens. Or, fiind reluată judecata cauzei chiar și în lipsa apărătorului ales, nu se mai putea respinge cererea de repunere pe rol, ci, eventual, se putea dispune o nouă suspendare a judecății, de data acesta în temeiul art. 411 C. proc. civ.

Mai mult, a arătat că instanța de judecată i-a încălcat și dreptul la apărare, întrucât, deși a rămas în pronunțare asupra cererii formulate (fără ca textul de lege să prevadă în mod expres acest lucru, reluarea cauzei operând prin simpla cerere de redeschidere formulată în cauză), nu a amânat pronunțarea, pentru a da posibilitatea părții să depună concluzii scrise, conform art. 222 alin. (2) C. proc. civ.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs îndreptat împotriva deciziei nr. 67/25.02.2020, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, recurenta, subliniind că încheierile prin care a fost suspendată judecata și a fost respinsă cererea de redeschidere a judecății au fost atacate cu recurs înainte de pronunțarea deciziei prin care s-a constatat perimarea, a evocat dispozițiile art. 415 alin. (2) C. proc. civ. și a arătat că ultimul act de procedură îndeplinit de instanță a fost comunicarea încheierii de ședință din data de 21.05.2019, pe care a primit-o la 14.06.2019.

În opinia recurentei, termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 414 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă la 14.06.2019 și s-a împlinit la data de 14.12.2019 (cererea de repunere pe rol fiind depusă în interiorul acestui termen, la 26.11.2019).

A susținut recurenta că soluția instanței este nelegală, întrucât a aplicat greșit normele de drept material ce reglementează instituția perimării, calculând termenul de perimare de la 21.05.2019, când, în realitate, partea a luat cunoștință despre suspendare doar la 14.06.2019.

Or, în măsura în care s-ar interpreta că termenul de perimare curge de la data pronunțării încheierii, partea nu ar mai avea la dispoziție un termen de 6 luni pentru a repune cauza pe rol, ci unul mult mai scurt, variabil în funcție de primirea efectiva a încheierii, care poate fi astfel influențat de instanța de judecata.

Pe cale de consecință, a apreciat că, întrucât termenul de 6 luni de la data ultimului act de procedură îndeplinit de instanță nu era împlinit, în mod nelegal a fost admisă excepția perimării.

A mai susținut recurenta că soluția instanței de recurs este nelegală și prin prisma faptului că la termenul din 25.02.2020 a fost lipsă de procedură cu intimatul C., care a fost citat la o adresă inexistentă, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 153 alin. (1), art. 160 alin. (3) și art. 172 C. proc. civ.

A arătat recurenta că în fața primei instanțe au fost indicate 3 adrese unde pârâtul putea fi citat, însă, în recurs, din eroare, a fost citat la o adresă inexistentă, rezultată din îmbinarea a două dintre adrese, motiv pentru care a fost lipsă de procedură cu acesta pe tot parcursul procesului, din vina instanței.

Mai mult, având în vedere faptul că fusese realizată procedura de citare cu pârâta D., a susținut că în cauză erau incidente dispozițiile art. 172 C. proc. civ.

În final, subliniind că perimarea este o sancțiune care intervine atunci când din lipsa de stăruință a părții cauza rămâne în nelucrare timp de 6 luni, a susținut că excepția perimării nu putea fi admisă, în condițiile în care de la data suspendării a formulat două cereri de repunere pe rol, însă instanța de judecată le-a respins în mod nelegal și neîntemeiat.

În acest sens, a arătat că, pe de o parte, nu i s-a comunicat obligația de a depune la dosar adresa pârâtului C. (deși aceasta era corect indicată, doar că din motive imputabile strict instanței de judecată a fost citat la o adresă inexistentă), iar pe de altă parte, în cauză erau incidente dispozițiile art. 170 C. proc. civ.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 24.08.2020, intimata D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

În conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Pe de altă parte, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În speță, în etapa regularizării, constatându-se că la dosar nu au fost depuse nici dovada împuternicirii apărătorului ales care a semnat recursurile, de către administratorul judiciar, pentru a fi incidentă scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru instituită de art. 29 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013 rap. la art. 77 din Legea nr. 85/2006, nici dovada achitării taxelor judiciare de timbru, s-a pus în vedere recurentei, sub sancțiunea anulării cererii, să depună la dosar, în termen de 10 de zile de la comunicarea adresei, dovada împuternicirii avocatului de către administratorul judiciar ori dovada achitării taxei de timbru de 20 RON pentru recursul declarat împotriva încheierilor din 21.05.2019 și din 26.11.2019 și de 100 RON pentru cel îndreptat împotriva deciziei nr. 67/25.02.2020.

Constatând că până la termenul de judecată stabilit în cauză - 10.03.2021, recurenta nu s-a conformat nici uneia dintre obligațiile prevăzute mai sus, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 pct. (5) C. proc. civ., va anula recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurenta S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar B.., împotriva încheierilor din 21.05.2019 și din 26.11.2019 și deciziei nr. 67/25.02.2020, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2021.