ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1796/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 18 martie 2019 sub dosar nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI București: să se constate încălcarea dreptului la imagine, onoare, demnitate și viață privată ca urmare a unei campanii denigratoare și batjocoritoare; obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale, pentru suferințele aduse prin lezarea dreptului la demnitate, la propria imagine și a reputației; obligarea pârâtului la anularea sau transferarea numelui de domeniu http:/www.x.ro conținând articole, comentarii și poze care aduc atingere onoarei, demnității și imaginii reclamantului, cu cheltuieli de judecată. În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 70, art. 252, art. 1349 și următoarele C. civ.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința civilă nr. 2637 din 14 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI București, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 1477A din 4 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel, secția IV-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2637 din 14 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea. A fost anulat numele de domeniu http:/www.x.ro, fiind menținută dispoziția de respingere a celorlalte capete de cerere. Intimatul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 2.500 RON.

Calea de atac exercitată Împotriva deciziei civile nr. 1477A din 4 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel, secția IV-a civilă a declarat recurs pârâtul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, solicitând admiterea căii de atac, desființarea în parte a deciziei recurate, în sensul exonerării de la plata cheltuielilor de judecată. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează următoarele aspecte, fără a se arăta dispozițiile legale în temeiul cărora solicită admiterea recursului. Astfel, recurentul-pârât a susținut că instanța de apel a reținut că autorul faptei imputate nu este pârâtul și că acesta nu răspunde pentru acțiunile deținătorului numelui de domeniu. Din conținutul punctelor 19 și 20 din Regulile de înregistrare în Registrul RoTLD rezultă că întreaga responsabilitate pentru utilizarea legală a domeniului aparține celui care îl înregistrează. Prin urmare, recurentul-pârât a învederat imposibilitatea verificării inițiale a tuturor persoanelor care solicită rezervări de domenii, dacă aceste nume de domenii încalcă drepturile altor persoane fizice sau juridice, care au denumirea firmei, sau marca înregistrată cu aceeași denumire ca numele de domeniu rezervat. În aceeași idee, a mai susținut că prin acțiunile sale și-a îndeplinit atribuția de a înregistra în baza de date un domeniu, așa cum a primit cererea de înregistrare. Recurentul-pârât a solicitat să nu fie obligat la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu poate fi pusă în discuție culpa sa procesuală, deoarece nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească atribuțiile consfințite la nivel internațional prin autorizația primită de la B., încă din anul 1993, cât și la nivel național prin H.G. nr. 1621/2003 - privind organizarea și funcționarea INCDI-ICI București, fapt constatat și reținut de către instanțele de fond. În opinia sa, singurul care ar putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată este deținătorul domeniului, care este singurul responsabil pentru înregistrarea domeniului și pentru aplicațiile create. Din aceeași perspectivă, recurentul-pârât a invocat că motivarea instanței de apel este contradictorie, atât timp cât stabilește în sarcina pârâtului plata cheltuielilor de judecată, deși s-a stabilit că "nu există în sarcina pârâtului fapta ilicită invocată de reclamant" și că "autorul faptei ilicite imputate nu este pârâtul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București și că acesta nu răspunde pentru acțiunile deținătorului numelui de domeniu". Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.

Apărările formulate Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. A solicitat respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată, în dovedirea cărora a depus documente justificative. Recurentul-pârât ICI București a depus răspuns la întâmpinare, prin care a precizat că motivele de recurs pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând respingerea excepției nulității recursului. De asemenea, în cuprinsul răspunsului la întâmpinare au fost formulate critici de nelegalitate, recurentul-pârât solicitând anularea în parte a hotărârii, respectiv exonerarea sa de la obligația de a anula numele de domeniu și de la plata cheltuielilor de judecată.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (18 martie 2019), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 20 ianuarie 2022, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care completul C5NCPC al secției I civile a constatat necompetența sa funcțională și a trimis cauza în vederea repartizării aleatorii completurilor specializate de proprietate intelectuală. Prin încheierea din 15 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, completul C2NCPC, specializat în materia proprietății intelectuale, din cadrul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a admis excepția necompetenței materiale procesuale, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea completului C5NCPC al secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Constatând ivit conflictul negativ de competență între completurile C5NCPC și C2NCPC ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, din oficiu, a suspendat judecata cauzei și a trimis dosarul Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Prin decizia nr. 140 din 23 mai 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a recursului în favoarea completului nr. C5NCPC. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de intimatul-reclamant, pentru neîncadrare în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., prevăd că "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același act normativ. Rezultă astfel, că indicarea greșită a motivelor de casare sau lipsa indicării acestora nu atrage nulitatea recursului, instanța de recurs având obligația să verifice dacă dezvoltarea criticilor face posibilă încadrarea lor în oricare dintre motivele reglementate de art. 488 C. proc. civ. Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că recurentul-pârât a solicitat să nu fie obligat la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu poate fi pusă în discuție culpa sa procesuală, deoarece nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească atribuțiile, fapt reținut de către instanțele de fond. În opinia sa, singurul care ar putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată este deținătorul domeniului, care este singurul responsabil pentru înregistrarea domeniului și pentru aplicațiile create. Din cuprinsul cererii de recurs rezultă că recurentul-pârât a arătat că motivarea instanței de apel este contradictorie, atât timp cât s-a stabilit în sarcina pârâtului plata cheltuielilor de judecată, deși s-a reținut că "nu există în sarcina pârâtului fapta ilicită invocată de reclamant" și că "autorul faptei ilicite imputate nu este pârâtul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI București și că acesta nu răspunde pentru acțiunile deținătorului numelui de domeniu". Or, în raport de aspectele ce rezultată din cuprinsul cererii de recurs, Înalta Curte constată că, deși recurentul-pârât nu a indicat motivele de casare pe care își întemeiază calea de atac, criticile dezvoltate fac posibilă analizarea hotărârii recurate în cadrul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., întrucât vizează aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) din același cod, referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, precum și caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei recurate. În consecință, Înalta Curte urmează a respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant A.. Cu referire la susținerile din cererea de recurs, prin care, în esență, recurentul-pârât a afirmat că nu este autorul faptei ilicite imputate prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte reține că acestea nu reprezintă critici distincte de nelegalitate a deciziei recurate, ci au fost expuse în dezvoltarea criticilor relative la culpa sa procesuală, care a constituit temeiul pentru stabilirea cheltuielilor de judecată în sarcina sa. În ceea ce privește criticile de nelegalitate expuse în cuprinsul răspunsului la întâmpinare depus de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că sunt incidente prevederile art. 487 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs în cazul în care termenul pentru exercitarea recursului curge de la comunicarea hotărârii, sub sancțiunea nulității, prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ. Din această perspectivă, cum motivele de recurs învederate în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, comunicat la 22 octombrie 2021, sunt depuse cu depășirea termenului de recurs de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., fiind lovite de nulitate, Înalta Curte reține că în aceste condiții nu pot fi avute în vedere în ceea ce privește controlul de legalitate a hotărârii recurate. Cum excepția nulității recursului pentru neîncadrare în motivele de recurs a fost respinsă și cum motivele dezvoltate pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a examina hotărârea recurată din perspectiva dispozițiilor legale enunțate. Astfel, Înalta Curte reține că, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât ICI București a susținut interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de apel a noțiunii de culpă procesuală, întrucât a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, deși deținătorul domeniului este singurul responsabil pentru înregistrarea domeniului și pentru aplicațiile create. În ceea ce privește susținerea pârâtului legată de greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată." Cum prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. au ca temei culpa procesuală a părții care cade în pretenții, precum și în condițiile în care reclamantul a declanșat litigiul la finalul căruia instanța a admis pretențiile acestuia, fie în totalitate, fie în parte, rezultă că pârâtul se află în culpă procesuală în sensul dispozițiilor legale enunțate, urmând a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât din dispozițiile legale enunțate rezultă că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală, și cum în litigiul pendinte recurentul a dezvoltat critici ce vizează greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici sunt nefondate prin raportare la soluția pronunțată de instanța de apel. Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a realizat o legală și corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor procedurale prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., raportat la soluția pronunțată, în condițiile în care acesta a pierdut în etapa procesuală a apelului. Nefondată este și critica subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care recurentul susține că motivarea hotărârii recurate este contradictorie în ceea ce privește stabilirea cheltuielilor de judecată în sarcina sa, pentru următoarele considerente. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii se vor arăta obiectul cererii și susținerile părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Recurentul-pârât a susținut că hotărârea instanței de apel este contradictorie, din perspectiva faptului că deși s-a constatat că "nu există în sarcina pârâtului fapta ilicită invocată de reclamant" și că "autorul faptei ilicite imputate nu este pârâtul", instanța de apel a stabilit în sarcina pârâtului obligația de plată a cheltuielilor de judecată. Procedând la examinarea acestei critici, prin raportare la considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată că instanța de apel a argumentat soluția adoptată în concordanță cu dispozițiile legale incidente în cauză - art. 451 alin. (1) și (2) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., decizia fiind motivată conform exigențelor art. 425 din același act normativ. Considerentele la care recurentul-pârât face trimitere privesc motivarea soluției de respingere a capetelor de cerere relative la atragerea răspunderii civile delictuale pentru lezarea dreptului la demnitate și reputație, iar nu capătul de cerere privind anularea înregistrării numelui de domeniu, pe care instanța de apel l-a admis, constatând că "situația reclamantului se încadrează în ipoteza folosirii numelui de domeniu într-un mod ce produce confuzie printre utilizatorii de Internet și în cea care se referă la utilizarea acelui nume de domeniu într-un mod care creează confuzie pentru alți utilizatori de Internet [...]." Din perspectiva celor expuse, cum criticile recurentului nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 si 6 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București împotriva deciziei civile nr. 1477A din 4 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. În raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, Înalta Curte urmează a dispune obligarea recurentului-pârât la plata sumei de 2.500 RON, către intimatul-reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dovezilor depuse la dosar.