ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 11 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău, reține următoarele:

Prin decizia penală nr. 759 din data de 30.05.2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2013 printre altele, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă ICCJ - DIICOT- Serviciul Teritorial Bacău și inculpații A. zis B., C., D. și E..

S-a desființat în parte sentința penală nr. 198/2017 a Tribunalului Bacău și în rejudecare a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă informatică, prevăzută de art. 249 din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen., art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen. .

S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului E. în condițiile art. 91 din C. pen.

S-a atras atenția inculpatului cu privire la consecințele săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de supraveghere de 4 ani stabilit potrivit art. 92 din C. pen.

Pe durata termenului de supraveghere inculpatul E., s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

S-a dispus ca inculpatul E. să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria com. Budești, jud. Vâlcea - Acțiuni de salubrizare și igienizare a localității sau Curățarea punctelor de colectare a gunoiului pe teritoriul localității.

În baza art. 91 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a dispus ca inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probațiune Vâlcea în colaborare cu instituțiile comunitare.

Împotriva acestei decizii penale a formulat contestație în anulare inculpatul E..

Prin decizia penală nr. 1052 din data de 08 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în baza art. 432 alin. (1) din C. proc. pen. s-a admis contestația în anulare formulată de contestatorul E. și s-a desființat în parte decizia penală nr. 759/30.05.2018 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel Bacău.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă ICCJ - DIICOT- Serviciul Teritorial Bacău și inculpatul E. împotriva sentinței penale sentinței penale nr. 198/19.05.2017 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2013.

S-a desființat în parte sentința apelată și cu privire la încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă informatică, reținând cauza spre rejudecare și în fond:

În baza art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului E. pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă informatică, prevăzută de art. 249 din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen., art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

S-a înlăturat dispoziția de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere.

S-a dispus anularea formelor de executare cu privire la inculpatul E..

S-au menținut celelalte dispoziții ale deciziei penale nr. 759/30.05.2018, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 1052 din data de 08 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău.

Prin cererea de recurs în casație, parchetul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate cu privire la soluția de încetare a procesului penal față de inculpatul E. pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă informatică.

După prezentarea parcursului cauzei, parchetul a susținut că prin hotărârea atacată, deși se reține că a fost analizată incidența prescripției răspunderii penale inclusiv în ceea ce privește infracțiunea de fraudă informatică, Curtea de Apel Bacău, ignorând punctul 2 al dispozitivului Deciziei nr. 67/2022, a apreciat că la momentul pronunțarii deciziei nr. 759/30.05.2018, instanța de apel nu a analizat împlinirea termenului general de prescripție, cu omiterea cauzelor de întrerupere deoarece a considerat că acestea au efect în cauză, deși, prin decizia sa, Înalta Curte nu face o precizare în acest sens.

Totodată, parchetul a apreciat că instanța care soluționează contestația în anulare nu poate să reanalizeze care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal în raport de o lege succesivă, care nu a fost reținută ca fiind mai favorabilă în cauză. Astfel, în opinia parchetului, pentru a putea fi invocat cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. este necesar să fie îndeplinite două condiții cumulative: prin hotărârea definitivă atacată trebuie să se fi dispus condamnarea inculpatului și la dosarul cauzei să existe probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Cu privire la cea de-a doua condiție, a apreciat că cererea de contestație în anulare poate fi admisă atât în cazul în care la dosar existau probe cu privire la încetarea procesului penal, cât și atunci când, deși probele nu existau în cuprinsul dosarului, instanța era obligată să le ia în considerare din oficiu, dacă probele nu sunt materiale, ci constau în acte normative pe care instanța avea obligația să le cunoască, acestea trebuie să fi fost intrate în vigoare până la momentul pronunțării ce face obiectul contestației în anulare.

Parchetul a opinat că aplicarea într-un mod sau altul al legii penale mai favorabile nu reprezintă o eroare de procedură, după cum nu echivalează nici cu aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Astfel, a considerat parchetul că evaluarea instanței de apel cu privire la existența și tipicitatea faptei sau cu privire la legea penală mai favorabilă a intrat în autoritatea de lucru judecat, chiar dacă ulterior rămânerii definitive a hotărârii survin modificări legislative sau jurisprudențiale care sunt de natură să releve caracterul eronat al analizei.

Potrivit dispozițiilor art. 155 din C. pen. în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, parchetul a arătat că termenul prescripției speciale este aplicabil, în speță, ca urmare a îndeplinirii mai multor acte procesuale comunicate inculpatului contestator, cum ar fi aducerea la cunoștință a calității procesuale a drepturilor cu ocazia audierii în calitate de suspect, inculpat în cursul urmăririi penale, trimiterea lui în judecată prin rechizitoriu, audierea lui în cursul cercetării judecătorești, astfel că, la data pronunțării deciziei atacate, respectiv 30.05.2018, termenul special de 16 ani, calculat de la data săvârșirii infracțiunii, nu era împlinit.

S-a precizat că, potrivit Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, o astfel de procedură de aducere la cunoștință poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen dc prcscripție a răspundcrii penale (par. 24), iar ca urmare, în aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, comunicarea actelor procesuale efectuate cu privire la inculpatul contestator a avut ca efect curgerea unui nou termen dc prescripție a răspunderii penale.

Parchetul a arătat că potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297/2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, astfel că pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea cxpresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, însă, înainte de data publicării deciziei, a fost adoptată O.U.G. nr. 71/2022 pentru a împiedica încetarea efectelor art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma în vigoare ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, în urma dcclarării neconstituționalității ei prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022. În acest context, parchetul a apreciat că Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 nu are efecte asupra legii penale în vigoare la data publicării deciziei, fiindcă această lege a fost modificată după pronunțarea deciziei, înainte de expirarea termenului de 45 de zile.

S-a considerat de parchet că din considerentele Deciziei nr. 358/2022 reiese în mod expres neechivoc voința Curții Constituționale ca instanțele de judecată să reinterpreteze Decizia nr. 297/2018 și din niciun considerent nu reiese că reinterpretarea ar trebui făcută în cauzele definitiv soluționate, având în vedere principiul aplicat în mod constant de Curtea Constituțională ca decizia de admitere nu se va aplica în privința cauzelor definitiv soluționate până la data publicării sale (Decizia nr. 51/2016, par. 52), lipsa oricărei mențiuni din care să reiasă voința Curții de a institui o excepție de la acest principiu arată că această voință nu a existat.

S-a arătat că atât în doctrină, cât și în jurisprudența Curții Constituționale, principiul aplicării legii mai favorabile are o aplicare limitată în cauzele definitiv soluționate, putând fi extins doar asupra acelor decizii ale Curții Constituționale care au ca efect dezincriminarea faptei sau micșorarea pedepsei. Făcând trimitere la jurisprudența CEDO, parchetul a susținut că extinderea acestui principiu la o decizie care elimină prescripția specială și într-o cauză în care prescripția specială a fost prevăzută de lege din momentul săvârșirii faptei până la condamnarea definitivă nu are suport în principiul neretroactivității legii penale prevăzut de art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Parchetul a susținut că extinderea principiului nu are suport nici în legea internă, întrucât, pentru contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., trebuie ca la dosarul cauzei să fi existat, anterior pronunțării deciziei penale nr. 759 din 30.05.2018 a Curții de Apel Bacău, probe cu privire la neconstituționalitatea prescripției speciale. Cum Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a fost pronunțată ulterior acestei date, în opinia parchetului ea poate fi considerată o probă cu privire la necesitatea reinterpretării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constiluționale, dar nu poate fi considerată o probă anterioară soluționării definitive a cauzei.

Inculpatul E. a formulat concluzii scrise prin care a arătat că a fost condamnat prin decizia penală nr. 759/30.05.2018 la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de fraudă informatică în formă continuată, ultimul act material reținut fiind în cursul lunii noiembrie 2006, iar, întrucât limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de fraudă informatică sunt închisoare de la 2 la 7 ani, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani și curge de la data consumării infracțiunii, termenul de prescripție fiind împlinit în luna noiembrie 2014, înainte de pronunțarea deciziei definitive de instanța de apel. A apreciat că este inadmisibil recursul în casație prin care se contestă încheierea de admitere în principiu pronunțată în procedura judecării contestației în anulare, deoarece în această procedură trebuie analizate strict și exclusiv condițiile de incidență a cazului de încetare a procesului penal și nu situația unei posibile cauze de inadmisibilitate a contestației în anulare, câtă vreme hotărârea pronunțată este definitivă. A susținut că nu mai poate fi reanalizată admiterea în principiu dispusă în contestația în anulare pe calea recursului în casație, care nu este o cale de atac devolutivă.

A mai arătat inculpatul că în hotărârile pronunțate atât pe fondul cauzei, cât și în apel nu se menționează analiza prescripției pentru infracțiunea de fraudă informatică, acest motiv de recurs invocat de parchet fiind nereal. În opinia sa, prezentul recurs în casație pare a fi făcut fără a avea în vedere Decizia CCR nr. 358/2022, care a lămurit faptul că nu poate exista niciun act de întrerupere a cursului prescripției pentru că Decizia nr. 297/2018 a declarat neconstituțională unica soluție legislativă în cazul prescripției speciale.

A solicitat respingerea ca inadmisibil, în principal, a recursului în casație și ca nefondat, în subsidiar.

Prin încheierea din 28 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău împotriva deciziei penale nr. 1052 din data de 08 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluționării și a acordat termen la data de 11.04.2023, reținând că aspectele invocate în cererea de recurs în casație pot fi valorificate prin prisma cazului de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speță, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele invocate de parchet în susținerea cererii sale de recurs în casație vizând faptul că, raportat la perioada în care a fost săvârșită fapta, respectiv 2003- noiembrie 2006, termenul de prescripție specială de 16 ani nu era împlinit la data de 30.05.2018, când a fost pronunțată decizia nr. 759 a Curții de Apel Bacău, cu privire la infracțiunea de fraudă informatică, avându-se în vedere că au fost îndeplinite acte de procedură în dosar, respectiv aducerea la cunoștință a calității procesuale, a drepturilor sale cu ocazia audierii în calitate de suspect, inculpat în cursul urmăririi penale, trimiterea în judecată prin rechizitoriu, audierea inculpatului în cursul cercetării judecătorești, ce au determinat curgerea unui nou termen de prescripție, sunt nefondate pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanța de contencios constituțional a sancționat unica soluție legislativă reglementată prin dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluția legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) și aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72).

De la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74).

Prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În consecință, având în vedere aspectele reținute cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenței unui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție prevăzute de art. 154 din C. pen.

În sensul celor de mai sus este și Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înalte Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripției răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale și, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acțiunii penale, se reține că, la rândul său, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul își poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, și un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care își pot exercita rolul activ, conferit de dispozițiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Cele două efecte nu se confundă și nu sunt reglementate de aceleași categorii de norme legale.

În consecință, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condițiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripției. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripției este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripției penale. Or, așa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripție, care produce consecința prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.

Așadar, nu pot fi extinse dispozițiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituție a întreruperii cursului prescripției, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material și constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."

Înalta Curte constată că pentru fapta inculpatului E. s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripția înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

Se reține din decizia recurată că inculpatul E. a fost trimis în judecată, printre altele, pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă informatică prevăzută de art. 249 din C. pen., constând în aceea că a restricționat accesul titularilor la conturile și userii de ebay ce le aparțineau și a modificat, fără drept, date informatice (pagina de securitate a ebay), cu rezultatul unor situații de fapt necorespunzătoare adevărului.

Înalta Curte constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru sancționarea infracțiunii de fraudă informatică prevăzută de art. 249 din C. pen. este închisoarea de la 2 la 7 ani și conform art. 154 alin. (2) din C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale curge în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, în speță fiind vorba despre luna noiembrie a anului 2006.

Prin urmare, termenul de prescripție incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., și anume de 8 ani, care a început să curgă din luna noiembrie a anului 2006, când a încetat activitatea infracțională, ca urmare a intervenției organelor judiciare și s-a împlinit în luna noiembrie 2014.

Contrar susținerilor parchetului, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește infracțiunea de fraudă informatică pentru care inculpatul E. a fost trimis în judecată, Curtea de Apel Bacău nu a analizat intervenirea prescripției răspunderii penale, aspect ce rezultă din considerentele deciziei penale nr. 759/30.05.2018, unde la pagina 15 se menționează " În cauza de față termenele de prescripție a răspunderii penale în privința inculpaților A. zis B., C. și E. pentru infracțiunile constituirea unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., alterarea integrității datelor informatice prevăzută de art. 362 din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. și art. 5 din C. pen., operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prevăzută de art. 365 alin. (1) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. și art. 5 din C. pen., acces ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 360 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. și falsul informatic prevăzut de art. 325 din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. și art. 5 din C. pen. au fost depășite cu încă odată în noiembrie 2016. Prin urmare, apare ca realizată ipoteza normativă prevăzută de art. 155 alin. (4) din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile constituirea unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., alterarea integrității datelor informatice prevăzută de art. 362 din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. și art. 5 din C. pen., operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prevăzută de art. 365 alin. (1) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. și art. 5 din C. pen., acces ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 360 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. și falsul informatic prevăzut de art. 325 din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. și art. 5 din C. pen. în privința inculpaților A. zis B., C. și E. sunt împlinite."

Referitor la celelalte citici ale parchetului, Înalta Curte notează că ceea ce constituie lege penală mai favorabilă în cauză sunt dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale și că răspunzând la a doua chestiune ce a făcut obiectul sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a statuat că "în ipoteza în care instanța de apel a omis să se pronunțe asupra incidenței dispozițiilor referitoare la prescripția răspunderii penale invocate de către persoana condamnată ori dacă acestea nu au fost invocate și nici examinate din oficiu, omisiunea instanței va constitui o eroare de procedură care va putea fi invocată prin intermediul contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen.."

Pentru a conduce la o asemenea concluzie s-a reținut că dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., referindu-se la incidența unei cauze de încetare a procesului penal, fac trimitere în mod explicit la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (6) din C. proc. pen.. Dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. includ între cauzele de încetare a procesului penal intervenirea prescripției răspunderii penale.

Aprecierea eronată a instanțelor de judecată asupra incidenței unei cauze de încetare a procesului penal, inclusiv prescripția răspunderii penale, constituie o eroare de judecată, respectiv "o greșeală de drept, ce implică reevaluarea fondului hotărârii judecătorești astfel pronunțate". În schimb, "omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la incidența unei cauze de încetare a procesului penal reprezintă o eroare de procedură, în acest caz instanța neanalizând aspectele ce ar putea determina o soluție de încetare a procesului penal" (Decizia Curții Constituționale nr. 453/2020, paragrafele 29 și 30).

Raportat la cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru fapta inculpatului E. a fost înlăturată, prin urmare motivul de casare invocat de către parchet, cu criticile aferente, este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău împotriva deciziei penale nr. 1052 din data de 08 decembrie 2022 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de parchet, vor rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul E., în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău împotriva deciziei penale nr. 1052 din data de 08 decembrie 2022 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul E., în sumă de 170 RON, rămâne sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2023.