ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 464/2020

Ședința publică din data de 11 august 2020

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 57/PI din data de 28 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori s-au hotărât următoarele:

În baza art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/200, republicată, s-a respins sesizarea formulată de autoritățile judiciare din Italia privind executarea mandatului european de arestare nr. 12/2018 EA emis, la data de 6 februarie 2020, de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Palermo - Italia, față de persoana solicitată A..

În baza art. 99 alin. (3) raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale nr. 4840/2016 - Reg. Gen. Nr. 1473/2015 -R.G.N.R. nr. 2803/2009 din data de 31 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Palermo, secția penală a 2-a, prin care s-a reformat sentința penală nr. 560/2014 din data de 24 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul din Marsala, care a rămas definitivă la data de 27 februarie 2018 prin decizia nr. Reg. Gen. 13815/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâre prin care s-a dispus condamnarea numitului A. la pedeapsa de 5 ani închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie în participație cu alte persoane, prev. de art. 110, 628 alin. (1), alin. (1), nr. 1, alin. (3), nr. 1 și 2 din C. pen. italian și leziuni corporale, prev. de art. 110, 582, 61, nr. 2 din C. pen. italian, care au corespondent în prevederile art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. a), d) și f) C. pen. român.

S-a dispus executarea de către persoana solicitată A., pe teritoriul României, în regim de detenție, a pedepsei de 5 ani închisoare (1825 zile) anterior menționată.

S-a dispus deducerea din pedeapsă a duratei reținerii de 24 de ore, din data de 13 iulie 2020, începând cu ora 11:00 (dispusă prin ordonanța din aceeași dată emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2020), precum și a duratei arestării provizorii începând cu data de 13 iulie 2020 (dispusă prin încheierea penală nr. 31/IP din 13 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea și menținută prin încheierea penală nr. 33/IP din 21 iulie 2020), până la zi.

În baza art. 99 alin. (3) teza a - II-a din Legea nr. 302/2004, republicată, raportat la art. 555 din C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data pronunțării hotărârii, respectiv, 28 iulie 2020.

În baza art. 16 din Legea nr. 302/2004, republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., cu referire la art. 272 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu B., conform delegației nr. 2722 din 13 iulie 2020 emisă de Baroul Bihor, în cuantum de 1012 RON, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 13 iulie 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 102 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, a înaintat instanței semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen a Biroului Sirene Național din Italia, însoțită de mandatul european de arestare emis, la data de 06.02.2020, de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Palermo - Italia, față de persoana solicitată A., în limba italiană, copia C.I. și fișa de evidență ale persoanei solicitate, procesele-verbale de verificare și identificare întocmite la data de 13.07.2020 și fișa de cazier judiciar a persoanei solicitate, solicitând instanței să fixeze un termen de judecată de urgență în vederea dispunerii arestării provizorii a persoanei solicitate, în vederea predării, pe o durată de 15 zile.

Prin încheierea penală nr. 31/IP/2020 din data de 13 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus, în baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu referire la art. 230 C. proc. pen., arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe o durată de 15 zile, începând cu data de 13 iulie 2020 până la data de 27 iulie 2020, inclusiv (măsură care a fost menținută prin încheierea penală nr. 33/IP din 21 iulie 2020).

Prin aceeași încheiere s-a constatat că persoana solicitată a fost reținută pe o durată de 24 de ore, în data de 13 iulie 2020, începând cu ora 11:00, în baza ordonanței din aceeași dată emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2020.

În ședința publică din 28 iulie 2020, persoana solicitată A. a solicitat respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene pe numele său, arătând că dorește să execute în România pedeapsa de 5 ani închisoare ce i-a fost aplicată în Italia.

Având în vedere poziția exprimată de persoana solicitată A., Curtea a solicitat autoritățile judiciare din Italia copii certificate ale hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea acesteia, certificatul prevăzut în Anexa 1 la Decizia-cadru nr. 909/2008/JAI, precum și traducerile în limba română ale acestor documente, care au fost primite la dosarul cauzei.

În contextul astfel prezentat, evaluând cauza cu care a fost învestită pe baza actelor dosarului, Curtea a reținut că, potrivit art. 1 alin. (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, transpusă în legislația națională prin Titlul III al Legii nr. 302/2004, republicată, statele membre trebuie să execute orice mandat european de arestare pe baza principiului recunoașterii reciproce și în conformitate cu dispozițiile acestei decizii-cadru, în art. 4 fiind prevăzute motivele de neexecutare facultativă a mandatului european de arestare.

Unul dintre motivele de neexecutare facultativă este cel prevăzut de art. 4 pct. 6 din decizia-cadru, care vizează situația în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse, atunci când persoana căutată rămâne în statul membru de executare, este resortisant sau rezident al acestuia, iar acest stat se angajează să execute această pedeapsă în conformitate cu dreptul său intern.

Acest motiv facultativ de neexecutare de regăsește în art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit căruia autoritatea română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, atunci când persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și acesta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Totodată, raportat la datele particulare ale cauzei, a notat că prin sentința penală nr. 4840/2016 - Reg. Gen. Nr. 1473/2015 - R.G.N.R. nr. 2803/2009 din data de 31 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Palermo, secția penală a 2-a, prin care s-a reformat sentința penală nr. 560/2014 din data de 24 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul din Marsala, care a rămas definitivă la data de 27 februarie 2018 prin decizia nr. Reg. Gen. 13815/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (toate aflate la dosar în copii certificate de autoritățile judiciare din Italia), persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie în participație cu alte persoane, prev. de art. 110, 628 alin. (1), alin. (1), nr. 1, alin. (3), nr. 1 și 2 din C. pen. italian și leziuni corporale, prev.de art. 110, 582, 61, nr. 2 din C. pen. italian, același aspect rezultând și din certificatul prevăzut de Anexa I la Decizia-cadru 2008/909/JAI, emis la data de 28 noiembrie 2018 de către Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Palermo.

În fapt, s-a reținut în sarcina persoanei solicitate A. că, în data de 2 octombrie 2009, orele 22:00, împreună cu alți doi compatrioți, a intrat în locuința victimei C., pe care a amenințat-o cu un cuțit și a agresat-o brutal (într-o asemenea măsură încât să-i provoace un anumit număr de vătămări), după care i-au sustras un telefon mobil, două sute de euro în bacnote, cât și alte bunuri deținute de către aceasta.

S-a mai reținut că persoana solicitată A., cunoscută dinainte de persoana vătămată, care a furnizat poliției o descriere detaliată a acesteia, indicând și o cicatrice pe obrazul drept, a fost recunoscută de C. ca fiind coautor în tâlhăria suferită în Marsala, în data de 2 octombrie 2009.

Instanța a mai notat că din certificatul emis de autoritățile judiciare din Italia rezultă că persoana solicitată A. nu a fost reținută sau arestată preventiv și nici nu a executat vreo parte din pedeapsa de 5 ani închisoare ce i-a fost aplicată.

În acest context, notând că hotărârea de condamnare a persoanei solicitate A. este definitivă și executorie, că faptele pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare ar fi constituit infracțiuni și dacă erau comise în România, având corespondent în legislația română în prevederile art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. a), d) și f) C. pen. român, care incriminează infracțiunea de tâlhărie calificată, că persoana solicitată este de acord să execute pedeapsa în România și că nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Totodată, a reținut și faptul că în cuprinsul certificatului emis la 28 noiembrie 2018 de către Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Palermo se arată că persoana solicitată A. și-a declarat domiciliul, în temeiul prevederilor fostului art. 161 C. proc. pen., în Marsala C.da Pispisia nr. 56 și că, prin intermediul avocatului său, D. din Baroul Marsala, a înaintat apel în data de 21 octombrie 2014. Se mai arată că, succesiv, acesta a primit notificarea extrasului sentinței din gradul doi de judecată, la data de 1 decembrie 2016, iar la data de 12 decembrie 2016, avocatul D. a înaintat, în interesul persoanei solicitate, apel în gradul de judecată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, toate aceste împrejurări dovedesc că persoana solicitată A. a avut cunoștință de procedurile judiciare derulate în fața autorităților judiciare italiene în fața cărora a fost reprezentată de un apărator.

În concluzie, raportându-se la conținutul hotărârii judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare italiene și luând în considerare faptul că persoana solicitată este cetățean român și are domiciliul în România, Curtea a apreciat ca fiind justificată executarea pedepsei în România, în vederea asigurării perspectivelor de reintegrare în societate ale părții.

În raport cu aceste considerente, instanța de fond a respins, în baza art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, cererea autorităților judiciare din Italia privind executarea mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, dispunând, în schimb, în temeiul art. 99 alin. (3) raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, recunoașterea și punerea în executare a hotărârii autorităților judiciare italiene, conform dispozitivului redat în preambulul prezentelor considerente.

****

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A. care, atât prin motivele scrise, cât și prin concluziile orale formulate la termenul de dezbateri, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, a solicitat admiterea căii de atac, desființarea, în parte, a hotărârii atacate, iar pe fond, dispunerea unei soluții de renunțare la aplicarea pedepsei recunoscute sau de suspendare a executării acesteia sub supraveghere, pentru a putea fi alături de cei doi copii ai săi.

Aceleași concluzii au fost reiterate și în cuprinsul notelor scrise depuse la dosarul cauzei de către apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului-persoană solicitată.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate. Alin. 2 al aceluiași text de lege statuează că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Principiul recunoașterii reciproce, care stă la baza cooperării judiciare internaționale în materie penală, presupune, conform art. 1 alin. (2) din decizia-cadru supra citată, că statele membre sunt obligate, în principiu, să dea curs unui mandat european de arestare.

Altfel spus, statele membre nu pot refuza executarea unui astfel de mandat decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute de art. 3 din decizia-cadru, precum și în cazurile enumerate în art. 4 din cuprinsul acesteia, care au fost transpuse în legislația românească în cuprinsul art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Unul dintre motivele facultative de refuz al executării mandatului european de arestare este cel prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, care vizează situația "când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent".

Potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată," în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109.

Totodată, potrivit alin. (4) al aceluiași text de lege, "dacă persoana solicitată se află în stare de arest și autoritatea judiciară de emitere întârzie transmiterea documentelor solicitate, dispozițiile art. 104 alin. (4) se aplică în mod corespunzător. În situația în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele prevăzute la alin. (3), în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilității de a solicita recunoașterea și executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relația dintre România și statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocității".

Potrivit dispozițiilor legale mai sus evocate, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent. În această situație, anterior pronunțării unei hotărâri cu privire la cererea de predare a persoanei solicitate, din oficiu, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. În cazul în care constată îndeplinite condițiile prev. de art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța procedează la recunoașterea, pe cale incidentală, a hotărârii penale străine de condamnare și la punerea în executare a acesteia pe teritoriul României, respingând, totodată, cererea principală de punere în executare a mandatului european de arestare emis în baza acesteia.

În contextul acestor considerații teoretice, evaluând datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea a fost învestită, la data de 13 iulie 2020, în condițiile art. 102 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu cererea autorităților judiciare italiene de punere în executare a mandatului european de arestare nr. 12/2018 EA emis la data de 6 februarie 2020, de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Palermo - Italia, pe numele cetățeanului român A., în vederea punerii în executare a sentinței penale nr. 4840/2016 - Reg. Gen. Nr. 1473/2015 -R.G.N.R. nr. 2803/2009 din data de 31 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Palermo, secția penală a 2-a (prin care s-a reformat sentința penală nr. 560/2014 din data de 24 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul din Marsala, care a rămas definitivă la data de 27 februarie 2018 prin decizia nr. Reg. Gen. 13815/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie în participație cu alte persoane, prev. de art. 110, 628 alin. (1), alin. (1), nr. 1, alin. (3), nr. 1 și 2 din C. pen. italian și leziuni corporale, prev.de art. 110, 582, 61, nr. 2 din C. pen. italian.

În această procedură, la termenul din 21 iulie 2020, la interpelarea instanței în condițiile art. 104 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana solicitată A. a arătat nu este de acord cu predarea sa în baza mandatului european de arestare și că dorește recunoașterea hotărârii prin care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare de autoritățile judiciare din Italia și executarea acesteia în România.

Luând act de aceste susțineri ale persoanei solicitate cetățean român (reiterate în ședința din 28 iulie 2020), instanța de fond, în mod corect, a constatat incidența în cauză a cazului facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, context în care, în conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. (3) din același act normativ a solicitat autorităților judiciare italiene transmiterea, în copie certificată, a sentinței penale nr. 4840/2016 din data de 31 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Palermo.

În acest context, evaluând copiile certificate ale hotărârilor transmise de autoritățile judiciare italiene și certificatul prevăzut în Anexa 1 la Decizia-cadru nr. 909/2008/JAI, instanța de fond a constatat, în mod just, îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, necesare recunoașterii și punerii în executare pe teritoriul României a sentinței penale nr. 4840/2016 - Reg. Gen. Nr. 1473/2015 -R.G.N.R. nr. 2803/2009 din data de 31 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Palermo, secția penală a 2-a, prin care s-a reformat sentința penală nr. 560/2014 din data de 24 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul din Marsala, care a rămas definitivă la data de 27 februarie 2018 prin decizia nr. Reg. Gen. 13815/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv: caracterul definitiv și executoriu al hotărârii, statutul de cetățean român al persoanei condamnate, acordul acesteia la executarea pedepsei în România, neincidența vreunuia dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din legea specială.

Deopotrivă, a reținut și îndeplinirea condiției dublei incriminări a faptelor, notând, în mod just, că faptele persoanei solicitate A. constând în aceea că, la data de 2 octombrie 2009, orele 22:00, împreună alți doi compatrioți, a intrat în locuința victimei C., pe care a amenințat-o cu un cuțit și a agresat-o brutal (într-o asemenea măsură încât să-i provoace un anumit număr de vătămări), după care i-au sustras un telefon mobil, două sute de euro în bacnote, cât și alte bunuri, care constituie infracțiunile de tâlhărie în participație cu alte persoane, prev. de art. 110, 628 alin. (1), alin. (1), nr. 1, alin. (3), nr. 1 și 2 din C. pen. italian și leziuni corporale, prev.de art. 110, 582, 61, nr. 2 din C. pen. italian, au corespondent în prevederile art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. a), d) și f) din C. pen. român, care incriminează infracțiunea de tâlhărie calificată, fiind sancționate cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani.

În fine, reținând și că persoanei solicitate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil (aceasta având cunoștință de procedurile judiciare derulate de autoritățile judiciare italiene, în fața cărora a fost reprezentată de un apărător), prima instanță a constatat, în mod corect, îndeplinirea tuturor cerințelor prevăzute de legea specială pentru recunoașterea și executarea hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare străine. Ca urmare, în temeiul art. 99 alin. (3) raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, prima instanță a recunoscut, pe cale incidentală, sentința penală nr. 4840/2016 - Reg. Gen. Nr. 1473/2015 -R.G.N.R. nr. 2803/2009 din data de 31 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Palermo, secția penală a 2-a și a dispus executarea, într-un penitenciar din România, a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată persoanei solicitate prin hotărârea recunoscută. Totodată, în temeiul art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, a respins cererea principală de executare a mandatului european de arestare emis în baza sentinței anterior menționate.

De altfel, în cadrul prezentului demers judiciar, persoana solicitată A. nu contestă soluția primei instanțe, ci critică exclusiv modalitatea de executare a pedepsei ce i-a fost aplicată de către autoritățile judiciare italiene prin hotărârea recunoscută, solicitând dispunerea unei soluții de renunțare la aplicarea acesteia sau de suspendare a executării ei sub supraveghere, din motive de ordin personal.

Critica contestatorului este neîntemeiată întrucât, în procedura recunoașterii și punerii în executare a hotărârii judecătorești străine, atribuțiile instanței naționale se limitează la verificarea îndeplinirii condițiilor prev. de art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, aceasta neputând aduce modificări soluției autorităților statului emitent, în caz contrar încălcându-se principiile autorității de lucru judecat a hotărârii recunoscute, precum și al recunoașterii și încrederii reciproce care guvernează cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Legea specială recunoaște instanței naționale doar posibilitatea de a proceda la adaptarea pedepsei aplicate persoanei solicitate prin hotărârea autorităților judiciare străine, însă numai în ipoteza prevăzută de art. 166 alin. (6) raportat la art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Din interpretarea dispozițiilor art. 166 alin. (6) și (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că eventuala adaptare a pedepsei în procedurile guvernate de normele secțiunii 2 a titlului VI din legea specială trebuie însă să aibă întotdeauna ca premisă incompatibilitatea dintre sancțiunea aplicată prin hotărârea străină și cea prevăzută de legea română pentru infracțiunile corespondente.

O astfel de incompatibilitate intervine când natura pedepsei aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română, când durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

În consecință, atribuția de adaptare a pedepsei, recunoscută de legea specială instanțelor naționale, se limitează exclusiv la natura și durata pedepsei aplicate de autoritățile judiciare străine și devine funcțională numai în cazul situațiilor premisă anterior evocate, modalitatea de executare a pedepsei neputând face obiectul ajustării permise de dispozițiile legale precitate.

Aceasta întrucât individualizarea judiciară a sancțiunii penale, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, este atributul exclusiv al instanțelor străine care au soluționat în mod definitiv cauza în care s-a pronunțat hotărârea penală a cărei recunoaștere se solicită.

Ca urmare, instanța învestită în procedura recunoașterii și punerii în executare a hotărârii judecătorești străine nu poate dispune modificarea modalității de executare a sancțiunii penale aplicate de autoritățile judiciare străine, în caz contrar încălcându-se principiile care guvernează această procedură.

În fine, constatând că solicitarea contestatorului de dispunere a măsurii arestului la domiciliu excedează, în mod vădit, stadiului procesual al cauzei, Înalta Curte concluzionează că toate criticile formulate de persoana solicitată A. în contestație sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor 425

1

alin. (7) ptc. 1 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 57/PI din data de 28 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Ca urmare, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 57/PI din data de 28 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 august 2020.