DENIZ c. TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 4228/04 prezentată de Vasfiye DEN 368/Z împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 9 septembrie 2008 într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Antonella Mularoni, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișul Karakaș, judecători, și de Sally Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 29 septembrie 2003, având în vedere decizia Curții de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, astfel cum se permite la art. 29 alineatul (3) din Convenție Având în vedere decizia parțială din 11 septembrie 2007, după ce a deliberat în acest sens, face următoarea decizie în faă reclamantei, Vasfiye Deniz, este un resortisant turc, născut în 1929 și rezident în mail.

Ea este reprezentată în fața Curții de către N. Gerez, avocat la Istanbul. Guvernul turc ( La 16 august 1989, administrația responsabilă cu transportul petrolului prin conducte (BOTAȘ) a luat o decizie de a crea prin expropriere o servitute permanentă de trecere în profit pe o parte a terenului recurentei (333,35 m în vederea realizării unei conducte de petrol. La 31 august 1999, care contesta prețul indicativ pe metru pătrat stabilit de administrație, recurenta a sesizat instanța de mare instanță din D Prin hotărârea din 22 mai 2001, tribunalul a stabilit cuantumul landului de expropriere pe baza rezultatelor celei de-a treia expertize, care se baza pe litiera pe metru pătrat la 279 598 700 TRL (292 EUR).

Această sumă a fost însoțită de dobândă începând cu 17 septembrie 1999. Prin hotărârea din 23 octombrie 2001, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea din 22 mai 2001. În special, aceasta a amintit principiul conform căruia procentul de pierdere a valorii terenului în cauză care trebuie reținut la crearea unei obligații de trecere la beneficiul administrației prin expropriere nu putea depăși 2 % din valoarea reală a terenului. La 10 aprilie 2002, instanța care se pronunță prin trimitere s-a conformat hotărârii Curții de Casație și a condamnat administrația expropriantă să plătească reclamantei suma de 14 793 100 TRL (13 EUR), însoțită de dobânzi restante la rata legală începând cu 17 septembrie 1999. Recurenta a formulat un recurs în casație împotriva hotărârii din 10 aprilie 2002. La 10 decembrie 2002, Curtea de Casație a respins recursul recurentei și a confirmat decizia atacată în toate dispozițiile sale.

recurenta a formulat o acțiune în rectificarea acestei hotărâri pe care Curtea de Casație a respins-o la 31 martie 2003. Recurenta se plânge de o încălcare a dreptului de a respecta bunurile sale, în măsura în care valoarea suplimentului la … Curtea arată că nu mai este necesar să se examineze în continuare acțiunea formulată de reclamantă din următoarele motive: mai întâi, aceasta a decis să comunice guvernului ÖVAG Õ din 11 septembrie 2007, astfel cum este menționat mai sus.

La 13 martie 2008, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii, acestea fiind adresate reclamantului la 17 martie 2008, care a fost invitată să își transmită observațiile ca răspuns înainte de 28 aprilie 2008. Prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din 27 mai 2008, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea a atras atenția părții reclamante asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost În acest sens, Comisia a precizat că, în sensul aceluiași articol, ar putea elimina o cerere din rol în cazul în care, la fel ca în cazul de față, circumstanțele sugerează că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea și subliniază, de asemenea, că această scrisoare a fost primită de reclamant la 5 iunie 2008 și constată că, până în prezent, a rămas fără răspuns.

În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamanta nu mai intenționează să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În opinia Curții, nu există circumstanțe speciale în ceea ce privește respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a Protocoalelor sale n mai mult decât cere continuarea examinării cererii. Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 4228/04 présentée par Vasfiye DENİZ contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 9 septembre 2008 en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Antonella Mularoni, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, juges, et de Sally Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 29 septembre 2003, Vu la décision de la Cour d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention , Vu la décision partielle du 11 septembre 2007, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, M me Vasfiye Deniz, est une ressortissante turque, née en 1929 et résidant à İstanbul.

Elle est représentée devant la Cour par M e N. Gerez, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 16 août 1989, l’administration chargée du transport du pétrole par oléoduc (BOTAȘ) prit une décision consistant à créer par voie d’expropriation une servitude permanente de passage à son profit sur une partie du terrain de la requérante (333,35 m 2 ), en vue de la réalisation d’un pipe-line. Le 31 août 1999, contestant le prix indicatif au mètre carré fixé par l’administration, la requérante saisit le tribunal de grande instance d’Orhangazi (« le tribunal ») d’une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation.

Elle réclama une augmentation de 2 749 987 500 livres turques (TRL) (5 875 euros (EUR)). Le tribunal fit procéder à trois expertises sur les lieux. Par un jugement du 22 mai 2001, le tribunal fixa le montant de l’indemnité d’expropriation en se fondant sur les résultats de la troisième expertise, évaluant l’indemnité par mètre carré à 279 598 700 TRL (292 EUR). Cette somme fut assortie d’intérêts moratoires à compter du 17 septembre 1999. Par un arrêt du 23 octobre 2001, la Cour de cassation cassa le jugement du 22 mai 2001. Elle rappela notamment le principe selon lequel le pourcentage de perte de valeur du terrain litigieux à retenir lors de la création d’une servitude de passage au profit de l’administration par voie d’expropriation ne pouvait dépasser 2 % de la valeur réelle du terrain.

Le 10 avril 2002, le tribunal statuant sur renvoi se conforma à l’arrêt de la Cour de cassation et condamna l’administration expropriante à payer à la requérante la somme de 14 793 100 TRL (13 EUR), assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter du 17 septembre 1999. La requérante forma un pourvoi en cassation contre le jugement du 10 avril 2002. Le 10 décembre 2002, la Cour de cassation rejeta le pourvoi de la requérante et confirma la décision attaquée en toutes ses dispositions. La requérante forma un recours en rectification de cet arrêt que la Cour de cassation rejeta le 31 mars 2003. GRIEF La requérante se plaint d’une atteinte au droit au respect de ses biens, dans la mesure où le montant du complément à l’indemnité d’expropriation fixé par le tribunal de grande instance ne correspondait pas à la perte de valeur réelle du terrain visé par l’expropriation.

Elle invoque l’article 1 du Protocole n o 1. EN DROIT La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par la requérante pour les motifs suivants. Elle d’abord que par une décision partielle du 11 septembre 2007, elle a décidé de communiquer au Gouvernement le grief de la requérante tel qu’exposé ci-dessus. Le 13 mars 2008, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 17 mars 2008, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 28 avril 2008. Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 27 mai 2008, sur le fondement de l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour a attiré l’attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’elle n’en avait sollicité aucune prolongation.

Elle y a indiqué qu’aux termes de ce même article, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête. Elle relève par ailleurs que cette lettre a bien été reçue par la partie requérante le 5 juin 2008 et constate qu’à ce jour elle est restée sans réponse. A la lumière de ce qui précède, la Cour en conclut que la requérante n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête.

Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Sally Dollé Françoise Tulkens Greffière Présidente