ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2131/2022

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

- obligarea pârâților la plata sumei de 166.266 euro, reprezentând daune și lipsa de folosință a spațiului în suprafață de 461,85 mp (depozit), situat în Buzău, județul Buzău, proprietatea reclamantului, pentru o perioada de trei ani (27.03.2014-27.03.2017);

- obligarea pârâților la plata daunelor morale în valoare de 30.000 RON, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea se întemeiază în drept pe dispozițiile art. 1.357 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 185 din 18 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Buzău s-a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 2911 din 2 decembrie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 185 din 18 februarie 2021 a Tribunalului Buzău.

Prin încheierea din 20 ianuarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis cererea de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul deciziei civile nr. 2911 pronunțată la 2 decembrie 2021, în sensul că decizia este dată cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare și nu "definitivă", cum s-a menționat din eroare.

Împotriva deciziei civile nr. 2911 din 2 decembrie 2021 și încheierii din 20 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A., formulând următoarele critici:

În aprecierea recurentului-reclamant, motivarea curții de apel este identică cu motivarea primei instanțe, iar cele două instanțe de fond au avut în vedere sentința pronunțată în dosarul penal nr. x/2014 și încheierea Judecătoriei Buzău nr. 998 din 19 octombrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017. Instanțele de fond au îmbrățișat soluția din dosarul penal, care nu corespunde adevărului, sigilarea imobilului fiind nejustificată.

Pentru a contura situația de fapt referitoare la sigilarea spațiului situat în Buzău, strada x, nr. 23, recurentul-reclamant a făcut trimitere la probele depuse, în special fotografii cu imobilul, fotocopii din dosarele penale nr. x/2017 și nr. y/2014, precum și schița imobilului menționat. A precizat că, la 27 martie 2014, acest imobil nu aparținea unei societăți comerciale, ci reclamantului. Recurentul-reclamant a mai arătat că a atașat documente din care rezultă că AJOFM Buzău era chiriaș în spațiul respectiv.

De asemenea, a făcut mențiuni cu privire la înscrisurile pe care le atașează cererii de recurs.

Cererea de recurs nu este întemeiată în drept.

În cauză nu a fost parcursă procedura de filtru, data inițială a dosarului fiind ulterioară datei de 21 decembrie 2018, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, lege prin care au fost abrogate dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. referitoare la procedura de filtru.

Intimata-pârâtă Autoritatea Vamală Română a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Intimatului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului. De asemenea, a solicitat anularea recursului ca netimbrat în cazul în care recurentul-reclamant nu depune taxa judiciară de timbru.

Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a combătut apărările intimaților-pârâți.

Prin rezoluția din 25 mai 2022, s-a stabilit termen de judecată la 3 noiembrie 2022, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului declarat de reclamant, invocată de intimații-pârâți, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Se reține că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

În conformitate cu textele legale enunțate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Motivarea recursului conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ. presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță.

Totodată, se reține că recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în acest sens stipulând expres prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată caracterul nesistematizat și nestructurat al căii de atac în motive care să vizeze nelegalitatea hotărârilor atacate, în condițiile în care recurentul nu s-a conformat exigențelor impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., neindicând în cererea de recurs vreunul din motivele de casare și nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, din oficiu, într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzut de acest text de lege, rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic.

Recurentul-reclamant a criticat situația de fapt reținută de instanțele de fond, pe baza probelor administrate, și care a fost avută în vedere pentru a ajunge la concluzia că în cauză nu s-a făcut dovada unei fapte ilicite, reținându-se prin decizia recurată că prezumția de legalitate a actelor administrative care au stat la baza instituirii sigiliului nu a fost răsturnată, astfel că nu poate fi vorba despre exercitarea abuzivă a dreptului subiectiv.

Modul de interpretare a probelor și stabilirea situației de fapt de către instanțele de fond sunt însă sustrase cenzurii instanței de recurs, care nu realizează un control al temeiniciei hotărârii, ci doar unul de legalitate, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte reține că aceste critici nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Simpla afirmație a recurentului-reclamant în sensul că motivarea deciziei recurate ar fi identică cu motivarea sentinței nu poate fi calificată drept critică a nelegalității deciziei recurate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condițiile în care partea nu a învederat vicii privind motivarea hotărârii recurate, în sensul că ar lipsi motivarea, considerentele ar avea caracter contradictoriu sau străin de natura pricinii.

Prin urmare, instanța de recurs reține că nemulțumirea recurentului-reclamant față de soluția pronunțată în cauză nu antamează legalitatea deciziei recurate în lipsa unor critici care să pună în evidență erori de judecată, de natură a fi încadrate în motivele de casare, sau vicii ale motivării deciziei recurate.

Pentru considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de nelegalitate, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2911 din 2 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă și încheierii de îndreptare eroare materială din 20 ianuarie 2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2022.