ÎCCJ, decizie (scj.ro #202169)

Contestație. Mandat european de arestare.

Procedura incidentală de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești străine

Cuprins pe materii

:

Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Proceduri prevăzute în Legea nr. 302/2004

Indice alfabetic

:  - drept procesual penal

- contestație

- mandat european de arestare

Legea 302/2004

, art. 99 alin.(1) lit. i), alin. (3), art. 163 alin. (1) lit. g)

În procedura incidentală prevăzută de art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, condamnarea persoanei solicitate în lipsă nu poate constitui atât motivul facultativ de refuz al cererii principale de executare a mandatului european de arestare  prevăzut de art. 99 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 302/2004, cât și motivul obligatoriu de nerecunoaștere a hotărârii autorităților judiciare străine  prevăzut de art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004.

I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 23 din 10 ianuarie 2023

Prin sentința penală nr. x din 28 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 99 alin. (2) lit. c) și i) și art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia, respectiv de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Vercelli în dosarul de referință nr. x/2018 S.I.E.P., privind executarea mandatului european de arestare din 8 septembrie 2022, emis  pe numele persoanei solicitate A.

II. În baza art. 99 alin. (3) și art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru recunoaștea pe cale incidentală a sentinței penale nr. x/2017, pronunțată la data de 21 iunie 2017 de Tribunalul din Vercelli, în dosarul nr. x/2016 R.G.N.R., irevocabilă la data de 4 noiembrie 2017, prin care persoana solicitată A a fost condamnată la pedeapsa de 2 (doi) ani și 2 (două) luni închisoare.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, următoatele:

La data de 18 noiembrie 2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a sesizat Curtea de Apel Bacău în temeiul art. 103-104 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, solicitând arestarea și predarea persoanei solicitate A în baza mandatului european de arestare nr. x/2018, emis de autoritățile italiene în scopul executării unei pedepse cu închisoarea de 2 ani și 2 luni.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că, prin sentința nr. x/2017 din 21 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul din Vercelli în dosarul nr. x/2016 RG. TRIB, irevocabilă la data de 4 noiembrie 2017, persoana solicitată A a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente asupra unui membru al familiei sau asupra unui conviețuitor, prevăzută de art. 40 raportat la art. 572 cu aplicarea art. 61 nr. 1 și 11 din Codul penal italian.

La data de 8 septembrie 2022, Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Vercelli a emis, în dosarul de referință nr. x/2018 S.I.E.P., mandat european de arestare împotriva persoanei solicitate A, în vederea punerii în executare a pedepsei închisorii de 2 (doi) ani și 2 (două)  luni închisoare aplicată prin sentința susmenționată.

Curtea a mai reținut că instanța învestită cu soluționarea unei cereri de executare a unui mandat european de arestare este datoare să verifice doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, inclusiv cele referitoare la motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, atât cele obligatorii, cât și cele opționale, prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În contextul acestei ultime evaluări, constatând, pe de o parte, că persoana solicitată este cetățean român și că persoanele cu care aceasta se află în relații de rudenie apropiată, copiii săi minori, se află în România, iar pe de altă parte, că partea a declarat că nu este de acord cu predarea sa în Italia și că refuză să execute pedeapsa pe teritoriul acestui stat, instanța a apreciat că în cauză este incident motivul opțional de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Ca urmare, în aplicarea art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța a solicitat autorităților judiciare italiene transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și informațiilor necesare, în vederea recunoașterii, pe cale incidentală, a hotărârii penale străine de condamnare.

Evaluând actele transmise de autoritățile statului italian prin prisma dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru recunoașterea, pe cale incidentală, a hotărârii nr. x/2017 din 21 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul din Vercelli în dosarul nr. x/2016 R.G.N.R., irevocabilă la 4 noiembrie 2017, în cauză fiind incident motivul obligatoriu de refuz al recunoașterii/executării pedepsei prevăzut de art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În acest sens, a reținut că, deși hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii de 2 ani și 2 luni este definitivă și executorie, fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa constituie infracțiune conform legii penale române, având corespondent în art. 197 Cod penal,  iar persoana solicitată răspunde penal potrivit legii naționale, are cetățenie română și trăiește pe teritoriul României, aceasta a fost judecată în lipsă în Italia, fără a beneficia de toate garanțiile procesuale ale unui proces penal echitabil, neexistând dovezi certe că s-a sustras de la judecată ori că a renunțat la a compărea și la a se apăra în fața instanțelor italiene în procesul care s-a finalizat prin condamnarea sa.

Totodată, a notat ca fiind cert faptul că persoanei solicitate nu i-a fost comunicată personal hotărârea de condamnare.

În concret, a reținut că procedura relevantă prin care s-a statuat definitiv asupra vinovăției persoanei solicitate A și asupra condamnării acesteia la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare a început la data de 22 februarie 2016, așa cum s-a stabilit prin decretul din 23 octombrie 2015 al Judecătorului de investigații preliminare de la Tribunalul Vercelli, prin care s-a stabilit ca prim termen de judecată pe fondul cauzei data de 22 februarie 2016. La acest prim termen de judecată, persoana solicitată a fost declarată absentă, fiind prezent avocatul său ales B din Baroul Vigevano.

A mai reținut că procedura relevantă de judecată pe fondul cauzei s-a finalizat la data de 21 iunie 2017, când s-a pronunțat sentința nr. x/2017 de către Tribunalul Vercelli, sentință ce nu a fost contestată, rămânând definitivă la data de 4 noiembrie 2017.

Deopotrivă, a notat că, în perioada procedurilor penale relevante sus-menționate, care s-au desfășurat în intervalul 22 februarie 2016 – 21 iunie 2017, persoana solicitată a fost absentă în fața tribunalului.

În acest sens, instanța a reținut că din înscrisurile înaintate de autoritățile italiene nu rezultă certitudinea că persoana solicitată ar fi primit personal înștiințare, prin citație, fax sau alt mijloc similar, despre data și locul procesului și despre consecințele legale în caz de neprezentare. Astfel, deși persoana solicitată a fost prezentă la ședința Judecătorului de investigații preliminare de la Tribunalul Vercelli din data de 23 octombrie 2015, prin care s-a dispus judecarea cauzei, din înscrisuri (decretul de începere a judecății și proces-verbal) nu rezultă că aceasta ar fi fost prezentă și la momentul în care judecătorul, după retragerea sa pentru deliberare, a pronunțat decizia de începere a judecății pentru data de 22 februarie 2016. În plus, nici din procesul-verbal de ședință preliminară din 23 octombrie 2015, dar nici din celelalte acte judiciare de la dosar, nu rezultă că persoana solicitată ar fi fost înștiințată despre consecințele legale ale neprezentării sale la procesul pe fondul cauzei, în cel dintâi document făcându-se doar mențiunea generică că părțile sunt avertizate că, dacă nu se prezintă în ședință, se vor aplica prevederile art. 420 bis din Codul de procedură penală, fără a fi explicitate obligațiile procesuale ale părților de a se prezenta la judecată și consecințele concrete în caz de neprezentare.

A mai reținut că din înscrisurile și informațiile transmise de autoritățile italiene rezultă că, într-adevăr, persoana solicitată a fost asistată de avocați aleși, însă doar în fazele preliminare începerii judecății pe fondul cauzei, precum și la primul termen de judecată din 22 februarie 2016. Ulterior, inclusiv la termenul la care s-a pronunțat decizia de condamnare din data de 21 iunie 2017, aceasta a fost absentă, fiind reprezentată de avocatul din oficiu C din Baroul Vercelli. Or, această apărare a persoanei solicitate, prin avocat ales, este una parțială, la un singur termen de judecată pe fondul cauzei, ceea ce echivalează cu lipsa unei reprezentări efective și concrete  a acesteia de către avocatul ales.

În raport cu aceste constatări, instanța a concluzionat că persoana solicitată a  fost judecată în lipsă și nu a dispus de garanții procesuale de cunoaștere certă a locului și timpului judecății pe fondul acuzației în materie penală și nici nu a avut ocazia suficientă de a-și  desemna personal un avocat din oficiu ori ales, care să o fi reprezentat efectiv în procesul penal.

Deopotrivă, a constatat că din datele dosarului nu rezultă în mod neechivoc faptul că persoana solicitată ar fi renunțat, tacit ori expres, la dreptul de a compărea și de a se apăra în fața unei instanțe chemate să se pronunțe asupra vinovăției sale.

Pentru argumentele prezentate, reținând incidența motivului obligatoriu de nerecunoaștere și neexecutare prevăzut de art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prima instanță a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru recunoașterea, pe cale incidentală, a sentinței penale nr. x/2017 din 21 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul din Vercelli în dosarul nr. x/2016 R.G.N.R., irevocabilă la data de  4 noiembrie 2017, prin care persoana solicitată A a fost condamnată la pedeapsa de 2 (doi) ani și 2 (două) luni închisoare.

Deopotrivă, a constatat că nu sunt îndeplinite nici condițiile legale pentru executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile italiene.

În acest sens, referindu-se la garanțiile conferite unei persoane solicitate judecate în absență în cadrul procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare, instanța a notat că acestea constau, printre altele, și în de dreptul persoanei solicitate de a primi hotărârea de condamnare imediat după predarea sa, ocazie cu care va avea și dreptul la rejudecarea cauzei după predare.

A mai notat că o astfel de garanție nu este însă oferită în cauză de către autoritățile judiciare italiene întrucât din informațiile transmise de acestea rezultă că persoanei solicitate nu îi va fi comunicată sentința de condamnare imediat după predarea sa în baza mandatului european de arestare. Or, faptul că aceasta va putea, la cerere, să obțină o copie a hotărârii de condamnare, iar apoi să decidă dacă va exercita vreuna dintre căile extraordinare de atac prevăzute de art. 629 bis și 630 Cod procedură penală, respectiv o contestație în anulare sau o revizuire a hotărârii de condamnare, nu echivalează cu posibilitatea de a cere reanalizarea fondului cauzei penale, inclusiv pe baza unor probe noi, ocazie cu care hotărârea de condamnare ar putea fi desființată.

Ca urmare, instanța a concluzionat că în speță este incident și motivul facultativ de neexecutare a mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru argumentele prezentate, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile legale nici pentru executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene și nici pentru recunoașterea, pe cale incidentală, a hotărârii definitive de condamnare pronunțate de acestea față de persoana solicitată A, Curtea a pronunțat hotărârea atacată, prin care, în baza art. 104 alin. (9) și (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art. 215 Cod procedură penală, a menținut măsura controlului judiciar dispusă în cauză față de persoana solicitată, pe o durată de 15 zile, începând cu 18 ianuarie 2023 până la data de 1 februarie 2023, inclusiv, dar nu mai târziu de data rămânerii definitive a hotărârii.

****

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, invocând netemeinicia soluției de constatare a neîndeplinirii condițiilor de recunoaștere, pe cale incidentală, a hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare italiene față de persoana solicitată A, pentru argumente circumscrise, în esență, incidenței în cauză a situațiilor de excepție prevăzute la pct. (i) și (ii) ale art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care fac inaplicabil motivul de refuz al recunoașterii hotărârii străine susmenționate.

Deopotrivă, fără a argumenta, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a invocat faptul că în cauză este incident doar motivul de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar nu și cel prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din același act normativ.

Examinând contestația formulată de parchet pe baza actelor și lucrărilor de la dosar și a motivelor invocate în argumentarea acesteia, Înalta Curte o constată întemeiată pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei pendinte îl constituie sesizarea din 9 noiembrie 2022 formulată de autoritățile judiciare italiene, respectiv de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Vercelli, în dosarul de referință nr. x/2018 S.I.E.P., vizând punerea în executare a mandatului european de arestare emis, la data de 8 septembrie 2022, pe numele persoanei solicitate A, în vederea executării pedepsei de 2 (doi) ani și 2 (două) luni închisoare aplicată acesteia pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente asupra unui membru al familiei sau asupra unui conviețuitor, prevăzută de art. 40 raportat la art. 572 cu aplicarea art. 61 nr. 1 și 11 din Codul penal italian, prin hotărârea nr. x/2017 din 21 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul din Vercelli în dosarul nr. x/2016 R.G.N.R., irevocabilă la data de 4 noiembrie 2017.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 84 și următoarele  din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că, învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra solicitării după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia și situațiile ce se constituie în motive de refuz la predare.

În consecință, în această procedură, instanței îi incumbă obligația verificării motivelor de refuz la predare invocate de persoana solicitată, la evaluarea acestora, ca și a celorlalte condiții prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, urmând a fi avute în vedere toate împrejurările cauzei, astfel cum impun dispozițiile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Evaluând hotărârea atacată prin prisma considerațiilor teoretice anterior menționate, Înalta Curte constată că, verificând condițiile prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene față de persoana solicitată A, prima instanță a respins cererea cu care a fost învestită, reținând incidența atât a motivului opțional de refuz al executării mandatului prevăzut de art. art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care vizează situația persoanei solicitate cetățean român sau care trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, care refuză să execute pedeapsa în statul de condamnare, cât și a celui prevăzut de lit. i) a aceluiași text de lege, care vizează ipoteza persoanei condamnate in absentia.

Totodată, prima instanță a refuzat recunoașterea, pe cale incidentală, în condițiile art. 99 alin. (3)  din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a hotărârii de condamnare definitivă în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare, constatând că în cauză este incident motivul obligatoriu de refuz al recunoașterii prevăzut de art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care vizează, deopotrivă, ipoteza persoanei condamnate in absentia.

Altfel spus, pornind de la aceeași situație premisă - condamnarea persoanei solicitate în lipsă, prima instanță a valorificat această circumstanță atât ca motiv facultativ de refuz al cererii principale de executare a mandatului european de arestare [în temeiul art. 99 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare] cât și, în procedura incidentală prevăzut de art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca motiv obligatoriu de nerecunoaștere a hotărârii autorităților judiciare străine [în temeiul art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare].

Or, dincolo de faptul că din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că eventuala constatare a existenței și a unui alt motiv de refuz al executării mandatului decât cel prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din același act normativ exclude posibilitatea parcurgerii procedurii cu caracter incidental a recunoașterii hotărârii care stă la baza mandatului, aceasta fiind posibilă doar în cazul incidenței exclusive a situației prevăzute de textul de lege precitat, Înalta Curte constată că aprecierile primei instanțe asupra situațiilor de excepție care fac inaplicabile motivele de refuz reținute sunt eronate.

În acest sens, reține că prima instanță a constatat corect că, în cazul procedurii de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești străine, dispozițiile art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instituite trei garanții care valorifică dreptul persoanei condamnate in absentia de a fi informată cu privire la desfășurarea procedurii penale împotriva sa, dreptul la apărare sub aspectul mandatării unui avocat care să-i asigure asistență juridică în mod concret și dreptul de a-i fi comunicată personal hotărârea și de a exercita căi de atac împotriva hotărârii de referință, care, în cazul mandatului european de arestare, sunt suplimentate, conform art. 99 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu garanția persoanei judecate în lipsă de a beneficia, după predare, de dreptul la rejudecarea cauzei în care aceasta a fost condamnată, conform legislației statului emitent al mandatului european.

Cu toate acestea, analizând datele particulare ale cauzei, prima instanță a reținut în mod eronat că persoana solicitată nu a dispus de garanții procesuale de cunoaștere certă a locului și timpului judecății pe fondul acuzației în materie penală și nici nu a avut ocazia suficientă de a-și desemna personal un avocat din oficiu ori ales, care să o fi reprezentat efectiv în procesul penal.

Practic, dând propria interpretare informațiilor certe transmise de autoritățile judiciare italiene – potrivit cărora persoana condamnată a avut cunoștință de acuzația adusă și de procesul penal desfășurat împotriva sa, fiind prezentă la ședința de judecată din data de 23 octombrie 2015, într-o procedură prealabilă, după care a fost informată personal cu privire la termenul de judecată fixat pe fondul cauzei la data de 22 iunie 2016, termen la care a lipsit, dar a fost reprezentată de către un avocat ales căruia i-a dat mandat și, cunoscând consecințele neprezentării sale în fața instanței, nu a comunicat autorităților italiene o altă adresă la care să fie citată, lipsa sa de la proces datorându-se, prin urmare, exclusiv culpei proprii – prima instanță a tras o concluzie contrară celei ce rezulta neechivoc din documentele transmise de statul solicitant. Această concluzie este infirmată de informațiile comunicate de către autoritățile italiene, ce sunt susținute și de celelalte documente înaintate la dosar, la solicitarea instanței române de executare.

Or, o astfel de abordare conferă examenului primei instanțe asupra motivului de refuz al predării/recunoașterii hotărârii străine vizând condamnarea persoanei solicitate în lipsă un caracter eronat, nesusținut în mod obiectiv de datele cauzei, ceea ce afectează legalitatea soluției pronunțate și impune, cu necesitate, desființarea ei.

Față de cele arătate, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. b) Cod procedură penală raportat la art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte a admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței penale nr. x din data de 28 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

A desființat, în parte, hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Bacău, pentru ca instanța de fond să reaprecieze datele concrete ale cauzei din perspectiva incidenței sau nu a motivului de refuz al predării/recunoașterii hotărârii străine vizând condamnarea persoanei solicitate în lipsă, având în vedere și rigorile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Urmare soluției dispuse, a menținut dispozițiile sentinței penale referitoare la menținerea controlului judiciar față de persoana solicitată A pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 18 ianuarie 2023 până la data de 1 februarie 2023, inclusiv.