ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 791/2020

Deliberând asupra cauzei penale de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 90/PI din 01 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 597 alin. (4) raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Miercurea-Ciuc, la data de 22.01.2020, sub nr. x/2020, condamnatul A. a formulat contestație la executare, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., solicitând deducerea unei perioade de 3 luni din pedeapsa executată în Italia în baza Sentinței nr. 281/2016, registrul de sentințe 1400-3636/2015 a Curții de Apel Palermo - Secțiunea a II-a din 21.01.2016.

În vederea soluționării cererii, instanța a administrat proba cu înscrisuri constând în: adresa Penitenciarului Miercurea-Ciuc prin care se informează asupra faptului că A. se află în executarea M.E.P.I. nr. 1406/2019, emis în baza Sentinței penale nr. 1238/2019 a Judecătoriei Oradea; copia M.E.P.Î nr. 1406 din 31.10.2019 emis de Judecătoria Oradea; cazierul judiciar al contestatorului; copia Sentinței penale nr. 118 din 23.11.2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea secția penală pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017.

La termenul din 26 februarie 2020, la solicitarea instanței, contestatorul condamnat a precizat că perioada de 3 luni menționată în cerere constituie un beneficiu acordat de statul italian pentru perioada de 1 an 5 luni închisoare executată pe teritoriul acestuia, arătând că, pentru executarea unei perioade de 6 luni închisoare, autoritățile judiciare italiene recunosc ca fiind executate încă 45 de zile închisoare.

Prin Sentința penală nr. 201 din 07.04.2020, Judecătoria Miercurea-Ciuc a admis excepția de necompetentă materială invocată din oficiu și a declinat competenta de soluționare a cauzei privindu-l pe contestatorul condamnat A. în favoarea Curții de Apel Oradea.

Pentru a hotărî astfel, plecând de la conținutul concret al cererii formulate de contestatorul condamnat, Judecătoria Miercurea-Ciuc a reținut, în esență, că acesta se află în executarea M.E.P.Î. nr. 1406/2019 din 31.10.2019 emis de Judecătoria Oradea în baza Sentinței penale nr. 1238 din 17.10.2019, rămasă definitivă prin necontestare, prin care, în temeiul art. 1401 alin. (2) și alin. (21) din Legea nr. 302/2004 (art. 147 alin. (3) din Legea 302/2004, republicată) s-a dispus recunoașterea, pe cale incidentală, a Sentinței penale nr. 1927/2011 a Curții de Apel Atena, secția V, definitivă prin Decizia nr. 604/12.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel nr. 2 din Atena, prin care contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de jaf, vătămare corporală gravă caz deosebit de uzură, prevăzute de art. 1,14, 26, parag. 1 lit. a), 27 parag. 1, 42 parag. l, 83, 380 parag. 1, 309 coroborat cu 308 parag. 1 lit. a) și 382 parag. 1 lit. a) coroborat cu 381 parag. 1 lit. a) din C. pen. din Grecia, care găsesc corespondent în dreptul românesc în infracțiunile prev. de art. 20 alin. (1) rap. la art. 211 alin. (2) lit. b) din C. pen. din 1969 respectiv, de art. 253 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 5 C. pen. în baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei recunoscute de 6 ani 6 luni închisoare cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată condamnatului prin Sentința penală nr. 118/P.I. din 23.11.2017 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă la data de 29.11.2017, aplicându-i-se pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 8 ani 6 luni închisoare.

Referitor la perioada solicitată de contestator a fi dedusă din durata pedepsei în executarea căreia se află, Judecători Miercurea-Ciuc a notat că, prin Sentința penală nr. 281 din 21.01.2016 pronunțată de Curtea de Apel Palermo, Secțiunea penală II, definitivă la data de 27.01.2017 (prin care au fost modificate Sentințele penale nr. 827/2006 R.G. pronunțată de Tribunalul Trapani și nr. 525/2009 pronunțată de Tribunalul Trapani), recunoscută prin Sentința penală nr. 118/P.I. din 23.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin necontestare la data de 29.11.2017, A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, lipsire de libertate și loviri sau alte violențe.

Prin aceeași Sentință penală nr. 118 din 23.11.2017, Curtea de Apel Oradea a dispus deducerea din pedeapsa aplicată condamnatului de autoritățile judiciare italiene a perioadei executate în Italia, de la 29.05.2013 până la 07.11.2014, precum a perioadei executate în România, respectiv reținerea de 24 de ore din data de 04.11.2017 și arestarea provizorie începând cu data de 05.11.2017 la zi.

În contextul factual reținut, Judecătoria Miercurea-Ciuc a notat că recunoașterea Sentinței penale nr. 281/21.01.2016 a Curții de Apel Palermo a avut loc pe cale incidentală, conform art. 98 alin. (3) și art. 154 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 (în prezent art. 99 alin. (3) art. 141 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată) și că, în respectiva procedură, contestatorul nu a invocat alte perioade susceptibile de deducere, rezultând, prin urmare, că la momentul recunoașterii hotărârii nu au existat alte informații comunicate de statul emitent, cu efect asupra duratei pedepsei executate, conform art. 141 alin. (9) pct. ii) din actul normativ anterior menționat.

A mai menționat că, deși, în cadrul prezentei proceduri, condamnatul nu a invocat vreun act al autorității judiciare străine care să susțină cererea formulată, raportat la dispozițiile art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, republicată, coroborat cu art. 147 alin. (3) din același act normativ, competența de soluționare a contestației la executare vizând presupuse perioade considerate ca executate de autoritățile judiciare ale statului emitent aparține instanței care a recunoscut hotărârea ce se execută, respectiv, Curtea de Apel Oradea.

Ca urmare, în baza art. 47 alin. (1) și art. 50 C. proc. pen., coroborat cu art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, republicată, Judecătoria Miercurea-Ciuc a admis excepția propriei sale necompetențe materiale în soluționarea cauzei vizându-l pe condamnatul A. și a declinat competența de soluționare a acesteia în favoarea Curții de Apel Oradea.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 28.04.2020, sub nr. x/2020.

Prin Sentința penală nr. 32/PI din 23.05.2020, urmare admiterii excepției necompetenței materiale a instanței, invocată de apărătorul contestatorului condamnat A., Curtea de Apel Oradea, în baza alt. 50 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (2) C. proc. pen. și art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Miercurea-Ciuc.

Totodată, constatând intervenit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 51 alin. (1), (2) C. proc. pen., a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța ierarhic superioară comună, pentru regulator de competență.

Pentru a pronunța această soluție, plecând de la constatările factuale ale instanței de trimitere, Curtea de Apel Oradea a reținut, în esență, că, în condițiile în care, prin cererea formulată, condamnatul A. invocă o cauză de micșorare a pedepsei, demersul judiciar al acestuia constituie o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., care, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen., se judecă de instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere al contestatorului, instanță deopotrivă competentă potrivit art. 595 alin. (2) C. proc. pen.

Ca urmare, a notat că, raportat la dispozițiile legale aplicabile în cauză, competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul A. revine Judecătoriei Miercurea-Ciuc, ca instanță în circumscripția căreia se găsește Penitenciarul Miercurea-Ciuc, unde este deținut contestatorul.

Totodată, a reținut că dispozițiile art. 147 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, republicată, invocate drept temei al declinării competenței în favoarea Curții de Apel Oradea, nu sunt incidente în speță, întrucât nu există nicio hotărâre judecătorească sau un act judiciar transmis de statul emitent, prin care persoanei condamnate să i se acorde reduceri de pedeapsă. Or, dispozițiile legale în materie de competență sunt de strictă interpretare, astfel că prevederile art. 147 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, republicată, invocate de Judecătoria Miercurea-Ciuc, nu pot fi extinse, prin analogie, unor situații diferite de cele prevăzute în mod expres prin norma legală anterior menționată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 4 iunie 2020, formând obiectul Dosarului nr. x/2020

Prin Încheierea nr. 222 din 12 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Curții de Apel Oradea.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, prin cererea adresată Judecătoriei Miercurea-Ciuc, intitulată "contestație la executare" întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., condamnatul A. a solicitat deducerea unei perioade de 3 luni din mandatul executat în Italia, Sentința nr. 281/2016, registru sentințe 1400-3636/2015 a Curții de apel Palermo Secțiunea II din 21.01.2016".

Condamnatul nu a atașat cererii vreun înscris prin care autoritățile italiene recunosc ca fiind executată perioada a cărei deducere o solicită, însă, la termenul din 26 februarie 2020, în fata Judecătoriei Miercurea-Ciuc, a precizat că perioada de 3 luni menționată în cerere constituie beneficiul acordat de statul italian pentru perioada de 1 an 5 luni închisoare pe care, a executat-o pe teritoriul acestuia, arătând că, pentru executarea unei perioade de 6 luni de închisoare, autoritățile judiciare italiene recunosc ca fiind executate încă 45 de zile de închisoare.

Astfel, Înalta Curte a reținut că, raportat la conținutul concret al solicitării adresate instanței și la precizările făcute oral, obiectul cererii formulate de contestatorul condamnat A. îl constituie deducerea unei perioade suplimentare de 3 luni închisoare, pretins recunoscută ca executată de către autoritățile judiciare italiene ca urmare a executării în acest stat, în intervalul 29.05.2013 - 07.11.2014, a unei perioade de aproximativ 1 an și 5 luni din pedeapsa de 8 ani închisoare în regim de detenție la care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 281 din 21.01.2016 pronunțată de Curtea de Apel Palermo, Secțiunea penală II, definitivă la data de 27.01.2017 (recunoscută prin Sentința penală nr. 118/P.I. din 23.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin necontestare la data de 29.11.2017), ce constituie componentă a pedepsei rezultante de 8 ani și 6 luni închisoare în executarea căreia se află condamnatul în prezent.

Altfel spus, condamnatul solicită lămurirea hotărârii prin care s-a dispus recunoașterea și executarea, pe teritoriul României, a hotărârii autorităților italiene, sub aspectul perioadei totale ce se impune a fi dedusă din pedeapsa de executat prin raportare la perioada suplimentară presupus considerată ca executată de către statul italian.

Înalta Curte de Casație și Justiție a notat că lămurirea hotărârii sub aspectul invocat presupune însă, în concret, efectuarea de verificări prealabile cu privire la existenta unei hotărâri judecătorești sau a unui act judiciar emis de autoritățile judiciare italiene, prin care contestatorului i s-a acordat beneficiul invocat, dar și recunoașterea acestora în vederea producerii de efecte juridice.

S-a reținut că cererea condamnatului A. are natura unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. corelate cu art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, text de lege similar celui prevăzut de art. 141 alin. (17) din același act normativ, dar care este aplicabil în procedura vizând state membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului, statut pe care îl deține și Italia.

Dispozițiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, stabilesc că:

"În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că, în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, se constată existența unor acte emise de autoritățile judiciare ale statului străin, care au efecte asupra duratei pedepsei rămase de executat, instanța națională care a dat eficientă hotărârii autorităților judiciare străine este competentă a le recunoaște în cadrul procedurii contestației la executare prevăzută de C. proc. pen.

Cum în speță, condamnatul A. invocă, pe calea contestației la executare, presupusa existență a unei perioade suplimentare ce se impune a fi dedusă din pedeapsa de executat, care, în mod, obiectiv, poate fi constatată numai pe baza unor documente prin care autoritățile statului italian îi recunosc beneficiul invocat, cererea acestuia intră sub incidența dispozițiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, raportat la art. 598 alin. (2) C. proc. pen., care atrag competența de soluționare a instanței care a recunoscut hotărârea în raport de care se invocă nelămurirea, în speță, Curtea de Apel Oradea.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, neprezentarea, de către condamnat, a unor înscrisuri care să probeze susținerile sale este irelevantă sub aspectul naturii juridice a cererii formulate și, implicit, al instanței competente, urmând a fi valorificată, în schimb, cu ocazia soluționării fondului cauzei.

Ca urmare a stabilirii competenței de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Curții de Apel Oradea, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 02 iulie 2020, formând obiectul Dosarului nr. x/2020

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constat că, prin Sentința penală nr. 118/P.I. din 23.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin necontestare la data de 29.11.2017, în temeiul art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 s-a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind cererea de punere în executare a mandatului european de arestare emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Palermo la data de 18.07.2017, Dosar referință nr. x/2017, în baza Ordinului de executare a pedepsei închisorii nr. 51/2017 emis de Parchetul General Palermo la data de 28.01.2017, privind persoana solicitată A.

În temeiul art. 98 alin. (3) raportat la art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoașterea, pe cale incidentală, a Sentinței penale nr. 281/2016 din data de 21.01.2016 pronunțată de Curtea de Apel Palermo, Secțiunea penală II, definitivă la data de 27.01.2017 (prin care au fost modificate Sentința penală N 827/07 R.G. Trib N 2183/06 R.G.N.R. N.638/08/Reg. Sent. din 23.07.2008 pronunțată de Tribunalul Trapani și Sentința penală N 525/08 R.G. Trib 2183/06 R.G.N.R. N.893/09/Reg. Sent. din 25.11.2009 pronunțată de Tribunalul Trapani), prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la o pedeapsă de 8 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie agravată, prev. de art. 110, 628 alin. (1), 628 alin. (3) n.2 din C. pen. italian, sechestru de persoană, prev. de art. 110, 605 din C. pen. italian și leziuni personale agravate, prev. de art. 110, 582, 585, 576, 583 n. 1, 61 n.2, 61 n.5 din C. pen. italian, infracțiuni care sunt incriminate în C. pen. român prin art. 234 alin. (1) lit. f), art. 205 alin. (3) lit. c) art. 193, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen. român.

S-a dispus executarea de către persoana solicitată A. a pedepsei de 8 ani închisoare pe teritoriul României.

S-a dispus deducerea din pedeapsa de 8 ani închisoare a perioadei executate în Italia din data de 29.05.2013 până la 07.11.2014, precum și a perioadei executate în România în perioada 04.11.2017 la zi.

În baza art. 98 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, raportat la art. 555 C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Ulterior, prin Sentința penală nr. 1238 din 17.10.2019 pronunțată de Judecătoria Oradea, rămasă definitivă prin necontestare la data de 31.10.2019, în temeiul art. 1401 alin. (2) alin. (21) din Legea nr. 302/2004 (art. 147 alin. (3) din Legea 302/2004, republicată) s-a dispus recunoașterea, pe cale incidentală, a Sentinței penale nr. 1927/2011 a Curții de Apel Atena, secția V, definitivă prin Decizia nr. 604/12.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel nr. 2 din Atena, prin care condamnatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de jaf, vătămare corporală gravă și caz deosebit de uzură, prevăzute de art. 1,14, 26, parag. 1 lit. a), 27 parag. l, 42 parag. 1, 83, 380 parag. 1,309 coroborat cu 308 parag. 1 lit. a) și 382 parag. 1 lit. a) coroborat cu 381 parag. 1 lit. a) din C. pen. din Grecia, care își găsesc corespondent în dreptul românesc în infracțiunile prev. de art. 20 alin. (1) rap. la art. 211 alin. (2) lit. b) din C. pen. din 1969 și, respectiv, de art. 253 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei recunoscute de 6 ani și 6 luni închisoare cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată condamnatului prin Sentința penală nr. 118/P.I. din 23.11.2017 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă la data de 29.11.2017, aplicându-i-se pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 8 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 88, art. 89 C. pen. s-a dedus din pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare perioada executată în Grecia, de la 20.03.2010 până la 28.05.2013, perioada executată în Italia din data de 29.05.2013 până la 07.11.2014, precum și perioada executată în România din data de 04.11.2017, la zi.

S-a anulat mandatul de executare emis în baza Sentinței penale nr. 118/P.I./23.11.2017 a Curții de Apel Oradea, definitivă la data de 29.11.2017 și s-a dispus emiterea unui nou mandat, respectiv, M.E.P.Î. nr. 1406/2019 din 31.10.2019, în executarea căreia se află condamnatul A. în prezent.

Potrivit adresei emise de Procuratura Generală a Republicii din Palermo - Italia, aflată la dosar, s-a constatat că, din pedeapsa de 8 ani închisoare la care a fost condamnat contestatorul prin Sentința penală nr. 281/2016 din data de 21.01.2016 pronunțată de Curtea de Apel Palermo, Secțiunea penală II, definitivă la data de 27.01.2017 (recunoscută prin Sentința penală nr. 118/P.I din 23.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin necontestare la data de 29.11.2017) acesta a executat 1 an 5 luni și 10 zile închisoare.

Totodată, s-a constatat că, potrivit datelor menționate în certificatul de executare aflat la Dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Oradea, dosar care a fost reunit la prezentul dosar, rezultă că A. a executat 1 an 5 luni și 10 zile închisoare din pedeapsa de 8 ani închisoare, perioadă care corespunde cu perioada executată indicată în certificatul prevăzut la Anexa 1 la Decizia-cadru nr. 909/2008/JAI aflat la Dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Oradea, dosar în care s-a dispus recunoașterea hotărârii străine și nu se indică nicio deducere de pedeapsă suplimentară.

În raport cu aspectele anterior menționate, Curtea a constatat că, nu există o hotărâre judecătorească sau un act judiciar emis de autoritățile judiciare din Italia, potrivit cărora contestatorului să i se fi acordat vreun beneficiu de 3 luni de zile și nici acesta nu a prezentat vreun înscris care să probeze susținerile sale.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat contestație persoana condamnată A., solicitând, în esență, admiterea contestației, desființarea sentinței și deducerea corectă a pedepsei aplicate de autoritățile judiciare italiene.

Examinând contestația declarată de persoana condamnată A., prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea formulată de condamnatul A. acesta a solicitat instanței deducerea unei perioade suplimentare de 3 luni închisoare, pretins recunoscută ca executată de către autoritățile judiciare italiene ca urmare a executării în acest stat, în intervalul 29.05.2013 - 07.11.2014, a unei perioade de 1 an 5 luni și 10 zile din pedeapsa de 8 ani închisoare la care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 281 din 21.01.2016 pronunțată de Curtea de Apel Palermo, Secțiunea penală II, definitivă la data de 27.01.2017 (recunoscută prin Sentința penală nr. 118/P.I. din 23.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin necontestare la data de 29.11.2017), ce constituie componentă a pedepsei rezultante de 8 ani și 6 luni închisoare în executarea căreia se află condamnatul în prezent.

Altfel spus, condamnatul solicită lămurirea hotărârii prin care s-a dispus recunoașterea și executarea, pe teritoriul României, a hotărârii autorităților italiene, sub aspectul perioadei totale ce se impune a fi dedusă din pedeapsa de executat prin raportare la perioada suplimentară presupus considerată ca executată de către statul italian.

Deși, în mod corect, instanța de fond a solicitat autorităților judiciare italiene informații dacă persoana condamnată A. a beneficiat de o deducere suplimentară de pedeapsă din durata detenției executate în Italia în perioada 29.05.2013 - 07.11.2014, răspunsul Procurorului general al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Palermo este incomplet, nefiind comunicate relații cu privire la vreun beneficiu suplimentar acordat de statul italian condamnatului pentru perioada de 1 an, 5 luni și 10 zile închisoare executate pe teritoriul acestuia.

Ca urmare, înscrisul anterior menționat nu clarifică aspectele solicitate, neputându-se stabili dacă persoana condamnată a beneficiat de o reducere suplimentară a pedepsei acordată de autoritățile judiciare italiene pentru perioada executată pe teritoriul acestui stat.

Astfel, Înalta Curte apreciază că, în cauză, era necesară reluarea corespondenței cu statul emitent în vederea deplinei lămuriri a existenței unui presupus număr de zile de eliberare anticipată acordat prin raportare la perioada executată pe teritoriul statului italian.

Totodată, se mai constată că, prima instanță, deși a identificat hotărârile judecătorești prin care condamnatului i-au fost aplicate pedepse privative de libertate, cât și regimul sancționator aplicabil, a omis să atașeze Dosarele nr. x/2017 al Curții de Apel Oradea în care a fost recunoscută Sentința penală nr. 281 din 21.01.2016 pronunțată de Curtea de Apel Palermo, Secțiunea penală II, definitivă la data de 27.01.2017, respectiv nr. 217/239/2017** al Judecătoriei Oradea în care a fost recunoscută Sentința penală nr. 1927/2011 a Curții de Apel Atena, secția V, definitivă prin Decizia nr. 604/12.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel nr. 2 din Atena în care au fost pronunțate pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 8 ani și 6 luni închisoare în executarea căreia se află condamnatul.

Astfel, nu reiese ce acte au stat la baza deducerii următoarelor perioade: 20.03.2010 - 28.05.2013 (executată în Grecia), precum și 29.05.2014 - 07.11.2014 (executată în Italia).

Fără a clarifica situația juridică a condamnatului atât prin solicitarea de informații suplimentare autorităților de condamnare, cât și prin lipsa atașării dosarelor în care au fost recunoscute hotărârile judecătorești prin care condamnatului i-au fost aplicate pedepse privative de libertate, prima instanță a procedat la soluționarea contestației la executare formulată de condamnatul A. în maniera arătată în cuprinsul dispozitivului hotărârii atacate, împrejurare care afectează legalitatea hotărârii pronunțate în atare condiții, impunând desființarea acesteia în vederea reluării corespondenței cu statul emitent pentru a se preciza, în mod clar, dacă persoana condamnată A. a beneficiat de o reducere suplimentară a pedepsei acordată de autoritățile judiciare italiene pentru perioada executată pe teritoriul acestui stat, precum și atașării Dosarelor nr. x/2017 al Curții de Apel Oradea, respectiv nr. x/239/2017** al Judecătoriei Oradea, în care au fost pronunțate pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 8 ani și 6 luni închisoare în executarea căreia se află condamnatul.

Având în vedere omisiunea primei instanțe de a clarifica aspecte esențiale pentru completa lămurire a cauzei, Înalta Curte nu s-ar putea substitui integral acesteia în faza contestației, efectuând direct, în ultimul grad de jurisdicție, o analiză a particularităților fondului cauzei, deoarece ar genera, astfel, privarea persoanei condamnate de dreptul efectiv la un dublu grad de jurisdicție și, implicit, o limitare a echității procedurii incompatibilă cu exigențele legalității procesului penal.

În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată imposibilitatea exercitării controlului judiciar în calea de atac a contestației, motiv pentru care se impune admiterea contestației, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., se va admite contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 90/PI din 01 octombrie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.

Se va desființa sentința penală atacată și se va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Oradea.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 90/PI din 01 octombrie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.

Desființează sentința penală atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Oradea.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.

GGC - NN