ÎCCJ, decizie (scj.ro #153798)

Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele statelor membre ale Uniunii Europene. Persoană condamnată aflată în România

Cuprins pe materii

: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Proceduri prevăzute în Legea nr. 302/2004

Indice alfabetic

: Drept procesual penal

-

recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele statelor membre ale Uniunii Europene

Legea nr. 302/2004,

art. 166, art. 167, art. 172

În procedura de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești de condamnare la pedepse privative de libertate pronunțate de instanțele statelor membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România, sunt aplicabile dispozițiile art. 172 raportate la prevederile art. 167 din Legea nr. 302/2004 și prevederile art. 166 alin. (5) - (9), (13) și (15) din același act normativ. Dispozițiile art. 144 din Legea nr. 302/2004 sunt incidente exclusiv în cadrul recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești în relația cu statele terțe și, în consecință, procedura notificării hotărârii judecătorești străine, reglementată în art. 144 din Legea nr. 302/2004, nu este aplicabilă în cadrul recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești de condamnare la pedepse privative de libertate pronunțate de instanțele statelor membre ale Uniunii Europene.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 265/A din 5 septembrie 2019

Prin sentința nr. 158/F din 16 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cu privire la recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale nr. 7594 din 14 februarie 2017 a Curții de Apel din Milano, definitivă la data de 18 decembrie 2018.

S-a dispus trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în vederea parcurgerii procedurii reglementate în art. 144 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că persoana solicitată A. a fost condamnată în lipsă, așa cum rezultă din mențiunile inserate în cuprinsul certificatului care a stat la baza sesizării.

S-a mai reținut că, în cuprinsul sentinței nr. 154/F din 10 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, prin care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene la data de 22 martie 2019, precum și arestarea preventivă a persoanei solicitate până la data de 8 august 2019 inclusiv (cu precizarea că, la foarte scurt timp de la pronunțarea hotărârii anterior menționate, autoritățile judiciare italiene au comunicat faptul că, prin sentința nr. 188/2019, Curtea de Apel din Milano, Biroul Executări Penale a revocat mandatul european de arestare emis la data de 22 martie 2019 față de persoana solicitată A., ca urmare a formulării cererii de recunoaștere și punere în executare a sentinței penale nr. 7594 din 14 februarie 2017 a Curții de Apel din Milano), s-a arătat, între altele, în cadrul examinării condițiilor de admisibilitate a sesizării, că, „deși mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării pedepsei în cuantum de 3 ani și 2 luni închisoare aplicate printr-o hotărâre pronunțată în lipsă, autoritatea judiciară emitentă a informat că, în conformitate cu legislația statului emitent, persoana care face obiectul mandatului european de arestare are posibilitatea să obțină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezența sa.”

De asemenea, s-a constatat că procedura judiciară desfășurată cu privire la numitul A. anterior prezentei sesizări - respectiv solicitarea de punere în executare a mandatului european de arestare emis în vederea executării pedepsei de 3 ani și 2 luni închisoare aplicate prin hotărârea anterior menționată - nu poate înlocui procedura reglementată în art. 144 din Legea nr. 302/2004, republicată, având în vedere că nu au fost respectate cerințele specifice acestei proceduri - ce presupun ca notificarea făcută persoanei condamnate în lipsă să respecte anumite cerințe de fond și de formă, dar și comunicarea unui exemplar al notificării către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției din Romania, cu obligația pentru această direcție de a-l remite statului emitent - și care nu a fost îndeplinită în cauză.

Deopotrivă, s-a arătat că nu au fost respectate termenele prevăzute în Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât, de la data 29 iunie 2019 - când autoritățile judiciare italiene au sesizat autoritățile române cu cererea de punere în executare a mandatului european de arestare, sesizare soluționată prin sentința penală nr. 154/F din 10 iulie 2019 a Curții de Apel București, definitivă - și până la data prezentei, nu au trecut cele 30 de zile în care persoana condamnată avea dreptul de a contesta hotărârea de condamnare. Or, în cadrul procedurii de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești străine, atunci când persoana condamnată a fost judecată în lipsă, potrivit art. 144 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, procurorul poate sesiza curtea de apel competentă numai după expirarea unui număr de 30 de zile de la data notificării hotărârii către persoana condamnată, dacă aceasta nu a depus contestație, iar potrivit alin. (4) al textului de lege menționat, „atunci când la expirarea celor 30 de zile se constată că persoana condamnată a depus contestație, procurorul dispune clasarea, restituie dosarul direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției și, totodată, îi transmite contestația, precum și înscrisurile depuse de persoana condamnată.”

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin prisma dispozițiilor art. 417 și art. 420 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este fondat, în principal, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

Astfel, prin sentința nr. 158/F din 16 iulie 2019, Curtea de Apel București, Secția a II-a penală a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de autoritățile judiciare italiene privind recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale nr. 7594 din 14 februarie 2017 a Curții de Apel din Milano, definitivă la data de 18 decembrie 2018, totodată, dispunând trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în vederea parcurgerii procedurii reglementate în art. 144 din Legea nr. 302/2004, republicată.

În cuprinsul sentinței penale atacate, prima instanță a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin referatul din data de 15 iulie 2019, a sesizat Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 172 alin. (1), (3), (5) și (7) raportat la art. 166 alin. (6) lit. a) și art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, înaintând documentele transmise de autoritățile judiciare italiene, respectiv certificatul întocmit în conformitate cu art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI și hotărârea de condamnare privind pe A., pentru a aprecia cu privire la cererea de recunoaștere a hotărârii judecătorești în vederea executării pedepsei dispuse de statul solicitant.

Din examinarea certificatului și a documentelor comunicate de statul de condamnare, în aplicarea dispozițiilor art. 171 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată și art. 6 paragraf 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, s-a constatat că prin sentința penală nr. 7594 din 14 februarie 2017 a Curții de Apel din Milano, definitivă la data de 18 decembrie 2018, A. a fost condamnat la 3 ani și 2 luni (1.140 zile) închisoare și amendă 1.500 euro, pentru săvârșirea infracțiunii de furt agravat în concurs cu leziuni voluntare agravate, prevăzute în art. 119, art. 628 alin. (1) și (3), art. 110, art. 582 și art. 585 C. pen. italian.

Referitor la amenda de 1.500 euro aplicată față de A. de către autoritățile judiciare italiene, potrivit dispozițiilor art. 172 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a arătat că aceasta nu constituie obiectul procedurii de față.

Potrivit documentelor transmise de autoritățile judiciare italiene, persoana condamnată A. nu a participat la judecarea cauzei.

În cauză s-a procedat la examinarea îndeplinirii condițiilor prevăzute în art. 172 alin. (3) raportat la art. 167 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 302/2004, republicată și art. 3 paragraf 1 lit. b) și e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, rezultând că hotărârea de condamnare este definitivă și executorie, iar fapta care a atras condamnarea numitului A. are corespondent în legislația penală română, fiind incriminată în dispozițiile art. 233 C. pen., cu aplicarea art. 6 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzute în dispozițiile art. 172 alin. (3) raportat la art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a constatat că persoana condamnată A. este cetățean român.

Având în vedere susținerile persoanei condamnate A., în sensul că nu a fost încunoștințată despre procesul penal desfășurat în Italia și că a fost judecată în lipsă, dar și faptul că din cuprinsul înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă că judecarea persoanei condamnate A. de către autoritățile judiciare italiene s-a efectuat în lipsă, curtea de apel a apreciat că au fost încălcate dispozițiile imperative prevăzute în art. 144 din Legea nr. 302/2004, republicată, de natură să aducă atingere drepturilor persoanei condamnate.

În propriul demers analitic, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prima instanță, în mod greșit, a făcut aplicarea art. 144 din Legea nr. 302/2004, republicată, aceste dispoziții vizând o procedură cu state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, situație care nu se regăsește în speță, având în vedere că parchetul a sesizat instanța cu o cerere formulată de autoritățile judiciare din Republica Italia, stat care este membru al Uniunii Europene.

De aceea, având în vedere că hotărârea judecătorească a cărei recunoaștere se solicită a fost pronunțată de autoritățile judiciare italiene, în cauză devin aplicabile dispozițiile din Titlul VI din Legea nr. 302/2004, republicată, care privesc cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, și anume Secțiunea a 3-a, intitulată „Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România”, întrucât persoana condamnată se află în România.

De altfel, Curtea de Apel București și-a fundamentat hotărârea pronunțată pe dispozițiile art. 144 din Legea nr. 302/2004, republicată, care fac parte din Titlul V din același act normativ, referitor la „Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești, a ordonanțelor penale și a actelor judiciare în relația cu statele terțe”, procedură care nu își găsește aplicabilitate în speță.

Astfel, se apreciază că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 172 raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată și procedura reglementată în art. 166 alin. (5) - (9), (13) și (15) din același act normativ, texte de lege care nu instituie obligativitatea parcurgerii procedurii de notificare la care a făcut referire instanța de fond.

Pe de altă parte, instanța de fond avea obligația să lămurească neconcordanțele constatate în înscrisurile înaintate de autoritățile judiciare italiene - fila X. (unde se menționează că persoana condamnată nu a fost prezentă la judecata în apel ce a avut loc în Italia), respectiv fila Y. (unde se arată că, în apel, persoana condamnată ar fi fost ascultată și i s-ar fi dat cuvântul în fața instanței) și să pronunțe o hotărâre pe fondul cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că se impune analiza condițiilor speciale de recunoaștere a hotărârii, a admis apelul declarat de  Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței nr. 158/F din 16 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală.

A desființat sentința penală apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.