ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1793/2022

Obiectul acțiunii în revendicare Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Balș la 16 septembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Găvănești, Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar a UAT Comuna Găvănești și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtelor la restituirea suprafeței de 234 ha teren arabil, suprafeței de 0,98 ha cu destinația curții aferente Conacului Cezianu, Conacul Cezianu, suprafeței de 0,98 ha cu destinația orezării, cu obligarea la cheltuieli de judecată. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 563 C. civ. Prin sentința civilă nr. 63 din 26 ianuarie 2021 pronunțată de Judecătoria Balș în dosarul nr. x/2020 s-a admis excepția necompetentei materiale în soluționarea cererii de chemare în judecată și s-a declinat soluționarea prezentei cauze în favoarea Tribunalului Olt.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința nr. 284 din 15 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele UAT comuna Găvănești prin primar, Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar a UAT comuna Găvănești și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Olt, având ca obiect revendicare imobiliară, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 261 din 21 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 284 din 15 aprilie 2021 a Tribunalului Olt, secția I civilă.

Calea de atac exercitată Prin cererea de recurs formulată, reclamantul A. a solicitat casarea deciziei atacate, admiterea apelului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată. Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel vizează următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ. Astfel, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2428 din 28 septembrie 2007 a Judecătoriei Balș, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 330 din 21 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2007. În dezvoltarea acestui motiv de recurs a arătat că prin considerentele sentinței menționate s-a stabilit cu putere de lucru judecat că recurentul a făcut dovada dreptului de proprietate de pe urma ambelor autoare - B. și C. proprietare deposedate, pentru suprafața de 263 ha teren arabil. De asemenea, a precizat că legislația în materia fondului funciar, în vigoare la momentul pronunțării sentinței civile nr. 2428 din 28 septembrie 2007 a Judecătoriei Balș, prevedea limitarea restituirii în natură, și anume 50 ha/proprietar deposedat. Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că suprafața de teren arabil nu face obiectul legii speciale de reparație, prin raportare la prevederile art. 6 pct. 2 din Legea nr. 213/1998 și art. 8 din Legea 10/2001, astfel că poate fi revendicat pe calea unei acțiuni de drept comun, fără a fi incident principiul prevalenței legii speciale în raport cu dreptul comun. Cu toate acestea, instanțele de fond au tranșat acțiunea în revendicare prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001, ale Deciziei nr. 33/2008 pronunțată în recurs în interesul legii de ÎCCJ și față de jurisprudența CEDO. Totodată, recurentul a solicitat cenzurarea considerentelor deciziei atacate cu privire la noțiunile de "bun" și "valoare patrimonială", arătând că bunurile revendicate au valoare patrimonială in raport de care o speranță legitimă de a obține beneficiul efectiv al unui drept de proprietate, în calitatea sa de succesor al autoarelor deposedate, astfel cum s-a stabilit prin considerentele sentinței civile nr. 2428 din 28 septembrie 2007 a Judecătoriei Balș.

Apărările formulate Intimatele Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Găvănești și Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar a UAT Comuna Găvănești au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, susținând că prin sentința civilă nr. 2428 din 28 septembrie 2007 s-a stabilit cu putere de lucru judecat suprafața de teren ce poate fi reconstituită recurentului-reclamant. În ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat restituirea Conacului Cesianu a arătat că prin sentința civilă nr. 59/2018 a Judecătoriei Balș, rămasă definitivă prin decizia nr. 857 din 18 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2017 s-a respins capătul de cerere privind restituirea dreptului de proprietate asupra conacului ca neîntemeiată. Intimata Comisia județeană Olt a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, formulând aceleași apărări ca intimatele Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Găvănești și Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar a UAT Comuna Găvănești.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (16 septembrie 2020), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 6 octombrie 2022, în vederea soluționării căii de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, precum și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., privind încălcarea autorității de lucru judecat, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a susținut încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 2428 din 28 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Balș, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 330 din 21 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2007. Potrivit dispozițiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului, sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. În acest sens, art. 430 alin. (2) C. proc. civ. mai prevede că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Pentru incidența excepției autorității de lucru judecat este necesar a se îndeplini tripla condiție, și anume: a identității de părți, obiect și cauză. Prin urmare, principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea unui litigiu soluționat ce a avut același obiect, cauză și aceleași părți, chiar cu poziții procesuale inversate, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă - să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre pronunțată într-un alt litigiu. Cum legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ și efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, rezultă că aceasta nu va putea fi nesocotită/contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur). Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio) doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză). Raportând cele expuse la litigiul pendinte și la sentința civilă nr. 2428 din 28 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Balș, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 330 din 21 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2007, din perspectiva dispozițiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Obiectul litigiului pendinte vizează acțiunea în revendicare a suprafeței de 243 ha teren arabil extravilan, 0,98 ha cu destinația de curți aferente Conacului Cezianu, 0,98 ha cu destinația de orezarii și a Conacului Cezianu, imobile situate în comuna Găvănești, jud. Olt, moștenite de reclamant de la antecesoarele B. si D., imobile expropriate prin Legea nr. 187/1945 și Decretul-Lege nr. 83 din 1 martie 1949. Cum prin acțiunea în revendicare cel care se pretinde titular al dreptului de proprietate asupra unui bun, dar nu are stăpânirea materială a bunului, solicită obligarea pârâtului care are stăpânirea materială a bunului la restituirea în cauză, Înalta Curte reține că esența acțiunii în revendicare vizează existența în patrimoniul reclamantului a dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, și respectiv exercitarea de către pârât a stăpânirii materiale a bunului revendicat. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că în litigiul pendinte reclamantul a susținut că este titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile reprezentate de 234 ha teren arabil extravilan, 0,98 ha cu destinația curți aferente Conacului Cezianu și 0,98 ha cu destinația orezării, situate în comuna Găvănești, județul Olt, invocând ca titlu de proprietate Decretul nr. 83/1949 și dispozițiile Legii privind reforma agrară nr. 187/1945, în raport de care a arătat că unitatea administrativ-teritorială pârâtă îi ocupă imobilele enunțate. În raport de obiectul dedus judecății și de dispozițiile sentinței civile nr. 2428 din 28 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Balș în dosarul nr. x/2007, reclamantul a susținut încălcarea autorității de lucru judecat prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Față de susținerile reclamantului, Înalta Curte reține că acțiunea soluționată prin sentința civilă nr. 2428 din 28 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Balș, în dosarul nr. x/2007 a avut ca obiect plângerea formulată de petentul A. în temeiul Legii nr. 247/2005 împotriva Hotărârii nr. 1577 din 4 ianuarie 2007 a Comisiei județene Olt, prin care a fost desființată hotărârea atacată, dispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 50 ha teren arabil și 22 ha pădure, fiind obligată Comisia județeană Olt pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de teren menționată. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că prin hotărârea pronunțată de Judecătoria Balș s-a dispus doar reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 50 ha teren arabil și 22 ha pădure, cu obligarea Comisiei județene Olt pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de teren menționată, în condițiile în care s-a reținut că "petentul a făcut dovada dreptului de proprietate de pe urma autoarei E. în calitate de proprietar deposedat, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 1/2000 modificată și completată prin Legea nr. 247/2005." Cum instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni în revendicare are a verifica existența în patrimoniul reclamantului a dreptului de proprietate asupra bunului revendicat și exercitarea de către pârât a stăpânirii materiale a bunului revendicat, și cum prin sentința civilă nr. 2428 din 28 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Balș în dosarul nr. x/2007 ceea ce s-a statuat vizează doar aspectul litigios legat de îndreptățirea reclamantului la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii speciale nr. 247/2005, și nu cel al existenței în patrimoniul său a dreptului de proprietate care să justifice dobândirea posesiei pierdute, Înalta Curte reține că, sub aspectul dovedirii existenței și întinderii dreptului de proprietate, dezlegările instanței de judecată în litigiul din dosarul nr. x/2007 nu se circumscriu instituției puterii de lucru judecat reglementate de dispozițiile art. 430 C. proc. civ. În aceeași idee, Înalta Curte mai reține că între litigiul pendinte și cauzele soluționate definitiv prin sentința civilă nr. 2428 din 28 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Balș în dosarul nr. x/2007 și sentința civilă nr. 59 din 16 ianuarie 2018, pronunțată de Judecătoria Balș în dosarul nr. x/2017 nu există autoritate de lucru judecat, având în vedere că obiectul prezentei cauze vizează acțiunea în revendicare imobiliară, obiect diferit de cel al cauzelor din dosarele nr. x/2007 și nr. y/2017, care vizează acțiuni de fond funciar. De asemenea, nu există nici identitate de cauză, în condițiile în care în litigiul pendinte temeiul juridic invocat de reclamant vizează dispozițiile art. 563 C. civ., iar în cauzele nr. 1831/184/2007 și nr. 2116/104/2017, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii speciale nr. 247/2005. Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile reclamantului legate de incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de reclamant, Înalta Curte reține că dispozițiile legale enunțate vizează situația când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material." Ipotezele circumscrise acestui motiv de casare se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil, ceea ce însă nu se verifică în cauză. Dispozițiile art. 563 C. civ. invocate de reclamant în susținerea acțiunii în revendicare prevăd că "Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept." Acțiunea în revendicare reprezintă mijlocul juridic specific de apărare al dreptului de proprietate, fiind o acțiune aflată la îndemâna proprietarului bunului împotriva posesorului sau al unei alte persoane care deține fără drept respectivul bun. Înalta Curte constată că obiectul litigiului pendinte vizează acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 563 C. civ., în ce privește recunoașterea calității de proprietar cu privire la imobilele situate în comuna Găvănești, județul Olt: teren arabil în suprafață de 234 ha, Conacul Cezianu, curtea aferentă conacului, în suprafață de 0,98 ha, teren în suprafață de 0,98 ha cu destinația orezării, și să se dispună restituirea acestora. Reclamantul a arătat că imobilele fac parte din terenul în suprafață totală de 334 ha arabil, 22 ha pădure și 0,98 ha curte, moștenite de la autoarele sale B. și D., bunuri ce au fost expropriate în anii 1945 și 1949 prin Legea nr. 187/1945 și D.L. nr. 83 din 1 martie 1949. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că suprafața de teren arabil nu face obiectul legii speciale de reparație, prin raportare la prevederile art. 6 pct. 2 din Legea nr. 213/1998 și art. 8 din Legea 10/2001, astfel că poate fi revendicat pe calea unei acțiuni de drept comun, fără a fi incident principiul prevalenței legii speciale în raport cu dreptul comun. Cum reclamantul a susținut aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 563 C. civ. în raport de considerentele Deciziei nr. 33/2008 pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și față de susținerile reclamantului că bunurile revendicate au fost moștenite de la autoarele B. și D., bunuri expropriate în anii 1945 și 1949 prin Legea nr. 187/1945 și D.L. nr. 83 din 1 martie 1949 și față de litigiile anterioare ce au vizat aceste imobile, Înalta Curte reține următoarele: Instanța de apel în mod legal și corect a reținut că prin decizia civilă nr. 330 din 21 feb 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2007 a fost menținută sentința civilă nr. 248 din 28 septembrie 2007, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al petentului A. pentru suprafața de 50 ha teren arabil și 22 ha pădure situate în perimetrul comunei Găvănești, administrată de ocolul silvic Balș, reținând-se că, în procesul-verbal din 25 martie 1945 se observă că B. și E. "ambele împreună" au format o singură exploatare (…) posedând 412 ha" și că "petentul a înțeles prin plângerea formulată să solicite teren atât după D. cât și după B., iar cu actele depuse a făcut dovada dreptului de proprietate după cele două autoare". Înalta Curte constată că autoritatea de lucru judecat a acestor hotărâri a fost într-adevăr valorificată prin sentința civilă nr. 59 din 16 ianuarie 2018 în dosarul nr. x/2017, așa cum bine a reținut instanța de apel. În ce privește reconstituirea dreptului de proprietate pentru conac s-a statuat că "în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001", Înalta Curte constată că în mod legal și corect a reținut instanța de apel că: "în condițiile în care succesorii persoanei deposedate au avut vocație de a beneficia de măsurile reparatorii ale legilor speciale de reparație pentru bunurile litigioase și au urmat această cale, se impune a se stabili dacă acestea pot fi revendicate în condițiile dreptului comun, în temeiul prevederilor art. 563 C. civ., astfel cum pretinde apelantul prin motivele de apel." Prin urmare, în raport de situația juridică a imobilelor și de dispozițiile legale aplicabile acestora, precum și în raport de obiectul acțiunii în revendicare, de existența sau inexistența unui "bun" în patrimoniul reclamantului, Înalta Curte reține că în mod legal instanța de apel în analiza raporturilor juridice s-a raportat la dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunțată în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "în cazul concursului dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială". Întrucât reclamantul "a uzat de procedurile prevăzute de Legea nr. 247/2005 și doar faptul că în privința terenului agricol reconstituirea a fost limitată prin lege la 50 ha de proprietar deposedat, a condus la restituirea terenului în aceste limite", și cum "în privința terenului intravilan curte în suprafață de 0,98 ha, s-a reținut cu putere de lucru judecat că persoana interesată, adică reclamantul, nu a urmat procedura obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001, Înalta Curte reține că susținerile recurentului legate de incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate. Din perspectiva celor expuse, în condițiile în care niciuna din susținerile reclamantului nu se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 262 din 21 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.