ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 483/2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 483/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 483/2017

Asupra

recursurilor de față;

Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2

București sub nr. x/300/2010 la data de 12 martie 2010, reclamanții

A., B. și C. au chemat în judecată pârâtele D. și SC E. SA,

solicitând obligarea acestora la încheierea unui contract individual de consum

apă pentru branșamentul ce deservește Corpul A de clădire,

acordarea unui drept de acces în spațiul în care se află

branșamentul și contorul de apă, obligarea pârâtei D. la

repararea conductei de apă ce alimentează imobilul și la

redeschiderea alimentării cu apă a imobilului, până la acordarea

accesului în zona unde se află branșamentul de apă, obligarea

pârâtei D. la plata facturilor emise de E. în perioada septembrie 2009 -

noiembrie 2009, în cotă de 80%, ca diferență între consumul

casnic și pierderile din rețea, obligarea aceleiași pârâte la

plata sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale pentru perioada 10

noiembrie 2009 - 20 ianuarie 2010 ca urmare a opririi alimentării cu

apă și la plata de daune cominatorii de 200 RON/zi de la data

înregistrării cererii și până la data reparării și

redeschiderii alimentării cu apă; obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivare,

reclamanții arată că sunt proprietarii corpului A al imobilului,

iar pârâta D. pe a cărei proprietate se găsește

branșamentul și contorul de citire a întrerupt furnizarea apei în

repetate rânduri și nu a efectuat reparațiile necesare la conducta de

alimentare, fapt ce a cauzat pierderi facturate de pârâta SC E. SA.

Prin

precizări ale cererii de chemare în judecată reclamanții au

solicitat disjungerea petitului 1 pe care l-au precizat în sensul în care

solicită obligarea pârâților la încheierea unui contract individual

de consum de apă pentru corpul A, pe numele reclamanților. Referitor

la petitul 3 au arătat că pârâta a reparat conducta și s-a

solicitat suplimentarea daunelor cu suma de 18.000 RON pentru perioada

până la repararea conductei.

Prin cerere

reconvențională, pârâta D. a solicitat obligarea reclamanților

la plata sumei de 3.966 RON reprezentând cota ce le revine acestora pentru

consumul de apă, 40,57 RON contravaloarea reparației conductei,

obligarea reclamanților să permită finalizarea

branșamentului extern, și să desființeze sistemele de

supraveghere video, cu cheltuieli de judecată.

Prin

Sentința civilă nr. 11595 din 24 noiembrie 2010 a Judecătoriei

Sector 2 București cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului

București, secția a VI-a civilă, care s-a pronunțat prin

Sentința civilă nr. 3524 din 10 iulie 2014 în sensul admiterii

cererii principale, obligării pârâtei SC E. SA la încheierea unui contract

individual de consum pentru corpul A, pe numele reclamanților,

obligării pârâtei D. la plata sumei de 2.590,99 RON contravaloare facturi

apă pentru perioada septembrie - noiembrie 2009. Au fost respinse

celelalte capete din cererea principală, excepția lipsei de interes,

precum și acțiunea reconvențională, iar pârâții au

fost obligați la plata sumei de 5.236 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a

reținut următoarele:

Petitul prin

care reclamanții au solicitat încheierea unui contrat individual de consum

pentru corpul A pe numele lor este întemeiat potrivit art. 3 lit. i), art. 28 -

31 din Legea serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr.

241/2006, reclamanții fiind proprietarii acestui corp de imobil, în condițiile

în care pârâta D. nu s-a opus încheierii unui contrat individual.

A fost

respinsă solicitarea acordării unui drept de acces reclamanților

în spațiul în care se află branșamentul și contorul de

citire a consumului de apă din subsolul corpului A, care constituie proprietatea

pârâtei, în temeiul art. 3 lit. i) din Legea nr. 241/2006 și art. 480,

art. 481 C. civ., în condițiile în care reclamanții nu au pretins un

drept de servitute conform art. 576 C. civ.

În baza

Sentinței civile nr. 4803 din 29 aprilie 2010 a Judecătoriei Sector 2

București a fost reparată conducta de apă, astfel că

această solicitare a rămas fără obiect, fiind în

consecință respinsă și cererea privind daunele cominatorii.

Verificând

expertiza contabilă, pârâta D. a fost obligată la plata

diferenței dintre consumul casnic și pierderile din rețea,

reținându-se culpa pârâtei, care nu a remediat defecțiunea la timp,

potrivit aceleiași Sentințe civile nr. 4803/2010, menținută

prin Decizia civilă nr. 1633 R din 8 iulie 2010 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă, considerente avute în vedere

și la respingerea primului petit din cererea reconvențională.

Cu privire la

daunele morale, instanța a reținut că reclamanții nu au

demonstrat dimensiunea suferințelor și întinderea prejudiciilor

morale la care au fost supuși, cât și a echivalentului lor valoric,

prin întreruperea alimentării cu apă.

În ceea ce

privește cererea reconvențională vizând obligarea

reclamanților să permită finalizarea branșamentului extern

de apă, precum și desființarea sistemelor de supraveghere video,

cererile au fost respinse conform art. 1169 C. civ.

Prin

Încheierea nr. 538 din 25 mai 2015 a Tribunalului București, secția a

VI-a civilă a fost respinsă cererea formulată de pârâta D.

pentru lămurirea dispozitivului Sentinței civile nr. 3524 din 10

iulie 2014, cu motivarea că această procedură specială

vizează situația în care dispozitivul unei hotărâri nu este

suficient de clar, fapt ce poate crea dificultăți în procedura de

executare silită, iar modificarea titlului executoriu, spre care tinde

cererea petentei poate fi atinsă doar prin intermediul căilor de

atac.

Prin Decizia

civilă nr. 523 din 24 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă s-a respins apelul declarat de

pârâta D. împotriva Încheierii nr. 538 din 25 mai 2015 a Tribunalului

București, secția a VI-a civilă. De asemenea au fost admise

apelurile declarate de reclamanți, pârâta D. și pârâta SC E. SA

împotriva Sentinței nr. 3524 din 10 iulie 2014 pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, care a fost

schimbată în parte. Astfel, s-au respins cererile privind obligarea la

încheierea unui contract individual de consum de apă pe numele

reclamanților și plata de către pârâtă a cotei de 80% din

facturile aferente perioadei septembrie - noiembrie 2009, fiind admisă

cererea privind obligarea pârâtei D. la plata daunelor morale de 10.000 RON în

favoarea reclamanților.

Totodată,

reclamanții au fost obligați la plata sumei de 40,67 RON reprezentând

cota de 18,49% din contravaloarea reparației la țeava spartă, în

favoarea pârâtei D., ca urmare a admiterii în parte a cererii

reconvenționale, fiind respinse celelalte pretenții ale pârâtei.

Pârâta D. a

fost obligată la 584,70 RON cheltuieli de judecată efectuate de

reclamanți în primă instanță, după compensare, și

la 99,01 RON în apel, după compensare, iar reclamanții A., B. și

C. au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în favoarea

pârâtei SC E. SA în sumă de 4,15 RON.

În

considerentele deciziei s-au reținut următoarele:

1) Asupra

apelului reclamanților, acestora li se cuvin daune morale pentru

prejudiciul moral ce le-a fost cauzat prin faptă ilicită a pârâtei

D., generată de întârzierea cu care a procedat la remedierea

defecțiunilor apărute la conducta de alimentare cu apă și

în sarcina căreia cădea obligația remedierii, în virtutea

calității sale de proprietar al imobilului unde este situată

conducta respectivă.

În ceea ce

privește dreptul de acces în spațiul în care se află

branșamentul de apă și contorul de citire, solicitat de reclamanți,

s-a reținut că nu există nicio dispoziție legală sau

convențională care să prevadă obligația pârâtei de a

permite accesul altor locatari ai imobilului în spațiul respectiv, în

condițiile în care aceasta are calitatea de proprietar, în baza

Dispoziției nr. 3649 din 16 decembrie 2004 emisă de Primarul General

al Municipiului București.

Nu

există nicio prevedere în Legea nr. 114/1996 care să sprijine

susținerea reclamanților că spațiul respectiv ar fi trebuit

să fie comun, și nici nu operează vreun drept de servitute

legală.

2) Cu privire

la apelul declarat de pârâta SC E. SA, acesta vizează soluția de

obligare a sa la încheierea unui contract individual de consum pentru corpul A

pe numele reclamanților, curtea a reținut că, atât din cererea

de chemare în judecată cât și din întâmpinările depuse reiese

că reclamanții au solicitat ca noul contract individual de consum

apă să fie încheiat pentru branșamentul existent, astfel

că, potrivit principiului disponibilității, prima

instanță nu putea dispune obligarea pârâtei SC E. la încheierea

contractului pentru noul branșament, nefiind formulată o astfel de

cerere.

În al doilea

rând, critica apelantei este întemeiată pe motiv că pe acel

branșament există deja un Contract nr. 21374-1 din 17 iulie 2006 care

are ca obiect furnizarea serviciului public de alimentare cu apă și a

serviciului public de canalizare, conform art. 28 alin. (1) din Legea nr.

241/2006. Există o persoană care are calitatea de utilizator,

respectiv pârâta D., astfel încât, în aceste condiții nu mai poate fi

încheiat un contract individual cu obiect identic în parte, cu contractul

existent.

3) Referitor

la apelul pârâtei D. s-au reținut următoarele:

Nu poate fi

reținut motivul potrivit căruia prima instanță nu ar fi

soluționat cauza pe fond.

Este întemeiat

motivul de apel referitor la soluția pe primul capăt din acțiune

cu privire la încheierea unui nou contract individual pe numele

reclamanților, pentru considerentele reținute în analizarea apelului

pârâtei SC E.

Este

întemeiată critica conform căreia, în mod greșit, prima

instanță a obligat-o pe pârâta D. la plata sumei de 2.590,99 RON

reprezentând contravaloare facturi apă aferentă perioadei septembrie

- noiembrie 2009, reținându-se în esență că prima

instanță nu trebuia să ia în calcul F.ANBXXX din 4 septembrie

2009 în sumă de 3.523,84 RON întrucât aceasta reprezenta o regularizare

pentru perioada octombrie 2008 - august 2009, restul raționamentului având

în vedere probele administrate în cauză, inclusiv expertiza tehnică.

S-au

înlăturat criticile apelantei-pârâte conform cărora nu ar avea nicio

culpă în legătură cu lipsa furnizării apei,

reținându-se că obligațiile sale în calitate de utilizator, în

baza contractului încheiat cu E., derivă din dispozițiile

legislației speciale. În această calitate avea obligația de a

efectua lucrările de reparații necesare instalațiilor situate pe

proprietatea sa, iar inacțiunea sa pe o lungă durată de timp a

fost sancționată cu obligarea la repararea prejudiciului în temeiul

răspunderii civile delictuale.

În ceea ce

privește cererea reconvențională, singurul motiv de apel

găsit întemeiat de către curtea de apel este cel referitor la cota de

18,49% din contravaloarea reparațiilor la țeava spartă, în

sumă de 40,67 RON, aflată în coproprietate forțată, prin

aceea că face parte din rețeaua interioară, potrivit art. 216

alin. (2) din Regulamentul cadru al Serviciului de alimentare cu apă

și de canalizare, aprobat prin Ordinul nr. 88/2007 al ANRSC.

În

privința cheltuielilor de judecată s-a făcut aplicarea art. 276

C. proc. civ.

Împotriva

deciziei pronunțate în apel au declarat recurs reclamanții A., B.

și C. și pârâții D., F., G. și H.

Este de

menționat că reclamanții au formulat în etapa procesuală a

recursului o cerere prin care au solicitat introducerea în cauză în calitate

de pârâți ai lui F., G. și H., în baza Contractelor de

întreținere autentificate sub nr. 2513 din 29 septembrie 2016 și nr.

2785 din 27 octombrie 2016 la BNP I., în baza cărora pârâta D. le-a

transmis dreptul de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor.

A. Prin

cererea de recurs, reclamanții au solicitat modificarea în parte a

deciziei.

Criticile

recurenților-reclamanți vizează următoarele:

Cu privire la

capetele 1 și 2 din cererea de chemare în judecată, consideră

că, au fost în mod greșit respinse, prin admiterea motivelor de apel

ale pârâtei D. cu privire la acestea.

În temeiul

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susțin că, instanța de apel, a

încălcat dispozițiile legale și principiile de bază ale

coproprietății forțate, în condițiile în care a apreciat

că reclamanții nu au calitatea de coproprietari asupra

instalațiilor de apă și canalizare, în pofida dispozițiilor

art. 3 din Legea nr. 230/2007, care definesc noțiunea de condominium,

stabilind că instalațiile de apă și canalizare fac parte

din părțile comune ale imobilului.

O altă

critică, întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează

lipsa considerentelor instanței de apel cu privire la reducerea daunelor

morale și materiale la suma de 10.000 RON.

B.Recurenta-pârâtă

D. și-a întemeiat recursul pe următoarele critici:

1.

Interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății,

schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia, cu referire la Contractul nr. 21374-1 din 17 iulie 2006 încheiat

între pârâtă și SC E. SA.

Din acest punct

de vedere, recurenta susține că, din acest contract, împreună cu

anexele sale, rezultă că s-a încheiat pentru noul branșament,

iar nu pentru cel vechi, situat în subsolul corpului A de clădire,

proprietatea sa.

Se arată

că, interpretarea corectă a contractului are consecințe în

privința modului de soluționare a capătului din cererea

reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamanților

să permită finalizarea branșamentului extern, cu legăturile

la instalația interioară. O altă interpretare, lipsește de

efecte juridice contractul în cauză.

O altă

consecință a interpretării contractului se răsfrânge asupra

capătului de cerere privind daunele morale, întrucât obligația sa era

de a efectua reparațiile necesare instalațiilor aferente

branșamentului ce făcea obiectul Contractului nr. 21374-1 din 17

iulie 2006, or, cișmeaua din curte nu face parte dintre acestea.

Prin urmare,

recurenta arată că, în privința sa, lipsește fapta

ilicită și vinovăția, precum și legătura de

cauzalitate, atâta timp cât obligațiile sale existau doar în privința

branșamentului și instalațiilor aferente contractului, care,

așa cum a arătat, nu a fost încheiat pentru branșamentul vechi,

din subsolul clădirii.

Astfel,

susține că se impunea admiterea primului capăt din cererea

reconvențională, prin care reclamanții urmau să suporte

pierderile de apă aferente cișmelei a cărei desființare a

solicitat-o pârâta, pe motiv că nu face parte din contractul existent

și nu corespunde tehnic noilor cerințe.

Recurenta mai

arată că, tot printr-o interpretare eronată a contractului,

instanța de apel a reținut greșit în privința sa

obligația de a furniza reclamanților, cu titlu gratuit, apă,

deși, tot instanța a arătat că acest contract este unul

individual.

2.

Soluționarea greșită a capătului 1 din cererea

reconvențională, prin aplicarea greșită a art. 1143 C. civ.

privind compensarea și existența unei motivări contradictorii

referitor la două facturi despre care se reține atât faptul că

nu au fost achitate de reclamanți, cât și faptul că aceștia

au achitat cota de 4/6 din consumul aferent facturilor respective. Deși nu

a motivat expres, instanța ar fi aplicat o compensație

nesolicitată între o sumă achitată în plus de reclamanți,

aferentă consumului de până la 24 august 2009, și suma

datorată în baza celor două facturi, din 23 octombrie 2009 și 15

ianuarie 2010.

privința desființării camerelor video, recurenta susține

că fațadele imobilului sunt părți ale

proprietății comune, conform art. 44 alin. (1) din Normele

metodologice ale Legii nr. 230/2007, astfel că, greșit s-a

reținut că sunt amplasate pe proprietatea reclamanților, iar pe

de altă parte, sistemul de supraveghere instalat încalcă art. 612 C.

civ. cu privire la servitutea de vedere, raportat la art. 480 C. civ. și,

contrar celor reținute de instanța de apel, înregistrările

captate reprezintă operațiuni de prelucrare a datelor cu caracter

personal, ce intră sub incidența Legii nr. 677/2001, invocându-se

totodată și interpretarea greșită a art. 27 alin. (5) din

Legea nr. 333/2003, precum și incidența art. 226 C. pen. vizând

infracțiunea de atingere adusă vieții private, fără

drept, prin captarea sau înregistrarea de imagini.

Prin

întâmpinarea înregistrată la 27 iulie 2006, intimata Societatea E. SA a

solicitat respingerea ambelor recursuri, apreciind că, instanța de

apel, în mod corect a respins solicitarea având ca obiect obligarea sa la

încheierea unui contract individual de consum pentru corpul A, pe numele

reclamanților.

În

apărare arată că, pentru imobilul în litigiu există deja

încheiat un contract cu pârâta D. care, potrivit art. 31 și 28 din Legea

nr. 241/2006 are calitatea de utilizator al branșamentului ce

servește corpurile A și B ale imobilului, astfel că nu se poate

încheia un nou contract individual cu obiect identic, fiindu-i imposibil

să presteze același serviciu în baza a două contracte diferite.

Prin

întâmpinarea depusă la dosar, intimata D. a solicitat respingerea

recursului reclamanților. În apărare susține că, amplasarea

unui contor pe proprietatea sa nu se poate face decât cu acordul său,

fiind aplicabile dispozițiile art. 109 alin. (2) din Ordinul nr. 88/2007,

și că nu sunt fondate nici criticile referitoare la încălcarea

coproprietății forțate. și nici cele vizând cuantumul daunelor

morale.

Analizând

cererile de recurs, prin prisma motivelor invocate, se vor reține

următoarele:

Prin

Contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 2989 din 22 aprilie

1997, antecesorul reclamanților J. împreună cu reclamanta A. au

cumpărat locuința în suprafață utilă de 64,23 mp

situată în București, compusă din acces parter, casa

scării, WC, bucătărie, 3 camere, vestibul, balcon, magazie

cărămidă, magazie scândură.

Odată cu

apartamentul, care reprezintă o cotă de 18,49% din totalul imobilul

situat în București, str.Teleajen, nr. 72, a fost cumpărată

și o cotă de 49,94% din părțile de folosință

comună ale imobilului și 57,65 mp teren situat sub construcție.

Prin

Contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 3305 din 10 iulie

1997 numiții K. și L. au cumpărat locuința în

suprafață utilă de 60,54 mp situată în București,

compusă din hol, 2 camere, baie, bucătărie, vestibul,

cămară, boxă (subsol).

Odată cu

apartamentul, care reprezintă o cotă de 19,02% din totalul imobilul

situat în București, str.Teleajen, nr. 72, a fost cumpărată

și o cotă de 19,02% din părțile de folosință

comună ale imobilului și suprafața de 28,48 mp teren situat sun

construcție.

În baza

Dispoziției nr. 3649 din 16 decembrie 2004 emisă de Primarul General

al Municipiului București au fost restituite în proprietatea pârâtei D.,

din imobilul situat în București, spațiul cu altă

destinație situat la parterul Corpului A în suprafață de 25,00

mp, cu o cotă de teren aferent de 27,16 mp, apartamentul situat la

parterul Corpului A cu o cotă de teren aferent de 23,98 mp, apartamentul

situat în Corpul B cu cota de teren aferent și terenul liber de

construcții curtea în suprafață de 302,35 mp.

La imobilul

situat la adresa mai sus menționată există un branșament

vechi, situat în pivnița ce constituie proprietatea pârâtei D., care

servește Corpurile A și B și unul nou în exterior, nelegat la

instalațiile interioare.

Între pârâta

Societatea E. SA în calitate de operator și pârâta D. în calitate de

utilizator s-a încheiat Contractul nr. 21374-1 din 17 iulie 2006 de

branșare/racordare și utilizare a serviciilor publice de alimentare

cu apă și canalizare având ca obiect furnizarea serviciului public de

alimentare cu apă și a serviciului public de canalizare pentru

branșamentul din sector 2 București.

În calitatea

de utilizator, pârâta D. trebuia să îndeplinească obligațiile

prevăzute de art. 229 din Regulamentul-cadru al serviciului de alimentare

cu apă și de canalizare aprobat prin Ordinul nr. 88/2007 al ANRSC,

respectiv să respecte clauzele contractului și să permită

citirea contorului amplasat pe proprietate sa.

Totodată,

conform art. 6.3 din Contractul nr. 21374-1/17 iulie 2006 și art. 9.4 din

Ordinul nr. 90/2007 al ANRSC pentru aprobarea contractului de

furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare,

în cazul în care căminul de branșament și/sau contorul de

apă se află pe proprietatea utilizatorului, acesta va asigura

integritatea sistemelor de măsurare, va asigura accesul operatorului la

contor pentru efectuarea citirilor, verificărilor, precum și pentru

operațiile de întreținere și de intervenții.

Prestarea

acestor servicii mai sus menționate de către operator, în baza

Contractului nr. 21374-1 din 17 iulie 2006 s-a realizat pentru

branșamentul vechi, singurul în ființă și pentru care

pârâta și-a asumat obligațiile prevăzute de reglementările

speciale, conform celor mai sus reținute, inclusiv obligația

contractuală de a nu obstrucționa utilizarea branșamentului de

către ceilalți coproprietari.

Prin urmare,

în mod corect, instanțele de fond au reținut că, potrivit art.

31 și 28 din Legea nr. 241/2006, între pârâta Societatea E. SA în calitate

de operator și pârâta D. - utilizator s-a încheiat contractul pentru

branșamentul existent și care servește Corpurile A și B al

imobilului și nu pentru noul branșament cum susține

recurenta-pârâtă prin criticile aduse prin memoriul de recurs, vizând

interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății,

aceasta susținând, de altfel, pentru prima oară cu ocazia recursului

faptul că, contractul în litigiu s-a încheiat pentru un alt

branșament, devenind aplicabile din acest punct de vedere

dispozițiile art. 316 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ. cu

privire la limitele învestirii instanței.

Din

această perspectivă nu sunt fondate nici celelalte critici prin care

se contestă de către recurentă îndeplinirea condițiilor

răspunderii civile delictuale cu privire la fapta de a nu interveni

într-un timp rezonabil la remedierea defecțiunilor ce au cauzat

întreruperea alimentării cu apă și pentru care a fost

obligată la daune morale.

Îndatoririle

recurentei sunt în legătură cu branșamentul și

instalațiile vechi, astfel că din neîndeplinirea lor decurge

obligația la repararea prejudiciului cauzat reclamanților.

Contractul

este într-adevăr, unul individual însă acesta prevede însă, printre

altele, obligația pârâtei de a nu obstrucționa pe ceilalți

coproprietari în dreptul lor de a beneficia de serviciile pentru care actul s-a

încheiat și de aici, pârâta este obligată la daunele morale, nefiind

vorba despre furnizarea gratuită a apei către un terț, așa

cum greșit afirmă recurenta-pârâtă.

Aceasta, în

calitate de proprietar al curții în care se situează instalația

ce a produs pagube, își exercită toate prerogativele dreptului

său, astfel că chiar pârâta putea dispune asupra efectuării

asupra unor lucrări de reparații.

În

conformitate cu art. 216 alin. (2) din Regulamentul-cadru al serviciului de

alimentare cu apă și de canalizare, aprobat prin Ordinul nr. 88/2007

al ANRSC, reclamanții au obligația de a suporta doar cota ce le

revine din contravaloarea reparațiilor aferente instalațiilor

interioare de apă.

În ceea ce

privește modul de soluționare a petitului 1 din cererea

reconvențională și criticile aduse acesteia de către

recurenta-pârâtă D. urmează a se reține că motivarea

instanței de apel este clară și concisă.

Astfel s-a

explicat pe larg faptul că a fost vorba despre trei facturi, că

reclamanților le revenea de plată potrivit cotei lor suma de

2.825,046 RON și că au achitat în fapt suma de 2.864,09 RON în contul

primei facturi din 4 septembrie 2009, de regularizare, instanța de apel

reținând din această perspectivă că reclamanții nu-i

datorează pârâtei nicio sumă.

Considerentele

reținute în motivare nu sunt contradictorii așa cum susține

recurenta. Astfel, afirmația instanței conform căruia

reclamanții nu au achitat nimic din facturile emise la datele de 23

octombrie 2009 și 15 ianuarie 2010, sunt în contextul analizei

pretențiilor reclamanților prin care i-au solicitat pârâtei D. 80%,

ca diferență între consumul casnic obișnuit și pierderile

din rețea, pentru perioada septembrie - noiembrie 2009.

Într-o

altă analiză însă, asupra petitului din cererea

reconvențională prin care pârâta a solicitat obligarea

reclamanților la plata sumei de 3.966 RON cotă consum apă,

dintr-o restanță de 6.610,52 RON au fost supuse analizei pe

lângă cele două facturi anterior menționate și pe cea de

regularizare pentru perioada 17 octombrie 2008 - 24 august 2009, nr. ANBXXX din

4 septembrie 2009, în legătură cu care instanța de apel a

reținut că reclamanții au achitat suma de 2.864,09 RON, în

condițiile în care, suma datorată de ei pentru toate cele trei

facturi în discuție era de 2.825,046 RON.

În urma

acestei analize detaliate, instanța de apel a ajuns la concluzia că

solicitările pârâtei din cererea reconvențională nu sunt

fondate, iar compensarea a operat conform art. 1143 C. civ.

Fără

a intra în analiza decontărilor dintre părți cu privire la

sumele datorate operatorului pentru serviciul prestat, întrucât acestea

reprezintă chestiuni de fapt se va reține că, din perspectiva

dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea

instanței de apel este amplu și convingător motivată, nu

este contradictorie, astfel că nu vor putea fi reținute criticile

întemeiate pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Nici

criticile în legătură cu sistemul de supraveghere montat de

reclamanți nu sunt fondate.

Reclamanții

dețin o cotă de 18,49% din întregul imobil.

Astfel, în

baza probatoriului administrat la instanțele de fond și care nu mai

poate fi reevaluat în această fază procesuală, s-a reținut

că sistemul de supraveghere este amplasat pe proprietatea

reclamanților. Chiar în ipoteza în care amplasarea acestuia a avut loc pe

părțile indivize comune, în speță nu s-a dovedit că

prin existența acestora s-a încălcat de către reclamanți vreo

obligație care decurge din aplicarea reglementărilor legislative

invocate de recurentă. Aceste sisteme sunt destinate a preveni

săvârșirea unor fapte penale și a proteja bunurile deținute

de reclamanți, astfel încât se va reține că, în mod corect instanța

de apel a apreciat că montarea camerelor video în discuție este

proporțională cu scopul urmărit.

Prin cererea

de recurs, cu privire la același aspect, pârâta a invocat și

încălcarea art. 612 C. civ., care reglementează servitutea de vedere.

O astfel de susținere nu a fost folosită ca argument în motivarea

cererii reconvenționale în primă instanță și nici în

apel. În cauză nu s-au administrat probe cu privire la distanța

minimă a servituții de vedere, astfel că nici instanțele de

fond nu s-au pronunțat cu privire la incidența în speță a

acestor dispoziții, o asemenea apărare fiind formulată pentru

prima oară în recurs omisso medio.

În baza

acestor considerente, se va reține că niciuna dintre criticile

recurenților-pârâți nu sunt fondate, astfel încât în lumina

dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursul

acestora urmează a se respinge.

Cât

privește recursul declarat de reclamanți se va reține că,

în mod legal, prin decizia atacată s-a reținut existența deja a

unui contract pentru branșamentul din str. ...., astfel că, raportând

dispozițiile art. 28 și 31 din Legea nr. 241/2006 la situația

existentă în cauză, câtă vreme contractul existent nu a fost

desființat, nu mai poate fi încheiat un nou contract individual care

să aibă un obiect identic sau parțial identic cu cel

înființă și care, așa cum s-a arătat în precedent,

vizează instalații situate pe proprietatea privată a pârâtei D.

Altfel, s-ar

ajunge la situația în care același branșament ar servi mai

mulți utilizatori, contrar dispozițiilor art. 3 lit. i) din Legea nr.

241/2006.

Faptul

că la încheierea contractului existent reclamanții în calitate de

coproprietari nu și-au exprimat acordul, ori împrejurarea că pârâta

în calitate de utilizator și-a încălcat obligația de a nu

obstrucționa folosirea branșamentului nu pot constitui temeiuri

legale pentru încheierea unui nou contract cu reclamanții asupra

aceluiași branșament.

Contrar

susținerilor recurenților, aceștia nu pot avea un drept de

servitute legală, reținându-se corect inexistența vreunei

dispoziții legale sau convenționale care să prevadă

obligația pârâtei D. de a permite accesul altor locatari în imobilul

proprietatea sa, aceasta bucurându-se de toate prerogativele conferite de acest

drept. Singurele sale obligații derivă din raportul său

contractual cu operatorul serviciului public, în baza reglementărilor

speciale în materie la care s-au făcut referiri anterior, în cuprinsul

deciziei.

În ceea ce

privește invocarea dreptului de coproprietate forțată se va

reține că acesta privește doar instalațiile interioare de

apă și de canalizare. Reclamanții nu au nici un drept cu privire

la branșament sau contor, iar potrivit art. 225 din Regulamentul-cadru al

serviciului de alimentare cu apă și de canalizare aprobat prin

Ordinul nr. 88/2007 al ANRSC, doar operatorul are drept de servitute gratuit

asupra proprietăților afectate de sistemul de alimentare cu apă

și de canalizare.

Criticile

care au ca obiect cuantumul daunelor morale țin de aprecierea

subiectivă și de evaluarea proprie pe care instanța de apel a

efectuat-o la cuantificarea acestora.

Soluția

instanței sub acest aspect este amplu motivată, reținându-se

îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale ce-i

incumbă pârâtei D. în legătură cu îndeplinirea cu mare

întârziere a obligației legale de a repara avaria apărută la

țeava aflată în curtea care este proprietatea sa exclusivă

și de a redeschide alimentarea cu apă, fapt care le-a cauzat

reclamanților un prejudiciu moral cuantificat la suma de 10.000 RON prin

raportare și la principiul echității și

proporționalității în sensul existenței unui just echilibru

între prejudiciul suferit și reparația acordată.

În baza

acestor considerente, potrivit art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. se

va respinge ca nefondat recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondate recursurile declarate de reclamanții C., B. și A. și

de pârâții D., F., G. și H. împotriva Deciziei civile nr. 523 din 24

martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 21 martie 2017.

Procesat de

GGC - LM