ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2016/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 02 iunie 2020, sub nr. de dosar x/2020, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 26.718,97 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, la plata dobânzii moratorii în cuantumul legal, de la data introducerii acțiunii și până la data achitării integrale a debitului, pentru sumele datorate și pentru dobânzile scadente, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 1771 din data de 30.03.2021 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. x/2020, s-au respins ca neîntemeiate, excepțiile invocate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu reclamanta A.. S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 20.062,69 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă care se va actualiza cu dobânzile legale moratorii calculate de la data introducerii acțiunii - 02.06.2020 - și până la data achitării integrale a debitului. S-a respins în rest, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Statul Român prin Ministerul Finanțelor, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul de a dispune admiterea excepției netimbrării, a excepției lipsei calității procesuale pasive a apelantului - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor; inadmisibilitatea acțiunii, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 39/A din 31 ianuarie 2022 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2020, a fost admis apelul declarat de către apelantul Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu intimata A., împotriva sentinței civile nr. 1771/30.03.2021 pronunțate de Judecătoria Oradea pe care a schimbat-o în parte, după cum urmează: A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, în măsura în care nu contravin prezentei hotărâri. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. solicitând casarea deciziei recurate, iar pe cale de consecință menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 1771/30.03.2021 pronunțate de către Judecătoria Oradea.

Încheierea și decizia pronunțate de instanța de recurs Prin încheierea din 28 septembrie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 5 octombrie 2022, a respins cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu motivarea că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 519 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că speța dedusă judecății nu are caracter de noutate astfel cum impune articolul citat. A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 539 alin. (2) din C. proc. pen. formulată de recurenta A.. Prin decizia civilă nr. 236/R/2022 pronunțată la data de 12 octombrie 2022 de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă s-a admis ca fondat recursul civil declarat de recurenta A., în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București împotriva deciziei civile nr. 39/A din 31 ianuarie 2022 pronunțate de Tribunalul Bihor, pe care o casează în sensul că: S-a respins ca nefondat apelul civil declarat de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1771 din data de 30.03.2021, pronunțate de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în tot. A luat act că recurenta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii de ședință din data de 28 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă în dosarul nr. x/2020 a declarat recurs reclamanta A. la data de 30 septembrie 2022.

Motivele de recurs În cuprinsul cererii de recurs formulate împotriva încheierii din data de 28 septembrie 2022, pronunțate de către Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2020, recurenta a solicitat admiterea recursului formulat, desființarea încheierii atacate ca fiind nelegală, iar pe cale de consecință, să se dispună sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 539 alin. (2) din C. proc. pen., care prevăd că "Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate". A arătat că prin încheierea din data de 28 septembrie 2022 instanța de recurs a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 539 alin. (2) C. proc. pen. de către recurenta A., reținând că dispozițiile cu privire la care s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale nu ar fi aplicabile în cauză, nu ar avea legătură cu soluționarea cauzei, stabilind că toate celelalte cerințe de admisibilitate sunt îndeplinite. Apreciază că în mod greșit instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 539 alin. (2) C. proc. pen. nu ar avea legătură cu soluționarea cauzei. În acest sens, a arătat că dispozițiile respective au fost invocate de către intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin apărările formulate în cauză, atât în fața instanțelor de fond și de apel, cât și în fața instanței de recurs. Mai mult, art. 539 C. proc. pen. a fost reținut de către instanța de apel pentru a admite apelul declarat de către pârâtul - intimat și a respinge cererea de chemare în judecată formulată de către recurenta reclamantă A., fiind evident că au legătură directă cu soluționarea prezentei cauze. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Apărările formulate în cauză Recursul a fost comunicat intimatului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la data de 18 octombrie 2022, conform dovezii de la dosar recurs. Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte la data de 10 octombrie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris . Prin rezoluția de primire din 11 octombrie 2022 a fost fixat termen de judecată la data de 25 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Prin cererea de recurs, recurenta a criticat faptul că prin încheierea din data de 28 septembrie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 539 alin. (2) C. proc. pen. de către recurenta A., reținând că dispozițiile cu privire la care s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale nu ar fi aplicabile în cauză, neavând legătură cu soluționarea cauzei. Potrivit dispozițiilor art. 539 C. proc. pen., "(1) Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate. (2) Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestite cu judecarea cauzei." Analizând criticile expuse, se constată că instanța de recurs s-a fundamentat în adoptarea deciziei sale, pe argumentul potrivit căruia acțiunea introductivă de instanță este motivată în drept și în fapt pe dispozițiile C. civ. privind răspunderea civilă delictuală. Mai arată curtea de apel că articolul 539 alin. (2) C. proc. pen. reglementează dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate, acest text legal nefiind incident, întrucât reclamanta nu a invocat că a fost privată de libertate pe parcursul anchetării și soluționării dosarului penal nr. x/2017 al Curții de Apel Timișoara, în care s-a pronunțat în final o soluție de achitare. Contrar celor reținute de curtea de apel, Înalta Curte arată că prevederile cu privire la care s-a invocat excepția de neconstituționalitate au legătură cu cauza prezentă, aceasta întrucât tribunalul a respins cererea de cheltuieli de judecată formulată de recurentă împotriva intimatului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în considerarea inclusiv a prevederilor art. 538-539 C. proc. pen. Or, petenta apreciază că sfera de aplicare a acestor prevederi procesual penale nu înglobează și situația sa, normele juridice procesual penale fiind unele restrictive și ca atare, le consideră discriminatorii în ceea ce o privește. Justificând astfel aplicabilitatea în cauză și a dispozițiilor din C. proc. pen., petenta este interesată să ilustreze un caracter restrâns al domeniului de aplicare al articolelor 538-539 C. proc. pen. și pe care tribunalul și-a fundamentat soluția de respingere a cererii sale de cheltuieli de judecată, acesta constituind de altfel, unul din motivele de recurs ale reclamantei petente invocate în cererea de recurs împotriva deciziei de apel. Așadar, prevederile atacate cu excepția de neconstituționalitate au legătură cu judecarea cauzei, motiv pentru care cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate respectivă trebuia admisă. Opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată este că dispozițiile textelor de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate - art. 1 alin. (3) - (5), alin. (15) alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1) și (2), art. 52 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituția României - și celor ale art. 20 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, normele procesual penale criticate sunt o concretizare a principiului constituțional prevăzut la art. 52 alin. (3) din actul fundamental. Dispozițiile legale instituie normele procedurale necesare exercitării dreptului constituțional menționat, fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale invocate și cu art. 5 paragraful 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sa cu normele internaționale menționate de petentă. Prin art. 539 alin. (2) din C. proc. pen., legiuitorul a condiționat repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate de stabilirea acesteia prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestite cu judecarea cauzei, fapt care, așa cum a apreciat în jurisprudența sa Curtea Constituțională în soluționarea excepției de neconstituționalitate a aceluiași text de lege, dă naștere, în sarcina organelor judiciare anterior menționate, unei obligații de a se pronunța prin încheieri definitive, conform textului criticat, cu privire la caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate dispuse pe parcursul procesului penal, inclusiv în etapele anterioare celei în care se pronunță hotărârea definitivă și care au făcut obiectul controlului pe calea contestației sau care ar fi putut fi contestate, conform prevederilor art. 204-206 din C. proc. pen.. De asemenea, aceasta presupune obligația instanței de judecată care se pronunță prin hotărâre definitivă asupra cauzei de a stabili caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate. Pentru ansamblul tuturor acestor argumente, având în vedere că prevederea respectivă are legătură cu cauza, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat de A. împotriva încheierii de ședință din data de 28 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, va casa încheierea recurată și în consecință, va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 539 alin. (2) C. proc. pen.