ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2244/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, reclamanta S.C. A. S.R.L. - societate în faliment - reprezentată legal de lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de 130.000 euro și 7.000 lire sterline sau contravaloarea acestor sume în RON, calculată la cursul de schimb din ziua plății, reprezentând creanțe certe, lichide și exigibile; dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit prevederilor legale, de la data nașterii obligației de plată, până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 408 din 25 februarie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Alba – secția I Civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă; a fost obligată pârâta la plata sumei de 130.000 euro și 7.000 lire sterline sau contravaloarea în RON a acestor sume, calculată la cursul de schimb valutar din ziua plății, reprezentând prețul cesiunii de creanță care a făcut obiectul contractului de cesiune de creanță încheiat între părți sub nr. x/4.11.2013 și respectiv nr. 5/4.11.2013 cu încheiere de dată certă nr. 17/2013 la Cabinet de Avocat D., din data de 4.11.2013; a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate potrivit prevederilor legale, de la data nașterii obligației legale de plată și până la plata efectivă, dobândă aferentă sumelor de mai sus; fără cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 408 din 25 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Alba – secția I Civilă a formulat apel C. S.R.L.

Prin încheierea de ședință din data de 13 decembrie 2016 instanța de apel a dispus suspendarea prezentului dosar în baza art. 413 alin. (1) pct. 1

1

C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a dosarului x/2014 al Curții de Apel Alba Iulia motivat de împrejurarea că soluționarea cauzei depinde de soluționarea dosarului nr. x/2014 Prin decizia nr. 545 din 5 martie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2014 a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar E. împotriva deciziei nr. 483/2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Cauza a fost repusă pe rol la 09 iunie 2020.

Prin decizia nr. 101 din 9 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția a II-a Civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta C. S.R.L., reprezentată de administratorul judiciar F.., împotriva sentinței nr. 408 din 25 februarie 2016, pronunțate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Alba – secția I Civilă, care a fost schimbată în tot, în sensul că a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată de lichidatorul judiciar C.I.I. B..

Împotriva deciziei nr. 101 din 9 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția a II-a Civilă, S.C. A. S.R.L. PRIN C.I.I. B. a declarat recurs.

Motivele invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă susține că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, la pronunțarea deciziei recurate, instanța de apel nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți. Astfel, susține recurenta-reclamantă, instanța a motivat hotărârea, prin redarea in extenso a considerentelor altei hotărâri, în speță decizia nr. 545/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2014 și lapidar considerentele pentru care a admis apelul intimatei-pârâtei.

Recurenta-reclamantă invocă și faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, susținând că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, aplicând greșit normele de drept cuprinse în art. 208, art. 435, art. 478 C. proc. civ. și art. 1.574 alin. (2), art. 1.566, art. 1.571-1.575, art. 1.578, art. 1.270 și art. 1.350 din noul C. civ.

Cu referire la aplicarea greșită a normelor cuprinse în art. 208 și art. 478 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că în fața instanței de apel a invocat excepția decăderii apelantei-pârâte din dreptul de a mai invoca excepții sau de a mai propune probe întrucât, deși citată în fața primei instanțe, apelanta-pârâtă nu a formulat întâmpinare în termenul legal, nu a invocat excepții și nu a solicitat probe în combaterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă arată că, potrivit art. 208 alin. (2) C. proc. civ., nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică. Potrivit recurentei-reclamante, dacă s-ar permite invocarea excepțiilor și a probelor direct în faza apelului, fără ca prima instanță să se fi putut pronunța asupra acestora, s-ar goli de conținut norma imperativă prevăzută la art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, recurenta-reclamantă arată că, în fața instanței de apel, la termenul din 09.02.2021, reprezentantul intimatei-pârâte a renunțat în mod expres la susținerea excepției nulității absolute a contractului de cesiune nr. x/04.11.2013, nr. dată certă 17/04.11.2013, renunțare asupra căreia instanța de apel nu s-a pronunțat.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel în mod nelegal apreciat că pârâta nu este decăzută din dreptul a invoca nulitatea absolută a contractului de cesiune și excepția de neexecutare a contractului, întrucât facturile indicate de instanță și contractul aferent acestora nu o vizează și nu au fost indicate în cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește încălcarea normelor cuprinse în art. 1.270 și art. 1.350 C. civ., recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a interpretat eronat actul juridic încheiat între cele două societăți, ce a stat la baza acțiunii sale. În susținerea acestei critici, recurenta-reclamantă expune situația de fapt și modul de derulare a raporturilor contractuale.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă arată, totodată, că instanța de apel a admis excepția neexecutării contractului, cu încălcarea normelor cuprinse în art. 1.574 alin. (2), art. 1.566, art. 1.571, art. 1.575 și art. 1.578 din noul C. civ.

Cu referire la încălcarea normei cuprinse în art. 435 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că decizia nr. 545 din 05 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2014, hotărârile instanțelor inferioare, precum și rapoartele de expertiză întocmite în acest dosar, nu îi sunt opozabile, întrucât nu a fost parte în respectivul dosar, nu și-a putut formula apărări și nu au fost pronunțate în condiții de contradictorialitate cu recurenta-reclamantă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Prin încheierea din 21 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fost fixat termen de judecată la 2 noiembrie 2022 cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că obligația de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esențiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, corelativ cu obligația instanței ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligația instanței de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătorești între altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunțate, conform art. 175 C. proc. civ.

Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menționate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecința casării acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Aceste dispoziții legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

În susținerea motivului de recurs invocat, recurenta-reclamantă a arătat că la pronunțarea deciziei recurate, instanța de apel nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți, motivând hotărârea, prin redarea in extenso a considerentelor altei hotărâri, în speță decizia nr. 545/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că din considerentele deciziei recurate nu rezultă că instanța de apel a analizat apărările recurentei-reclamante raportat la temeiurile legale invocate de aceasta, precum și probele administrate în cadrul litigiului, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Instanța supremă reține că instanța de apel, în motivarea deciziei recurate, a redat la filele x considerentele deciziei nr. 545 din 5 martie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, deși se impunea completarea considerentelor cu propriile argumente care să reflecte mecanismul logico-juridic prin care s-a format convingerea judecătorului astfel încât să determine soluția din dispozitiv.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte reține întemeiată critica recurentei prin care susține că instanța de apel a redat succint considerentele pentru care a admis apelul intimatei-pârâte. Astfel, se observă că instanța de apel s-a rezumat la a arăta că raportat la soluția definitivă dată prin decizia nr. 545/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, creanța pretins cedată ce a stat la baza cererii de chemare în judecată, nu există, fără a expune propriile argumente în susținerea soluției pronunțate, din considerente lipsind examinarea susținerilor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Totodată, se constată că instanța de apel nu a procedat, în mod efectiv, la analiza argumentelor recurentei-reclamante cu privire la criticile prin care susține încălcarea dispozițiilor art. 435 C. proc. civ., arătând că decizia nr. 545 din 05 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2014, precum și rapoartele de expertiză întocmite în acest dosar, nu îi sunt opozabile, întrucât nu a fost parte în respectivul dosar.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susținerile și apărările părților, la probatoriul administrat, precum și la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

În acest context apare cu evidență faptul că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a dreptului recurentului-reclamant la un proces echitabil.

Mai mult decât atât, instanța are obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Or, prin nemotivarea hotărârii, recurentei-reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, revenind instanței de apel, în rejudecare, rolul reexaminării depline a cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN C.I.I. B. împotriva deciziei nr. 101/2021 din 9 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – secția a II-a Civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Față de efectele casării deciziei atacate în temeiul pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă nu va mai analiza criticile exprimate prin cererea de recurs subsumate pct. 8 al art. 488 alin. (1) din același cod.

În rejudecare, instanța de apel, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale și în limitele efectului devolutiv al apelului, va analiza temeiurile legale invocate raportat la apărările recurentei și va pronunța o hotărâre prin care va răspunde acestor apărări într-o formă clară și precisă. Totodată, potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN C.I.I. B. împotriva deciziei nr. 101/2021 din 9 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – secția a II-a Civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2022.