ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 571/2021

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 15.12.2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă, societate în faliment, a contravalorii cheltuielilor făcute în dosarul nr. x/2012, în cuantum de 2.572.268,12 RON, din care 1.500.489,739 RON fiind aferentă serviciilor prestate în dosarul nr. x/2012, și anume 7% din cuantumul sumei stabilite de instanța de judecată ca datorată de pârâta B. S.R.L. către reclamanta A. S.R.L., iar suma de 1.071.778,385 RON fiind aferentă serviciilor prestate pentru a pune în executare titlul executoriu reprezentat de sentința pronunțată în dosarul nr. x/2012, și anume 5% din cuantumul total al sumei pentru care hotărârea a fost pusă în executare. Prin încheierea de ședință din data de 16.01.2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a VI-a civilă a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secțiilor a III-a, a IV-a sau a V-a ale Tribunalului București. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV - a civilă la data de 15.02.2018, sub nr. x/2017**.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal. Prin sentința civilă nr. 1685 din 20.07.2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și a admis excepția autorității de lucru judecat, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A. S.R.L., reprezentată de C., în contradictoriu cu pârâta B., pentru existența autorității de lucru judecat.

Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de apel. Prin decizia nr. 1625 A din 3 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C., împotriva sentinței civile nr. 1685 din 20.07.2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția civilă a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.. Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. A formulat următoarele critici încadrate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (6) și (8) C. proc. civ.: În mod greșit instanța de apel a reținut existența unei identități de obiect și cauză între dosarele nr. x/2012 și nr. y/2014 și prezenta cauză. Atât instanța de apel, cât și tribunalul au interpretat greșit obiectul și cauza dedusă judecății raportat la dosarul nr. x/2014 și au admis greșit excepția autorității de lucru judecat, susținând că suma solicitată în prezenta cauză este identică cu cea solicitată cu titlu de cheltuieli de executare, însă ambele instanțe au ignorat temeiul de drept al prezentei cereri, situația de fapt și cele statuate de instanța de executare. În mod greșit a apreciat instanța de apel că remunerația lichidatorului, conform hotărârii nr. 2 din 22.08.2014, a fost pretinsă în dosarul nr. x/2014, ea nefiind solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, ca o consecință a soluționării dosarului nr. x/2014, ci au fost cheltuieli care au fost considerate ca fiind cheltuieli de executare de către executorul judecătoresc. În cauză au fost aplicate greșit dispozițiile art. 430 alin. (1) și (2) și art. 431 C. proc. civ., raportat la situația de fapt dedusă judecății, întrucât, în opinia reclamantei, nu sunt întrunite condițiile legale, neexistând identitate de obiect și cauză juridică în dosarele nr. x/2012 și nr. y/2014 și prezenta cauză. Instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 430 alin. (1) și (2) și art. 431 C. proc. civ. Hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și nu răspunde nici criticii din apel privind indicarea temeiului de drept de către tribunal în ceea ce privește imposibilitatea realizării dreptului. Deși instanța de fond a fost învestită cu o cerere în răspundere delictuală, aceasta a analizat cererea dedusă judecății prin prisma cheltuielilor de judecată, fără a arăta motivele pentru care prejudiciul solicitat a fost considerat de instanța de fond ca fiind cheltuieli de judecată și temeiul de drept care a stat la baza acestei considerații, mai ales că în ceea ce privește dosarul nr. x/2014 chiar instanța de fond a reținut în hotărâre că suma solicitată conform hotărârii nr. 2/22.08.2014 reprezintă cheltuieli conform Legii nr. 85/2006. Greșit a stabilit instanța de fond că există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește cheltuielile de judecată în dosarul nr. x/2012 și în dosarul nr. x/2014, iar acestei critici nu i-a răspuns instanța de apel. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză La data de 13 iulie 2020, intimata - pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 27 ianuarie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C., împotriva deciziei civile nr. 1625A din 03 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București - secțiaa III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fixat termen pentru judecata recursului la data de 23 martie 2021, C6 noul C. proc. civ., în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cu privire la recursul declarat, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere următoarele: a) În legătură cu suma de 1.500.489,733 RON: Astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 3948 din 10.12.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2012, suma de 1.500.489,739 RON a fost solicitată de actuala recurentă cu titlu de cheltuieli de judecată, această cerere fiind respinsă prin dispozitivul deciziei. Fundamentându-și această soluție, Înalta Curte, ca instanță de recurs, a arătat în considerentele deciziei că deși S.C. A. S.R.L. a câștigat procesul și ar fi avut dreptul la cheltuieli de judecată potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. "prin documentele depuse nu a făcut dovada că acestea cheltuieli au fost efectuate în acest dosar, acestea neprezentând o probă în acest sens, fiind necesară depunerea chitanței de plată, care este documentul justificat de efectuare a plății acestor cheltuieli. Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimate". Această statuare a instanței de recurs are semnificația unei respingeri pe fondul ei, ca neîntemeiată, a cererii de acordare a sumei de 1.500.489,739 RON, fiind vorba despre o soluționare a acestei pretenții printr-o dispoziție înzestrată cu autoritate de lucru judecat. Neînfățișarea dovezilor de către reclamantă, în condițiile în care această sarcină îi revenea în aplicarea regulii potrivit căreia partea care afirmă trebuie să își dovedească afirmațiile făcute, a avut ca efect respingerea pe fondul lui a capătului de cerere privitor la sus-evocata sumă, iar nu respingerea în temeiul unei excepții procesuale (precum, spre exemplu, aceea a prematurității cererii) care ar fi îngăduit în viitor, urmare a modificării circumstanțelor privitoare la dreptul a cărui protecție se solicită, reiterarea în justiție, pe calea unui nou proces, a pretenției respective. Astfel fiind, devine evident că soluția pronunțată prin decizia civilă nr. 3948/10.12.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a dobândit autoritate de lucru judecat, ea având ca efect, între altele, și pe acela că nu mai este îngăduită introducerea unei noi cereri în justiție, în cadrul unui nou proces, prin care suma de 1.500.489,739 RON să fie din nou pretinsă. Contrar afirmațiilor recurentei, dispozițiile art. 430 alin. 1și 2, precum și cele ale art. 431 N. C. proc. civ. au fost corect interpretate și aplicate în cauză, existând identitate de părți, obiect și cauză între pretenția dedusă judecății în dosarul nr. x/2012 și cea din prezentul proces. Este de avut în vedere, sub acest aspect, că atât atunci când cheltuielile de judecată se solicită, ca cerere accesorie, într-un proces început, cât și în cazul în care ele sunt solicitate pe cale principală într-un proces ulterior și distinct, fundamentul juridic al pretenției rămâne același: răspunderea civilă delictuală a părții care, prin conduita sa, a provocat în mod injust pornirea unui proces sau, când este cazul, a unei executări silite. Prin urmare, cauza cererii și, desigur, obiectul ei rămân aceleași, singura diferență fiind reprezentată de calea juridică aleasă pentru judecarea pretenției: cererea accesorie în primul proces sau, ulterior, o cerere principală având ca obiect acordarea respectivelor cheltuieli. Este fără relevanță, în cauza de față, că la data pronunțării deciziei civile nr. 3948/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție suma de 1.500.489,739 RON nu era încă plătită, plata făcându-se doar ulterior, căci atâta vreme cât reclamanta solicitase plata, era datoare a înfățișa dovezile care să ateste temeinicia pretenției sale. Doar în măsura în care s-ar fi pus în discuție excepția prematurității cererii privitoare la cheltuieli, iar aceasta ar fi fost admisă, s-ar fi putut considera că reclamantei îi rămânea deschisă, în viitor, posibilitatea de a solicita suma pe calea unei noi cereri în justiție, promovând un nou proces. Rezultă, așadar, că instanța de apel a hotărât cu interpretarea și aplicarea corectă a legii, sprijinindu-și hotărârea pe o argumentație clară și pertinentă, iar nu contradictorie, neputându-se reține incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. b) În legătură cu suma de 1.071.778,385 RON aferentă serviciilor prestate pentru a pune în executare titlul executoriu din dosarul nr. x/2012: Cu privire la această sumă este esențial a se observa că prin decizia civilă nr. 3761/A/26.10.2015 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. x/2014, având caracter definitiv, s-a statuat că "Nefondat este și motivul de apel care vizează onorariul lichidatorului judiciar. Tribunalul nu poate primi apărările creditoarei în sensul că acesta ar reprezenta o cheltuială cu executarea silită, în sensul art. 669 (670 după republicare) C. proc. civ.. Contrar acestor susțineri, se constată că, prin procesul-verbal al adunării creditorilor din 22.08.2014 (...) s-a aprobat plata onorariului lichidatorului, de 5% din cuantumul total al debitului pus în executare, astfel că această plată se va analiza în cadrul procedurii speciale potrivit Legii nr. 85/2006". Față de existența acestei dezlegări, în mod corect au apreciat atât prima instanță, cât și cea de apel din prezentul proces, că este vorba despre aspecte care, în sensul prevederilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., au dobândit autoritate de lucru judecat, prin ele tranșându-se două aspecte a căror importanță nu poate fi tăgăduită: cel dintâi, că suma pretinsă nu reprezintă o cheltuială cu executarea silită (altfel spus, nu reprezintă o cheltuială de executare); cea de-a doua, că această plată se va realiza în cadrul procedurii speciale instituite prin Legea nr. 85/2006. Or, atâta vreme cât s-a decis că actualei recurente nu îi sunt deschise căile procedurale comune pentru realizarea dreptului de creanță pe care îl afirmă, ea fiind ținută a urma procedura specială prevăzută de Legea nr. 85/2006, această statuare a instanței se impune cu forța obligatorie specifică lucrului judecat, fiind interzisă promovarea unei acțiuni de drept comun, precum cea de față, pentru a se obține plata sumei. A considera altfel, acceptând punctul de vedere al recurentei, înseamnă a lăsa fără efect cele decise printr-o hotărâre definitivă, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ., după cum bine a arătat instanța de apel. Aspectele privitoare la data la care, în aprecierea recurentei, creanța contra intimatei ar fi devenit certă, lichidă și exigibilă, sunt fără relevanță, esențial fiind că privitor la suma pretinsă s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat calea procedurală ce trebuie urmată, anume procedura instituită prin Legea nr. 85/2006, ca lege specială, fiind deci exclusă o acțiune civilă de drept comun. În ce privește echivalența cheltuieli de judecată - cheltuieli de executare silită, trebuie remarcat că, esențial, fundamentul ambelor categorii de cheltuieli este reprezentat de fapta părții care, fără drept, a provocat fie o judecată, fie (și) o executare silită. Prin urmare, există o identitate de fundament juridic al unor asemenea pretenții, astfel că dintr-o asemenea perspectivă trebuie înțelese analogiile și referirile pe care instanța de apel le-a făcut în prezentul proces, și de această dată raționamentul instanței fiind în armonie cu legea, clar, coerent și pertinent. Nu poate fi, deci, reținută incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nici cu privire la suma de 1.071.778,385 RON. Față de toate cele ce preced, recursul se va respinge ca nefondat, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.