ÎCCJ, decizie (scj.ro #205579)

Recurs în casație. Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. Prescripția răspunderii penale. Parte vătămată minoră

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic:

-  drept procesual penal

- recurs în casație

-  drept penal

- prescripția răspunderii penale

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 8

C. pen.,

art. 154 alin. (4)

În condițiile în care persoana vătămată era minoră la data comiterii, față de aceasta, a infracțiunii prevăzute de art. 220 C. pen., anterior modificărilor introduse prin Legea nr. 217/2020, termenul prescripției răspunderii penale începe să curgă de la data la care a devenit majoră.

I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 175/RC din 09 martie 2023

Prin sentința penală nr. 26 din data de 22 iunie 2022, pronunțată de Judecătoria Baia de Aramă în dosarul nr. x/181/2021, în baza art. 220 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, la 1 an închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 91 alin. (1) și art. 92 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3  ani pentru inculpat.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere a fost obligat inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Mehedinți, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor obligații:

d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor obligații:

d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei orașului Baia de Aramă, județul Mehedinți pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

Pentru a dispune astfel, în esență, judecătoria Baia de Aramă a constatat că, prin rechizitoriul nr. x/P/2020 din data de 28.10.2021 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, prev. de art. 220 alin. (l) C. pen. cu aplic. art. 35 alin.(1) C. pen., totul cu aplic. art. 5 C. pen.,  reținându-se că, în perioada iunie 2016-05.08.2017, în mod repetat, în timp ce se afla pe raza județului Mehedinți, inculpatul A. a întreținut raport sexual cu partea civilă minoră B., anterior împlinirii de către aceasta a vârstei de 15 ani.

Instanța fondului a apreciat că starea de fapt expusă prin rechizitoriu a fost confirmată de depoziția părții vătămate, de declarațiile martorilor C. și D. care au susținut că inculpatul și partea vătămată s-au cunoscut în luna iunie 2016, că la scurt timp s-au mutat împreună și că au întreținut raporturi sexuale anterior împlinirii de către partea vătămată a vârstei de 14 ani, din relația lor născându-se minorul E., născut la data de 11.08.2017.

De asemenea, a reținut că inculpatul A. a recunoscut întreținerea de raporturi sexuale cu partea civilă B., susținând însă că la momentul respectiv nu a avut cunoștință despre vârsta reală a acesteia.

Cu privire la acest aspect, instanța a reținut că a fost infirmat de partea vătămată, care a arătat că, la momentul la care s-a pus problema logodnei lor, acesta știa că nu împlinise 14  ani, aspecte confirmate de martorii C. și D.

De altfel, la data oficierii logodnei, partea vătămată nu avea eliberată cartea de identitate, fiind nevoită să se deplaseze împreună cu mama sa și inculpat la Primăria orașului Baia de Aramă în scopul depunerii documentelor și eliberării cărții de identitate. Totodată, inculpatul și familia acestuia cunoșteau vârsta reală a părții vătămate, în condițiile în care, pentru a călători împreună în Italia, părinții acesteia au dat procură notarială autentificată sub nr. 1514 din 3 iunie 2016 la B.N.P. F., în cuprinsul căreia era menționată, cu caractere italice, data nașterii părții vătămate, ca fiind 05.08.2002, fiind îndeobște cunoscut că este  necesar consimțământul ambilor părinți în perspectiva părăsirii teritoriului României de către o persoană minoră.

Totodată, instanța a apreciat că, în speța de față, deși actul sexual a avut loc cu consimțământul victimei, obținut chiar și prin promisiuni de căsătorie, acest consimțământ nu poate fi considerat de lege ca fiind valabil în cazul minorului mai mic de 16 ani, datorită vârstei fragede, iar nevalabilitatea consimțământului la act sexual echivalează cu lipsa acestui consimțământ, ceea ce face ca fapta să încalce libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate și modalitatea de executare a acesteia, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 alin. (1) C. pen. după cum urmează: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, dar și atitudinea nesinceră a inculpatului care nu a recunoscut în totalitate acuzațiile aduse în sarcina sa, natura și gravitatea rezultatului produs, vârsta inculpatului, situația familială și socială a inculpatului, acesta având în îngrijire minorul rezultat din raporturile sexuale întreținute cu partea vătămată și faptul că inculpatul nu are antecedente penale, aspecte care nu sunt, însă de natură să formeze convingerea instanței în sensul de a reține circumstanțe atenuante judiciare.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță s-a raportat la modul de săvârsire a infracțiunii, făcând parte din categoria infracțiunilor de rezultat, iar urmarea imediată constă în lezarea inviolabilității sexuale ale minorei, instanța reținând că însuși legiuitorul a prevăzut o sancțiune cu închisoarea și în interiorul unor limite speciale, minime și maxime. Or, aceasta presupune, printre altele, posibilitatea instanței de a individualiza în mod particular sancțiunea penală ce se impune, în funcție de particularitățile fiecărei spețe.

Tocmai de aceea, din probele administrate în cauză – atât în faza cercetării judecătorești, cât și în faza de urmărire penală, prima instanță a constatat că inculpatul, prin fapta săvârșită, a dovedit o nesocotire a regulilor privind conviețuirea socială și ale inviolabilității sexuale ale persoanei, acceptând să aibă raporturi sexuale cu partea vătămată minoră în vârstă de 13 ani și 9 luni la data consumării primului act sexual.

În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată de partea civilă B., prima instanță a reținut că, prin declarația dată la urmărire penală în data de 9 februarie 2021, aceasta s-a constituit parte civilă în cauză, însă nici atunci și nici pe parcursul cercetării judecătorești aceasta nu a specificat cuantumul pretențiilor financiare solicitate și nici în ce constă solicitarea sa, aspecte față de care instanța nu s-a putut pronunța în echitate în lipsa unor astfel de precizări și a unui probatoriu administrat în acest scop, astfel încât a respins acțiunea civilă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă.

În motivarea apelului formulat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă a criticat hotărârea pronunțată de instanța de fond pentru netemeinicie raportat la greșita individualizare a pedepsei, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 220 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., fiind prea blândă.

Prin decizia penală nr. 1519/2022  din data  de 07 decembrie 2022 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă împotriva sentinței penale nr. 26 din data de 22 iunie 2022 pronunțată de Judecătoria Baia de Aramă în dosarul nr. x/181/2021, privind pe inculpatul A.

A fost desființată sentința penală apelată și rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art.16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, s-a dispus încetarea procesul penal pornit împotriva inculpatului A., pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, prevăzută de art. 220 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin.(1) C. pen. și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. a fost înlăturată dispoziția instanței de fond prin care inculpatul A. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare efectuate în faza de urmărire penală și la prima instanță, urmând ca aceste cheltuieli să rămână în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Craiova a reținut că, prin rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă la data de 18.10.2021, în dosarul nr. x/P/2020, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, infracțiune preăzută de art. 220 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 5 C. pen.

În fapt s-a reținut că, în perioada iunie 2016-05.08.2017, în mod repetat, în timp ce se afla pe raza județului Mehedinți, inculpatul A. a întreținut raport sexual cu partea civilă minoră B., anterior împlinirii de către aceasta a vârstei de 15 ani.

Această situație de fapt a fost stabilită de către organele de urmărire penală pe baza următoarelor mijloace de probă: declarații inculpat A.; declarații parte civilă B.; declarații martori D. și C.; raport expertiză criminalistică; declarație notarială nr. 1514/03.06.2016, înscrisuri.

De asemenea, a avut în vedere dispozițiile Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358 pronunțate de Curtea Constituțională.

Totodată, curtea a reținut că prescripția răspunderii penale este o instituție de drept penal, așa cum rezultă și din considerentele deciziei nr. 1092 din 18 decembrie 2012 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 67 din 31.01.2013 în cuprinsul cărora se subliniază următoarele: „Prescripția aparține dreptului penal material și nu dreptului procesual penal. Așa fiind, prescripția este o cauză de înlăturare a răspunderii penale. Este adevărat că, înlăturându-se răspunderea penală, se înlătură și acțiunea penală, dar acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect, din înlăturarea răspunderii, efect de ordin material.” Această viziune este confirmată de Decizia nr. 297/2018, în care s-a reținut: „Cum prescripția răspunderii penale este o instituție de drept penal substanțial care are la bază trecerea timpului, dispozițiile legale ce reglementează termenele de prescripție a răspunderii penale și modalitatea de aplicare a acestora au o importanță considerabilă, atât pentru activitatea organelor judiciare ale statului, cât și pentru persoanele care săvârșesc infracțiuni”.

Aceeași concluzie, respectiv apartenența prescripției răspunderii penale la sfera dreptului material, derivă și din jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, în Decizia nr.265/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 319 din 30.04.2014, instanța supremă a reținut următoarele: „Pentru identitate de raționament, având în vedere și împrejurarea că modul de reglementare al prescripției răspunderii penale prin dispozițiile art. 153-156 noul C. pen. nu diferă de cel stabilit de vechiul C. pen. în art. 121-129, se poate afirma cu certitudine că prescripția răspunderii penale este guvernată de norme de drept penal substanțial, fiind susceptibilă de a beneficia de efectele aplicării mitior lex”.

În consecință, transpunând aceste considerații teoretice în prezenta cauză, Curtea de Apel Craiova a constatat că pentru fapta reținută în sarcina inculpatului A., legiuitorul a prevăzut o pedeapsă cuprinsă între un an și 5 ani, astfel că este incident termenul de prescripție stabilit în art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen.

În declarația dată în fața instanței de apel, inculpatul A. nu a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 18 C. proc. pen.

Cum termenul de prescripție de 5 ani a început să curgă de la data săvârșirii infractiunii, respectiv data epuizării infracțiunii, 05.08.2017, curtea a constatat că acest termen, ca urmare a aplicării principiului legii penale mai favorabile nu a fost întrerupt și rezultă că termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit, fiind astfel împiedicată exercitarea în continuare a acțiunii penale.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 18 decembrie 2022, la data de 13 decembrie 2022 inculpatului A., la domiciliul acestuia, iar la data de la data de 13 decembrie 2022, părții civile B.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, la data de 21  decembrie 2022.

În motivarea cererii de recurs în casație, s-a susținut că hotărârea instanței de apel este nelegală întrucât, în mod greșit s-a apreciat că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și s-a dispus soluția de încetare a procesului penal față de inculpatul A., nesocotindu-se dispozițiile art. 154 alin. (4) C. pen.

S-a mai arătat că, în drept, fapta inculpatului A. care începând cu luna iunie 2016 și până în data de 5 august 2017, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu partea civilă minoră B., născută la data de 5 august 2002, întrunește elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (l) C. pen.

Totodată, s-a susținut că, potrivit disp. art. 220 alin. (1) C. pen., în reglementarea în vigoare la data săvârșirii faptei, considerată ca lege mai favorabilă, raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 și 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Conform dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul general de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depășește 5 ani.

S-a mai susținut că, potrivit art. 154 alin. (4) C. pen. în cazul infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, săvârșite față de un minor, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care acesta a devenit major.

În raport cu cele expuse, s-a solicitat admiterea recursului în casație și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova pentru a se pronunța pe fondul cauze.

Prin încheierea din data de 26 ianuarie 2023, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen. a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 1519/2022 din data de 07 decembrie 2022 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, dispunând trimiterea cauzei Completului nr. x în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Astfel, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, analiza este strict limitată la verificarea împlinirii sau nu a termenului de prescripție, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei și legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanța de apel, neputând fi extinsă la analiza elementelor constitutive ale infracțiunii ce a atras prescripția răspunderii penale.

Or, Curtea de Apel Craiova a reținut că fapta inculpatului A. de a întreține, în perioada iunie 2016-05.08.2017, raporturi sexuale cu partea civilă minoră B., în mod repetat, anterior împlinirii de către aceasta a vârstei de 15 ani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, infracțiune prevăzută de art. 220 alin.(1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 5 C. pen.

Deopotrivă, cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 220 alin.(1) C. pen., instanța de apel a constatat că pentru fapta reținută în sarcina inculpatului A. pedeapsa este între 1 și 5 ani, apreciind a fi incident termenul de prescripție stabilit în art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. Pe cale de consecință, curtea  a calculat termenul de prescripție începând cu data săvârșirii infractiunii, respectiv data epuizării infracțiunii, 05.08.2017, constatând că acest termen, ca urmare a aplicării principiului legii penale mai favorabile nu a fost întrerupt și fiind împlinit.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație procurorul a invocat dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., potrivit cărora termenul general de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depășește 5 ani, respectiv alin. (4), potrivit cărora, în cazul infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, săvârșite față de un minor, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care acesta a devenit major, dispoziții legale de care Curtea de Apel Craiova trebuia să țină cont la momentul calculării termenului de prescripție, având în vedere data nașterii părții civile.

Raportând considerațiile teoretice anterior menționate la criticile formulate de procuror, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în cauza de față, partea civilă B. era minoră la data comiterii faptei, aceasta fiind născută la data de 05.08.2002, astfel că termenul de prescripție al răspunderii penale se calculează potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (4) C. pen., de la data majoratului, respectiv din data de 05.08.2022, astfel că, la data soluționării cauzei în apel, acesta nu era împlinit.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază ca fiind incident cazul de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 1519/2022 din data de 07 decembrie 2022 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.