DENIZ c. TURQUIE

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 4228/04 prezentate de Vasfiye DEN 368/Z împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 11 septembrie într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinție, domnii A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, domnul Ugrekhelidze, A. Mularoni, D. Popović, judecători, și de domnul Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 29 septembrie 2003, După ce a deliberat, face următoarea decizie: reclamanta, domnul Vasfiye Deniz, este un resortisant turc, născut în 1929 și rezident la Istanbul. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Gerez, avocat la Istanbul.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. La 16 august 1989, administrația responsabilă cu transportul petrolului prin conducte (BOTAȘ) a luat o decizie de a crea prin expropriere o servitute permanentă de trecere în profit pe o parte a terenului recurentei (333,35 m în vederea realizării unei conducte de petrol. La 31 august 1999, care contesta prețul indicativ pe metru pătrat stabilit de administrație, recurenta sesizează instanța în instanță în mare instanță din partea tribunalului din partea tribunalului din partea tribunalului din partea statului Orhangazi, din cauza unei acțiuni în creștere de 2 749 987 500 de lire turcești (TRL) (5 875 EUR (EUR)).

Tribunalul a efectuat trei expertize la fața locului. Primul raport de competență depus la 3 iulie 2000, a evaluat suma unitară a taxei pe valoarea adăugată la 214 690 413 TRL (364 EUR) pe metru pătrat. La cererea instanței, o altă comisie de experți a întocmit un raport care considera această valoare unitară la 376 149 652 TRL (638 EUR). Al treilea raport depus la 20 martie 2001 a estimat prejudiciul la 4 % din valoarea reală a terenului și a evaluat valoarea în cauză la 279 598 700 TRL (318 EUR) pe metru pătrat. Prin hotărârea din 22 mai 2001, tribunalul a stabilit valoarea la care avea să se plătească taxa de expropriere pe baza rezultatelor celei de-a treia expertize, cu privire la plata impozitului pe metru pătrat la 279 598 700 TRL (292 EUR).

Această sumă a fost însoțită de dobânzi restante începând cu 17 septembrie 1999. Prin hotărârea din 23 octombrie 2001, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea din 22 mai 2001. În special, aceasta a amintit principiul conform căruia procentul de pierdere a valorii terenului în cauză care trebuie reținut la crearea unei obligații de trecere la beneficiul administrației prin expropriere nu putea depăși 2 % din valoarea reală a terenului. La 10 aprilie 2002, instanța care se pronunță prin trimitere s-a conformat hotărârii Curții de Casație și a condamnat administrația expropriantă să plătească reclamantei suma de 14 793 100 TRL (13 EUR), însoțită de dobânzi restante la rata legală începând cu 17 septembrie 1999. Recurenta a formulat un recurs în casație împotriva hotărârii din 10 aprilie 2002. La 10 decembrie 2002, Curtea de Casație a respins recursul recurentei și a confirmat decizia atacată în toate dispozițiile sale.

recurenta a formulat o acțiune în rectificarea acestei hotărâri pe care Curtea de Casație a respins-o la 31 martie 2003. Recurenta se plânge de o încălcare a dreptului de a respecta bunurile sale, în măsura în care valoarea suplimentului la … Recurenta susține, de asemenea, că hotărârea Curții de Casație din 23 octombrie 2001 nu a fost motivată. În această privință, aceasta invocă art. 6 din Convenție. Â Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plânge de insuficiența dreptului de proprietate stabilit de instanțele naționale. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră că este necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură.

Invocând art. 6 din Convenție, recurenta se plânge de lipsa motivării hotărârii pronunțate de Curtea de Casație la data de 23 octombrie 2001. Curtea arată că zz/ll/aaaa, zz/ll/aaaa, zz/ll/aaaa, zz/ll/aaaa, zz/ll/aaaa, zz/aaaa, zz/ll/aaaa, zz/ll/aaaa, zz/aaaa, zz/ll/aaaa, zz/aaaa, zz/ll/aaaa, zz/aaaa, zz/ll/aaaa, zz/aaaa, zz/ll/aaaa, zz/ll/aaaa, zz/ll/aaaa, zz/ll/aaaa, zz/aaaa/aaaa, zz/ll/aaaa/aaaa, zz/ll/aaaa/aaaa/ll/aaaa, zz/ll/aaaa, zz/ll/aaaa/aaaa/ll/aaaa/aaaa, zz/ll/aaaa/aaaa/aaaa/ll/aaaa, zz/ll/aaaa/aaaa/aaaa/ll/aaaa/aaaa/ll/aaaa, zz/aaaa/ll/aaaa/ll/aaaa/aaaa/aaaa/ll/aaaa/aaaa/aaaa/ll/aaaa/aaaa/aaaa/aaaa/ll/aaaa/aaaa/aaaa/aaaa/aaaa/aaaa/ll/ll/aaaa/aaaa/aaaa/ll/ll/ll/ll/aaaa/aaaa/ll/ll/aaaa/aaaa/aaaa/aaaa/ll/aaaa/aaaa/ll/ll/aaaa/aaaa/ll/ll/aaaa/ll/ll/ll/aaaa/aaaa/aaaa/ll/ll/aaaa/ll/ll/aaaa/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/aaaa/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll/ll Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod clar greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate,

amână în mod expres examinarea spătarului recurentei întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 3 de stabilire a cererii inadmisibile pentru surplus. Dolle Tulkens green președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 4228/04 présentée par Vasfiye DENİZ contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 11 septembre en une chambre composée de : M me F. Tulkens, présidente, MM. A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, M. Ugrekhelidze, M me A. Mularoni, M. D. Popović, juges, et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 29 septembre 2003, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, M me Vasfiye Deniz, est une ressortissante turque, née en 1929 et résidant à Istanbul. Elle est représentée devant la Cour par M e N. Gerez, avocat à Istanbul. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

Le 16 août 1989, l’administration chargée du transport du pétrole par oléoduc (BOTAȘ) prit une décision consistant à créer par voie d’expropriation une servitude permanente de passage à son profit sur une partie du terrain de la requérante (333,35 m 2 ), en vue de la réalisation d’un pipe-line. Le 31 août 1999, contestant le prix indicatif au mètre carré fixé par l’administration, la requérante saisit le tribunal de grande instance d’Orhangazi (« le tribunal ») d’une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation. Elle réclama une augmentation de 2 749 987 500 livres turques (TRL) (5 875 euros (EUR)). Le tribunal fit procéder à trois expertises sur les lieux. Le premier rapport d’expertise, déposé le 3 juillet 2000, évalua le montant unitaire de l’indemnité d’expropriation à 214 690 413 TRL (364 EUR) le mètre carré.

A la demande du tribunal, une autre commission d’experts établit un rapport estimant cette valeur unitaire à 376 149 652 TRL (638 EUR). Le troisième rapport déposé le 20 mars 2001 estima le préjudice à 4 % de la valeur réelle du terrain et évalua l’indemnité en question à 279 598 700 TRL (318 EUR) par mètre carré. Par un jugement du 22 mai 2001, le tribunal fixa le montant de l’indemnité d’expropriation en se fondant sur les résultats de la troisième expertise, évaluant l’indemnité par mètre carré à 279 598 700 TRL (292 EUR). Cette somme fut assortie d’intérêts moratoires à compter du 17 septembre 1999. Par un arrêt du 23 octobre 2001, la Cour de cassation cassa le jugement du 22 mai 2001. Elle rappela notamment le principe selon lequel le pourcentage de perte de valeur du terrain litigieux à retenir lors de la création d’une servitude de passage au profit de l’administration par voie d’expropriation ne pouvait dépasser 2 % de la valeur réelle du terrain.

Le 10 avril 2002, le tribunal statuant sur renvoi se conforma à l’arrêt de la Cour de cassation et condamna l’administration expropriante à payer à la requérante la somme de 14 793 100 TRL (13 EUR), assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter du 17 septembre 1999. La requérante forma un pourvoi en cassation contre le jugement du 10 avril 2002. Le 10 décembre 2002, la Cour de cassation rejeta le pourvoi de la requérante et confirma la décision attaquée en toutes ses dispositions. La requérante forma un recours en rectification de cet arrêt que la Cour de cassation rejeta le 31 mars 2003. GRIEFS La requérante se plaint d’une atteinte au droit au respect de ses biens, dans la mesure où le montant du complément à l’indemnité d’expropriation fixé par le tribunal de grande instance ne correspondait pas à la perte de valeur réelle du terrain visé par l’expropriation.

Elle invoque l’article 1 du Protocole n o 1. La requérante soutient également que l’arrêt de la Cour de cassation du 23 octobre 2001 n’était pas motivé. Elle invoque à cet égard l’article 6 de la Convention. EN DROIT Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, la requérante se plaint de l’insuffisance de l’indemnité d’expropriation fixée par les juridictions nationales. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.

Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante se plaint de l’absence de motivation de l’arrêt rendu par la Cour de cassation le 23 octobre 2001. La Cour relève que le grief tiré de l’absence de motivation de l’arrêt rendu par la Cour de cassation le 23 octobre 2001 souffre du non-respect du délai de six mois au sens de l’article 35 § 1 de la Convention. A supposer même le contraire, la Cour observe, à la lecture du dossier, que celui-ci était motivé tant en fait qu’en droit. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et doit être rejetée conformément à l’article 35 § 4. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief de la requérante tiré de l’article 1 du Protocole n o 1 ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus.

S. Dollé F. Tulkens Greffière Présidente