ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursurilor în casație declarate de recurenții-inculpați A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 1633 din data de 27 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2013, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 524 din data de 27 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/2013, în baza art. 5 din C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea veche în privința tuturor inculpaților.

În baza art. 386 din C. proc. pen., au fost respinse cererile privind schimbarea încadrării juridice, astfel, printre alții, pentru inculpatul B. din infracțiunea de evaziune fiscală pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice la termenul din data de 10.02.2015, respectiv prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., în trei infracțiuni de evaziune fiscală fără a se reține forma continuată și nici dispozițiile alin. (3) al art. 9 din legea evaziunii.

Printre alții, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 13 din C. pen. de la 1968 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 din C. pen. de la 1969 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. din 1969 - acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969 combinat cu art. 34 alin. (1) lit. b) Din C. pen. din 1969, art. 35 alin. (2) și (3) din C. pen. din 1969 și art. 13 din C. pen. de la 1969 au fost contopite pedepsele stabilite mai sus și s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa principală cea mai grea de 10 ani închisoare cu executare în regim de detenție și pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) și c) din C. pen. (acesta din urma constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale), pe o perioadă de 5 ani.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. din 1969 (acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale), pe durata executării pedepsei principale și în condițiile prevăzute de art. 71 din C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 13 din C. pen. de la 1969 a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 din C. pen. de la 1969 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. din 1969 - acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969 combinat cu art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, art. 35 alin. (2) și (3) din C. pen. din 1969 și art. 13 din C. pen. de la 1969 au fost contopite pedepsele stabilite mai sus și s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenție și pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) și c) din C. pen. (acesta din urma constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale), pe o perioadă de 2 ani.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. din 1969 (acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale), pe durata executării pedepsei principale și în condițiile prevăzute de art. 71 din C. pen.

În temeiul art. 88 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 6.11.2012 la 31.01.2013.

În baza art. 397 din C. proc. pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă alăturată în proces celei penale formulată de partea civilă Statul Român - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și: au fost obligați în solidar inculpații C., D., E., A., F., G., H., I., J., K., L., M., N., B., O., și pe aceștia în solidar și cu părțile responsabile civilmente SC P. SA, SC Q. SRL, SC R. SRL, SC S. SRL, SC T. SRL, SC U. SRL, SC V. SRL, SC W. SRL, SC X. SRL, la plata sumei de 4.263.245,54 RON la care s-au adăugat dobânzile și penalitățile de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală începând cu data producerii prejudiciului și până la data achitării integrale a sumei datorate; au fost obligați în solidar inculpații C., D. și Y. la plata sumei de 2.466.443 RON la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală începând cu data producerii prejudiciului și până la data achitării integrale a sumei datorate.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., art. 249 din C. proc. pen. și art. 254 din C. proc. pen. au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor imobile individualizate prin ordonanța procurorului nr. x/P/2011 din data de 24.04.2013 în vederea reparării pagubei și s-a respins ca nefondată cererea Statului Român - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova privind instituirea măsurilor asiguratorii până la concurența sumei de 13337051 RON la care s-au adăugat dobânzile și penalitățile de întârziere calculate de la data săvârșirii faptei până la data achitării integrale a sumei datorate, depusă în cursul judecății, precizată succesiv și în formă finală prin adresa nr. x/18.04.2016 .

În temeiul art. 12 din Legea 241/2005 s-a dispus ca inculpații C., D., E., A., F., G., H., I., J., K., L., M., N., B., O. și Y. să nu fie fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali al unei societăți comerciale, iar dacă au fost aleși vor fi decăzuți din drepturi.

În baza art. 7 din Legea 26/1990 combinat cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea sentinței la Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare.

În baza art. 274 alin. (1) - (3) din C. proc. pen. rap. la art. 272 din C. proc. pen. a fost obligat fiecare dintre inculpații C., D., E., A., F., G., H., I., J., K., L., M., N., B., O. și Y., și pe aceștia în solidar și cu părțile responsabile civilmente SC P. SA, SC Q. SRL, SC R. SRL, SC S. SRL, SC T. SRL, SC U. SRL, SC V. SRL, SC W. SRL, SC X. SRL, la plata sumei de 8.000 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pe parcursul procesului penal care se va avansa din fondul special al Ministerului Justiției a rămas în sarcina statului.

În baza art. 6 din protocolul încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România, s-a dispus acordarea onorariului avocatului desemnat din oficiu (avocat Z. - delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. x/2013 aflată la dosarul cauzei), în cuantum de 300 RON care va fi avansat din fondul special al Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, partea civilă Statul Român prin ANAF, prin mandatar Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și printre alții, inculpații, B. și A. și părțile responsabile civilmente SC P. S.A, SC Q. SRL, SC U. SRL.

Prin Decizia penală nr. 1633/A din 27 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Serviciul Teritorial Craiova, părțile responsabile civilmente U. SRL, P. SA, SC Q. SRL și partea civilă Statul Român - ANAF - DGRFP Craiova împotriva Sentinței penale nr. 524 din data de 27 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/2013.

S-au admis apelurile declarate, printre alții, de inculpații A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 524 din data de 27 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/2013.

S-a desființat,în parte, sentința penală atacată și rejudecând, printre altele:

Cu privire la inculpatul A., s-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 13 C. pen. 1969 la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. 1969, ca pedeapsă complementară.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea prev. art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. 1968 la 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1969 - acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 și art. 35 alin. (2) și (3) C. pen. 1968, s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1969, acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale, ca pedeapsă complementară.

Cu privire la inculpatul B., s-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

S-au reținut în favoarea inculpatului disp. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. 1968.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. 1968 raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 și art. 13 C. pen. 1969 la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. 1968, ca pedeapsă complementară.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. 1969 raportat la art. 76 alin. (2) C. pen. 1969 și art. 13 C. pen. 1969 la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1969 - acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 și art. 35 alin. (2) și (3) C. pen. 1969, s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1969 - acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 861 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 13 C. pen. 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pe o durată de 6 ani, compusă din durata pedepsei aplicate și un interval de 3 ani, fixat de instanță, termen de încercare stabilit în condițiile art. 862 C. pen. 1969.

Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune Gorj; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și sa justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1968, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. 1968 privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a dispus obligarea inculpaților C., D., E., A., F., I. L., K., M., N., B., O. în solidar între ei și cu părțile responsabile civilmente SC P. SA, SC Q. SRL, SC R. SRL, SC W. SRL, SC X. SRL, SC U. SRL, SC S. SRL, SC T. SRL la plata sumei de 4.263.245,54 RON (la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală începând cu data producerii prejudiciului și până la data achitării integrale a sumei datorate), din care în solidar și cu: inculpatul G. în limita sumei de 420.786 RON, inculpatul H. pentru suma de 1.099.227,12 RON, inculpatul J. și partea responsabilă civilmente SC V. SRL în limita sumei de 1.796.549,11 RON.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin hotărârii.

Au fost obligate părțile responsabile civilmente U. SRL, SC P. SA, SC Q. SRL și partea civilă Statul Român- ANAF-DGRFP Craiova la cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de câte 100 RON fiecare.

Decizia penală nr. 1633/A din 27 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost comunicată, printre alții, către inculpații A. la data de 21.09.2020 - a semnat mama și prin afișare înștiințare și B. la data de 18.09.2020 - a semnat rudă, la data de 21.09.2020 fila x a semnat rudă și la data 19.09.2020 prin afișarea înștiințării.

Pentru inculpatul A., termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 21.10.2020, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen., iar pentru inculpatul B. termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 21.10.2020, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 1633/A din 27 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, au declarat prezentele recursuri în casație inculpatul A. la data de 16.10.2020 și inculpatul B. la data de 20.10.2020.

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost comunicată către: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Craiova la 28.10.2020; Apelant parte civilă Statul Român prin ANAF la data de 28.10.2020, Statul Român prin ANAF Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova la data 27.10.2020; Apelant inculpat C. la data de 28.10.2020 afișat înștiințarea și la data de 28.10.2020, D. la data de 28.10.2020, E. la data de 17.10.2020 afișat înștiințarea și la data de 28.10.2020 afișat înștiințarea, F. la data de 09.11.2020 și la data de 28.10.2020 afișat înștiințarea, G. la data de 27.10.2020 și la data de 29.10.2020 afișat înștiințarea, H. la data de 27.10.2020 afișat înștiințarea, I. la data de 29.10.2020, J. la data de 29.10.2020, K. la data de 27.10.2020 afișat înștiințarea și la data de 28.10.2020, B. la data de 27.10.2020 afișat înștiințarea, la data de 27.10.2020 afișat înștiințarea și la data de 27.10.2020 afișat înștiințarea, O. la data de 27.10.2020 și la data de 28.10.2020, L. la data de 27.10.2020, M. la data de 27.10.2020, Y. la data de 27.10.2020 și la data de 27.10.2020, N. la data de 27.10.2020 afișat înștiințarea; Inculpat AA. la data de 29.10.2020 și la data de 29.10.2020 la data de 27.10.2020 afișat înștiințarea, BB. la data de 17.10.2020; Apelant parte responsabilă civilmente SC P. S.A la data de 27.10.2020, SC Q. SRL la data de 06.11.2020, SC U. SRL la data de 26.10.2020 prin afișare la ușa instanței; Parte responsabilă civilmente SC R. SRL la data de 28.10.2020 la data de 27.10.2020 afișat înștiințarea la data de 26.10.2020 prin afișare la ușa instanței, SC. S. SRL la data de 29.10.2020, SC T. SRL la data de 28.10.2020, SC V. SRL la data de 29.10.2020, SC W. SRL la data de 27.10.2020, SC X. SRL la data de 28.10.2020; SC CC. SRL la data de 29.10.2020 la data de 26.10.2020 afișat înștiințarea, SC DD. SA la data de 29.10.2020;

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B. a fost comunicată către: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Craiova la data de 03.11.2020; Apelant parte civilă Statul Român prin ANAF 04.11.2020, Statul Român prin ANAF Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova la data de 03.11.2020; Apelant inculpat C. 04.11.2020 afișat înștiințare și la data de 03.11.2020, D. la data de 12.11.2020, E. la data de 04.11.2020 afișat înștiințarea și la data de 04.11.2020 afișat înștiințarea, F. la data de 04.11.2020 afișat înștiințarea și la data de 04.11.2020, G. la data de 03.11.2020 afișat înștiințarea și la data de 04.11.2020 afișat înștiințarea, H. la data de 4.11.2020, I. la data de 04.11.2020, J. la data de 04.11.2020, K. la data de 04.11.2020 afișat înștiințarea și la data de 04.11.2020, O. la data de 03.11.2020 și la data de 04.11.2020, L. la data de 03.11.2020, M. la data de 03.11.2020, Y. la data de 04.11.2020 și la data de 04.11.2020, A. la data de 04.11.2020 afișat înștiințarea și la data de 03.11.2020, N. la data de 04.11.2020 afișat înștiințarea; Inculpat AA. la data de 05.11.2020 și la data de 04.11.2020 afișat înștiințarea, BB. la data de 03.11.2020; Apelant parte responsabilă civilmente SC P. S.A la data de 03.11.2020, SC Q. SRL la data de 06.11.2020, SC U. SRL la data de 04.11.2020 și la data de 04.11.2020; Parte responsabilă civilmente SC R. SRL la data de 04.11.2020 și la data de 04.11.2020 afișat înștiințarea, SC. S. SRL la data de 05.11.2020, SC T. SRL la data de 04.11.2020, SC V. SRL la data de 04.11.2020, SC W. SRL la data de 03.11.2020, SC X. SRL la data de 04.11.2020, SC CC. SRL la data de 05.11.2020, SC DD. SA la data de 05.11.2020.

La dosar, nu au fost transmise concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15 decembrie 2020.

Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 02 februarie 2021.

La termenul din 02 februarie 2021, pentru lipsa Dosarului nr. x/2013 al Curții de Apel Craiova s-a amânat cauza la data de 16 martie 2021, când pentru imposibilitatea obiectivă de participare a magistratului asistent-raportor, s-a amânat cauza la data de 30 martie 2021.

Prin cererea de recurs în casație, inculpatul A. a solicitat admiterea în principiu a prezentei căi de atac, desființarea Deciziei penale nr. 1633 din 27.11.2019 pronunțata de Curtea de Apel Craiova și dispunerea unei soluții în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen.

În susținere cererii, a menționat că faptele pentru care a fost trimis în judecată nu îndeplineau tipicitatea obiectivă a infracțiunilor de evaziune fiscală și constituire grup infracțional organizat, astfel, acestea apar ca nefiind prevăzute și sancționate de legea penală.

Raportat la starea de fapt și la probatoriul administrat a solicitat să se observe că singura funcție deținută în cadrul unei firme dintre cele reținute în actul de sesizare ca fiind implicate în circuitul evazionist dedus judecații a fost în societatea EE. SRL, în perioada 03.08.2010-11.02.2011, perioada în care prin intermediul acestei societăți nu s-au derulat activități ilicite, stare de fapt evidențiată în mod elocvent în cadrul raportului de expertiză contabilă efectuat în cursul urmăririi penale (raportat la întreaga documentație financiar contabilă a tuturor societăților analizate). În opinia sa, o astfel de împrejurare constituind și raționamentul pentru care acesta nu se regăsește printre persoanele nominalizate ca fiind responsabile pentru crearea prejudiciului reținut în cadrul acestui raport de expertiza, mijloc de proba însușit în totalitate de către instanța de judecată.

De asemenea, a susținut că a mai deținut în cadrul societății FF. SRL funcția de director de marketing, chiar coinculpata E. precizând că funcția deținută de soțul său a avut un unic scop, acela de a întruni calitatea de asigurat, având în vedere problemele medicale reale de care suferea, starea de sănătate care nu îi mai permitea să desfășoare o activitate lucrativă.

A solicitat să se constate că probatoriul administrat nu a evidențiat implicarea sa nici ca administrator de drept, dar nici ca administrator de fapt, nu a deținut drept de semnătură în bancă în numele vreunei societăți, nu a semnat documente fiscale, documente de transport sau alte acte, nu a negociat contracte, nu era persoana care efectua comenzi de marfă sau recepționa mărfurile ori persoana care redirecționa transportul mărfurilor. Astfel, fiind audiate persoane din cadrul societăților furnizoare de mărfuri a produsului zahăr au evidențiat în unanimitate lipsa de implicare a inculpatului în relațiile derulate pe perioada infracțională dedusă judecații, iar persoanele audiate din cadrul societăților furnizoare de alte mărfuri nu l-au cunoscut niciodată.

Pe cale de consecință, reținerea instanței în cadrul hotărârii atacate a faptului ca cei doi inculpați, A. și soția sa E., erau implicați direct în procesul de achiziție a zahărului solicitând marfa telefonic direct de la reprezentanții din Corabia, comandând transportul acestor mărfuri și direcționând direct aceste mărfuri către depozitul din Craiova, existând discuții inițiale legate de modalitatea de derulare a livrărilor intracomunitare fictive dintre SC P. și societățile din Bulgaria și Ungaria, discuții care s-ar fi derulat între C., E. și A. cu conducerea unității din Corabia, nu-și găsesc suport probatoriu în materialul administrat (declarații inculpați, declarații martori, interceptări telefonice).

În continuare, a arătat că instanța a reținut vinovăția sa, ca urmare a declarațiilor coinculpaților J., H. și a martorului GG.. Observând însă depoziția coinculpatului transportator J. se poate constata că acesta a relatat că toate comenzile privind transporturile, indicațiile privind completarea documentelor de transport și confirmarea acestora se realizau de către coinculpata E., inclusiv recepția mărfurilor, în câteva rânduri de către inculpatul D. și niciodată de către inculpatul A., pe acesta din urma întâlnindu-l foarte rar la depozit, fără a fi implicat în activitățile evidențiate. A menționat că depozițiile coinculpatului H. sunt în contradicție cu relatările realizate de coinculpații transportatori I. și J. (membrii de familie) dar și K. și martorii transportatori HH., II. și JJ..

În ceea ce privește declarațiile martorului GG., a solicitat să se aprecieze asupra veridicității afirmațiilor în raport cu declarațiile date în fața instanței de judecata de către angajatul șofer al acestuia, martorul JJ., care nu susține starea de fapt evidențiată de către angajatorul sau, afirmând că persoana care îi solicită redirecționarea transportului și care îi înmâna un aviz de însoțire a mărfii era un băiat mai tânăr, iar persoana căreia i se preda marfa era o femeie de 35 - 40 ani, acest martor arătând ca nu îi cunoaște pe inculpatul A. prezent în ședința din 22.09.2015.

Neluarea în considerare a unora din probele administrate pe parcursul cercetării judecătorești în cauza de către instanța pe considerente care nu țin de veridicitatea efectivă a probei respective, ci de anumite elemente care o pot influența, fără însă a verifica dacă aceste influențe s-au exercitat sau nu, pot constitui temei pentru înlăturarea acestor mijloace de proba.

A solicitat să se observe că instanța a reținut implicarea sa și în derularea activității comerciale derulate cu furnizorii SC KK. SA, SC ZZ. SA Galați, SC LL. SA Podari, fără a evidenția nicio probă în măsură să ateste o astfel de stare de fapt.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) Legea nr. 39/2003 cu aplic art. 13 din C. pen. din 1969 a apreciat că și această soluție este cenzurabilă prin prisma același motiv, în speță, nu poate fi vorba de existența unui grup infracțional organizat, având în vedere faptul că pentru a se reține săvârșirea acestei infracțiuni este necesar ca inculpații să acționeze ca o structura organizată acționând după reguli bine stabilite, presupunând totodată o repartizare clară a sarcinilor, operand astfel în mod imperativ diviziunea atribuțiilor membrilor, precum și existența unei anumite ierarhii în cadrul grupării.

S-a susținut că materialul probator administrat în cauză nu a evidențiat nici una din împrejurările ce ar dovedi o structura organizatorica pentru a se putea contura participația fiecărui inculpat ca și membru al unei grupări infracționale, astfel încât, coordonarea acțiunilor lor nu putea avea decât un caracter sporadic și ocazional. Este exclusă existența unui scop infracțional comun, având în vedere că acțiunile infracționale nu s-au realizat după un plan prestabilit, cum se stipulează expres de către art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, materialul probator administrat în cauză neevidențiind de nicio maniera existența unui lider în cadrul grupului sau o repartizare clara a sarcinilor și atribuțiilor.

De asemenea, având în vedere relația existenta între inculpați, determinată de faptul că se cunoșteau între ei prin prisma relațiilor de familie existente între ei și respectiv relații de prietenie între o parte dintre aceștia, întâlnirile și discuțiile lor având un caracter spontan fără nicio organizare, cooperare dintre aceștia a fost mai mult una conjuncturală.

Pe cale de consecință, a apreciat că nu există probe care să evidențieze participația acestuia în modalitatea constituirii grupului infracțional organizat, învederând că deși toate aceste aspecte au fost invocate în calea de atac a apelului, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Prin cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B., a susținut că pornind de la situația de fapt arătată, instanțele de judecată au reținut că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, faptă prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. 1968, raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 și art. 13 din C. pen. din 1969, precum și ale infracțiunii de evaziune fiscală în forma continuată, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din C. pen. anterior raportat la art. 76 alin. (2) și art. 13 din C. pen. din 1969. Or, faptele concrete imputate acestuia, nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și evaziune fiscală în formă continuată.

A menționat că elementul material al acestei infracțiuni de constituire de grup organizat îl poate constitui fie acțiunea de a iniția, fie acțiunea de a constitui, fie aderarea, fie sprijinirea unui grup infracțional organizat. Prin Decizia nr. 12/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a statuat că prin aderare la un grup infracțional organizat se înțelege intrarea în asociere ca membru al acesteia, iar acțiunea de sprijinire constă în înlesnirea sau ajutorul dat asociației în tot timpul existenței sale. Cerința esențială a elementului material al laturii obiective era aceea ca asocierea constituită sau a cărei constituire este inițiată, la care se aderă sau căreia i se acordă sprijin, să aibă ca scop săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele menționate în art. 167 din C. pen.. În ce privește latura subiectivă, infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat poate fi comisă numai cu intenție directă calificată prin scop. Astfel, pe de o parte, persoana care comite o astfel de infracțiune trebuie să știe și să fie de acord cu aderarea, sprijinirea grupului, știind că urmează a fi comise infracțiuni grave, iar, pe de altă parte, trebuie să urmărească obținerea, direct sau indirect, a unor foloase sau avantaje materiale.

O problemă discutată și în procedura camerei preliminare a fost aceea a momentului la care s-ar fi constituit grupul infracțional în prezenta speță supusă atenției instanței de control judecătoresc, moment ce s-ar situa, conform rechizitoriului, anterior modificării Legii nr. 39/2003, așa încât, la data respectivă, evaziunea fiscală nu era prevăzută ca infracțiune-scop în cadrul art. 2 din Legea nr. 39/2003. De altfel, grupul trebuie să aibă o structură determinată, adică să aibă anumite componente cu sarcini complementare în realizarea activității infracționale, o așa-zisă diviziune a muncii în cadrul unei ierarhii cu roluri prestabilite și reguli de comportare specifice unei unități, structurate, aspecte pe care inculpatul ar fi trebuit să le cunoască chiar și într-o maniera mai puțin precisă.

În doctrină s-a arătat că în privința infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prezintă relevanță conduita individuală fiind necesară existența unui pactum sceleris cu referire la organizația criminală și un affectio societatis cu privire la conștiința și voința subiectului de a face parte dintr-o asociație interzisa de lege. Prin urmare, va răspunde pentru săvârșirea unei astfel de infracțiuni doar persoana care își desfășoară activitatea conștientă fiind de existența structurii asociative și de contribuția sa în favoarea acesteia.

Pentru motivele arătate, fapta reținută în sarcina sa, nu îndeplinește toate cerințele esențiale prevăzute de lege, lipsa unor elemente de tipicitate determinând incidența motivul de recurs în casație constând în neprevederea faptei de legea penală.

În continuare, a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate a infracțiunii de evaziune fiscală pentru care a fost condamnat, arătând că din probele administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză, ca și din actul de sesizare, rezultă că inculpații ce administrau firmele bulgare au achiziționat scriptic mărfuri fără TVA pe care, ulterior, le-au vândut în România firmelor pe care tot aceștia le administrau, sub prețul pieței, cumpărătorilor fiindu-le imputată cunoașterea modalității de achiziție, fără TVA, cu urmare a caracterului intracomunitar al livrărilor făcute de furnizori.

Ceea ce i s-a imputat este faptul că ar fi cumpărat mărfuri de la anumite societăți controlate de membrii grupului infracțional organizat, plătind un preț minim, sub prețul pieței, acest aspect fiind de natură să conducă la concluzia că a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască faptul că mărfurile achiziționate au făcut obiectul unui mecanism de fraudare a bugetului de stat și, prin urmare, a procedat la înregistrarea în evidența contabilă a firmelor în cadrul cărora avea calitatea de administrator și asociat a unor facturi ce reflectă operațiuni fictive.

În opinia sa, pentru a ajunge la această concluzie, instanța a nesocotit dispozițiile din legislația fiscală aplicabile în această cauză, creionând un raționament juridic eronat, în cadrul căruia a reținut că societatea furnizoare are dreptul de a solicita rambursarea TVA aferentă livrărilor intracomunitare, ca și când nu ar fi vorba despre taxare inversă, ci despre alt mecanism ce ar putea da dreptul la rambursări de TVA.

Simplificând, anumite persoane ar fi cumpărat mărfuri de la furnizorii interni, respectiv zahăr, carne de pasare, îngrășăminte chimice, ca reprezentanți ai unor societăți comerciale din Bulgaria, marfa fiindu-le livrată fără TVA (cu taxare inversă), conform dispozițiilor legale ce reglementează regimul comun al TVA în materia livrărilor intracomunitare, iar totuși, marfa nu a ajuns în Bulgaria, ci la alți beneficiari interni. Dacă marfa ar fi fost livrată direct de la furnizori interni către beneficiari interni, furnizorul ar fi aplicat cota de TVA la livrare. În cauză, persoanele ce au pretins că reprezintă societăți din Bulgaria au cumpărat marfa fără TVA după care au vândut-o către alte firme pe care le reprezentau, societăți românești, aplicând TVA ulterior la livrare către beneficiarii mărfurilor. Altfel spus, beneficiarii mărfurilor au dobândit marfa cu TVA exact ca în situația în care ar fi achiziționat direct de la furnizorii interni, neobținând niciun avantaj din acest mecanism.

A mai susținut că în ambele situații, societățile beneficiare, respectiv X., W. și MM., au cumpărat marfa cu TVA, diferența fiind aceea că, în primul caz, ar fi cumpărat direct de la furnizorul producător care ar fi trebuit să aplice TVA pe factură, iar în al doilea, de la firma românească ce a cumpărat marfa de la firmele bulgare, respectiv NN. sau EE. în cazul dat. În felul acesta, deși pentru societățile beneficiare nu au existat avantaje, acestea putând să deducă TVA de la achiziție, indiferent că factura era emisă de producătorul intern sau de SC NN. SRL sau SC EE. SRL, pentru NN. și EE. operațiunea prezenta interes, întrucât a decis să nu plătească TVA pe care îl încasa de la beneficiare, dând sumelor respective alte destinații. Admițând, deci, faptul că tot procesul de tranzacționare a mărfurilor de la furnizori la societățile străine și apoi la societățile din țară ar fi unul fictiv, rezultatul fiind acela de a se fi eludat obligațiile legale privind plata TVA către bugetul de stat, este evident că infracțiunea de evaziune fiscală s-a consumat în momentul realizării scopului urmărit prin comiterea acestor fapte "sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale". De altfel, scopul este prevăzut de lege ca element constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, or, în ceea ce privește activitatea sa, este evident că nu a urmărit să se sustragă de la plata taxelor legale către bugetul general consolidat, în contextul în care infracțiunea de evaziune fiscală s-a consumat deja la momentul la care mărfurile au fost achiziționate de societățile din țară de la societățile din străinătate. Cu alte cuvinte, este imposibil să i se rețină vreo contribuție la activitatea celorlalte societăți care au realizat tranzacții intracomunitare pentru a beneficia de scutirea plății TVA, întrucât circuitul fictiv descris în actul de sesizare se închide la SC EE. SRL și SC NN. SRL, ulterior nemaiputând fi vorba despre eludarea sarcinilor fiscale prin mecanisme frauduloase.

În concret, recalificarea operațiunilor din intracomunitare în interne se poate face în sensul că, în realitate, aprovizionările nu au fost, de pildă, Q. - societăți din Bulgaria - SC NN. SRL, ci Q. - NN. SRL, societățile bulgare fiind doar interpuse pentru a simula o livrare externă.

Operațiunea de cumpărare a mărfurilor de la NN. și EE. nu este fictivă, iar acest lucru nu s-a pretins nici prin actul de sesizare, fictivitatea vizând caracterul extern al livrărilor de mărfuri pe circuitul descris anterior, livrările fiind, de fapt, interne de la furnizori la societățile române SC NN. SRL și SC EE. SRL.

Așadar, înregistrările contabile ale societăților beneficiare nu prezintă nicio inadvertență față de situația reală, frauda pretinsă vizând operațiunile derulate în amonte. De aceea, în realitate, această cauză putea să aibă ca obiect frauda fiscală realizată de SC NN. SRL și SC EE. SRL prin achiziționarea mărfurilor la un preț fără TVA, ca urmare a interpunerii unor societăți din alt stat membru și vânzarea acestor mărfuri cu TVA către beneficiari interni, toate acestea în scopul însușirii sumelor de bani reprezentând TVA (24% din preț) și neplății lor la bugetul de stat. Din perspectiva beneficiarilor acestor mărfuri și raportat la regimul fiscal identic pentru orice situație în care aceștia ar fi cumpărat de la o societate din România, indiferent că aceasta era producătorul, primul achizitor, al doilea, al treilea sau oricare, acuzația putea viza doar situația în care aceste persoane ar fi ajutat, în sensul unei complicități penale, la săvârșirea fraudei fiscale.

În opinia sa, problema însă nu a fost pusă în această modalitate, ci expusă confuz și cu privire la starea de fapt și, mai ales, cu privire la încadrarea în drept a situației de fapt. Sintetizând, curtea de apel a reținut că livrările au fost interne pe circuitul furnizor intern, ultima parte a acestui circuit a fost absolut corect înregistrată în contabilitatea societăților la care inculpatul B. a avut calitate, în sensul că cele trei societăți au înregistrat achiziții interne de la NN. SRL sau EE. SRL, cu TVA, așa cum ar fi trebuit, fiind exclusă vreo activitate de înregistrare eronată în evidența contabilă, iar niciun un alt element probator supus atenției instanței nu a indicat contrariul.

Practic, operațiunea înregistrării în contabilitate nu are niciun element de fictivitate, faptică sau juridică. Este probabil motivul pentru care s-a încercat o explicație privind interesul pretins ilicit de obținere a unor prețuri mai mici, explicație combătută oricum prin expertiza administrată în fața instanței de apel și care, mai ales, nu prezintă relevanță penală, deoarece conținutul legal al infracțiunii nu include o astfel de parte

De aceea, decizia pronunțată în cauză este nelegală în condițiile în care acuzația vizează autoratul, ca formă de participație penală, la eludarea unei taxe cu care acesta sau societățile sale nu au absolut nicio legătură. De altfel, B. și O. au fost singurele persoane condamnate în această cauză ca reprezentanți ai unor societăți aflate în situația, de a achiziționa intern mărfuri livrate intern după ce anterior ar fi făcut obiectul unui circuit intracomunitar fictiv. Toate celelalte persoane sunt fie reprezentanți de fapt sau de drept ai societăților NN. SRL sau EE. SRL, fie reprezentanți de fapt sau de drept, respectiv angajați ai furnizorilor intracomunitari, fie transportatori.

Făcând trimitere la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, a subliniat că, în speță, fapta reținută în sarcina sa nu îndeplinește toate cerințele esențiale prevăzute de lege, lipsa unor elemente de tipicitate determinând neprevederea acesteia de legea penală. Aplicând aspectele doctrinare arătate la situația dedusă judecății, ceea ce i se impută este, în realitate, nu acțiunea de evidențiere în actele contabile ale societăților X./W./MM. a unor cheltuieli/operațiuni fictive, ci faptul că a negociat cu reprezentanții NN. și EE. încheierea unor contracte de achiziție avantajoase, care în realitate ar fi fost societăți de tip "fantomă", implicate într-un circuit infracțional, având drept scop eludarea taxelor cuvenite bugetului de stat. Hotărârea atacată nu reține din ce se compune prejudiciul reținut, care sunt actele de contabilitate primară din care provin sumele ce compun paguba, fiind imposibil de determinat în ce constă latura obiectivă a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea. Mai mult, conform deciziei atacate, X., W. sau MM. nu ar fi putut deduce TVA, întrucât livrarea ar fi fost una intracomunitară, practic, instanța de apel a reținut că fictivitatea constă în disimularea unei tranzacții intracomunitare într-una internă, cu consecința exercitării dreptului de deducere a TVA, după ce a reținut că, în realitate, toate operațiunile au fost interne. Suma de 4.263.244,54 RON la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală începând cu data producerii prejudiciului și până la data achitării integrale a sumei datorate, reprezentând TVA, prejudiciu în cadrul dosarului, nu corespunde niciunei evidențe contabile sau fiscale a vreuneia dintre societățile implicate, ci este rezultatul adunării mai multor sume din cuprinsul expertizei întocmite în cauză, care, la rândul lor, ar reprezenta obligații fiscale eludate de către diferite societăți comerciale.

În realitate, starea de fapt din acest dosar acoperă trei tipuri de operațiuni comerciale, respectiv livrarea de mărfuri făcută de la furnizori către societățile din Bulgaria, cu scutire de TVA, potrivit Codul fiscal, ca urmare a calificării operațiunilor drept livrări intracomunitare, livrările de mărfuri de la societățile bulgare la societățile din România (NN. SRL și SC EE. SRL) administrate de aceiași inculpați ce administrau, în fapt, și societățile din Bulgaria - livrări, de asemenea, scutite de TVA, ca fiind livrări intracomunitare Bulgaria - România.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, infracțiunea de evaziune fiscală se consumă odată cu înregistrarea în contabilitatea SC NN. SRL și SC EE. SRL a operațiunilor de achiziție de la firmele din Bulgaria, operațiuni de achiziție intracomunitară ce, în realitate, sunt de fapt achiziții interne de la furnizori naționali. Vânzările făcute intern de către SC NN. SRL și SC EE. SRL sunt livrări reale, cu prilejul cărora aceste societăți au colectat TVA, aspect confirmat și din răspunsurile la interogatoriu ale ANAF, care a emis decizii de impunere pentru TVA colectat. Este exclusă, deci, ipoteza autoratului la infracțiunea de evaziune fiscală pentru cele trei societăți, deoarece acestea nu au fost înregistrate în contabilitate în operațiuni care să nu aibă corespondent în realitate, ci achiziții interne purtătoare de TVA. Este ceea ce reține, într-o manieră mai puțin explicită, și în expertiza contabilă realizată în cauză, iar câtă vreme nu se pune problema unei alte forme de participație decât autoratul, este exclusă posibilitatea săvârșirii acestei infracțiuni în modalitatea reținută.

Evaziunea fiscală are ca element material al laturii obiective înregistrări în contabilitatea unei societăți comerciale, rezultatul infracțiunii constând în taxele eludate de către acea societate comercială. În ceea ce privește latura subiectivă, infracțiunea de evaziune fiscală se săvârșește cu intenție directă calificată prin scop, altul decât obținerea mărfurilor la un preț mai mic decât prețul pieței, oricum, prețurile nu au fost mai mici.

Concluzionând cu privire la această faptă, a susținut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condițiile în care, prin hotărârea instanței de apel, s-a reținut că infracțiunea de evaziune fiscală ar consta în achiziționarea mărfurilor la un preț mai mic decât al pieței, iar nu evidențierea în contabilitate a unor operațiuni fictive. Dacă ar fi fost altfel, adică în cazul în care instanța ar fi avut în vedere tipicitatea obiectivă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, atunci fapta ar fi fost reprezentată de evidențierea în contabilitatea societăților a unor achiziții interne de la furnizorii interni emitenți ai facturilor înregistrate în contabilitatea X./W./MM., faptă care nu este prevăzută de legea penală

Față de toate aceste considerente, având în vedere că starea de fapt descrisă nu se suprapune normelor de incriminare privind infracțiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, s-a menționat că soluția de condamnare pronunțată de Curtea de Apel Craiova este nelegală.

În concluzie, a solicitat în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., raportat la motivul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea Deciziei penale nr. 1633 din 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel Craiova și achitarea sa, având în vedere că situația de fapt reținută prin rechizitoriu și confirmată, ulterior, de către instanțele de judecată nu se suprapune modelului legal al normelor incriminatoare privind infracțiunile de aderare la unui grup infracțional organizat și evaziune fiscală.

Prin încheierea din 13 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus admiterea în principiu, a cererilor de recurs în casație formulate de recurenții-inculpați A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 1633 din data de 27 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2013 și s-a acordat termen la data de 8 iunie 2020.

Înalta Curte, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatului - A., hotărârea care se atacă - Decizia penală nr. 1633 din 27.11.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală, precum și semnătura apărătorului inculpatului, avocat OO. cu delegație la dosarul cauzei la fila x, precum și a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul B. în sensul că îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatului - B., hotărârea care se atacă - Decizia penală nr. 1633 din 27.11.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală, precum și semnătura apărătorului inculpatului, prin SCA PP. cu delegație la dosarul cauzei la fila x, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - 436 din C. proc. pen.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că, în cuprinsul cererilor formulate, a fost indicat ca temei de drept pe care se întemeiază căile de atac formulate, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că inculpații A. și B. au fost condamnați pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, Înalta Curte, constatând că motivele expuse de către recurenții inculpați, se circumscriu în conținutul cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin urmare, s-a constatat că cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. sunt declarate în termenul prevăzut de lege și îndeplinesc condițiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., iar motivele expuse de către inculpați se circumscriu formal în conținut cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Examinând recursurile în casație declarate de recurenții-inculpați A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 1633 din data de 27 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2013, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În calea de atac a recursului în casație formulat, inculpații A. și B. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., au solicitat admiterea recursului în casație, casarea ambelor hotărâri și în rejudecare să se dispună achitarea, având în vedere că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În concordanță cu aceste dispoziții, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obține o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situații de fapt.

Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Criticile inculpatului A. cu privire la infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și infracțiunea prev. art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, precum și criticile formulate de inculpatul B. privind infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 vizează împrejurarea relativ la reținerea situației de fapt de către instanța de fond și instanța de control judiciar, precum și la probatoriul administrat în cauză.

Potrivit art. 438 alin. (2) din C. proc. pen., cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Astfel, conform situației de fapt, stabilită în mod definitiv de instanța de apel, rezultă că, în esență, activitatea grupului infracțional inițiat de inculpații A., E., C. și D. a demarat în perioada sfârșitului de an 2009 și începutului anului 2010, când aceștia au înființat mai multe soc