ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1770/2022

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția I civilă în data de 7 octombrie 2020 sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. l-a chemat în judecată pe pârâtul B. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța: să constate caracterul ilicit al faptei săvârșite de către pârât; să oblige pârâtul la plata sumei de 250.000 RON cu titlu de daune morale către reclamant; să oblige pârâtul la publicarea hotărârii pe care instanța o va pronunța într-un ziar de circulație națională; să oblige pârâtul la retragerea postării vătămătoare de pe rețeaua de socializare Facebook și să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

La 8 octombrie 2021 reclamantul a depus la dosarul cauzei cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat a se constata caracterul ilicit al faptelor săvârșite de către pârâți; obligarea pârâților B. și C., în solidar, la plata sumei de 250.000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin formularea comentariilor de către B. la postarea din data de 26.09.2020 de pe pagina de facebook "Oncesti Necenzurat", respectiv menținerea acestora de către administratorul paginii amintite dl. C. pentru o perioadă îndelungată de timp; obligarea pârâtului C. la plata sumei de 250.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin postările din datele de 26.09.2020 și 22.09.2020 de pe pagina de facebook "Oncesti Necenzurat"; obligarea pârâților la publicarea hotărârii care se va pronunța într-un ziar de circulație națională; obligarea pârâtului C. la retragerea postărilor vătămătoare de pe rețeaua de socializare Facebook și obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 235 din 11 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C..

A fost obligat pârâtul B. să achite reclamantului A. suma de 5.000 RON, reprezentând daune morale.

A fost obligat pârâtul C. să achite reclamantului A. suma de 5.000 RON, reprezentând daune morale.

A fost obligat pârâtul C. să înlăture postarea 22.09.2020, ora 16:16 privind reclamantul de pe pagina Facebook denumită Oncești Necenzurat.

S-a constatat că cererea de înlăturare a comentariului formulat de B. la postarea din 21 iunie 2020 de pe pagina Facebook denumită Oncești Necenzurat a rămas fără obiect.

S-a respins cererea de publicare a prezentei hotărâri într-un ziar de circulație națională.

S-a respins în rest cererea.

Au fost obligați pârâții să achite reclamantului suma de 2.240 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea pârâților de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat câte un apel principal pârâții B. și C., iar reclamantul A. a declarat apel incident.

Prin decizia nr. 398/A din 15 decembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a dispus următoarele:

A anulat, ca netimbrate, apelurile declarate de pârâții B. și C. împotriva sentinței civile nr. 235/A din 11 martie 2021 a Tribunalului Maramureș, pe care a menținut-o în întregime.

A constatat că apelul incident declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe a rămas fără efect.

A respins cererea reclamantului de obligare a intimaților la plata de cheltuieli de judecată în apel, ca nefondată.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj au declarat, fiecare, recurs atât reclamantul, cât și pârâții.

i)Recursul declarat de reclamantul A.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., reclamantul susține că hotărârea recurată este nelegală în parte, strict din perspectiva soluției de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

În acest sens, arată că instanța de apel a respins cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată motivat de faptul că, pe de o parte, față de soluția dată apelului incident, nu ar putea fi acordate cheltuieli de judecată aferente declarării apelului incident, iar pe de altă parte, din dovada cheltuielilor de judecată depusă la dosar nu ar rezulta cât anume din cuantumul onorariului avocațial era aferent redactării apelului incident și cât anume din acest onorariu era aferent redactării întâmpinării la apelurile principale.

Această soluție este nelegală, deoarece instanța de apel a încălcat normele prevăzute de dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., ce reglementează principiul rolului activ al judecătorului, întrucât nu a pus în discuția părților cuantumul cheltuielilor de judecată (în special, cuantumul onorariului avocațial) solicitat de către reclamant prin întâmpinările formulate la apelurile principale. Or, această împrejurare trebuia lămurită mai ales în condițiile în care unul dintre motivele ce au stat la baza respingerii cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată a constat în faptul că "din dovada cheltuielilor de judecată depusă la dosar nu rezultă cât anume din cuantumul onorariului avocațial era aferent redactării apelului incident și cât anume din acest onorariu era aferent redactării întâmpinării în apelurile principale."

De asemenea, susține că instanța de apel a încălcat normele prevăzute de dispozițiile art. 451 alin. (1), art. 452 și art. 453 alin. (1) C. proc. civ.,

În acest sens, învederează faptul că soluția de constatare a apelului incident ca fiind rămas fără efect ca urmare a anulării apelurilor principale este lipsită de relevanță din perspectiva cheltuielilor de judecată solicitate în apel, deoarece acestea nu au vizat apelul incident. Cu această ocazie, menționează că a solicitat cheltuieli de judecată doar prin intermediul întâmpinărilor formulate în apelurile principale, iar nu și prin intermediul cererii de apel incident.

De asemenea, apelurile principale declarate de pârâții B. și C. au fost anulate, sens în care dispozițiile art. 453 C. proc. civ. au devenit pe deplin incidente, iar instanța de apel trebuia să dispună obligarea acestora la suportarea cheltuielilor de judecată în tot sau în parte, conform înscrisurilor existente la dosar.

În plus, apreciază că soluția de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată pe motiv că din dovada cheltuielilor de judecată nu ar rezulta cât anume din cuantumul onorariului avocațial era aferent redactării apelului incident și cât anume din acest onorariu era aferent redactării întâmpinării la apelurile principale este nelegală, deoarece, pe de-o parte, nu există dispoziții legale care să stabilească în sarcina părților ce încheie un contract de asistență juridică obligația de a defalca onorariul avocațial pentru fiecare act ce urmează să fie redactat, iar, pe de altă parte, așa cum rezultă din actele de la dosar, reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată aferente cererii de apel incident.

În concluzie, solicită admiterea recursului, astfel cum acesta a fost formulat și motivat și în consecință, în principal, casarea în parte a hotărârii recurate, iar în urma rejudecării, obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în apel, iar în subsidiar, casarea în parte a hotărârii recurate și trimiterea cauzei Curții de Apel Cluj în vederea rejudecării cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, formulate prin intermediul întâmpinărilor la apelurile principale.

ii) Recursul declarat de pârâtul B.

În dezvoltarea motivelor de recurs, neîntemeiate în drept, pârâtul B. susține că în apel a uitat să prezinte dovada plății taxei judiciare de timbru, deși aceasta fusese plătită. În continuare, dezvoltă sumar critici pe fondul cauzei.

iii) Recursul declarat de pârâtul C.

În dezvoltarea motivelor de recurs, neîntemeiate în drept, pârâtul C. susține că în apel a uitat să prezinte dovada plății taxei judiciare de timbru, deși aceasta fusese plătită. În continuare, dezvoltă sumar critici pe fondul cauzei.

Recurenții-pârâți au depus, fiecare, întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului reclamantului.

Recurentul-reclamant a depus câte o întâmpinare la recursurile pârâților prin care a invocat excepția nulității recursurilor acestora, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 7 februarie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate față de data inițială a dosarului, 13 iulie 2020, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

i)Recursul formulat de reclamantul A. este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de apel a respins ca nefondată cererea reclamantului A., de obligare a pârâților intimați la plata cheltuielilor de judecată în apel, motivat prin faptul că, pe de o parte, față de soluția dată apelului incident, reclamantului nu îi pot fi acordate cheltuieli de judecată aferente declarării apelului incident, iar pe de altă parte, din dovada cheltuielilor de judecată depusă la dosar nu rezultă cât anume din cuantumul onorariului avocațial era aferent redactării apelului incident și cât anume din acest onorariu era aferent redactării întâmpinării la apelurile principale.

Critica reclamantului este axată pe aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ. și art. 451 și urm. din același cod, motivat de faptul că instanța de apel nu a pus în discuția părților cuantumul cheltuielilor de judecată (în special, cuantumul onorariului avocațial) solicitat de către reclamant prin întâmpinările formulate la apelurile principale și a respins astfel, greșit, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în condițiile în care a reținut că nu rezultă cât anume din cuantumul onorariului avocațial era aferent redactării apelului incident și cât anume din acest onorariu era aferent redactării întâmpinării la apelurile principale.

Critica este fondată.

Potrivit art. 453 C. proc. civ., "(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată."

Conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."

În speță, prin decizia recurată au fost anulate, ca netimbrate, apelurile pârâților și, drept consecință, cu privire la apelul incident al reclamantului s-a constatat că a rămas fără efect.

Exercitând un apel incident, titularul său depășește poziția procesuală a celui care doar se apără în proces pe calea unei întâmpinări, astfel că, învestind la rândul său instanța cu o cale procesuală, suportă consecințele respingerii acesteia, indiferent care ar fi circumstanțele care concură la aceasta (în cazul pendinte, lipsa de interes în examinarea unei alte apărări a reclamantului, față de anularea apelurilor principale, ca netimbrate și menținerea unei prime soluții favorabile acestuia).

Învestind instanța de apel atât cu apărările la apelul principal, cât și cu un apel incident, pe calea căruia reclamantul a tins la admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată, instanța de apel a făcut greșit aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., cât privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant în apel, dat fiind că reclamantul era căzut în pretenții pentru respingerea propriei căi de atac, dar parte câștigătoare în calea de atac promovată de adversari.

Prin urmare, atât apelantul-reclamant, cât și apelanții-pârâți își suportă cheltuielile aferente propriei lor căi de atac exercitate (respectiv, cheltuielile efectuate cu achitarea taxei judiciare de timbru pentru soluționarea recursului pe care l-a exercitat și partea corespunzătoare, proporțională, din onorariul de avocat achitat pentru prestarea serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare de către avocat, corespunzătoare respingerii apelului propriu, cheltuieli ce nu pot fi imputate părții potrivnice), dar își pot recupera, la cerere, cheltuielile de judecată efectuate în legătură cu respingerea căii de atac a adversarului (anume, partea corespunzătoare, proporțională, din cheltuielile efectuate cu plata onorariului de avocat pentru apărarea în calea de atac a celeilalte părți, potrivnice).

Or, cât timp reclamantul a câștigat doar în apelurile principale declarate de pârâți (obținând respingerea acestora), în timp ce în apelul incident, rămas fără efect, trebuie considerat parte căzută în pretenții, lui i se cuvenea acordarea parțială a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Pentru determinarea părții din cheltuieli, susceptibilă a fi recuperată de la adversari, instanța de apel trebuia a face aplicarea criteriilor legale prevăzute de art. 451 și urm. C. proc. civ., ce puteau constitui împrejurări de natură a conduce instanța la stabilirea unei proporții din cheltuielile efectuate cu plata onorariului de avocat, achitată pentru apărarea în apelurile principale ale părților adverse.

În măsura în care instanța era nelămurită asupra proporției din cuantumul onorariului avocațial aferent redactării apelului incident și cât anume din acest onorariu era aferent redactării întâmpinării la apelurile principale, era obligată, în virtutea rolului activ, să lămurească acest aspect, punându-l în discuția părților.

Cu toate că instanța de apel a avut neclarități cu privire la această proproție din cuantumul onorariului de avocat aferent apărărilor formulate împotriva apelurilor principale, nu a lămurit acest aspect și nici nu l-a pus în discuția părților.

Cu toate acestea, instanța de apel și-a bazat motivarea cu privire la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în apel formulate de reclamant tocmai pe aceste neclarități, reținând, cu încălcarea art. 22 alin. (2) și art. 451 și urm. C. proc. civ., că nu rezultă cât anume din cuantumul onorariului avocațial era aferent redactării apelului incident și cât anume din acest onorariu era aferent redactării întâmpinării la apelurile principale.

Procedând astfel, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, ceea ce atrage casarea acesteia, în raport de art. 488 pct. alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte, pentru temeiurile arătate, va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia atacată numai cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamant în apel și va trimite cauza instanței de apel spre o nouă judecată.

ii)Recursurile declarate de pârâții B. și C. urmează a fi respinse, ca nefondate, pentru considerentele ce succedă.

Prioritar, Înalta Curte constată, contrar susținerilor din întâmpinările reclamantului, că motivele de recurs ale pârâților, în sensul că aceștia au plătit taxele judiciare de timbru aferente soluționării apelurilor, dar au omis să le depună la dosarul cauzei, pot fi subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căreia urmează a fi analizate, punând în discuție o ipoteză de aplicare eronată a unor norme de drept procedural reprezentate de art. 470 alin. (2) și (3) C. proc. civ., motiv pentru excepția nulității recursurilor pârâților, invocată de reclamant prin întâmpinările formulate, nu poate fi primită.

Criticile recurenților-pârâți sunt similare, ambii susținând că au plătit taxele judiciare de timbru aferente soluționării apelurilor, dar au omis să le depună la dosarul cauzei, astfel că vor fi analizate împreună, însă sunt nefondate.

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 470 alin. (2) din C. proc. civ. stabilesc că la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) din aceeași normă prevede că lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.

Prin urmare, instanța de apel va aplica sancțiunea anulării apelului ca netimbrat numai în situația în care apelantul, până la primul termen de judecată în apel, nu face dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate, potrivit O.U.G. nr. 80/2013.

Pentru a deveni incidentă sancțiunea pentru neachitarea taxei judiciare de timbru, era necesar ca apelanții-pârâți să fi fost înștiințați despre obligația de timbrare și cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, iar pentru termenul la care apelurile au fost soluționate pe calea excepției de netimbrare, procedura de citare să fie legal îndeplinită, date fiind prevederile art. 153 din C. proc. civ.., potrivit cărora:

"(1) Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel.

(2) Instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității."

Verificând înscrisurile dosarului de apel, Înalta Curte constată că apelanții-pârâți, în aplicarea prevederilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, au fost legal înștiințați despre obligația de timbrare și cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, astfel cum au fost stabilite prin rezoluție de instanța de apel.

Potrivit noului C. proc. civ., fixarea termenului de judecată în apel este precedată de etapa comunicărilor prealabile, obligația de timbrare nefiindu-i pusă în vedere apelantului prin citația emisă pentru primul termen de judecată în apel; până la primul termen de judecată în apel însă, apelantul poate face dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform art. 470 alin. (3) din C. proc. civ.

Această înștiințare despre obligațiile fiscale aferente apelului are loc în etapa comunicărilor prealabile sau, mai exact, în etapa de regularizare a cererii de apel (comunicarea către apelant a lipsurilor cererii de apel), potrivit celor prevăzute de art. 471

1

C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prin Rezoluția din 9 septembrie 2021, pentru regularizarea cererii de apel, instanța de apel a dispus citarea apelantului-pârât B. cu mențiunea de a achita pentru apel o taxă judiciară de timbru în sumă de 50 RON și a apelantului-pârât C. cu mențiunea de a achita pentru apel o taxă judiciară de timbru în sumă de 70 RON, sub sancțiunea nulității prevăzută de art. 470 alin. (3) teza I C. proc. civ., raportat la art. alin. (2) al aceluiași articol .

Mențiunea privind timbrarea apelurilor, stabilită prin această rezoluție, a fost comunicată pârâților-apelanți, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar apel, însă apelanții nu s-au conformat dispoziției instanței, referitoare la obligația stabilită în sarcina lor, aceea de plată a timbrajului aferent apelului.

Pârâții nu au formulat nici cerere de reexaminare, prin care să conteste timbrajul stabilit în sarcina lor pentru apelurile pe care le-au promovat, nici cerere de acordare a ajutorului public judiciar.

Până la primul termen de judecată fixat în vederea soluționării apelului, 15 decembrie 2021, pârâții nu au făcut dovada achitării timbrajului aferent apelurilor și nu au depus la dosarul cauzei dovezile de plată care să ateste achitarea acestor taxe judiciare de timbru.

Mai mult decât atât, prezenți personal în fața instanței de apel la termenul de judecată din 15 decembrie 2021, cei doi pârâți nu au putut prezenta instanței dovada achitării taxelor judiciare de timbru stabilite în sarcina lor.

Or, conform art. 470 alin. (2) și (3) C. proc. civ. antereferite mai sus, lipsa dovezilor de plată a taxelor judiciare de timbru la termenul de judecată la care a fost pusă în discuție netimbrarea apelurilor, termen la care ambii recurenți au fost prezenți în fața instanței, conduce la anularea apelurilor, ca netimbrate.

Susținerea recurenților-pârâți că au plătit taxele judiciare de timbru dar că au uitat să prezinte instanței de apel chitanțele ce atestau acest lucru nu poate fi primită, întrucât, pe de o parte, dovezile de plată trebuiau depuse până la primul termen de judecată în apel, conform art. 470 alin. (3) C. proc. civ. (termen la care a fost și invocată, de altfel, excepția de netimbrare a apelurilor declarate de pârâți), iar pe de altă parte, recurenții-pârâți își invocă propria culpă, respectiv faptul că au uitat să depună la dosar dovezile de achitare a taxelor judiciare de timbru; or aceștia nu se pot prevala de propria incorectitudine pentru a invoca nulitatea deciziei recurate din această perspectivă, conform principiului nemo auditor propriam turpitudinem allegans (nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpă).

Prin urmare, neîndeplinirea acestei obligații - de plată a taxelor judiciare de timbru aferente soluționării apelurilor declarate de pârâți și depunerea acestor dovezi la dosarul cauzei - este imputabilă recurenților-pârâți, fapt ce a determinat aplicarea de către instanța de apel, în mod legal, a dispozițiilor art. 470 alin. (2) și (3) C. proc. civ., coroborate cu art. 23 alin. (1), lit. b), art. 32, art. 33 alin. (1), art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, cu consecința anulării, ca netimbrate, a cererilor de apel.

Pentru toate aceste considerente, în raport cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de pârâții B. și C. urmează a fi respinse, ca nefondate.

Față de soluția dispusă asupra recursurilor declarate de reclamant și de pârâți, relativ la cheltuielile de judecată aferente prezentului recurs, solicitate de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nu poate dispune asupra acestora, deoarece litigiul nu a fost soluționat pe fond și nu a fost stabilită partea câștigătoare, pentru a se putea aprecia asupra culpei procesuale. Astfel, posibilitatea de acordare a acestor cheltuieli va fi analizată de curtea de apel în ansamblul cheltuielilor judiciare ale cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 398/A din 15 decembrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Casează, în parte, decizia recurată numai cu privire la cheltuielile de judecată.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții B. și C. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2022.