ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1806/2022

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 990 din 11 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, revizuenții A. și B. au solicitat schimbarea în tot a deciziei atacate, admiterea recursului și casarea deciziei nr. 250/A din 26 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2015.

În motivarea căii de atac s-a susținut, în esență, că este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, încălcând astfel principiul disponibilității și dispozițiile art. 20 C. proc. civ.

Printr-o primă critică, revizuenții au arătat că instanța de recurs nu a analizat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care au criticat modalitatea în care a fost admisă în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intimata C., prin încheierea din 3 noiembrie 2017 pronunțată de Satul Mare în dosarul nr. x/2015.

Din aceeași perspectivă, au precizat că instanța s-a rezumat la a reține considerentele instanței de apel, prin care s-a evidențiat că această chestiune litigioasă nu poate face obiectul rejudecării, întrucât prin decizia de casare nr. 1249/2020, Înalta Curte a constatat că aspectele de nelegalitate invocate de reclamantă cu privire la încheierea din 3 noiembrie 2017 nu sunt fondate, dezlegările date intrând astfel în puterea lucrului judecat.

Au concluzionat revizuenții că o astfel de analiză a motivelor de casare valorează cu omisiunea instanței de recurs de a analiza și a se pronunța asupra unui lucru cerut, în baza dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Printr-o altă critică, revizuenții au susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra naturii juridice a contractului sub semnătură privată încheiat la 18 noiembrie 2014 între revizuenți și D., în prealabil constatării nulității absolute a contractului, ci a reținut că o asemenea analiză nu are relevanță în cauză. În dezvoltarea acestei critici au făcut trimitere la dispozițiile legale pe care le consideră aplicabile contractului semnătură privată încheiat la 18 noiembrie 2014.

Față de primele două critici învederate, revizuenții au mai apreciat că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la motivele de nelegalitate expuse din perspectiva incidenței cauzelor de nulitate absolută prevăzute și reglementate imperativ de lege. Prin considerentele hotărârii, instanța de recurs nu a indicat nicio normă imperativă care ar fi fost încălcată de recurenții-reclamanți și intimata-pârâtă cu ocazia încheierii contractului sub semnătură privată din 18 noiembrie 2014 și care ar conduce la nulitatea absolută a contractului.

Un alt aspect învederat vizează modalitatea în care instanța de recurs a acordat eficiență dispozițiilor legale ce reglementează mărturisirea judiciară, care în opinia revizuenților echivalează cu nepronunțarea asupra unui lucru cerut de părți, fiind ignorat dreptul de dispoziție al părților, reglementat de art. 9 alin. (3) raportat la art. 436 alin. (1) și (2) C. proc. civ., refuzând în cauză să se pronunțe o hotărâre în baza recunoașterii pretențiilor de către intimata-pârâta D..

Printr-o ultimă critică revizuenții au susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la solicitarea de obligare a intimatei C. la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care intimata-pârâtă D. nu poate fi obligată la plata acestora, deoarece a recunoscut la primul termen de judecată pretențiile formulate prin acțiune, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 454 C. proc. civ. În opinia revizuenților, singura persoană care se află în culpă procesuală este intimata-intervenientă C., care s-a opus la admiterea acțiunii principale prin formularea celor două cereri de intervenție principală în interes propriu, față de care judecarea cauzei principale s-a prelungit în mod nejustificativ.

Prin decizia nr. 990 din 11 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A., B. împotriva deciziei nr. 250 A din 26 februarie 2021 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Intimata C. a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată, întrucât motivele invocate nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în condițiile în care revizuenții au susținut chestiuni care exced cazului de revizuire invocat.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând decizia atacată prin prisma prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În susținerea cererii, revizuenții au arătat că instanța de recurs "nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut", susținând, în esență, următoarele critici: instanța de recurs nu a analizat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu s-a pronunțat asupra naturii juridice a contractului sub semnătură privată încheiat la 18 noiembrie 2014 și nici cu privire la motivele de nelegalitate expuse din perspectiva incidenței cauzelor de nulitate absolută, nu a pronunțat o hotărâre în baza recunoașterii pretențiilor de către intimata-pârâta D., precum și că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la obligarea intimatei C. la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând decizia a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte constată că instanța de recurs a analizat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în condițiile în care s-a reținut că este nefondată critica prin care reclamanta pretinde încălcarea regulilor de procedură.

În acest sens, instanța de recurs a reținut că: "Dispozițiile art. 153 C. proc. civ. pretins a fi încălcate prevăd următoarele: Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel (1).

Or, norma prevăzută la art. 229 C. proc. civ. statuează explicit, la alin. (1), că partea care a depus cererea personal sau prin mandatar și a luat termenul în cunoștință, precum și cea care a fost prezentă la un termen de judecată, personal sau printr-un reprezentant legal/convențional, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanță, considerându-se că ea cunoaște termenele de judecată ulterioare.

În speță, potrivit constatărilor instanței de apel, partea reclamantă a fost citată la domiciliul indicat în cererea de chemare în judecată, anume în loc. Satu Mare, b-dul x, nr. 58, pentru termenul de judecată din data de 27.04.2018, situație în care, potrivit legii, se consideră că avea cunoștință și de termenele de judecată ulterioare acordate de prima instanță, inclusiv pentru termenul din 15.06.2018.

Referitor la termenul de judecată din 15.06.2018, pentru care avea termen în cunoștință, instanța de apel a constatat și că părții i-au fost înmânate, la data de 05.06.2018, înștiințări prin care i s-a solicitat să depună, în original, înscrisul sub semnătură privată datat 18.11.2014, prin intermediul cărora a fost încunoștințată și cu privire la termenul de judecată.

Cât privește motivul invocat de partea reclamantă pentru înlăturarea de la aplicare a normei de drept prevăzute la art. 229 alin. (1) C. proc. civ., renunțarea de către reprezentatul său convențional la mandatul de reprezentare, corect instanța de apel a constatat că nu poate fi primit, cât timp nu se subsumează situațiilor de excepție prevăzute la alin. (2) al normei de drept, în care instanțele de judecată au obligația citării părților din proces.

Așa fiind, cum instanța de apel a interpretat și aplicat corect normele de drept menționate, se dovedește nefondată critica prin care partea pretinde încălcarea principiului contradictorialității dezbaterilor și a dreptului la apărare, prevăzute la art. 13 și art. 14 C. proc. civ., consecință a nelegalei citării pentru termenul de judecată din 15.06.2018.

Subsumat acestei critici de nelegalitate partea reclamantă pretinde și că instanța de apel nu avea a statua asupra naturii convenției pe care a încheiat-o cu partea pârâtă D., probată cu înscrisul sub semnătură privată datat 18.11.2018 și recunoscută de partea pârâtă, întrucât acest fapt ar contraveni principiului libertății contractuale prevăzut la art. 1169 C. civ.

Dispozițiile art. 1169 C. civ. prevăd următoarele: Părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri.

O atare libertate recunoscută părților nu se constituie însă într-un impediment în calea verificării de către instanțele de judecată a conținutului convențiilor deduse judecății de părți, cum eronat pretinde partea reclamantă, ignorând faptul că în procesul pendinte a fost dedusă judecății nu numai acțiunea în pretenții izvorâtă din convenția invocată, ci și acțiunea în constatarea nulității absolute a aceleiași convenții pentru cauză ilicită și imorală, formulată de intervenienta principală.

Dimpotrivă, dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. statuează explicit că este în sarcina judecătorului fondului obligația de a da calificare juridică actelor și faptelor deduse judecății.

De altminteri, se constată că partea reclamantă formulează critica într-o manieră confuză, pretinzând, pe de o parte, că instanțele de fond aveau a statua că înscrisul sub semnătură privată datat 18.11.2014, pentru care nu era necesară formalitatea "bun și aprobat", beneficia de dată certă și cu privire la care au existat impedimente obiective care au împiedicat depunerea la dosarul cauzei în original (detaliate), face dovada încheierii unui contract bilateral și impunea soluția admiterii acțiunii în pretenții pe baza recunoașterii acestora de către partea pârâtă, în temeiul art. 436 C. proc. civ.

Pe de altă parte, partea pretinde că, fiind că în prezența unui contract nenumit, nereglementat de lege, instanțele aveau a aplica, potrivit art. 1168 C. civ., regulile speciale privitoare la contractul cu care acesta se aseamănă cel mai mult și care, în opinia sa, este contractul de antrepriză reglementat la art. 1851 C. civ. (calificare care nu a fost invocată la judecata în fond a cauzei).

Analizarea aspectelor de ordin procedural menționate, soluționate prin considerente nenecesare prin hotărârea atacată, nu își justifică însă utilitatea în condițiile în care critica ignoră considerentele decisive ale hotărârii recurate și care fundamentează soluția pronunțată, anume constatarea nulității absolute a convenției invocate ca temei al acțiunii în pretenții pentru că a fost fondată pe o cauză ilicită și imorală, fiind încheiată de părți de comun acord în vederea instituirii unui sechestru asigurător asupra imobilului proprietatea părții pârâte cu scopul împiedicării executării silite a imobilului la cererea intervenientei C., înregistrată în dosarul execuțional nr. x/2014 al BEJ E., pentru o creanță în sumă de 390.000 RON (identică cu cea consemnată în înscrisul sub semnătură privată).

Subsumat acestei critici de nelegalitate partea reclamantă susține, totodată, că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 9 alin. (3), art. 436 și art. 273 C. proc. civ., apreciind că acțiunea în pretenții se impunea a fi admisă în baza recunoașterii de către partea pârâtă a convenției și a dreptului său de creanță.

Pretinzând încălcarea normei de drept prevăzute la art. 436 C. proc. civ., se constată că partea reclamantă ignoră, astfel cum s-a arătat, cadrul procesual în care s-a desfășurat judecata în fond a cauzei, respectiv faptul că instanțele au avut a analiza și cererea în constatarea nulității absolute a convenției, dedusă judecății de intervenientă, și a căreia admitere a impus soluția de respingere a acțiunii în pretenții.

Pe de altă parte, critica ignoră considerentele decizorii prin care instanța de apel a constatat inaplicabilitatea normei de drept, anume absența în procesul pendinte a unei mărturisiri judiciare formulate, în condițiile legii, de partea pârâtă, respectiv, împrejurarea că mărturisirea făcută în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Satu Mare, în procesul pendinte, constituie mărturisire extrajudiciară care nu se opune, cum eronat se afirmă prin recurs, cu forța probantă a unui hotărâri judecătorești, în sensul art. 434 C. proc. civ.

Cât privește norma de drept prevăzută la art. 273 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovadă între părți până la proba contrară, partea reclamantă nu arată în ce constă încălcarea săvârșită de instanțele de fond.

Relativ la această critică, se constată că partea reclamantă nu relevă nici interesul formulării, cât timp soluția de respingere a acțiunii în pretenții deduse judecății împotriva părții pârâte a fost fundamentată, astfel cum s-a arătat, pe lipsa unei condiții esențiale de validitate a convenției invocate ca izvor al obligației de despăgubire, anume pe lipsa cauzei licite și morale, condiție impusă de prevederilor art. 1179 alin. (1) pct. 4 C. civ., sub sancțiunea nulității absolute potrivit art. 1238 alin. (2) C. civ.

Subsumat acestei critici de nelegalitate, partea reclamantă susține și încălcarea normei de procedură prevăzute la art. 61 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că intervenienta C. nu justifica interes în formularea cererii de intervenție principală, deoarece deținea un titlu executoriu împotriva intimatei pârâte pe care l-a valorificat în dosarul execuțional nr. x/2014 al BEJ E..

Critica ignoră, de asemenea, considerentele reținute de instanța de apel care evidențiază faptul că această chestiune litigioasă a cauzei nu poate face obiectul rejudecării, întrucât prin decizia de casare nr. 1249/24.06.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că aspectele de nelegalitate invocate de partea reclamantă în privința încheierii primei instanțe din data de 03.11.2017, prin care a fost încuviințată cererea de intervenție principală, nu sunt fondate, dezlegările date intrând astfel în puterea lucrului judecat.

- este nefondată critica subsumată motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin care partea reclamantă pretinde că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei.

Cu titlu prealabil se impune mențiunea că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. statuează că hotărârea poate fi casată când cuprinde numai motive străine de natura cauzei, adică motive care nu privesc litigiul dedus judecății și, ca atare, nu furnizează părților dovada examinării chestiunilor litigioase ale cauzei, a analizării mijloacelor de apărare invocate și nici argumentele care fundamentează soluția pronunțată.

Pe cale de consecință, nu sunt străine cauzei și nu atrag incidența normei de drept menționate considerentele prin care instanța analizează mijloacele de apărare ale uneia dintre părțile litigante, considerente redactate într-o manieră clară și explicită și care oferă părților dovada examinării mijloacelor de probă și apărărilor invocate, precum și argumentele care au stat la baza soluției pronunțate.

În speță, se constată că prin intermediul acestui motiv de recurs, partea reclamantă critică considerentele prin care instanțele de fond au evaluat mijloacele de probă administrate de intervenientă, susținând că deși acestea confirmă existența unor litigii între aceasta și partea pârâtă, nu puteau face obiectul examinării în procesul pendinte, întrucât nu a fost parte în respectivele litigii, situație în care nici actele jurisdicționale întocmite în cadrul acestora nu îi sunt opozabile.

Anume, partea pretinde că sunt străine cauzei considerentele prin care instanța de apel a făcut trimitere la existența titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 6230/2013 a Judecătoriei Satu Mare (dosar nr. x/2008) prin care partea pârâta a fost obligată să plătească intervenientei suma de 40.000 de dolari, la Actul de adjudecare imobiliară 24.05.2017 (dosarul nr. x/2014 al BEJ E.), la procesul-verbal de evacuare din data de 06.07.2020 și la procesul-verbal de evacuare din 18.09.2020 (dosarul nr. x/2020 al BEJ E.).

Partea reclamantă indică ca fiind străine cauzei și considerentele prin care s-a reținut că a acționat cu rea-credință când a solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului proprietatea părții în baza înscrisului sub semnătură privată datat 18.11.2014, în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Satu Mare, apreciind că era în sarcina instanței care a pronunțat încheierea nr. 105/D/C/22/05.2015 să analizeze conduita sa, cu mențiunea că prin demersurile pe care le-a făcut în baza respectivului înscris a urmărit doar recuperarea propriilor sume de bani pe care le-a investit în imobilul casă de locuit proprietatea părții pârâte.

Or, considerentele arătate, contrar susținerilor părții reclamante, nu sunt străine cauzei, ci expun, rezultat ala evaluării probatoriilor, circumstanțele de fapt în care partea reclamantă și partea pârâtă au convenit întocmirea înscrisului sub semnătură privată datat 18.11.2014, prin care se atestă existența datoriei de 390.000 RON, și care au permis identificarea scopului urmărit de părți, acela de a diminua sau chiar a exclude șansele de recuperare a creanței intervenientei împotriva pârâtei.

Subsumat acestei critici, partea reclamantă a pretins și omisiunea analizării de către instanța de apel a unor mijloace de probă care, în opinia părții, impunea concluzia existenței și a unui alt impediment în finalizarea procedurilor execuționale de către intervenientă în ceea ce privește imobilul părții pârâte.

Anume, partea reclamantă susține că instanța a ignorat împrejurarea că în cartea funciară a imobilului proprietatea părții pârâte a fost notată sentința civilă nr. 708/25.02.2019 a Judecătoriei Satu Mare, definitivă, prin care s-a constatat nulitatea certificatului de moștenitor nr. x/27.05.2003 emis de BNP F. în favoarea intervenientei, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctul G. (împrumutătorul), certificat pe baza căruia intervenienta și-a justificat calitatea procesuală activă în dosarul finalizat prin pronunțarea sentinței civile nr. 6230/2013 (titlul executoriu), ca urmare a faptului că nici căsătoria intervenită între intervenientă și împrumutător și nici decesul împrumutătorului nu au fost transcrise în registrele de stare civilă române.

Or, de principiu, astfel cum a reținut și instanța de apel, hotărârile judecătorești nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți, ci argumentelor esențiale, categorie în care nu se încadrează argumentul menționat, în considerarea faptului că nu are nicio influență asupra soluției din prezentul proces.

Ca atare, omisiunea de examinare a acestui argument neesențial cauzei nu poate atrage casare hotărârii recurate, cum eronat pretinde partea reclamantă.

- este nefondată critica prin care se pretinde că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 56/A/2017 a Curții de apel Oradea, prin care s-a statuat asupra interesului și bunei credințe a părții reclamante în promovarea acțiunii în pretenții deduse judecății, critică subsumată motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. pct. 7 C. proc. civ.

Decizia civilă nr. 56/A/2017 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în primul ciclu procesual al prezentei cauze, a statuat cu privire la greșita admitere de către prima instanță a excepției lipsei de interes a părții reclamante în formularea acțiunii în pretenții reținând, printre altele, ca fiind irelevantă, din perspectiva cerinței relative la interes, împrejurarea că partea reclamantă și partea pârâtă locuiesc și gospodăresc împreună.

Circumstanța de fapt arătată a fost analizată în rejudecare de instanța de apel, însă nu din perspectiva interesului în promovarea acțiunii în pretenții, ci a cerințelor impuse prin art. 1238 alin. (2) C. civ., care prevede următoarele: Cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască.

Anume, reținând incidența normei de drept menționate, instanța de apel a statuat că reclamanții, fiică, respectiv ginere, a pârâtei - debitoare și care locuiesc cu aceasta în același imobil au cunoscut despre creanța intervenientei, actul sub semnătură privată fiind încheiat după începerea executării silite în dosar execuțional nr. x/2014 al BEJ E. și după notarea urmăririi silite imobiliare în CF.

Nici în ceea ce privește buna-credință cu privire la care prin hotărârea anterioară s-a reținut că nu a fost răsturnată prezumția legală, critica nu este fondată, întrucât nici această chestiune nu a făcut obiectul rejudecării, instanța analizând buna-credință a părții reclamante raportat la momentul întocmirii înscrisului sub semnătură privată, din perspectiva scopului urmărit.

Așa fiind, critica părții nu poate fi primită, întrucât ignoră considerentele hotărârii recurate care, astfel cum s-a arătat, nu pun în discuție încălcarea chestiunilor tranșate prin hotărârea judecătorească anterioară, respectiv a prevederilor art. 430 C. proc. civ.."

Revizuenții au întemeiat calea extraordinară de atac pe motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care reglementează un caz de reformare a hotărârii definitive, determinat de împrejurarea că instanța de judecată "s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

În sensul dispozițiilor citate, ca reflectare a principiului disponibilității, pretinsa pronunțare a instanței extra petita/minus petita se analizează în raport cu obiectul litigiului, astfel cum acesta este delimitat prin cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 509 alin. (19 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că prin "lucru cerut" trebuie să se înțeleagă cererea concretă, și nu argumentele care susțin cererea, nefiind incident acest motiv de revizuire atunci când se invocă neanalizarea argumentelor invocate sau interpretarea eronată ori ignorarea probelor administrate sau analizarea altor argumente decât cele invocate de către părți.

Din această perspectivă, față de susținerile revizuenților, Înalta Curte constată că o astfel de situație nu este incidentă în litigiul pendinte, în condițiile în care instanța de recurs, prin decizia civilă nr. 990 din 11 mai 2022, a respins ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A., B. împotriva deciziei nr. 250 A din 26 februarie 2021 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Or, în raport de soluția de respingere a recursului declarat de reclamanții A., B., Înalta Curte reține că este nefondată și susținerea revizuenților în sensul că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la solicitarea de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Din perspectiva celor expuse, nemulțumirile revizuenților, în sensul că instanța de recurs nu a pronunțat o hotărâre în baza recunoașterii pretențiilor de către intimata-pârâta D., precum și că instanța de recurs nu a cenzurat soluția de obligare a intimatei C. la plata cheltuielilor de judecată nu pot face obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac prin prisma motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deoarece acest motiv de revizuire este incident doar atunci când instanța, din eroare, a omis să soluționeze o pretenție.

Astfel, se reține că modalitatea în care instanța de control judiciar a analizat criticile formulate și s-a pronunțat asupra legalității sau nelegalității hotărârii atacate nu reprezintă o nepronunțare asupra unui lucru cerut.

Prin urmare, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva deciziei nr. 990 din 11 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2022.