ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 06 aprilie 2023
Asupra îndreptării erorii materiale de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 19 martie 2023, prin e-mail, și înregistrată pe rolul instanței supreme la data de 20 martie 2023, petentul condamnat A., prin apărător ales, a solicitat, în temeiul art. 278 alin. (1) din C. proc. pen., îndreptarea erorii materiale din cuprinsul încheierii nr. 110 din data de 23 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022, în sensul înlocuirii, din paragraful 5 de la pagina 7, a cuvântului "nelămurirea" cu "împiedicarea".
În motivarea cererii, apărarea a susținut că petentul justifică un interes major în îndreptarea acestei erori materiale evidente, întrucât cazul contestației la executare (nelămurire sau împiedicare) va determina în mod esențial soluționarea excepției sale privind nelegala compunere a completului care va soluționa în primă instanță contestația la executare.
Examinând cererea formulată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente:
Se reține, prioritar, că, prin hotărârea a cărei îndreptare se solicită, instanța supremă a soluționat, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., un conflict negativ de competență intervenit între două instanțe de judecată și a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Curții de Apel București, instanță căreia i s-a trimis dosarul.
Potrivit art. 278 alin. (1) din C. proc. pen. "erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuși organul de urmărire penală, de judecătorul de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară ori de instanța care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu".
Astfel, pentru a fi aplicabilă instituția prevăzută de art. 278 din C. proc. pen., eroarea trebuie să fie materială și evidentă, rezultând vădit din actele dosarului, și să existe un interes legal în rectificarea erorii, astfel încât dispunerea îndreptării erorii materiale să fie necesară.
Prin urmare, noțiunea de "eroare evidentă" se limitează la erori de formă cuprinse în actele procedurale a căror existență nu comportă nicio operațiune de evaluare, interpretare sau judecată.
În acest context normativ și interpretativ, procedând la examinarea cererii de îndreptare a erorii materiale ce face obiectul cauzei de față, se reține că prin încheierea nr. 110 din data de 23 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Curții de Apel București, instanță căreia i s-a trimis dosarul, constatând, în esență, că petentul condamnat, prin demersul judiciar promovat, a invocat în mod expres o împiedicare cu privire la pedeapsa finală dată spre executare prin decizia penală nr. 575/A/13.05.2022 a Curții de Apel București, secția I penală, aceasta fiind, de altfel, hotărârea care se execută.
Se observă faptul că în considerentele acestei încheieri, la paragraful 5 de la pagina 7, s-a reținut astfel:
"Conchizând, în speța de față, întrucât nelămurirea vizează decizia instanței de apel, aceasta fiind și hotărârea ce se execută, competența de soluționare a contestației la executare revine Curții de Apel București."
Având în vedere că s-a comis o eroare materială evidentă, în sensul că s-a consemnat în mod greșit "nelămurirea" în loc de "împiedicarea", în raport de motivele pentru care s-a dispus asupra competenței de soluționare a cauzei privind pe petentul condamnat A., în încheierea vizată de prezenta cerere de îndreptare reținându-se constant faptul că este vorba de o contestație la executare privind împiedicarea la executare, coroborat cu împrejurarea că încheierea de îndreptare a erorii materiale nu afectează natura soluției pronunțate în cauză, Înalta Curte va admite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de apărare în ceea ce privește încheierea nr. 110 din data de 23 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022 și va dispune îndreptarea erorii materiale din considerentele încheierii nr. 110 din data de 23 februarie 2023, în sensul că la pagina 7 paragraful 5 din încheiere în loc de "Conchizând, în speța de față, întrucât nelămurirea vizează decizia instanței de apel, aceasta fiind și hotărârea ce se execută, competența de soluționare a contestației la executare revine Curții de Apel București." se va menționa "Conchizând, în speța de față, întrucât împiedicarea vizează decizia instanței de apel, aceasta fiind și hotărârea ce se execută, competența de soluționare a contestației la executare revine Curții de Apel București.".
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul condamnat A. în ceea ce privește încheierea nr. 110 din data de 23 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022.
Dispune îndreptarea erorii materiale din considerentele încheierii nr. 110 din data de 23 februarie 2023, în sensul că la pagina 7 paragraful 5 din încheiere în loc de "Conchizând, în speța de față, întrucât nelămurirea vizează decizia instanței de apel, aceasta fiind și hotărârea ce se execută, competența de soluționare a contestației la executare revine Curții de Apel București." se menționează "Conchizând, în speța de față, întrucât împiedicarea vizează decizia instanței de apel, aceasta fiind și hotărârea ce se execută, competența de soluționare a contestației la executare revine Curții de Apel București.".
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 aprilie 2023.