ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2009/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2017, în data de 08.12.2017, reclamanta A. S.A. - în faliment, în contradictoriu cu pârâții Tătaru C. și D., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la repararea prejudiciului în valoare de 426.384,37 euro cauzat prin săvârșirea infracțiunii de delapidare de către pârâtul D. și transferat în contul personal al pârâtului C., instituirea sechestrului judiciar privind suma de 426.384,37 euro ce formează obiectul prezentului litigiu, pentru a conserva dreptul pretins judecății, cu cheltuieli de judecată. În subsidiar, a solicitat să declare inopozabile față de reclamantă actele încheiate între D. și Tătaru C., în frauda drepturilor acesteia, respectiv declararea inopozabilității față de A. S.A. a actelor de transfer cu titlu gratuit efectuate de D. către Tătaru C., instituirea sechestrului judiciar privind suma de 426.384,37 euro, ce formează obiectul prezentului litigiu, pentru a conserva dreptul pretins judecății, cu cheltuieli de judecată. În terțiar, a solicitat obligarea pârâtului Tătaru C. la întoarcerea în patrimoniul pârâtului D. a sumei de 426.384,37 euro.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 2710/21.12.2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins primul capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Tătaru C., ca neîntemeiat. A admis capătul de cerere având ca obiect acțiunea revocatorie formulat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar E., în contradictoriu cu pârâții Tătaru C. și D.. A constatat inopozabilitatea actelor de transfer cu titlu gratuit efectuate de către pârâtul D. către pârâtul Tătaru C. până la concurența sumei de 426.384,37 euro. A obligat ambii pârâți în solidar la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat. A luat act că pârâții nu solicită cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia nr. 786A din 18 mai 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-a respins apelul formulat de pârâții Tataru C. și D., împotriva sentinței civile nr. 2710/21.12.2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București pârâții Tătaru C. și D. au declarat recurs, criticând soluția pentru nelegalitate.

Procedura de filtru Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte la data de 6 ianuarie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris . Prin rezoluția de primire din data de 10 ianuarie 2022 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute la art. 490 alin. (2) C. proc. civ. Intimata A. S.A., prin lichidator judiciar E. a depus întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurenții nu au depus răspuns la întâmpinare.

Motivele de recurs În cuprinsul cererii de recurs s-au formulat următoarele susțineri: Instanța de apel a pronunțat o soluție cu aplicarea greșită a normelor de drept, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar motivarea hotărârii este extrem de succintă, fără raționament juridic. Raționamentul eronat al instanței de apel pleacă de la faptul că se reține că "suma primită cu titlul de donație este foarte mare în comparație cu pensia tatălui Tătaru C.". Arată că, la momentul respectiv nu era pensie, ci salariu, iar tatăl este D. și nu Tătaru C.. Soluția din apel nu se întemeiază pe considerarea probatoriului, ci exclusiv pe hotărârea fondului, din care se citează permanent, precum și pe considerații personale ale instantei. Un alt motiv de recurs rezidă din afirmația, eronată și ea: "iar împrejurarea că între cei doi s-a încheiat un contract de donație nu poate determina decât nașterea prezumției intenția încheierii contractului nu a fost gratificarea donatarului, ci sustragerea unor bunuri din patrimoniul donatorului în scopul evitării creditorilor acestuia". Pe lângă împrejurarea că acestă frază este echivocă, cu conținut îndoielnic, exprimarea nefiind de natură a lămuri, ci a crea confuzii, ea este de înlăturat dintr-o hotărârea a unei instanțe. Un alt motiv de recurs susțin că este dat de faptul că instanța de apel a avut în vedere natura relației personale între recurenți, respectiv tată - fiu, doar în momentele în care a apreciat negativ, iar aceeași relație este invocată ca ascundere a donației. Un alt motiv este reținerea greșită a lipsei bunurilor mobile și imobile în patrimoniul recurentului D., lucru contrazis în momentul în care s-a preluat de la fond faptul că acesta are venituri de natură financiară, respectiv pensie. Pentru a arăta că acțiunea revocatorie prevăzută de art. 1562 C. civ. îndeplinește condițiile, și anume faptul că recurentul Tătaru C. cunoștea faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate, ambele hotărâri pronunțate în cauză nu au în considerare decizia penală a Curții de Apel Bacău sau rechizitoriul Parchetului Bacău în care se arată că nu există dovezi care să răstoarne prezumția de nevinovăție a fiului Tătaru C., considerând că doar raportul de filiație este suficient pentru îndeplinirea condiției de cunoaștere a faptului că tatăl își creează sau își mărește stare de insolvabilitate. Totodată, hotărârea Curții de Apel București este eronată prin reținerea condiției de cunoaștere considerând că "mai precis pentru a stabili că apelantul pârât Tătaru C. cunoștea că prin acele donații D. (tatăl) își provoacă sau accentuează starea de insolvabilitate, în mod corect prima instanță a avut în vedere raporturile personale dintre cei doi. Suma primită cu titlu de donație este foarte mare în comparație cu pensia tatălui Tătaru C., împrejurare care întărește prezumția sus-menționată". Decizia Curții de Apel este pronunțată cu greșita aplicarea a legii, cu atât mai mult că la acel moment (2006-2011) D. nu era la pensie și nici nu era în stare de insolvență, la acea dată câștigând sumele de bani prin exercitarea funcției la S.C. A. S.A. Onești (sume care s-au dovedit ulterior lunii august 2011 că ar fi fost delapidate), iar în cadrul procesului penal (anchetei desfășurate între septembrie 2011 - mai 2016) s-a dovedit că Tătaru C. nu a avut nicio cunoștință de ceea ce întreprindea nelegal tatăl său, recurentul Tătaru C. nelocuind acasă (în Onești) din anul 1999, iar începând cu anul 2003 fiind angajat ca ofițer de poliție în București. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează. Cu titlu preliminar, Înalta Curte arată că recurenții-pârâți au indicat, în esență, două motive de recurs, circumscrise punctelor 6 și 8 din art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Printr-un prim motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au relevat faptul că motivarea hotărârii este extrem de succintă, fără raționament juridic care ar putea fi urmărit în vederea combaterii, făcându-l astfel dificil de criticat. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ.. Decizia atacată conține elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea este clară și concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate. Contrar criticilor recurenților pârâți, instanța de apel a analizat toate motivele de apel invocate de aceștia, respectiv pretinsa neîndeplinire a condițiilor acțiunii revocatorii. În acest sens, instanța de apel a procedat la verificarea incidenței dispozițiilor art. 1562 alin. (1) și (2) C. civ., validând argumentația primei instanțe, prin prisma unei analize proprii. Dovadă în acest sens sunt înseși paragrafele citate de recurenți sub acest aspect în expunerea celui de-al doilea motiv de recurs, paragrafe care cuprind în egală măsură atât constatări ale instanței de apel pe marginea sentinței civile de fond, cât și evaluări proprii, respectiv elemente de raționament judiciar realizate de aceasta. Astfel, curtea de apel a apreciat că pe de o parte, în mod corect a reținut prima instanță că între apelanții pârâți au fost încheiate contracte de donație, având ca trăsătură definitorie intenția de a transmite cu titlu gratuit. Pe de altă parte, a arătat că, întrucât transferurile au avut loc, lucru reținut prin decizia penală nr. 1201/01.11.2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016, patrimoniul recurentului D. s-a micșorat. A mai relevat că recurenții nu au făcut dovada contrară, iar împrejurarea că între cei doi s-a încheiat un contract de donație nu poate determina decât nașterea prezumției că intenția încheierii contractului nu a fost gratificarea donatarului, ci sustragerea unor bunuri din patrimoniul donatorului în scopul evitării creditorilor acestuia. De asemenea, instanța de apel a analizat și criticile privitoare la faptul că transferurile de bani nu ar fi condus la provocarea stării de insolvabilitate, precum și susținerile recurentului Tătaru C. cu privire la faptul că nu cunoștea proveniența ilicită a banilor sau pretinsul caracter inadmisibil invocat al declarării ca inopozabilă a unor ordine de plată, acestea nefiind, în opinia recurenților, acte juridice. Așadar, motivarea instanței de apel sub aceste aspecte există. Împrejurarea că recurenții pârâți nu sunt de acord cu raționamentul realizat de instanța de apel reprezintă un element distinct de existența și coerența motivării instanței de apel, aspecte care sunt întrunite, astfel cum s-a expus. În ceea ce privește pretinsul caracter succint al deciziei criticate, Înalta Curte subliniază că nemotivarea presupune lipsa oricăror argumente care să sprijine soluția și, totodată, că nu se confundă cu motivarea succintă, prin care instanța exprimă pe scurt argumentele pe care își fundamentează soluția. De altminteri, în jurisprudența instanței supreme, s-a arătat în mod constant că dreptul părții la o decizie motivată, subsumat conceptului dreptului la o instanță, drept examinat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și din perspectiva dreptului la un proces echitabil prevăzut la art. 6 alin. (1) din Convenție, nu impune în sarcina judecătorului obligația de a da un răspuns detaliat în aprecierea fiecărui argument invocat de părți, ci pe aceea de a oferi părților, prin hotărârea motivată, dovada examinării aspectelor esențiale ale cauzei din perspectiva apărărilor formulate. În speță, considerentele hotărârii recurate criticate ca fiind succint exprimate, enunță precis argumentele pentru care instanța de apel a statuat asupra criticilor referitoare la pretinsa neîndeplinire în cauză a dispozițiilor art. 1562 alin. (1) și (2) C. civ. Drept urmare, din perspectiva motivului de recurs invocat de recurenții pârâți sub acest aspect, respectiv cel prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., aceste critici sunt nefondate. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții susțin că instanța de apel a pronunțat o decizie cu aplicarea greșită a normelor de drept. Au arătat că raționamentul instanței este eronat, provenind, în opinia lor, din erori materiale, și anume confuzia de nume între tată și fiu, precum și confuzia între pensie și salariu. De asemenea, au precizat că decizia din apel nu este întemeiată pe probele existente la dosar, ci în mod exclusiv pe hotărârea pronunțată la fondul cauzei. Au subliniat caracterul echivoc al frazei "iar împrejurarea că între cei doi s-a încheiat un contract de donație nu poate determina decât nașterea prezumției intenția încheierii contractului nu a fost gratificarea donatarului, ci sustragerea unor bunuri din patrimoniul donatorului în scopul evitării creditorilor acestuia." Au mai criticat faptul că instanța de apel a avut în vedere natura relației de familie dintre recurenți doar în momentele în care a apreciat negativ, fiind invocată pentru ascunderea donației, invocând de asemenea și reținerea greșită a stării de insolvabilitate a recurentului D.. Au mai relevat recurenții că în mod greșit, instanța de apel a apreciat că ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1562 C. civ. referitor la acțiunea revocatorie, întrucât pe de o parte, recurentul Tătaru C. nu cunoștea inducerea stării de insolvabilitate și pe de altă parte, faptul că nu există o stare de insolvabilitate, recurentul D. având venituri care pot face obiectul executării silite. În explicitarea celor de mai sus, recurenții au indicat cele reținute în decizia nr. 1201/2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie la data de 02 noiembrie 2017 și au expus un tabel cu toate plățile derulate între părți în perioada 01.01.2006-31.08.2011. Analizând criticile recurenților, Înalta Curte le găsește a fi nefondate. În referire la prima critică, pretinsul caracter eronat al raționamentului instanței provenit din realizarea de erori materiale, și anume confuzia de nume între tată și fiu, precum și confuzia între pensie și salariu, aprecierea este nefondată. Instanța de apel relevă într-o manieră clară că pârâtul D. a fost obligat la plata sumei de 683.490 euro către intimata A. S.A., fiind reținută împrejurarea că acest pârât a transferat fiului său, Tătaru C., suma de 426.384,37 euro prin efectuarea unor transferuri bancare în perioada 01.01.2006-31.08.2011, a căror inopozabilitate se solicită în prezenta cauză. De asemenea, curtea de apel a mai subliniat că pârâții nu au contestat caracterul efectiv al transferurilor, care a dus la micșorarea patrimoniului pârâtului D., la fondul cauzei, instanța de apel trăgând prezumția că intenția încheierii contractului a fost aceea de a sustrage bunuri din patrimoniul donatorului, din elementul relațiilor de familie dintre pârâți. Înalta Curte constată că eventuala strecurare a unor erori materiale de nume al părții sau de denumire a venitului concret obținut de recurentul D., nu este de natură a ilustra un raționament juridic defectuos, întrucât instanța de apel a configurat în mod judicios toate elementele esențiale ale cauzei, eventualele erori materiale evidente nefiind de natură a vicia acest algoritm juridic reținut. În ceea ce privește susținerea că decizia din apel nu ar fi întemeiată pe probele existente la dosar, ci în mod exclusiv pe hotărârea pronunțată la fondul cauzei, aceasta, de asemenea, nu se verifică în cauză, intimații necontestând nici ei înșiși, realitatea și cuantumul transferurilor bancare, probate în cauză și indicate de instanță în mod corect. De asemenea, se observă că instanța de apel a procedat la o cercetare proprie a situației de fapt a cauzei, din decizia recurată reieșind conturarea stării de fapt a cauzei de către instanța de apel prin folosirea de probe, precum ar fi adresa emisă de BEJ F. sau prezumția judiciară trasă de curtea de apel. Raportat la pretinsul caracter echivoc al frazei "iar împrejurarea că între cei doi s-a încheiat un contract de donație nu poate determina decât nașterea prezumției intenția încheierii contractului nu a fost gratificarea donatarului, ci sustragerea unor bunuri din patrimoniul donatorului în scopul evitării creditorilor acestuia", Înalta Curte constată că în interiorul acesteia s-a strecurat o eroare de dactilografiere, în sensul lipsei conjuncției "că" între cuvintele "prezumției" și "intenția". Această eroare materială nu are însă, absolut niciun efect asupra raționamentului juridic al instanței de apel care rezultă tranșant și inechivoc. În răspuns la critica intimatului Tătaru C. care a arătat că nu ar fi cunoscut proveniența banilor și pe cale de consecință, că nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1562 alin. (2) C. civ., mai concret ultima teză a acestuia, se observă că instanța de apel nu a relevat că între cei doi recurenți s-ar fi încheiat un contract cu titlu oneros și nici că s-ar fi făcut vreo plată în executarea unui astfel de contract (cum arată dispozițiile sus-citate), ci doar că s-au făcut acte cu titlu gratuit (transferuri de bani cu titlu de donație de la tată la fiu). Or, dispozițiile alin. (2) ale art. 1562 C. civ., pretinse a fi neîntrunite în cauză, stipulează că "Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terțul contractant ori cel care a primit plata cunoștea faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate". În speță însă, nu ne aflăm într-o astfel de ipoteză, neexistând un contract cu titlu oneros între cei doi pârâți, respectiv nicio plată făcută în executarea unui asemenea contract. Pe cale de consecință, raportat la norma juridică menționată, caracterul de donație al plăților făcute de pârâtul D. către Tătaru C., necontestat de părți, face ca acestea să poată fi declarate inopozabile indiferent dacă terțul contractant (în speța pendinte, recurentul Tătaru C.) ori cel care a primit plata cunoștea sau nu faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate. Aceasta întrucât, așa cum s-a expus anterior, condiția de a cunoaște faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate este prevăzută de legiuitor doar pentru ipoteza încheierii unor contracte cu titlu oneros sau pentru plăți efectuate în baza unor astfel de contracte. Din această perspectivă, nici criticile recurenților afectate ignorării de către instanța de apel a deciziei penale din 2017 a Curții de Apel Bacău, critici care pun în lumină motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., conform căruia "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat", nu pot fi primite, ele neschimbând algoritmul juridic presupus de acțiunea revocatorie prezentă, expus anterior, algoritm juridic potrivit căruia punerea în discuție a unei donații privează beneficiarul de un câștig pe care l-ar putea crede definitiv obținut (de lucro captando), dar fără a-i provoca o pierdere, în timp ce creditorul prejudiciat de actul fraudulos suferă cu adevărat o pierdere (de damno vitando). Or, regimul juridic al art. 1562 C. civ. impune astfel ca între lipsa unui câștig și pierderea câștigului, balanța să se încline în favoarea celui de-al doilea taler. De altfel, instanța de recurs notează că în cadrul deciziei penale respective, nu se constată existența unor aprecieri proprii ale Curții de Apel Bacău asupra atitudinii subiective a recurentului B.. În ceea ce privește criticile prin care se impută instanței de apel că ar fi avut în vedere natura relației de familie dintre recurenți doar în momentele în care a apreciat negativ sau prin care se invocă reținerea greșită a stării de insolvabilitate a recurentului D., prin lipsa de bunuri mobile sau imobile în patrimoniul acestuia, sens în care recurenții au indicat pensia obținută, precum și tabel al situației transferurilor bancare din contul recurentului D. către fiul său, Înalta Curte apreciază că toate acestea constituie critici vizând situația de fapt reținută de curtea de apel, considerentele instanței de apel asupra probatoriului administrat în cauză, astfel încât ansamblul acestor susțineri ale recurenților nu reprezintă critici de nelegalitate a deciziei recurate și pe cale de consecință, nu pot fi nici obiectul analizei instanței de recurs, date fiind limitele exclusiv de legalitate ale controlului instanței de recurs, potrivit art. 488 C. proc. civ. și art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte, pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.