ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 11 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului în casație formulat de recurentul ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 179 din data de 15.12.2020 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2014 s-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea veche (C. pen. din 1968 și Legea nr. 241/2005, varianta în vigoare la momentul epuizării faptelor - 30.12.2012).

În raport de legea penală mai favorabilă, s-a constatat că fapta de evaziune fiscală în formă continuată, pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, are următoarea încadrare juridică: art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, (varianta în vigoare la momentul epuizării faptelor - 30.12.2012), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, (varianta în vigoare la momentul epuizării faptelor - 30.12.2012), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 6 (șase) ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din Codul penlal s-a aplicat inculpatului 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1968.

În baza art. 71 din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1968.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 385/04.03.2014 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia penală nr. 330/Ap din 19.06.2014 a Curții de Apel Brașov.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 36 alin. (1) și art. 35 alin. (1) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost contopită această pedeapsă de 1 (un) an închisoare cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, de 6 (șase) ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1968, și astfel s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) ani închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1968.

În baza art. 71 din C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1968.

S-a dedus din pedeapsa principală durata reținerii și a arestului preventiv, începând cu data de 10.09.2014 și până în data de 19.02.2015.

A fost admisă în parte acțiunea civilă.

În baza art. 14 și art. 346 din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Statul Român, reprezentat prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - A.J.F.P.Gorj a sumei de 2.747.703 RON (RON), reprezentând impozit pe profit, TVA de plată și redevență minieră, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii sumei datorate - respectiv dobânzi, penalități și majorări de întârziere, calculate conform Codului de procedură fiscală începând cu data scadenței și până la achitarea integrală a debitului.

S-a constatat că inculpatul a achitat părții civile suma de 100.000 RON din prejudiciul produs.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 249 alin. (1), (2) și (5) din C. proc. pen., a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumelor de 23.000 RON, consemnată de inculpat la dispoziția Tribunalului Gorj prin recipisa de consemnare seria x nr. x, și 4000 RON, consemnată de inculpat la dispoziția Tribunalului Gorj prin recipisa de consemnare seria x nr. x, în vederea acoperirii debitului.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 249 alin. (1), (2) și (5) din C. proc. pen., a fost menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța nr. 275/P/2013 din 29.09.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, până la concurența sumei de 2.747.703 RON și a accesoriilor fiscale, calculate conform Codului de procedură fiscală, începând cu data scadenței și până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 249 alin. (1), (2) și (5) din C. proc. pen., raportat și la Decizia nr. 19 din 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpatului A., până la concurența sumei de 2.747.703 RON și a accesoriilor fiscale, calculate conform Codului de procedură fiscală, începând cu data scadenței și până la achitarea integrală a debitului.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel A. și partea civilă Statul Român reprezentat prin Agenția Națională de Administrare Fiscală București - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj.

Prin decizia penală nr. 1678 din 21 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Statul Român reprezentat prin Agenția Națională de Administrare Fiscală București - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj împotriva sentinței penale nr. 179 din data de 15.12.2020 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2014.

A fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe.

A fost desființată în totalitate sentința apelată, și rejudecând:

În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 241/2005, a fost încetat procesul penal împotriva inculpatului A. pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare la momentul epuizării faptelor - 30.12.2012) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968, totul cu aplicarea art. 5 din C. pen.

S-a constatat acoperit integral prejudiciul cauzat părții civile.

S-a dispus ridicarea următoarelor măsuri asigurătorii:

- asupra sumelor de 23.000 RON, consemnată de inculpat la dispoziția Tribunalului Gorj prin recipisa de consemnare seria x nr. x, și 4000 RON, consemnată de inculpat la dispoziția Tribunalului Gorj prin recipisa de consemnare seria x nr. x, în vederea acoperirii debitului.

- sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr. 275/P/2013 din 29.09.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, până la concurența sumei de 2.747.703 RON și a accesoriilor fiscale, calculate conform Codului de procedură fiscală, începând cu data scadenței și până la achitarea integrală a debitului.

- sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpatului A., până la concurența sumei de 2.747.703 RON și a accesoriilor fiscale, calculate conform Codului de procedură fiscală, începând cu data scadenței și până la achitarea integrală a debitului.

S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 12 și 13 din Legea nr. 241/2005.

Împotriva deciziei penale nr. 1678 din 21 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație partea civilă ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj.

Prin cererea de recurs în casație, partea civilă ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj a susținut că în mod greșit instanța de apel a dispus încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 241/2005 pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, (în forma în vigoare la momentul epuizării faptelor - 30.12.2012), constatând, eronat, acoperit integral prejudiciul, în cuantum de 2.747.703 RON, cauzat părții civile, în situația în care creanța la bugetul general consolidat este de 5.271.528 RON, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii calculate de la data săvârșirii infracțiunii până la data achitării integrale a debitului către Statul Român reprezentat de A.N.A.F., asa cum în mod corect s-a specificat în cererea de constituire de parte civilă.

S-a arătat că instanța de apel a reținut că prejudiciul corect este cel stabilit în prima variantă a raportului de expertiză contabilă întocmit în cursul cercetării judecătorești de experții B., C. și D., care au stabilit obligații de plată în valoare de 2.747.703 RON, compuse din impozit pe profit în cuantum de 906.541 RON, TVA de plată în cuantum de 1.409.2013 RON și redevență minieră în cuantum de 431.949 RON, deoarece această sumă de bani reflectă în mod obiectiv realitatea fiscală rezultată în urma neîndeplinirii de către inculpat a obligațiilor privind declararea și evidențierea în actele contabile a veniturilor obținute din activitatea desfășurată în cadrul S.C. E. S.R.L..

Chiar și în ipoteza în care instanța de control judiciar ar accepta motivarea instanței de apel cu privire la achitarea prejudiciului în cuantum de 2.747.703 RON, datorat potrivit raportului de expertiza, majorat cu 20%, întocmit în cauză, recurenta parte civilă consideră că în mod greșit a fost dispusă încetarea procesului penal și s-a constatat ca fiind acoperit integral prejudiciul, în situația în care obligațiile fiscale accesorii calculate de la data săvârșirii infracțiunii până la data achitării integrale a debitului către Statul Român reprezentat de A.N.A.F., nu au fost achitate până la data pronunțării deciziei recurate.

Mai mult decât atât, s-a susținut că, în mod nejustificat, instanța de apel nu motivează în niciun fel absolvirea inculpatului de la plata obligațiilor fiscale accesorii datorate părții civile, mulțumindu-se să constate doar achitarea sumei totale de 3.297.174 RON compusă din prejudiciul de 2.747.703 RON, datorat potrivit raportului de expertiză, majorat cu 20%, cu nerespectarea dispozițiilor art. 10 alin. (1

1

) teza finală din Legea nr. 241/2005.

Astfel, a susținut partea civilă că, prin neincluderea în cuantumul obligației de plată la bugetul statului a întregii sume cu care s-a constituit parte civilă, bugetul statului a fost prejudiciat cu diferența dintre suma cu care s-a constituit parte civilă și suma admisă de Curtea de Apel Craiova, reprezentând obligații fiscale principale și accesorii, așa cum au fost calculate de către organele fiscale din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Gorj.

De asemenea, s-a arătat prin cererea formulată că un alt motiv de recurs îl reprezintă faptul că, instanța de apel în mod greșit a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor, în situația în care nu au fost achitate obligațiile fiscale accesorii calculate de la data săvârșirii infracțiunii până la data achitării integrale a debitului.

Față de acest aspect, s-a precizat că scopul unui sechestru asupra bunurilor este în general asigurarea creditorului ca debitorul său va plăti datoria pe care o are la finalizarea procedurii judiciare sau executorii.

Prin urmare, recurenta parte civilă a solicitat să se constate că este întemeiată cererea sa de înființare a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului până la concurența întregului prejudiciu, constând atât din debit cât și din accesoriile aferente debitului.

Astfel, pentru motivele arătate, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 1678/21.12.2022 și admiterea în totalitate a cererii de constituire de parte civilă în sensul obligării inculpatului A. către Statul Roman reprezentat de ANAF la plata integrală a sumei de 5.271.528 RON, precum și a obligațiilor fiscale accesorii calculate de la data săvârșirii infracțiunii până la data achitării integrale a prejudiciului către Statul Roman reprezentat de ANAF.

Prin încheierea din 14 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de partea civilă ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj împotriva deciziei penale nr. 1678 din 21 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluționării și a acordat termen la data de 11.04.2023, reținând că aspectele invocate în cererea de recurs în casație pot fi valorificate prin prisma cazului de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casație declarat de partea civilă ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal."

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În raport de considerațiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele părții civile recurente, în sensul că s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal, sunt nefondate, având în vedere că, în mod legal, instanța de apel a constatat că a intervenit o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, respectiv cea prevăzută de art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 241/2005.

Se observă că în capitolul III al Legii nr. 241/2005, forma în vigoare până la data de 18.12.2021 (anterior modificărilor introduse prin O.U.G. nr. 130/2021), intitulat "Cauze de nepedepsire și cauze de reducere a pedepselor", a fost inclus, în art. 10 al acestui text de lege, și alin. (1

1

) care stabilea că: "În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările și completările ulterioare."

În soluționarea acțiunii civile, instanța penală trebuie să hotărască și cu privire la eventuale cauze de stingere a prejudiciului, căci altfel, s-ar mărgini la concluziile formale rezultate din stabilirea răspunderii penale, fără o jurisdicție veritabilă cu privire la acțiunea civilă. De altfel, atât presupusul prejudiciu, cât și presupusul beneficiu (amnistia fiscală) sunt cerute/acordate de către partea civilă (statul) și trebuie cântărite în aceeași procedură, orice altă rezolvare ar produce fracturi juridice ireparabile și ar constitui impedimente serioase în aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, întrucât ar înlătura de la acest beneficiu procesual, reprezentat de cauza de nepedepsire, pe inculpații care nu au achitat o parte din prejudiciu (accesoriile), parte care apoi s-ar considera că nici nu era cerută de către partea civilă.

Urmărind textele din cuprinsul O.U.G. nr. 69/2020, Înalta Curte constată că pentru a fi incident beneficiul anulării accesoriilor (forma amnistiei fiscale), ipotezele privesc, în esență, ca toate obligațiile bugetare principale restante să fie stinse prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, unde amnistia fiscală este prevăzută ca modalitate de stingere a obligației, fiind o modalitate expres prevăzută de lege. Prin urmare, dacă debitul principal poate fi considerat stins prin orice modalitate prevăzută de lege, ar constitui un nonsens juridic ca accesoriile să poată fi stinse doar prin plată. Așadar, instanța penală poate și trebuie să analizeze incidența O.U.G. nr. 69/2020, cu modificări, pentru a stabili dacă inculpatul datorează accesorii sau acestea au fost stinse ca efect al amnistiei fiscale, această chesiune juridică fiind tranșată în contextul soluționării acțiunii civile, care cade în jurisdicția deplină a instanței penale.

Astfel, Înalta Curte constată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și că instanța de apel a stabilit, cu caracter definitiv, urmare a coroborării tuturor probelor, că inculpatul a achitat debitul principal stabilit ca și prejudiciu (2.747.703 de RON), precum și 20% din aceeași bază de calcul, îndeplinind astfel sacțiunea pecuniară legală, care odată executată atrage beneficiul cauzei de nepedepsire. Tot cu caracter definitiv s-a stabilit și că în privința accesoriilor (dobânzi și penalități) sunt îndeplinite condițiile legale pentru aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 69/2020 și, prin urmare, inculpatul nu mai datorează accesorii, intrând sub efectul amnistiei fiscale. Este cert că procentul de 20% din debitul principal constituie o sancțiune pecuniară care odată executată atrage beneficiul cauzei de nepedepsire, pe când achitarea debitului principal și accesoriilor constituie condiția inițială de recuperare a prejudiciului. Cu privire la accesorii (dobânzi și penalități), se reține că inculpatul a achitat toate obligațiile bugetare principale, rezultate din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, astfel că sunt îndeplinite condițiile legale pentru aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 69/2020, iar Înalta Curte reține că în temeiul acestor dispoziții legale inculpatul nu mai datorează accesorii, intrând sub efectul amnistiei fiscale.

Prin urmare, Înalta Curte reține că nu este incident temeiul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., întrucât, în mod corect, s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a existenței unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege.

Pe de altă parte, se observă că apărarea părții civile recurente critică soluția instanței de încetare a procesului penal prin prisma cazului de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., aducând însă argumente ce reprezintă în realitate nemulțumirea acesteia privind soluția dispusă în cauză sub aspectul laturii civile, pe care o contestă, întrucât în opinia apărării soluția ce se impunea în cauză era de obligare a inculpatului la plata prejudiciului așa cum a fost indicat în constituirea de parte civilă, precum și la plata dobânzilor și a penalităților de întârziere aferente debitelor principale.

Înalta Curte notează că pentru a fi incidentă cauza de nepedepsire conduita inculpatului va fi evaluată în raport de prejudiciul reținut de către organele judiciare și nu de pretențiile părții civile exprimate în cererea de constituire de parte civilă, subliniind că între cele două sintagme, respectiv prejudiciul cauzat și pretențiile părții civile există o diferență, pretențiile civile reprezentând suma cerută, iar prejudiciul cauzat suma dovedită. Cu alte cuvinte, noțiunea de prejudiciu se referă la cuantumul dovedit al pretențiilor, iar noțiunea de pretenții ale părții civile se referă la cuantumul sumei solicitate de partea civilă. În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a României prin Decizia din data de 14 decembrie 2021 prin care a constatat că sintagma "pretențiile părții civile din cuprinsul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 este neconstituțională", reținând în paragraful 54 al deciziei că noțiunea de pretenții ale părții civile folosită de legiuitor în accepțiunea art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu este identică cu noțiunea de prejudiciu produs ca urmare a săvârșirii de către inculpat a vreuneia dintre infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005.

Or, prin această modalitate de reglementare, Curtea Constituțională a stabilit că legiuitorul a conferit persoanei vătămate/părții civile din procesul penal (referitor la infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005) o poziție privilegiată, simpla manifestare de voință a acesteia din urmă putând determina posibilitatea aplicării sau neaplicării cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă, ceea ce contravine dreptului la un proces echitabil și principiului potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.

Având în vedere cele expuse, Înalta Curte constată că în mod formal a fost invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în condițiile în care în realitate se critică modul de interpretare a probelor de către instanța de apel, precum și faptul că prejudiciul nu a fost achitat, iar acțiunea civilă ar fi trebuit soluționată.

Așa cum s-a arătat, aspectele legate de starea de fapt reținută de instanța de apel și de modul de apreciere a probelor, pe care partea civilă recurentă le subsumează cazului de casare în susținerea criticii potrivit căreia în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, nu mai pot fi dezbătute în calea de atac extraordinară a recursului în casație. În această procedură nu mai pot fi puse în dezbatere elemente de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Statul Român prin ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj împotriva deciziei penale nr. 1678 din data de 21 decembrie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul Statul Român prin ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj împotriva deciziei penale nr. 1678 din data de 21 decembrie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2023.