ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2212/2022

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 21 decembrie 2015 pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă, sub nr. x/2015, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pârâtele Societatea D. S.A. și E. Râmnicu Vâlcea, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea Societății D. S.A. la plata către reclamanți a sumei estimative de 45.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru utilizarea invenției cu titlul "Instalație pentru optimizarea factorului de putere în stațiile de transformare de 20/6 kV", în perioada 01.01.2013- 31.12.2015, la UMC Lupoaia, Husnicioara, Roșiuta, Jilț Nord, Jilț Sud, Peșteana, Roșia, Rovinari, Tismana și Pinoasa, actualizată cu inflația de la data când trebuiau plătite până la data plății și cu dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății.

De asemenea, au solicitat obligarea Societății D. S.A., în solidar cu E. Rm. Vâlcea, la plata către fiecare, a sumei estimative de 5.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru utilizarea invenției cu titlul "Instalație pentru optimizarea factorului de putere în stațiile de transformare de 20/6 kV", în perioada 01.01.2013-31.12.2015, la UMC Berbești, actualizată cu inflația de la data când trebuiau plătite până la data plății și cu dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată pe care le vor suporta cu acest proces.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b), art. 36 din legea nr. 64/1991, republicată, art. 91 alin. (4) lit. a) din H.G nr. 547/2008 privitoare la Regulamentul de aplicare al Legii nr. 64/1991, art. 1350 C. civ. privitor la răspunderea contractuală și art. 1489 C. civ. privitor la dobânzi.

Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința nr. 95 din 16 aprilie 2021, Tribunalul Gorj, secția I civilă a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea acțiunii formulate împotriva pârâtei E., prin administrator judiciar F.; a luat act de renunțarea reclamantului C. la judecarea acțiunii împotriva pârâtei Societatea D. S.A.; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A. și B., împotriva pârâtei Societatea D. S.A., având că obiect drepturi de autor, conform precizării ulterioare; a obligat pârâta să plătească reclamantului A. suma de 27.406 RON despăgubiri civile, actualizată cu inflația și dobânda legală aferentă despăgubirilor, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 21.12.2015, până la data plății; a obligat pârâta să plătească reclamantului B. suma de 27.406 RON despăgubiri civile, actualizată cu inflația și dobânda legală aferentă despăgubirilor, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 21.12.2015, până la data plății; a obligat pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanții A. și B. suma de 12.074,1 RON cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia nr. 318 din 06 decembrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta Societatea D. S.A. împotriva sentinței menționate; a admis apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pe pârâta Societatea D. S.A. să plătească fiecăruia dintre reclamanți câte 65.711,5 RON despăgubiri civile, actualizate cu rata inflației și dobânda legală aferentă, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 21.12.2015 și până la data plății efective; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâta Societatea D. S.A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, reținerea cauzei spre rejudecare, admiterea apelului, cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a expus următoarele critici:

- decizia atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 33 și art. 34 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, precum și jurisprudența în materia brevetelor de invenție: decizia nr. 6560/03.12.20210 pronunțată în dosarul nr. x/2007, decizia nr. 6562/03.12.20210 pronunțată în dosarul nr. x/2008, decizia nr. 6562/03.12.20210 pronunțată în dosarul nr. x/2008 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia nr. 35/26.04.2012 pronunțată în dosarul nr. x/2011 și decizia nr. 37/02.05.2012 pronunțată în dosarul nr. x/2011 ale Curții de Apel Craiova, decizia nr. 6562/03.12.20210 pronunțată în dosarul nr. x/2008 și decizia nr. 1275/18.06.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție:

- prin deciziile anterior menționate, au fost dezlegate ca aspecte de drept: decăderea titularului de brevet, efectele decăderii asupra autorilor și întinderea protecției oferite brevetului, reținându-se că decăderea operează de la data neachitării taxelor pentru menținerea în vigoare a brevetului și nu de la data publicării decăderii în BOPI; atunci când nu rezultă că s-ar fi cerut sau s-ar fi obținut revalidarea brevetului și nici reclamanții ca persoane interesate nu au plătit taxele, decăderea este opozabilă inclusiv autorilor, deoarece nu există o obligație legală sau contractuală numai în sarcina titularei de brevet, întrucât această obligație aparține persoanei interesate de protejarea invenției;

- atunci când titulara brevetului renunță benevol la protecția oferită de lege, dă posibilitatea terților de a utiliza invenția, renunțarea la drept nefiind un fapt ilicit cauzator de prejudicii, cu atât mai mult cu cât recurenta achiziționa aceste produse la societăți terțe;

- s-a mai reținut că nu există raport de cauzalitate între fapta pârâtei de a nu plăti taxele și eventualul prejudiciu suferit de autori, respectiv de cocontractanți, care nu pot pretinde de la titulară plata drepturilor rezultate din folosința exclusivă a invenției, după decăderea prevăzută de Legea nr. 64/1991, fiind inadmisibil a se solicita despăgubiri de la cel ce folosește invenția;

- prin jurisprudența anterior menționată a mai fost dezlegată o altă chestiune de drept cu referire la valabilitatea brevetului și la incidența acestuia în raport de convenția pârtilor asupra contractului atunci când reclamanții își întemeiază pretențiile pe răspunderea civilă contractuală, invocându-se nerespectarea contractului de cesiune; potrivit voinței părților, statuată prin contractul de cesiune, care are putere de lege între acestea, durata de valabilitate a contractului este aceeași cu durata de valabilitate a brevetului; fată de dezlegările date de înalta Curte de Casație și Justiție perioada pentru care autorii puteau solicita despăgubiri este 01.01.2013-15.10.2014 și nu cum în mod greșit a reținut Curtea de Apel Craiova - 01.01.2013-31.12.2016;

- referitor la noutatea invenției, stadiul tehnicii, aplicabilitatea și protecția invenției raportate la prevederile Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, recurenta-pârâtă a criticat decizia atacată sub aspectul acordării necuvenite a drepturilor bănești solicitate de autor, întrucât s-a constatat că la data depunerii cererii de depozit a invenției denumite "Instalație pentru optimizarea factorului de putere în stațiile de transformare de 20/6, respectiv 14.10.2010, nu era îndeplinită condiția de noutate cerută de Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenții, soluția tehnică fiind intrată în stadiul tehnicii, prin utilizare încă din anul 2009, conform contractului nr. x/p/27.10.2009 încheiat cu S.C. G. S.A., ce a avut ca obiect livrarea bateriilor de condensatori pentru rețeaua de 6kV a stațiilor de transformare 20/6 și montarea în cariera Lupoaia;

- Societatea D. S.A., din studierea documentelor puse la dispoziție de Sucursala Divizia Miniera Tg - Jiu, a constatat că invenția cu titlu "Instalație pentru aptimizarea factorului de putere în stațiile de transformare de 20/6, a fost utilizată și implementată în cadrul fostei H., în prezent Sucursala Divizia Minieră Tg-Jiu din cadrul Societății D. S.A. Tg-Jiu, anterior datei de depozit a brevetului ceea ce face aplicabile prevederile art. 34 alin. (1) lit. b);

- deși soluția intrase în stadiul tehnicii și putea fi utilizată în mod liber fără acordare de despăgubiri, H., prin reprezentanții săi legali, au încheiat în data de 24.09.2010 Contractul de cesiune nr. x, ce avea ca obiect transmiterea dreptului la eliberarea brevetului anterior menționat contra acordării de drepturi bănești acordate conform prevederilor Legii nr. 64/1991; la data încheierii contractului de cesiune cu autorii nu își mai avea utilitate și necesitate, deoarece soluția tehnicii intrase deja în stadiul tehnicii și era deja utilizată fără acordare de despăgubiri, inclusiv de către terți;

- validarea invenției și eliberarea brevetului de invenției, în lipsa oricăror contestații, au determinat pe autori să solicite drepturi bănești, în temeiul contractului de cesiune menționat, iar din analiza expertizei în specialitatea energetică se observă că invenția a fost implementată anterior, aceasta pierzând caracterul de noutate, întrucât comercializarea și utilizarea ei a început anterior depunerii cererii de protecție la OSIM;

- la obiectivul stabilit de către instanța de fond constând în verificarea dacă invenția denumită "Instalație pentru optimizarea factorului de putere în stațiile de transformare de 20/6 kV" s-a utilizat în perioada 01.01.20J3 - 31.12.2016 și să menționeze carierele în care s-a aplicat aceasta invenție, expertul tehnic a răspuns în sensul că invenția menționată, obiect al Brevetului de invenție cu nr. x, emis de O.S.I.M., acordat Societății Naționale a Lignitului Oltenia S.A., Târgu Jiu, Gorj, România, în baza Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 541, din 08.08.2007, a fost realizată de reclamanții din dosar și transmisă spre utilizare pârâtei Societatea Comercială D. S.A., fosta H. S.A.;

- a mai răspuns expertul că invenția a fost utilizată de UMC Lupoaia, menționându-se că prin Contractul nr. x/27.10.2009, încheiat de H. cu S.C. G. S.A., furnizorul G. s-a obligat să vândă și să livreze "baterii de condensatori pentru rețeaua de 6 kV a stațiilor de transformare 20/6 kV și montarea în Cariera Lupoaia"; echipamentul utilizat ca invenție în Cariera Lupoaia nu realizează în mod independent calculul factorului de putere, astfel cum este înscris în Brevetul de invenție nr. x Bl, neputând fi utilizată decât în stații de transformare 20/6 kV modernizate, în cele clasice invenția nefiind utilizată, deci neaplicabilă; având în vedere data procesului-verbal de recepție finală, 28.04.2010, s-a constatat că echipamentele erau funcționale anterior datei de depozit a Brevetului de invenție, respectiv 14.10.2010;

- în ceea ce privește utilizarea invenției pentru UMC Roșia, s-a reținut că prin Contractul nr. x/P/10.08.2010, încheiat de H. cu S.C. G. S.A., furnizorul G. s-a obligat să vândă și să livreze "instalații automate de compensare a energiei electrice reactive și montarea în Carierele Roșia, Roșiuța și Peșteana"; conform documentelor prezentate în cadrul expertizei tehnice, s-a reținut faptul că Bateriile de condensatoare montate în stațiile de transformare din Cariera Roșia, în anul 2010, nu utilizează comanda automata a treptelor pentru asigurarea compensării factorului de putere până la factorul de putere neutral, echipamentele fiind funcționale prin acționare/comanda manual;

- pentru UMC Roșiuța, s-a reținut caprin Contractul nr. x/P/10.08.2010, încheiat de H. cu S.C. G. S.A., furnizorul G. s-a obligat să vândă și să livreze "instalații automate de compensare a energiei electrice reactive și montarea în Carierele Roșia, Roșiuța și Peșteana"; echipamentele achiziționate, respectiv un număr de 4 instalații de compensare a energiei electrice și montarea în stațiile de transformare din Cariera Roșiuța, au fost recepționate (parțial, conform procesului-verbal de recepție preliminară nr. x/24.11.2010 - 2 buc.) și puse în funcțiune, conform procesului-verbal nr. x/23.12.2010, 4 instalații puse în funcțiune; procesul-verbal menționează faptul că o instalație din cele patru a fost debranșată, urmând a fi repusă în funcțiune la o dată ulterioară, pentru care nu au fost prezentate documente de punere în funcțiune; data finalizării lucrărilor este ulterioară datei de depozit a Brevetului de invenție;

- pentru UMC Peșteana, s-a reținut prin Contractul nr. x/P/10.08.2010, încheiat de H. cu S.C. G. S.A., furnizorul G. s-a obligat să vândă și să livreze "instalații automate de compensare a energiei electrice reactive și montarea în Carierele Roșia, Roșiuța și Peșteana"; echipamentele achiziționate, respectiv un număr de 2 instalații de compensare a energiei electrice și montarea în stațiile de transformare din Cariera Peșteana, au fost recepționate, conform procesului-verbal de recepție finală nr. x/24.12.2010 și procesul-verbal din 20.12.2020; instalațiile de optimizare a factorului de putere au fost montate în stațiile de transformare 20/6kV, modernizate în perioada 2008-2010; având în vedere data procesului-verbal de recepție finală, s-a constatat că echipamentele erau funcționale anterior datei de depozit a Brevetului de invenție, respectiv 14.10.2010;

- pe baza contractelor depuse ca înscrisuri doveditoare, a susținut recurenta-pârâtă că invenția "Instalație pentru optimizarea factorului de putere în stațiile de transformare de 20/6 kV" nu era nouă la momentul depunerii cererii de depozit, fiind lipsită de noutate, încălcând prevederile Legii nr. 64/1991 privind drepturile de autor și, pe cale de consecință, autorilor nu li se cuvin drepturi bănești; o invenție este nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii, verificarea anteriorității nu este limitată în timp și spațiu, iar acesta trebuie să fie certă, suficientă și omogenă.

III. Apărările formulate în cauză

La data de 21 martie 2022, în termenul legal, intimații-reclamanți A. și B. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

IV. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 14 iunie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată la data de 01 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:

Criticile formulate de către recurenta - pârâtă D. S.A., întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au vizat, în esență, efectele decăderii din dreptul la brevet asupra contractului de cesiune încheiat între părțile în litigiu.

După cum se va arăta în cele ce succed, recurenta a formulat și susțineri referitoare la netemeinicia deciziei recurate ori a invocat doar formal încălcarea dispozițiilor legale, cu referire la art. 33 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991, în realitate, neformulând vreo critică de nelegalitate a deciziei. Toate aceste susțineri nu vor fi primite, pentru considerentele ce vor fi expuse.

În ceea ce privește aspectul de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată că acesta prezintă relevanță pentru întinderea despăgubirilor cuvenite reclamanților, în condițiile în care cele două instanțe de fond din cauză au apreciat în mod diferit perioada de timp pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la drepturi bănești decurgând din exploatarea invenției în unitățile miniere aparținând societății pârâte, anume 1.01.2013-15.10.2014, respectiv întreaga perioadă solicitată, 1.01.2013-31.12.2016.

Astfel, ambele instanțe au reținut, în fapt, că reclamanții sunt autorii invenției "Instalație pentru optimizarea factorului de putere în stațiile de transformare de 20/6 kV" și au transmis societății pârâte dreptul la eliberarea brevetului, prin contractul de cesiune nr. x/24.09.2010, în schimbul unei sume fixe, independent de aplicarea invenției, precum și al unor drepturi bănești din exploatarea acesteia. Acestea din urmă reprezintă obiectul pretențiilor deduse judecății în cauza de față.

Societatea pârâtă a devenit titular al brevetului de invenție nr. x (cu dată de depozit 14.10.2010), însă nu a mai achitat taxa anuală de menținere în vigoare a brevetului începând cu data de 15.10.2014, fiind decăzută din drepturile decurgând din brevet. Decăderea a fost publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială nr. 11 din 29.11.2016, fără a se depune vreo cerere de revalidare a brevetului.

Tribunalul Gorj a considerat că sancțiunea decăderii a operat începând cu data neplății taxei, astfel încât reclamanții inventatori nu mai pot beneficia de drepturi bănești după acea dată, în condițiile în care contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale ale autorilor, încheiat cu angajatorul, titular de brevet- act juridic pe temeiul căruia se fundamentează pretențiile deduse judecății - a încetat odată cu stingerea dreptului la brevet.

În schimb, Curtea de Apel Craiova a considerat că prin decăderea din brevet nu încetează valabilitatea acestuia, ci numai protecția conferită de lege titularului de brevet, în sensul că invenția poate fi folosită în mod liber de către terți în perioada de la publicarea decăderii și până la revalidarea brevetului. Drept urmare, contractul de cesiune nu și-a încetat efectele înainte de expirarea termenului legal în care se putea cere revalidarea brevetului (la data de 29.05.2017), reclamanții fiind îndreptățiți la despăgubiri pentru întreaga perioadă de referință din cauză.

Criticile recurentei sunt fondate.

Raportul juridic născut din contractul de cesiune a dreptului la acordarea brevetului de invenție, încheiat între salariat și angajator, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) și alin. (6) din Legea nr. 64/1991, în forma în vigoare în anul 2010 (conform republicării legii din 8.08.2007), când a fost încheiat actul juridic, se grefează pe raportul juridic născut din brevetul însuși, întrucât a fost încheiat în considerarea acordării brevetului, de către OSIM, persoanei convenite de părți, anume unității angajatoare. Drepturile bănești au fost convenite prin contract pentru ipoteza protejării invenției prin brevet, reprezentând contraprestația transmiterii dreptului salariatului la acordarea brevetului.

Din acest punct de vedere, contractul de cesiune are un caracter accesoriu față de brevet, depinzând de soarta acestuia, atât timp cât părțile însele au legat efectele juridice ale actului juridic de efectele brevetului.

Conform art. 32 alin. (1) din lege (în forma din anul 2010, când a fost acordat brevetul în cauză), brevetul conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare a invenției pe întreaga sa durată.

În cazul în care dreptul la brevet se stinge, indiferent de cauza încetării dreptului, invenția nu mai beneficiază de protecție juridică, iar dacă acest efect se produce pentru viitor, acele pretenții ale bănești ale autorilor invenției, care se datorează doar în caz de exploatare a acesteia, sunt lipsite de fundament din momentul încetării protecției juridice.

În conformitate cu art. 40 din acest act normativ (în forma de la data neplății în cauză a taxelor, conform republicării legii din 19.08.2014), "(2) Pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenție titularul datorează anual taxe de menținere în vigoare a brevetului. (3) Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet. Decăderea titularului din drepturi se înregistrează în Registrul național al brevetelor de invenție și se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială (...)".

Pe acest temei, decăderea din dreptul la brevet constituie o sancțiune pentru neplata taxelor datorate pentru menținerea în vigoare a brevetului, care conduce la stingerea pentru viitor a drepturilor decurgând din brevet.

Pe cale de consecință, din momentul stingerii dreptului la brevet, încetează pentru viitor și efectele contractului de cesiune a dreptului la acordarea brevetului, autorii invenției rămase fără protecție nemaifiind îndreptățiți la drepturi bănești din exploatarea brevetului.

Cât privește chestiunea de a ști dacă efectele sancțiunii decăderii se produc din momentul neplății taxelor de menținere a brevetului ori abia de la publicarea decăderii în BOPI sau chiar de la expirarea unui termen de 6 luni după această publicare, astfel cum a considerat instanța de apel, se constată următoarele:

Legea nr. 64/1991 nu prevede explicit data de la care operează sancțiunea decăderii titularului din drepturile asupra brevetului de invenție pentru neplata taxelor legale de menținere în vigoare a acestuia, ceea ce înseamnă că decăderea operează chiar de la încetarea plății taxelor, față de modul de formulare a alin. (3) al art. 40, citat anterior, în sensul că decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet este efectul imediat al neplății.

Mai mult decât atât, legiuitorul a prevăzut în mod expres efectele publicării decăderii în BOPI, doar în ceea ce privește posibilitatea revalidării brevetului la cerere, în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 45 din lege, "În cazul decăderii din drepturi a titularului de brevet prevăzute la art. 40 alin. (3), titularul poate cere la OSIM revalidarea brevetului pentru motive justificate, în termen de 6 luni de la data publicării decăderii. În termen de 60 de zile de la înregistrare OSIM hotărăște asupra cererii de revalidare, sub condiția plății taxei legale. Mențiunea revalidării brevetului se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii."

Prin urmare, extinderea, pe cale de interpretare, a cazurilor în care decăderea nu produce efecte imediate, cu consecința menținerii drepturilor inventatorilor până la momentul publicării decăderii, ar echivala cu o adăugare nepermisă la lege.

Pe de altă parte, deplasarea momentului de la care sancțiunea își produce efectele, la data publicării, ar permite menținerea în vigoare a brevetului în perioada în care taxele nu au fost achitate. Or, în acest caz, este golită de conținut instituția decăderii, reglementată ca o sancțiune aplicată titularului nediligent ori dezinteresat de menținerea brevetului.

Contrar celor reținute prin decizia recurată, supraviețuirea drepturilor inventatorilor, în pofida decăderii, nu este susținută de argumentul dreptului de liberă folosire a invenției de către terți.

Potrivit art. 33 lit. f) din lege (în numerotarea din anul 2010, dar cu același conținut în reglementarea ulterioară), în cazul în care se dispune revalidarea brevetului, folosirea de către terți a invenției, în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului, nu constituie o încălcare a drepturilor patrimoniale ale titularului brevetului.

În legătură cu această normă, pe lângă faptul că reglementează o situație ce nu este întrunită în cauză, aceea a revalidării brevetului, trebuie observat că legiuitorul nu face referire la "publicarea decăderii", ci la "decădere". Or, atunci când s-a intenționat raportarea efectelor juridice ale sancțiunii la un alt moment decât cel al încetării plății taxelor de menținere a brevetului, s-a prevăzut acest lucru în mod neechivoc, precum în cuprinsul art. 45, citat anterior.

De asemenea, în interpretarea dată acestei norme de către instanța de apel, în sensul că invenția poate fi folosită liber de către terți abia după publicarea decăderii, decăderea se transformă într-o sancțiune pentru terții care exploatează invenția. Aplicarea acestei prevederi favorabile ar fi nejustificat întârziată ori chiar împiedicată, dacă ar fi condiționată de o procedură administrativă, cea a publicării în BOPI, ale cărei durată și materializare depind exclusiv de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Rațiunea reglementării favorabile terților este tocmai aceea a încetării protecției invenției prin brevet, ca urmare a atitudinii culpabile a titularului brevetului, neexistând niciun motiv pentru ca această atitudine să nu fie sancționată chiar din momentul manifestării de voință a titularului în sensul neplății taxelor.

Faptul că termenul în care titularul poate solicita revalidarea brevetului, pentru motive justificate, curge de la data publicării decăderii în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală, nu înseamnă că, până la data publicării, brevetul continuă să producă efecte juridice, ci că legiuitorul a intenționat stabilirea unui termen ferm, neechivoc sub aspectul modului de calcul, în care titularul să-și manifeste voința în sensul revalidării brevetului.

Față de cele ce preced, în mod greșit a considerat instanța de apel că folosirea liberă a invenției de către terți, în anumite condiții, în perioada de timp ulterioară decăderii, ar reprezenta un argument viabil pentru prelungirea efectelor sancțiunii decăderii din drepturile decurgând din brevetul de invenție și, implicit, a menținerii drepturilor bănești cuvenite inventatorilor.

În aceste condiții, singura interpretare posibilă pentru ca dispozițiile legale arătate să-și producă efectele preconizate de legiuitor este aceea că încetarea valabilității brevetului intervine chiar la data scadenței taxelor legale datorate, dar neachitate, titularul fiind decăzut din drepturile decurgând din brevet. Această interpretare concordă, de altfel, cu practica Înaltei Curți (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 3942/2010, 4612/2010, 6560/2010, 6561/2010), după cum, în mod corect, s-a arătat prin motivele de recurs.

În consecință, pentru considerentele expuse, instanța de apel a constatat în mod greșit că reclamanții din cauză sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru exploatarea invenției și pentru perioada 15.10.2014 - 31.12.2016, motiv pentru care Înalta Curte va admite criticile recurentei pe acest aspect, cu consecința admiterii recursului.

În ceea ce privește celelalte susțineri din memoriul de recurs, se constată că finalitatea acestora rezidă în constatarea de către instanța de recurs a faptului că reclamanții nu sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru utilizarea invenției la unitățile miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia S.A., astfel cum au reținut ambele instanțe de fond în privința UMC Roșia, UMC Peșteana și UMC Roșiuța, respectiv doar instanța de apel în ceea ce privește UMC Lupoaia.

Se observă că o parte dintre susținerile recurentei vizează situația de fapt stabilită în cauză în legătură cu unele dintre unitățile miniere, urmărind a se constata fie că invenția nu a fost implementată, fie că a fost implementată anterior datei de depozit a brevetului de invenție, contrar celor reținute prin decizia de apel.

Aceste susțineri nu pot fi primite, întrucât verificarea situației de fapt stabilite pe baza probelor administrate nu se circumscrie motivelor de recurs prevăzute în mod expres și limitativ în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., referitoare exclusiv la nelegalitatea deciziei recurate, nu și la temeinicia sa.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta a vizat și acea situație în care instanțele de fond au reținut, în mod necontestat, că invenția a fost folosită și anterior datei de depozit a brevetului, așadar chiar înainte de a opera protecția juridică recunoscută invenției prin intermediul brevetului (respectiv, doar pentru UMC Lupoaia).

Din considerentele deciziei recurate, reiese că au fost analizate criticile pârâtei prin care se contesta îndreptățirea reclamanților la drepturi bănești.

Astfel, cu privire la susținerea conform căreia exploatarea anterioară a invenției denotă neîndeplinirea cerinței noutății pentru brevetarea invenției, atât timp cât soluția tehnică intrase deja în stadiul tehnicii, instanța de apel a constatat că nu este compatibilă cu cadrul procesual fixat prin pretențiile deduse judecății, respectiv pretenții pentru exploatarea invenției, instanța de judecată nefiind învestită cu o cerere de anulare a brevetului de invenție pentru lipsa noutății.

Cât privește incidența în cauză a prevederilor art. 33 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991, se reține, de asemenea, că instanța de apel a cercetat și acest aspect, înlăturându-se criticile pârâtei D. S.A. cu motivarea că norma - ce reglementează una dintre situațiile de excepție de la regula dreptului exclusiv de exploatare a invenției pe întreaga sa durată, prevăzută de art. 31 din lege - are în vedere alte persoane decât titularul brevetului de invenție, astfel încât nu poate fi invocată de către pârâtă.

Prin motivele de recurs, se reproșează instanței de apel nerespectarea acestei norme, însă fără a se face vreo referire la considerentele deciziei recurate și fără a se aduce vreo critică interpretării date textului de lege.

Mai mult decât atât, recurenta reiterează în contextul art. 33 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991 susținerile anterioare referitoare la neîndeplinirea cerinței de brevetabilitate a noutății, însă, nici de această dată nu a formulat în mod efectiv o critică la adresa considerentelor prin care s-a răspuns motivului de apel cu acest obiect, pârâta limitându-se a relua apărarea potrivit căreia invenția nu era nouă la momentul depunerii cererii de înregistrare a brevetului de invenție, deoarece se afla deja în stadiul tehnicii.

Or, invocarea formală a unui text de lege, a cărui interpretare sau aplicare greșită ar releva nelegalitatea deciziei de apel, fără ca recurenta să dezvolte critici concrete față de modul de aplicare a legii de către instanța de apel, cu referire la raționamentul juridic expus prin hotărârea recurată, nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, susceptibilă de a fi cercetată în contextul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din acest motiv, susținerile recurentei nu pot fi primite, neexistând, în aceste condiții, vreo rațiune pentru infirmarea considerentelor instanței de apel referitoare la absența învestirii instanței de judecată cu o cerere de anulare a brevetului de invenție, pentru neîndeplinirea cerinței de brevetabilitate a noutății.

Față de cele expuse, Înalta Curte va admite recursul, în considerarea admiterii criticii referitoare la efectele decăderii din drepturile decurgând din brevetul de invenție asupra dreptului reclamanților la despăgubiri pentru exploatarea invenției și, în consecință, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, în aplicarea dispozițiilor art. 497 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Societatea D. S.A. împotriva deciziei nr. 318 din 06 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 noiembrie 2022.