ÎCCJ, decizie (scj.ro #205576)

Apel. Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele statelor membre ale Uniunii Europene. Modalitatea de executare a pedepsei

Cuprins pe materii

:

Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Proceduri prevăzute în Legea nr. 302/2004

Indice alfabetic

:

- drept procesual penal

- recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele statelor membre ale Uniunii Europene

Legea nr. 302/2004

, art. 166 alin. (3), (6), (9)

Procedura de recunoaștere și punere în executare a unei hotărâri străine de condamnare prin care s-a dispus de către autoritățile judiciare italiene condamnarea la o pedeapsa cu închisoarea, în regim de arest la domiciliu, nu se poate realiza având în vedere faptul că modalitatea de executare a acestei pedepse nu corespunde cu vreo modalitate de executare reglementată de legislația penală română. Codul penal român prevede o singură modalitate de executare privativă de libertate a pedepsei închisorii, respectiv executarea acesteia într-un penitenciar, nefiind prevăzută alternativa executării efective la domiciliu a pedepsei închisorii.

I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 271/A din 22 decembrie 2022

Prin sentința penală nr. 54/F din 11 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția penală, în baza art. 166 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a respins sesizarea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov de recunoaștere a sentinței din data de 22.09.2011 a Tribunalului din Roma, definitivă la data de 09.02.2017, prin decizia Curții de Apel din Roma, prin care s-a dispus condamnarea numitului A. la o pedeapsă privativă de libertate de 363 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Pentru a dispune astfel, curtea a reținut, în esență, că autoritățile judiciare din Republica Italia au formulat cerere cu privire la recunoașterea sentinței penale de condamnare și transferarea într-un penitenciar din România a numitului A., în vederea continuării executării pedepsei.

Cererea a fost însoțită de certificatul menționat la art. 4 din Decizia cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008; copia sentinței penale menționate anterior, în limba italiană și tradusă în limba română, certificat stare de executare, ordin de executare a pedepsei cu închisoarea, formularul în care a fost consemnată opinia deținutului privind predarea sa în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, în limba italiană, conținând acordul acestuia de transfer.

Totodată, conform certificatului și a documentelor existente la dosar, curtea a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări, persoana condamnată nu este cercetată penal în România pentru aceeași infracțiune pentru care a fost pronunțată hotărârea judecătorească străină sau pentru alte infracțiuni și nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de recunoaștere și punere în executare.

În fapt, s-a reținut că persoana condamnată A., împreună cu alte două persoane, au trecut granița cu autovehiculul marca B., cu nr. de înmatriculare (…), sustrăgând de la controlul vamal cantitatea de 14580 de țigarete (17,58 kg de tutun). Faptele au fost încadrate în infracțiunea de „contrabandă”, prevăzută de art. 110 din C. pen. al Republicii Italiene.

Prin „Ordinul de executare a pedepsei închisorii conform art. 656 alin. (1) C. proc. pen. (condamnat liber)” nr. SIEP x/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma, Birou Executări Penale, s-a impus persoanei condamnate A. o pedeapsă de 1 an închisoare, în regim de arest la domiciliu.

Prin același act s-a scăzut perioada de 2 zile de arest preventiv, persoana condamnată având de executat în continuare pedeapsa de 11 luni și 28 de zile (363 de zile).

Curtea a reținut că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute de Legea nr. 302/2004 și art. 3 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele pentru care s-a dispus condamnarea în Italia constituie infracțiuni și potrivit legislației române, fiind incriminate ca infracțiune de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. a) din Codul vamal român actual, iar sentința prin care a fost condamnat A. este definitivă și executorie, persoana condamnată luând cunoștință de procesul desfășurat împotriva sa, aflându-se în prezent în executarea pedepselor aplicate.

În schimb, a constatat că modalitatea de executare a pedepsei de 363 de zile închisoare, în regim de arest la domiciliu, aplicată de autoritățile judiciare din Italia, nu corespunde vreunei modalități de executare a pedepsei prevăzute de legislația penală română, având în vedere că, în C. pen. român, singurele modalități de executare a pedepsei închisorii sunt executarea efectivă și suspendarea sub supraveghere a executării, potrivit art. 91 și următoarele.

Ca urmare a relațiilor solicitate de la autoritățile judiciare italiene, acestea au răspuns prin adresa din 10.11.2022 a Ministerului Justiției din Italia că regimul detenției domiciliare aplicat numitului A. reprezintă o modalitate privativă de libertate de executare a pedepsei închisorii.

Potrivit art. 166 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 302/2004, instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română. Or, așa cum se poate observa, natura pedepsei (închisoarea) corespunde cu cea din legislația penală română, însă nu corespunde modalitatea de executare a acesteia cu vreo modalitate reglementată în legislația penală română. Legislația română prevede o singură modalitate de executare privativă de libertate, respectiv executarea pedepsei într-un penitenciar, nefiind prevăzută posibilitatea executării efective la domiciliu a pedepsei închisorii.

În consecință, având în vedere că instanța română nu poate schimba modalitatea de executare efectivă a pedepsei închisorii – modalitate privativă de libertate în Italia – cu o modalitate neprivativă de libertate – suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii în România – instanța de fond a respins solicitarea Parchetului de recunoaștere a hotărârii de condamnare pronunțate în Italia și de continuare a executării restului de pedeapsă pe teritoriul României, arătând că nu se poate dispune executarea pe teritoriul României a restului de pedeapsă privativă de libertate deoarece, în mod evident, executarea acestuia într-un penitenciar din România ar agrava situația persoanei condamnate, contravenind astfel dispozițiilor art. 166 alin. (9) din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, curtea a arătat că persoana condamnată a executat deja în Italia o mare parte din pedeapsa privativă de libertate, în modalitatea arestului la domiciliu, iar legislația penală română nu prevede posibilitatea deducerii perioadei executate efectiv; în cazul în care s-ar dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate (de 1 an închisoare), aplicarea în România a pedepsei de 1 an închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia potrivit art. 91 și următoarele din C. pen. român, ar constitui tot o agravare a situației persoanei condamnate. Acest argument este, însă, unul subsidiar, deoarece nu s-ar putea schimba modalitatea de executare privativă de libertate cu una neprivativă de libertate, în lipsa solicitării explicite a autorităților judiciare din Italia în acest sens.

Împotriva sentinței penale nr. 54/F din 11 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția penală a formulat apel, în termen legal, condamnatul A.

În motivele scrise de apel, apelantul A. a solicitat admiterea apelului și în urma rejudecării, în baza art. 130 din Legea nr. 302/2004, să fie recunoscută sentința penală nr. 16837/2011 a Tribunalului Ordinar din Roma, secția 9, definitivă prin sentința penala nr. 2112/2017 a Curții de Apel din Roma, să-i fie admisă cererea de transfer pentru executarea pedepsei în România, iar în baza art. 166 din Legea nr. 302/2004 să fie adaptat restul de pedeapsă rămas de executat la o pedeapsă prevăzută de legislația română fără a-i fi agravată situația, având în vedere că, în prezent, el execută pedeapsa în Italia în regim de arest la domiciliu, cu posibilitatea de a părăsi domiciliul pentru a-și procura cele necesare traiului.

Totodată, având în vedere modalitatea de executare a pedepsei în statul emitent, condamnare la domiciliu, cu posibilitatea de a părăsi domiciliul, persoana condamnată A. a apreciat că adaptarea pedepsei aplicate la o pedeapsă prevăzută de legislația română ar fi impus aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu respectarea unor măsuri de supraveghere impuse de instanță conform prevederilor C. pen. român (art. 91 și urm.), fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege.

Examinând apelul declarat de condamnatul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 162 din Legea nr. 302/2004 republicată, hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român.

Conform art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, având denumirea marginală “Condiții speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine”, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă și executorie; b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte; c) persoana condamnată are cetățenie română; d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

Reținând aceste coordonate de principiu, în raport cu actele aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că prima instanță a dispus respingerea cererii formulate de autoritatea italiană, vizând recunoașterea și executarea în România a sentinței penale din data de 22.09.2011 a Tribunalului din Roma, definitivă la data de 09.02.2017, având în vedere exclusiv modalitatea de executare a pedepsei în statul emitent, respectiv, în regim de arest la domiciliu, modalitate care nu are corespondent în legislația penală română, în care singurele modalități de executare a pedepsei închisorii reglementate sunt executarea efectivă și suspendarea sub supraveghere a executării, potrivit art. 91 și următoarele din C. pen. român.

În acest context, Înalta Curte constată că prin „Ordinul de executare a pedepsei închisorii conform art. 656 alin. (1) C. proc. pen. (condamnat liber)” nr. SIEP x/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma, Birou Executări Penale persoanei condamnate A., cetățean român, i s-a impus o pedeapsă de 1 an închisoare, în regim de arest la domiciliu. Prin același act s-a scăzut perioada de 2 zile de arest preventiv, persoana condamnată având de executat în continuare pedeapsa de 11 luni și 28 de zile (363 de zile).

Dispozițiile art. 166 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, prevăd că instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română. Or, așa cum se poate observa, natura pedepsei (închisoarea) aplicate apelantului corespunde cu cea prevăzută de legislația penală română, însă modalitatea de executare a acesteia în statul emitent nu corespunde cu vreo modalitate de executare reglementată de  legislația penală română.

C. pen. român prevede o singură modalitate de executare privativă de libertate a pedepsei închisorii, respectiv executarea acesteia într-un penitenciar, nefiind prevăzută alternativa executării efective la domiciliu a pedepsei închisorii.

Prin urmare, similar primei instanțe, Înalta Curte constată că în cauză nu este îndeplinită o condiție esențială referitoare la însuși obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii străine, respectiv, aceea ca regimul pedepsei închisorii aplicate de statul de condamnare să corespundă cu cel reglementat de legea română, condiție ce desprinde din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 166 alin. (3), (6), (9) din Legea nr. 302/2004.

Contrar susținerilor apelantului, suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei închisorii nu poate fi considerată un corespondent al executării acesteia în arest la domiciliu. Cea dintâi modalitate presupune, astfel cum rezultă din însăși denumirea sa, neexecutarea efectivă a sancțiunii închisorii pe durata aferentă termenului de supraveghere, pe cand arestul la domiciliu reprezintă o modalitate privativă de libertate de executare efectivă a aceleiași sancțiuni, fiind reglementat, în legislația română, exclusiv ca măsură preventivă, nicidecum ca variantă de executare a unei pedepse cu închisoarea definitiv aplicate.

Față de considerentele anterior expuse, apreciind legală și temeinică hotărârea primei instanțe, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 54/F din 11 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția penală.