ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1775/2022

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la 20 februarie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a IV- a civilă, reclamanta A. S.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București, să se dispună constatarea existenței dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 258.925,36 mp (din acte) și 258.895 mp (din măsurători), situat în Prelungirea Ghencea, astfel cum este identificat în documentația cadastrală nr. x, care a stat la baza intabulării în Cartea Funciară nr. x deschisă la OCPI Sector 6 București. Prin întâmpinarea depusă la data de 12.07.2018, pârâtul Municipiul București a invocat excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes, excepția inadmisibilității. Prin întâmpinarea depusă la data de 18.01.2019, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a invocat excepția lipsei de interes și excepția prematurității cererii de chemare în judecată.

Hotărârile pronunțate de Tribunalul București Prin încheierea din 28 iunie 2019, Tribunalului București, secția a IV- a civilă a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâți. Prin sentința civilă nr. 2561 din 8 noiembrie 2019, Tribunalul București, secția a IV- a civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. și a constatat că reclamanta are drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 258.925, 36 mp (din acte) respectiv 258.895 mp (din măsurători), situat în București, Prelungirea Ghencea nr. 402-412, identificat în documentația cadastrală nr. x care a stat la baza intabulării în Cartea Funciară nr. x deschisă la OCPI Sector 6, București. Împotriva încheierii de ședință din 28 iunie 2019 și a sentinței nr. 2561 din 8 noiembrie 2019 au declarat apel pârâții Municipiul București, prin Primarul General și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 1246/A din 6 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV - a civilă a respins apelurile formulate de pârâtul Municipiul București prin Primarul General și de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva încheierii de ședință din 28 iunie 2019 și a sentinței civile nr. 2561 din 8 noiembrie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV a civilă, ca nefondate.

Recursul exercitat în cauză Împotriva deciziei nr. 1246/A din 6 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV - a civilă a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut, în esență, următoarele critici: Instanța de apel a respins, în mod eronat, motivul de apel referitor la excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii, invocată în fața primei instanțe. Astfel, raportat la probatoriul administrat în cauză și la conduita părților, reclamanta nu a probat, în susținerea interesului său de a învesti prima instanță cu acțiunea introductivă, existența și caracterul actual al unei eventuale tulburări a dreptului de proprietate afirmat. Dimpotrivă, reclamanta a susținut că o asemenea tulburare nu există la momentul inițierii demersul judiciar. Întrucât titlul de proprietate deținut de reclamantă nu a fost contestat de pârâte, eventuala admitere a acțiunii introductive nu i-ar aduce un folos practic efectiv și concret, demersul judiciar fiind lipsit de interes. Este greșită soluția de respingere a motivului de apel referitor la temeinicia cererii de chemare în judecată. În acest sens, arată că prima instanța, interpretând dispozițiile art. 36 - 38 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare (în forma în vigoare la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/31.08.2006), a apreciat, fără temei că în măsura în care pârâții din cauză nu au exercitat acțiunea în rectificare de carte funciară în termenul de decădere de 3 ani stabilit de textele legale, față de înscrierile privitoare la proprietatea imobilului teren în suprafață de 258.925mp, intabulat în CF nr. x sector 6 la nr. top. x, reclamanta se află într-o situație de excepție de la principiul quod nullum est, nullum producit efectum. Cum niciuna din părțile litigante nu a adus în discuție, prin mijloace procedurale sau prin apărările formulate, valabilitatea/nevalabilitatea titlului reclamantei, un asemenea petit nefiind formulat în cadrul procesual, prin considerentele reținute în promovarea soluției de admitere a acțiunii, cu depășirea limitelor rolului activ, instanța de fond a adus argumente în susținerea poziției procesuale a reclamantei. În cuprinsul sentinței s-a apreciat, fără temei, că un eventual petit formulat într-un alt cadru procesual, de către subiecți de drept interesați prin care să se solicite nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/31.08.2006, ar fi ineficace, inclusiv din perspectiva nulității titlului de proprietate x/05.02.2004. Se mai arată că raționamentul primei instanțe potrivit căruia titlul de proprietate al reclamantei se situează într-un caz de excepție de la principiul quod nullum est, nullum producit efectum este contrar și dispozițiilor art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, întemeiată pe nemotivarea căii de atac în contextul în care pârâtul a reiterat motivele de apel invocate prin cererea de apel, iar în recurs nu s-au formulat critici cu privire la decizia curții de apel. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților și, prin încheierea din 26 mai 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul, reținând că motivele invocate prin cererea de recurs se pot subsuma, în parte, prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a fixat termen pentru judecata recursului la 6 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată următoarele: Luând în examinare criticile recurentului, subsumabile motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care se invocă soluționarea greșită a excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii reclamantei, precum și soluționarea greșită a acțiunii, Înalta Curte reține caracterul vădit nefondat al acestora. Astfel, din perspectiva scopului material urmărit, demersul judiciar al reclamantei-intimate reprezintă o acțiune în constatare provocatorie. Definită doctrinar drept cererea prin care titularul unui drept îl cheamă în judecată pe cel care, prin atitudinea sau prin actele sale, îi cauzează o tulburare serioasă în exercițiul dreptului său, pârâtul fiind provocat să își valorifice pretențiile, respectiv să încerce să își dovedească dreptul pretins, sub sancțiunea de a nu-l mai putea invoca dacă nu și-l demonstrează, acțiunea în constatare provocatorie este supusă, asemenea celorlalte tipuri de acțiuni în constatare, principiului subsidiarității prevăzut de art. 35 din C. proc. civ., în sensul că admisibilitatea acesteia este condiționată de inexistența, la dispoziția reclamantului, a unei acțiuni în realizarea dreptului respectiv. Drept urmare, în măsura în care, deși nu a pierdut posesia bunului, totuși dreptul său de proprietate este supus unor contestări sau tulburări, reclamantul are deschisă calea acțiunii în constatarea dreptului, pentru a înlătura orice incertitudine, curmând contestările sau tulburările. Din această perspectivă, acțiunea în constatare provocatorie, așa cum este și cea dedusă judecății în procesul pendinte, se constituie într-un veritabil mijloc juridic de apărare a dreptului de proprietate, iar soluționarea conflictului de drepturi este supusă regimului probator consacrat în materia acțiunii în revendicare imobiliară, ca mijloc specific de apărare a acestui drept real. Prin primul motiv de recurs, reclamanta a susținut aplicarea și interpretarea greșită de către curtea de apel a dispozițiilor art. 32 si art. 33 C. proc. civ. referitoare la eronata soluționare a excepției lipsei de interes, în condițiile în care intimata - reclamanta nu justifică un interes actual în promovarea acțiunii întrucât titlul de proprietate deținut de reclamantă nu a fost contestat de pârâte, astfel că eventuala admitere a acțiunii introductive nu i-ar aduce un folos practic efectiv și concret, demersul judiciar fiind lipsit de interes. Aceste critici nu pot fi însă primite. Prin art. 32 C. proc. civ. s-au reglementat condițiile de exercitare a acțiunii civile, la lit. d) stipulându-se în sensul că orice cerere poate fi formulată sau susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes. În ceea ce privește cerințele legale ale condiției interesului de a acționa, prin art. 33 C. proc. civ. s-a prevăzut că acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Condiția determinării interesului vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte, în concret, în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalentă cu cerința interesului însuși. Or, în speță, reclamanta a formulat, în raport de dispozitiile art. 35 C. proc. civ., o acțiune în constatare a dreptului său de proprietate asupra imobilului in litigiu, precizând că interesul promovării cererii îl constituie securizarea dreptului său proprietate în raport cu pârâții, care, în opinia reclamantei, ar putea să emită pretenții proprii cu privire la imobil. Astfel, aceștia ar putea să solicite anularea contractului de vânzare - cumpărare prin care reclamanta a cumpărat imobilul având în vedere că s-a anulat titlul de proprietate al Societății Naționale Institutul Pasteur S.A. București asupra imobilului. În condițiile în care în baza acestui titlu desființat, Societatea Națională Institutul Pasteur S.A. București și-a justificat calitatea de proprietar și a înstrăinat dreptul de proprietate asupra terenului către autorul intimatei - reclamante, interesul intimatei - reclamante este justificat de securizarea dreptului său de proprietate în condițiile în care intenționează să construiască mai multe imobile pe acest teren. De altfel, în doctrină, s-a afirmat că "orice drept subiectiv care este amenințat în existența sa trebuie să se bucure de o protecție corespunzătoare" (I. Leș, D. Chiță coord., V. Lozneanu, C. Murzea, A. Stoica, A. Suciu, Tratat de drept procesual civil. Volumul I. Principii și instituții generale. Judecata în fața primei instanțe, Ediția a II-a, Editura Universul Juridic, 2020, București, p. 95-96) ceea ce se poate face tocmai pe calea acțiunii în constatare și se traduce în posibilitatea de a cere securitatea raportului de drept, în acest sens fiind și demersul judiciar al reclamantei. Prin urmare, în acord cu raționamentul instanței de apel, Înalta Curte reține că, în speță, chiar dacă titlul intimatei - reclamante nu a fost contestat de către pârâți, intimata - reclamantă justifică un interes în exercitarea acțiunii în constatare prin care să tindă la constatarea dreptului său de proprietate și lipsa dreptului pârâților. Un al doilea motiv de recurs se referă la admiterea greșită a acțiunii, prin prisma reținerii greșite că reclamanta se află într-o situație de excepție de la principiul quod nullum est, nullum producit efectum și că raționamentul primei instanțe potrivit căruia titlul de proprietate al reclamantei se situează într-un caz de excepție de la principiul quod nullum est, nullum producit efectum este contrar și dispozițiilor art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar. Criticile sunt, de asemenea, nefondate. Prealabil, având în vedere că, potrivit art. 486 C. proc. civ., obiectul căii extraordinare de atac este hotărârea pronunțată de instanța de apel și nu hotărârea primei instanțe, iar recurentul și-a conceput motivarea recursului sub aspectul netemeiniciei cererii de chemare în judecată prin reluarea criticilor formulate în fața instanței de prim control judiciar, se cuvine precizarea că analiza motivelor de nelegalitate va fi efectuată în măsura în care există o corespondență în considerentele hotărârii atacate cu recurs, în limitele învestirii. Astfel, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a preluat argumentele primei instanței în sensul că reclamanta se află într-o situație de excepție de la principiul quod nullum est, nullum producit efectum, în condițiile în care pârâții din cauză nu au exercitat acțiunea în rectificare de carte funciară în termenul de decădere de 3 ani stabilit de art. 36-38 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare (în forma în vigoare la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/31.08.2006), ci a reținut că "intimata - reclamantă este cumpărătoare de bună - credință a terenului. Astfel, la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare prin care intimata - reclamantă a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, 31.08.2006, litigiul în care s-a admis acțiunea formulată de Primarul comunei Chiajna în contradictoriu cu pârâta S.N. Institutul Pasteur S.A. București și s-a constatat nul absolut titlul de proprietate nr. x/05.02.2004 nu era înregistrat pe rolul instanțelor. În acest context, instanța de apel a apreciat că "Intimata - reclamantă, la momentul dobândirii terenului, s-a întemeiat cu bună - credință pe actele de proprietate ale vânzătorului, numitul B., proprietar tabular al terenului, acte de proprietate care se bucurau de prezumția de validitate și care nu erau contestate în acel moment. Buna - credință a intimatei - reclamante la data întocmirii actului juridic se prezumă, în raport de dispozițiile art. 1898 din C. civ., având în vedere că apelantul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a făcut dovada contrară." În ce privește excepția de la principiul quod nullum est, nullum producit effectum, instanța de apel a arătat că "aceasta poate fi opusă doar în cadrul unei acțiuni în realizare, pe cale de apărare, urmând a fi analizată în concret, în funcție de partea reclamantă căreia i se opune această excepție. Astfel, efectele specifice ale excepției de la principiul quod nullum est, nullum producit effectum pot fi invocate doar într-un litigiu în care se pune în discuție valabilitatea titlului intimatei - reclamantei (spre exemplu acțiune în revendicare sau acțiune în anularea contractului de vânzare - cumpărare). Pe calea acțiunii în constatare, care face obiectul prezentului dosar au fost chemați în judecată pârâții doar preventiv pentru ca aceștia să își exprime poziția procesuală cu privire la dreptul de proprietate al reclamantei, respectiv dacă contestă sau recunosc dreptul de proprietate al intimatei - reclamante asupra terenului în suprafață de 258.925, 36 mp (din acte), respectiv 258.895 mp (din măsurători), situat în București, Prelungirea Ghencea, nr. 402 - 412." Aceste argumente ale instanței de apel nu au fost criticate de recurentul-pârât, astfel că apărările recurentului-pârât din memoriul de recurs nu au relevanța propusă de acesta, instanța de apel reținând că efectele specifice ale excepției de la principiul quod nullum este, nullum producit effectum pot fi invocate doar într-un litigiu în care se pune în discuție valabilitatea titlului intimatei - reclamantei, iar nu în litigiul de față, ce are ca obiect acțiunea în constatare provocatorie. Din această perspectivă, așa cum s-a arătat mai sus, acțiunea în constatare provocatorie, așa cum este și cea dedusă judecății în procesul pendinte, se constituie într-un veritabil mijloc juridic de apărare a dreptului de proprietate, iar soluționarea conflictului de drepturi este supusă, în planul dovedirii dreptului de proprietate, regimului probator consacrat în materia acțiunii în revendicare imobiliară, ca mijloc specific de apărare a acestui drept real, motiv pentru care, în mod legal, instanța de apel a analizat validitatea titlului de proprietate al reclamantei, întrucât o atare rezolvare a conflictului de drepturi este în conformitate cu necesitatea de a oferi siguranță raporturilor juridice civile, ce constituie premisa regulilor de drept care guvernează acțiunea în revendicare imobiliară. Pe de altă parte, așa cum corect a reținut instanța de apel, dispozițiile art. III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997 invocate de recurentul-pârât nu se aplică în raporturile dintre intimata - reclamantă și recurentul - pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, întrucât intimata - reclamantă nu este persoana care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul, aceasta fiind, în speță, S.N. Institutul Pasteur S.A. București. Prin urmare, acesta din urmă ar avea obligația de a remite prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren, conform excepției de la regula reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor pe vechile amplasamente, reglementate de art. III alin. (2 4 ) din Legea nr. 167/1997. În consecință, Înalta Curte reține că anterior evocata construcție argumentativă care a fundamentat soluția curții de apel, de respingere a apelurilor pârâților și păstrare a sentinței primei instanțe, este rezultatul aplicării corecte a principiilor și regulilor de drept incidente speței. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat, ca nefondat.